ZIUA VICTORIEI

NE ÎNSCRIEM DE BUNĂ VOIE ÎN CLUBUL CELOR ÎNVINȘI?

Pentru poporul sovietic 9 Mai, Ziua Victoriei asupra Germaniei fasciste în cel de al doilea război mondial, a fost o sărbătoare deosebită și cred că nu voi greși dacă voi spune că puține popoare în lume au avut sărbători de o strălucire atât de luminoasă, de o bucurie atât de adâncă și curată. Pentru că încercările prin care au trecut sovieticii în acel război, pierderile suferite, dar și eforturile, bărbăția cu care au înfruntat un dușman nemilos au fost ieșite din comun. Europa a cedat în fața trupelor lui Hitler cu ușurință. Uniunea Sovietică a rezistat eroic. Pare inexplicabil faptul că, în fața ciumei cafenii a fascismului, cetățenii liberi ai Europei libere au depus armele și au plecat capetele, pe când oamenii sovietici, supuși unui regim totalitar nemilos, abia ieșiți din colectivizări forțate și dure represiuni, au luptat și au murit cu demnitatea unor oameni liberi, cu toate că liberi nu erau! Dar paradoxul ar înceta să mai fie ca atare dacă ne-am da seama că Uniunea Sovietică nu era totuși un Imperiu al Răului, ci doar încercarea de a traduce în practică un ideal, o teorie, fie și greșită, dar nu diabolică, după cum încearcă să ne convingă unii anticomuniști înrăiți. Experimentul comunist a avut în Uniunea Sovietică și dușmani; dar nu trebuie totuși să uităm că masele largi ale poporului au crezut în el, au crezut în idealul unei lumi fără proprietate privată, fără bogați și săraci. Au existat în Uniunea Sovietică o sumedenie de neajunsuri și de nedreptăți, e adevărat, dar milioane de oameni au căpătat o demnitate care mai înainte le lipsea, au sorbit din știința de carte și din cultură. Atunci când peste ei a năvălit germanul nazist, derutat de teorii exoterice, de ridicola cruce încârligată și infectat de rasismul lui obscur, comparabil cu mentalitatea unei secte satanice, oamenii sovietici l-au combătut nu numai cu tancurile T-34 și cu Katiușa, dar și cu spiritul unor oameni liberi demni de toată încântarea. Lupta lor, sacrificiul a 30 de milioane de căzuți, se înscrie cu litere de aur în istoria umanității.

Marele Război pentru Apărarea Patriei a însemnat pentru sovietici o sublimare a tuturor valorilor. În focul luptelor, în frigul caselor, în tensiunea muncii din fabricile care lucrau pentru front nu se putea visa decât la un viitor luminos, în care va trona dreptatea și bunăstarea. Poezia, cântecele acelui timp sunt pline de o lumină incredibilă, de o frumusețe umană copleșitoare, care nu are egal nicăieri în lume. Popoarele sovietice, poporul rus îndeosebi, au căpătat în timpul războiului o impunătoare statură morală. Oamenii au crezut că după război nimic nu mai poate fi ca mai înainte, că însuși Stalin va deveni mai bun, că viața în colhozuri va fi mai ușoară, că vor fi mai liberi. Aceste speranțe, după Victorie, de multe ori au fost înșelate. De exemplu, mii de prizonieri sovietici, eliberați din lagărele de concentrare nemțești, au fost băgați să se purifice în gulagurile patriei iubite, pentru că se făcuseră vinovați că s-au predat dușmanului și erau periculoși pentru că au fost în contact cu o ideologie străină. A fost înșelată și dorința de bunăstare a sovieticilor. Unii din ei, când aveau norocul să viziteze țara pe care au învins-o, Germania, și când își dădeau seama că învinșii trăiesc mult mai bine decât învingătorii, nu puteau să nu-și pună niște întrebări dureroase. Totuși, elanul popular pe care l-a ridicat Marea Victorie a fost atât de mare, că a propulsat societatea sovietică pe mulți ani înainte. Iar războiul și victoria au devenit, în perioada postbelică, o sursă de inspirație nesecată pentru artă, literatură, cinematografie. Propaganda oficială le-a exploatat nemăsurat.

Ca parte componentă a națiunii sovietice, moldovenii din RSSM au acceptat războiul și Victoria ca și celelalte popoare sovietice, adică ca pe un mit fundamental, cu toate că o parte din ei au luptat și contra sovieticilor, înrolați în armata română. După ce Basarabia este recucerită în 1944, sute de mii de moldoveni sunt înrolați în armata roșie și circa 55 de mii își pierd viața în primele luni ale lui 1945, cucerind Varșovia, Budapesta, Berlinul. Am avut deci și noi motive serioase ca să serbăm Victoria din toată inima. Și o parte din acea strălucire sublimă a Marii Victorii ne-a luminat și pe noi.

Evoc acest eveniment pentru că în Republica Moldova progresiștii noștri liberali au răsturnat viziunile tradiționale asupra Victoriei. Victoria nu mai este a noastră, ci doar a ocupanților ruși. Noi suntem cei învinși. Prin urmare nu trebuie să serbăm Victoria, nu ne aparține. Și în felul acesta Victoria devine un argument moral și o armă propagandistică în exclusiva proprietate a comuniștilor. E o mare greșeală, această înscriere benevolă în clubul celor învinși. Da, am fost ocupați de sovietici, da, am fost colectivizați cu forța și duși în Siberia. Dar dacă am avut atâtea de suferit, lăsați-ne măcar Victoria! Care nu a fost o minciună. Am simțit-o, am văzut-o, reală, vie, fluturând din aripile albe, prin aerul dens de arome al lunii mai!