Victor Druță. Cântece pentru cei plecați în străini

CÂNTECE PENTRU CEI PLECAȚI ÎN STRĂINI


RUGĂ DE CRĂCIUN
Doamne, vezi într-o grădină
O femeie cam străină,
Tot plivind la buruiene
Cu o lacrimă-ntre gene;
Măturând, spălând prin casă,
Dar zburând în gând acasă;
Gătind pizza și spaghetti,
Dar visând l-ale ei fete;
Și culcându-se în pat
Cu dorul de-al său bărbat.

Nu căta că este mică,
Că e, Doamne, și voinică,
Și-ar trece desculță munții
Să-și cuprindă iar părinții;
Și-ar porni înot pe mare
Spre casa-i din depărtare;
Și-ar zbura, dac-ar putea,
Să-mplinească voia Ta,
Căci, Doamne, cu-adevărat
Ea Te crede Împărat.

Dă-i în ziua de Crăciun
Ce ai, Doamne, Tu mai bun:
Să-și câștige pânica
La Sfânta Duminica;
Printre frunzele de laur
Să găseasc-un boț de aur;
De sub mătura-i cea hâdă
Sară iepuri, ea să râdă!
Plouă cu lumini din aștri
Peste ochii ei albaștri.

Că și eu, Doamne, aici
Și copiii, mari și mici,
Pentru ea ne vom ruga
(Cum putem, că ne-i ierta):
Să ne fie sănătoasă,
Să vie-acasă frumoasă!
Cât va merge pe-a ei cale
Să-i tot pară dealul vale!..
Și-acum rog încetișor:
Fă-i și dorul mai ușor.

DORUL LENUȚEI
Dorul Lenuței iată e greu,
Plânsul ei străbate prin fir Europa;
Așa dor zbuciumat m-aș mira
Să fi avut, de-Odiseu, Penelopa.

Dorul Lenuței e dor de Lenuță,
El nu se lasă amăgit, fără dubiu,
De dulcea Italie, de Munții Apenini –
Zbucnește cu lavă și cenușă, ca un Vezuviu.

Dorul Lenuței zboară acasă,
Vrea să-și cuprindă bărbatul, pe fete;
S-a săturat cumplit chiar de pizza,
Și-ar scuipa cu amărăciune-n spaghetti.

Dorul Lenuței se uită spre munți
Și vede în zarea albastră Moldova;
Să-și mângâie câinele ei bătrân –
Ar vinde Roma, Milano, Padòva.

Dorul Lenuței este nebun:
Vrea să-și hrănească motanul, purcica;
L-ar chema-n ajutor, de-ar trăi,
Pe celebrul Vittorio de Sica.

Dorul Lenuței e periculos,
Căci pentru ea nu mai contează banii,
S-o ajute mafia siciliană!
Ori măcar comisarul teribil Cattani.

Dorul Lenuței, oare ce fac cu el?
Durerea ei și pe mine mă-nvinge;
Cum să fac oare să nu mai plângă,
Cu ce secret de-al lui Leonardo da Vinci?

...Dorul Lenuței mă rog să mai ardă,
Că și sângele meu nu-i ca apa!
De te vei stinge, dorule, acolo departe,
Voi fi singur aici și bătrân, ca și Papa.

CÂNTECUL LENUȚEI

Eram, când te-am cunoscut, un copil.
Aveam părul scurt, caracter dificil.
Și nu știu de ce te-am iubit tare așa –
NU MĂ UITA, TE ROG NU MĂ UITA.

Sub ceruri înflorite noi ne-am plimbat.
Unde mă durea, tu m-ai mângâiat.
Tu m-ai iubit și bună și rea –
NU MĂ UITA, TE ROG NU MĂ UITA.

Amândoi am frământat lutul cu paie,
Am mers cu căruța prin vânt și ploaie.
Și tu... să iubești astăzi pe altcineva? –
NU MĂ UITA,TE ROG NU MĂ UITA.

Îs plecată așa de departe,
Că departele seamănă-a moarte.
Plânsul mă-neacă când încep a striga:
NU MĂ UITA, TE ROG NU MĂ UITA.

Voi veni! Să dorm iarăși pe umărul tău!
Să fiu mâța ta blândă ce zgârie rău!
Să te-ascult fredonând: Libertà! Libertà! –
NU MĂ UITA,TE ROG NU MĂ UITA!