Corina Gagea este o basarabeancă care a mers la studii în România. A făcut Școala Normală „Vasile Lupu” la Iași. A absolvit facultatea de Geografie a Universității „Al. I. Cuza”. Acum face o a doua facultate în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași – Facultatea de Nutriție și Dietetică. Am întâlnit-o la Roma unde a venit într-o vizită la părinții ei, imigrați în Italia de mai mulți ani. A venit să le împărtășească o mare bucurie: a dobândit cetățenia română. De fapt, nu este pur și simpu o mare bucurie. Cetățenia română a însemnat pentru Corina mult mai mult. A fost încununarea unei lupte grele și îndelungate. Intrată în mediul românesc, și-a dorit tot timpul să se integreze pe deplin, pentru ca să nu iasă în evidență pentru modul în care se exprimă sau se comportă. A însușit deci la perfecție limba română, eliminând cu grijă din propria exprimare barbarismele tipic basarabene. A învățat cu îndârjire, cu disperare chiar, pentru ca România s-o privească binevoitor și s-o primească ca pe o fiică a sa. Atunci când a absolvit facultatea de geografie și nu a reușit să se angajeze pentru că nu avea cetățenia română, a suferit. România devenise deja țara ei, îi era dragă, îi cutreierase munții și câmpiile în timpul practicilor de la geografie, se simțea acasă în mijlocul oamenilor ei, se obișnuise chiar și cu câinii vagabonzi de pe stradă. Dar pentru orice funcționar Corina era străină, o imigrantă oarecare. Și chiar dacă era acceptată fără niciun fel de rezerve în cercul său de prieteni, ea știa singură că are, spre deosebire de aceștia, un mare handicap: îi lipsește buletinul de identitate românesc. Prin urmare, dobândirea cetățeniei române a fost pentru ea o luptă foarte dură. A stat în rânduri lungi pe ger și ninsoare la Chișinău pentru actele necesare, suportând aglomerația de la ghișee, îmbrânceala și nesimțirea funcționarilor, a mers de mai multe ori la București, a așteptat cu răbdare.
Atunci când în sfârșit s-a văzut cu buletinul de identitate în mână, Corina a plâns de fericire. Nu, nu s-a bucurat numai pentru banalele drepturi pe care i le oferea acel document, să fie angajată mai ușor ori să călătorească liber prin Europa. Bucuria Corinei era mai mare. Pentru că ținea de fapt în mână actul de proprietate asupra unei țări întregi. Devenea stăpână pe Marea Neagră și Munții Carpați, pe Dunăre, Olt și Mureș. Erau ale ei Mănăstirea Putna și Biserica Neagră, ale ei Casa Poporului și Transfăgărășanul. Deveneau ale ei, fără niciun fel de rezerve, operele lui Eminescu și Caragiale, Coșbuc și Blaga, Tudor Arghezi și Tudor Gheorghe. A ei Laura Stoica! A ei Florin Chilian cu tot cu cei Zece ai lui! Dar a ei și problema țigănească, și maidanezii, și toate provocările viitorului României. Avea țară! O țară mare și frumoasă în care se regăsea și pe care se angaja s-o iubească...
O întreb pe Corina care ar fi totuși cea mai mare provocare care stă în fața țării sale nou-nouțe. Și Corina se dezlănțuie ca o elevă care și-a învățat tema pe de rost:„Îmi amintesc de vremurile când eram mică și vedeam România doar la televizor, invidiind-o enorm pentru ce avea, pentru emisiuni ca Teleenciclopedia, Atlas, Ba Da/Ba Nu, Feriți-vă de Măgăruș si Telejurnal, pentru fotbalul ei, pentru Hagi, pentru tot. Ei bine, pe atunci cuvântul „tranziție” era cel mai frecvent auzit la televizor sau radio. Devenise un laitmotiv, refrenul rostit de român la orice pas. Totul e scump, se scumpește cafeaua, țigările, o ducem rău, avem o țară de doi lei, ca la noi la nimenea. Iliescu, Roman, Văcăroiu, Ciorbea, Constantinescu, Vasile, Năstase – niște nenorociți, hoți, imbecili!!! Huuuoooo!.. Au trecut ani buni de atunci, acum nu mă mai uit doar la TVR și nu ascult doar Radio România Actualități, dar de câte ori deschid un post de știri, ascult aceleași versuri cântate pe o altă melodie. E criză, e rău, e sfârșitul lumii, suntem ultimii dintre ultimii muritori ai acestei planete, vai de mama noastră, popor blestemat, fără calități, asuprit, nedreptățit, discriminat. Băsescu, Boc, Geoană, Tăriceanu, Antonescu, huoooooo!!! Nemulțumirea aceasta nu se întâlnește numai în media. Ea merge la serviciu, circulă în autobuse, se plimbă pe stradă și face cumpărături, dă bacalaureatul și face facultate, se căsătorește și face copii. Și așa se face că pentru român marea bulgarilor e mai albastră, aerul Alpilor mai curat, merele italiene mai dulci, băutura englezilor mai tare și arțarul canadian mai înalt. Iar dorința de a părăsi țara e atât de răspândită și lipsa de respect față de propriul popor atât de mare, încât mă doare. Și mă obosește în același timp. Iată, cred că această nemulțumire e marea problemă a românilor. Dacă nu ne debarasăm de ea, riscăm să ajungem într-un punct mort în care progresul nu va mai fi posibil. ”
Îi spun Corinei de admirația pe care mi-au trezit-o chinezii dintr-o frizerie chinezească de la Roma, unde m-am tuns într-o zi, îmbiat de prețurile mici. O încăpere mică, unde lucrau vreo zece oameni. Clienți de toate genurile și de toate națiile, multe italience. Dispreț total pentru bunăcuviința burgheză. Era seară, pe la 8, chinezii își mâncau pe rând și în grabă macaroanele, din picioare, alături de clienții lor care se tundeau. Dar toată lumea era mulțumită. Dar totul se făcea în numele câștigului. Să te îmbogățești, iată adevărata glorie, după cum zicea și Deng Xiaopin. Iată ce ne trebuie și nouă! Să lucrezi liniștit, să faci orice fel de sacrificii și să ajungi la urmă stăpân pe situație. Ca chinezii...
Corina crede totuși în poporul român. Vede lucrurile bune care se fac în România. Pentru că nu e sceptică, ca românii. Ha, am glumit.
Nessun commento:
Posta un commento