UN ARTICOL IMPORTANT DE VITALIE SPRÎNCEANĂ. DESPRE BISERICA ORTODOXĂ

avem nevoie de niste crestini in Moldova…

Vitalie Sprînceană

Nu ne prea ajung creștini în Moldova și chiar ar mai fi nevoie de câțiva…De mulți creștini, de fapt.

Din cei moderați și îngăduitori care ar ști să împace iubirea față de aproape postulată în Biblie cu iubirea față de semeni ce se conține în bunul simț.

Din cei care, în caz că întâlnesc o opinie diferită, un mod de viață ce se deosebește de-al lor, o linie de gândire ce nu se regăsește în mintea lor, vor folosi cuvântul ”frate” ori ”prietene”, nu ”pederast”, ”trepăduș”, ”lichea”. ”lepădătură satanică” (lista completă se găsește aici).

Din cei ce știu și înțeleg că respectul față de concetățenii lor cu care trăiesc cot la cot dar care-s grupați în minorități de diferite constituențe și esențe – lingvistice, sexuale, etnice, religioase – nu trebuie să vină la insistențele și sancțiunile Fratelui mai Mare (acum UE și ONU), ci din lucrurile alea bune precum iubirea, îngăduința și înțelegerea pe care Biblia le conține din abundență.

Din ăia modești care ar pricepe că și inșii de religie diferită au fost făcuți tot după chipul lui Dumnezeu, și probabil avea El ceva în Mintea-I Supremă când i-a lăsat să trăiască. Poate n-ar fi chiar cuminte și creștinește ca inși muritori și limitați ce suntem noi să îndrăznim a-l corecta și suplini pe Dumnezeu. Doctrinele teodiceii sunt pe loc și nu trebuie reinventate.

Creștini ce s-ar dumeri că cea mai redutabilă armă împotriva intoleranței și nerăbdării față de problemele noastre cele mari, multe și diverse nu e tăcerea. Ci vocea și verbalizare. Scrisul, atitudinea. Care i-ar scrie răvașe și scrisori de protest lui Anatolie Cibric și mitropolitului Vladimir, ori chiar patriarhului Kiril în care i-ar ruga să-și tempereze puțin isteria că altfel riscă să rămână singuri ori le-ar explica că creștinismul ortodox nu-i un brand privatizat, ori o ceată de gură-spartă ci adunarea creștinilor, că limbajul Bibliei oferă suficiente căi de aplanare a conflictelor așa încât nevoia de a recurge la limbajul de birjar nu e chiar necesară. Ori apare chiar de-a dreptul inutilă.

Creștini ce n-ar fi prinși într-atât de geopolitică, spiritism conspiraționist sau pur și simplu prostie obișnuită încât să se desolidareze, sper că Hristosul lor îi aude, de sărăcimea mondială sub pretext că asta ar fi conspirație a evreilor sau semn al Antihristului.

Am avea nevoie de o clasă mijlocie a creștinismului ortodox, una ce ar sta între intoleranții de talia lui Cibric și funcționarii cinici din coridoarele și birourile Mitropoliei.

Lipsesc multe voci.

Întîi glasurile și poveștile personale ale unor mame ai căror copii au ajuns de cealaltă parte a baricadelor sexuale – gay, lesbiene, transsexuali.

Apoi vocile unor mame și tați ai unor copii ce s-au decis, din dragoste, să-și lege viețile de bărbați/femei de consfesiune diferită – musulmani, evrei, catolici, protestanți, induși, atei, în Moldova ori prin Italii, Spanii, Israeluri. Părinți care, bănuiesc și știu, nu și-au lepădat copiii de teama de a nu-l trăda pe preotul din sat.

În fine, lipsesc vocile celor 93 % de cretățeni care s-au declarat creștini la un referendum de făcătură. Prea mult se aud glasurile celor care vorbesc în numele lor.

Pe fundalul acestei tăceri a creștinității normale și morale, vocile creștinității imorale, aia care aruncă pietre și înjură, sunt mult prea stridente…

Nerăbdarea soră cu extremismul a falșilor creștini ce se luptă contra unor islamizări sau pederastizări inventate (ca și cum unii preoți ar mai avea nevoie de propagandă homosexuală pentru a se da patimii) au făcut ca cuvântul ”creștin ortodox” să sune pe plaiurile astea ca o vorbă de ocară.

Și mai tragedie că fața publică a Bisericii Ortodoxe din Moldova a nimerit pe mâna unor indivizi inepți alde Anatolie Cibric și Viorel Cibotaru, ambii plini de stupidități – unul se crede moștenitor al lui Ștefan cel Luptător Inventat cu Jidovii, altul cu apariții insipide la TV în care zice, vezi omul învățat, că musulmanii sunt un pericol pentru societățile europeană și a noastră pentru că nu se mai ocupă cu meseriile tradiționale – vitărit și agricultură…

De ce n-am reabilita/inventa conceptul de ”participare religioasă” alături de cel de ”participare politică” în jurul căruia se face mult haz și necaz și pentru promovarea căruia vin râuri de bani sub formă de granturi?

De ce n-am face ca birocrația creștină cu mitropolitul și patriarhul în frunte să fie cumva responsabilă în fața comunității, atât pentru administrarea celor duhovnicești – iubirea față de Aproape și slujirea lui Dumnezeu, cât și pentru gestionarea celor pământești – transparență în contabilitatea Bisericii și a fondurilor ei?

De ce n-am avea dreptul ca niște creștini ce contribuim în multe feluri la bunăstarea bisericii – impozite, taxe, plăți pentru servicii religioase, voluntariat și donații – să avem un cuvânt ceva mai mare la desemnarea preoților ce vor deservi parohiile noastre?

De ce am lăsa ca grija față de nevoile spirituale ale noastre și ale copiilor noștri să fie lăsată pe mâinile unor funcționari de la Mitropolie ce vând parohiile la preț de câteva mii de euro ori episcopiile la preț de câteva sute de mii de euro?

Compătimesc pe alocuri Guvernul Moldovei. Pentru că e nevoit să adopte de unul singur legile bune, alea care egalează în drepturi și lichidează inegalități sau discriminări istorice. Din păcate Guvernul e singur. Pentru că nu are o societate să-l susțină. Care să facă marșuri ale normalității. Bunăoară.

Iar asta îl face susceptibil la șantaj din partea intoleranților cu gură mare.

Au aparut deja câteva voci creștine tefere. Din interiorul Bisericii. Ele trebuie susținute.
(sursa: http://www.spranceana.com/2011/10/14/avem-nevoie-de-niste-crestini-in-moldova/ )