MAREA DIVERSIUNE
Un veritabil intelectual moldovean nu discută despre modernizarea statului si despre reforme. Nici despre marile probleme morale ale omenirii. Nu promovează laicismul, nu e anticlerical. Nu-l interesează organismele modificate genetic, nici eutanasia. Nu vorbește despre bunele moravuri, despre știință și tehnică, chiar despre sex vorbește puțin. Intelectualul moldovean veritabil este pasionat de două lucruri mult mai nobile: unul e să se revolte contra trecutului în timpul căruia a fost un campion al cumințeniei; și altul să pledeze, dintr-un jilț confortabil,cauza unirii Moldovei cu România. Ambele lucruri îi convin de minune. Vechile imperii care i-au asuprit țara și-au dat demult duhul, deci nu are de ce să se teamă. Iar perorațiile unioniste, care tot perorații rămân de 20 de ani, pe lângă faptul că-i mai sunt și plătite, îi conferă intelectualului nostru o aură de noblețe eroică. Luptător pentru idealul sfintei Uniri! Măgulitoarea apreciere nu vine însă din partea oropsitului popor care la idealuri nu se prea gândește, ci din partea altor confrați intelectuali, cu care luptătorul nostru împărtășește idealurile. Dar și interesele.
Și care ar fi interesele intelectualilor? Deoarece produsul muncii intelectualilor sunt cuvintele, textele, limba în genere, ei vor dori să aibă cât mai mulți cumpărători. Cu intrarea Moldovei în cadrul României piața de desfacere s-ar mări considerabil. Iar idealele sunt doar ambalajul mărfii. Prin urmare, interesul poartă fesul.
Interesul acesta al intelectualului nu este însă condamnabil. Este un interes ca oricare altul. De ce ar trebui intelectualul să nu caute și el profitul ca toată lumea, dar să se jertfească pe altarul unui ideal? I s-ar putea imputa ceva doar în cazul când interesul său ar intra în coliziune cu interesele maselor largi ale poporului. Și să ne întrebăm: intră? Poporul Republicii Moldova ar avea de câștigat de la unirea cu România? Lucrul acesta nu-l știe nimeni pentru că nimeni nu l-a calculat. Pare că da. Dar poate că nu. Depinde.
Cel mai trist lucru din infinita vorbăraie care tot curge de ani și ani ca apele Prutului la vale e că nu a fost creat niciodată un proiect al unirii. Să se așeze politicienii români și cei moldoveni la o masă și să discute unirea în amănunte. Să lucreze experții un an, doi, trei ori câți trebuie, să fie pregătită opinia publică, legislativele ambelor țări să adopte legile necesare, iar la urmă să se facă un referendum și oamenii să voteze. Da. Ori ba.
Dacă nu am fost în stare să facem această treabă elementară, eu nu înțeleg cum de i se mai deschide intelectualului nostru gura să vorbească și să tot vorbească. Fără nici un rost. Dar cu multe efecte negative.
Căci discursul unionist nu se referă, cum ar fi normal, la beneficiile concrete pe care eventuala unire ar putea să le aducă locuitorilor țării, ci este constituit dintr-un șuvoi de fraze pur propagandistice, ori de invective contra cotropitorilor și urmașilor acestora. Neam și Țară. Ștefan Vodă. Marele Eminescu. Suntem români și punctum. Din afacerea cu unirea cetățenii care nu vorbesc limba română sunt excluși din start, pentru că nu fac parte din Neam. În felul acesta unirea dezbină. Unirea învrăjbește. Unirea blochează orice progres în viața socială și politică a țării.
Din cauza intelectualului nebunatec cu capul în nori carul țării rămâne în pietre, neclintit. Câtă muncă intelectuală de calitate au depus pașoptiștii, premărgătorii oportuniștilor noștri nenorociți, pentru a realiza Unirea din 1859! Moș Ion Roată a cârtit, dar a votat-o. Intelectualul nostru doar vinde niște cuvinte. Restul nu pare să-l intereseze.
Și dacă comuniștii nu colaborează cu actualul partid de guvernământ, și dacă minoritățile naționale și intelectualii lor nu-i iubesc nicidecum pe liberalii și progresiștii noștri, și dacă țara noastră nu-i țară, apoi asta se întâmplă pentru că intelectualul nostru e un tip antipatic.
