Dragă AIE, ia seama să n-o faci de oaie!

CU CINE VA DA, CU CINE NU VA DA MÂNA FILAT

ÎN SFÂRȘIT, UN EVENIMENT POLITIC

A nu spune niciodată lucrurile până la urmă, a face aluzii transparente sau mai degrabă ermetice, pe care nu le pricepe nimeni. A bate șaua ca să se priceapă iapa. A vorbi cu pilde din evanghelii și înțelepții lumii pentru a spune că drumurile sunt rele și că funcționarii fură. A-l critica și a-l împiedica întotdeauna pe cel care face ceva și care poate că e mai deștept ca tine. Iată caracteristicile de bază ale actorilor politici moldoveni.

Atunci însă când la putere erau comuniștii, guvernarea avea totuși o unitate de granit, bazată pe disciplina de partid și frica de Voronin. Când aceștia au fost, prin grația divină, înlăturați la alegerile din 2009, guvernarea s-a format pe baza unui algoritm, care avea în vedere ponderea electorală a fiecărui partid din cadrul Alianței pentru Integrarea Europeană. Algoritmul a alungat frica, dar și unitatea de granit a guvernării. După alegerile parlamentare anticipate din noiembrie 2010 portofoliile ministeriale au fost împărțite după lungi și extenuante tratative. Dar lupta nu s-a sfârșit aici, căci motive de nemulțumire se găsesc întotdeauna. Mihai Ghimpu pierde, din cauza prostului rezultat electoral al partidului liberal, posturile de președinte interimar al țării și președinte al parlamentului, care trec la Marian Lupu. Ghimpu rămâne deci frustrat. Dar nici Lupu, fostul comunist, nu e prea fericit, pentru că vede că visul său de a deveni președinte al țării e departe de a fi realizat, căci nu ar obține niciodată voturile necesare de la foștii săi colegi de partid, pe care i-a trădat eliminându-i de la putere. Vlad Filat, căruia i-a revenit postul de prim-ministru pentru a doua oară, a demarat în noua funcție cu toată energia, dar s-a văzut la un moment dat obstrucționat de propriii miniștri. Obținuse în străinătate multă încredere și credite grase, inițiase reforme îndrăznețe, dar a trebuit să se împiedice în intrigile celor frustrați și în grimasele înăcrite ale unor ziariști. Și deci, situația din Alianță s-a înrăutățit în așa măsură, încât au început a circula zvonurile că e pe moarte și că Filat ar pregăti o nouă alianță. Cu comuniștii desigur, pentru că nimic nu e mai incitant pentru popor decât trădarea. Dar dacă e să fie trădare, apoi s-o știm și noi!

Și deci, care fu reacția lui Filat? La început a bătut și el șaua ca să se priceapă iapa, a vorbit de un oarecare „păpușar” care trage sforile din umbră, a făcut chemări la o generică responsabilitate. Dar și-a dat repede seama că nu e suficient. Și atunci s-a revoltat, a ieșit în fața poporului și i-a vorbit verde-n față. Discursul său din 12 iulie e prea lung și încă puternic marcat de blestematul stil esopic atât de iubit pe malurile Bâcului, numele concrete ale politicienilor nu se prea văd. Cu toate acestea se înțelege clar că în cadrul actualei Alianțe lucrurile nu merg bine. Membrii ei s-au complăcut în exercițiul puterii dar uită să realizeze reformele, să lupte cu corupția, să unifice societatea. Alianța, zice Filat, nu există de dragul Alianței ori numai pentru a înlătura pericolul comunist. E mai periculoasă mafiotizarea țării decât comuniștii. Care, apropo, nu trebuie tratați ca niște leproși, reprezintă o parte consistentă din populația țării. Fără comuniști nu se poate ajunge la alegerea președintelui țării, ceea ce va duce la dezastrul altor alegeri anticipate. În ceea ce privește candidatura viitorului președinte al țării, premierul a spus clar că nu e obligatoriu să fie cea a lui Marian Lupu, există în țară și alte personalități demne care ar găsi un consens larg în societate. Vladimir Filat a promis cetățenilor că va face tot ce îi stă în puteri pentru a urni carul țării din pietre, combătând miniștrii ineficienți și structurile birocratice perimate.

Făcând abstracție de stilul greu de suportat, discursul lui Filat cred că poate fi considerat excepțional. E exprimarea voinței puternice a unui om care vrea binele țării sale și care e dispus să se ia de piept pentru asta nu numai cu dușmanii, dar și cu prietenii. Mai ales cu prietenii. Învinuirea care i-a fost imediat adusă e că distruge Alianța încuscrindu-se cu comuniștii; i-au aruncat-o în față ultraprogresiștii de la „Timpul”, care au împușcat în numărul din 18 iulie un titlu ca acesta: „Filat a recunoscut că nu poate guverna fără Voronin”. Mihai Conțiu de la „Moldova Suverană”, ziarul comuniștilor, l-a lăudat pe primul ministru, cu toate că s-a arătat sceptic cu privire la rezultatele activității sale. Dar nu au lipsit și jurnaliști mai copți la minte, în rândul cărora sper să fiu înscris și eu, care l-au aplaudat pe Filat. A făcut-o de exemplu Vitalie Ciobanu de la „Contrafort”, scoțând în evidență faptul că premierul i-a dat țării un diagnostic îngrijorător. Iar Dorin Dușciac, o voce a emigrației moldovenești din Franța, scrie în „Gazeta Basarabiei”: „Pe fundalul acestei stări de lucruri regretabile, suntem în drept să ne întrebăm: de câte ori mai este necesar să se mobilizeze electoratul anticomunist, pentru ca liderii partidelor din componența AIE să înțeleagă că Alianța este necesară nu doar pentru ei, ci pentru întreaga populație a Republicii Moldova? În câte campanii electorale mai trebuie să ne avântăm noi pentru ca liderii noștri să înțeleagă faptul că cei mai interesați în promovarea reformelor și în continuarea parcursului european suntem noi, cei mulți? Dacă vor continua să-și etaleze în public propriile frustrări, liderii Alianței riscă să piardă cel mai curând cel mai puternic aliat al lor. Nu mă refer aici la instituțiile europene sau la structurile euro-atlantice, ci la noi – cei care am votat dintotdeauna împotriva comuniștilor și pentru destinul european al țării noastre.”

Și e adevărat! Deci, dragă AIE, ia seama să n-o faci de oaie!