Atac de rusofobie

Actualul "novyi russkii"

Nu am fost rusofob niciodată, nici chiar atunci când mă sufocam în Chișinăul sovietic de atâta limbă rusă și atâta limbă maternă coruptă masiv cu cuvinte rusești. Am cunoscut întotdeauna ruși simpatici, de o simplitate și onestitate dezarmantă.  Sau de o inteligență strălucită.  Sau de o moralitate superioară. Acești ruși m-au făcut să respect poporul rus. Raisa Timofeevna, prietena și colega de lucru a mamei, fotograful Smirnov despre care am mai scris, învățătoarele mele de limbă rusă, rusoaice get beget, femei frumoase și pline de spirit, care îmi vorbeau de Lermontov și Tolstoi. În timpul a șapte zile cât am călătorit cu trenul până la Cimkent, în sudul Kazahstanului, unde aveam să fac doi ani de armată, mă împrietenisem cu un rus din Strășeni. Avea cu el o Istorie a filozofiei, pe care o citisem și eu cu ceva timp în urmă. Am discutat cu el îndelung despre antichitate și despre Univers. În timpul serviciului militar am fost în optime relații cu soldați și ofițeri ruși, despre care îmi amintesc cu plăcere. Am avut prilejul să fiu anchetat și de ofițeri ai KGB-ului, dar nu m-am supărat pe ei, erau oameni culți, bine preparați, care își făceau datoria, nu aveam nimic cu ei, cu atât mai mult că cei care mă denunțaseră erau moldoveni de-ai noștri, vorbitori de limbă română. Deci, nu am fost rusofob, cum de fapt nu era nimeni din cercul meu de cunoștințe.

Am zis că nu am fost rusofob. Dar astăzi s-ar putea să devin. Pentru că ceea ce se întâmplă în Rusia de azi mă face să gândesc că poporul rus s-a schimbat. În rău. Nu s-a schimbat doar clasa politică, nu, s-a schimbat tot poporul. Datorită clasei politice, desigur. Îndobitocit de propaganda naționalistă a lui Putin, care i-a indus ideea solidarității cu rușii din „străinătatea apropiată”, poporul acesta a susținut acapararea Crimeii. S-a înrolat apoi în detașamentele de voluntari care luptă împotriva armatei în regiunile separatiste ale Ucrainei. Poporul acesta se lasă prostit de propaganda mincinoasă a Kremlinului în legătură cu avionul malaezian doborât. E vinovat Kievul, strigă Moscova. Au vrut să doboare avionul lui Putin! Și rușii cred. Cred de asemenea că fasciștii de ucraineni au răstignit un copil de trei ani în centrul orașului Sloviansk! Minciuna cea mai de necrezut, o înghit! Nu ies în stradă, nu protestează. Iar comentariile antiputiniste pe rețelele de socializare sunt puține. Poporul rus, prin această tacită susținere a politicienilor săi, care sfidează bunul simț și normele de conviețuire internațională, se pune într-o situație delicată. Aceea de a fi disprețuit de toți vecinii. Aceea de a-i face pe oameni să găsească o scuză valabilă sentimentului rusofobiei.

Cu siguranță că foarte mulți ucraineni au devenit sau vor deveni rusofobi. Vor urî pe rusul din Rusia, vor urî pe rusul separatist din Donețk, vor ajunge să urască filme, cărți, cântece rușești. Iar către această ură îi va îndemna nu numai buletinul de știri de la televizor, dar și fiul, soțul ori fratele lor - morți în război, uciși de ruși. Vor avea la sigur sentimente antirusești olandezii, cei care au pierdut atâția cetățeni cu zborul frânt al avionului indonezian. Și alții. Și mulți alții.

Apropo de avionul doborât. Dacă până acum gherila rusească din estul Ucrainei avea un minim de îndreptățire morală pentru că se declara apărătoarea drepturilor rusofonilor ucraineni, acum Occidentul a înțeles clar: nu e vorba de partizani cu arme rudimentare, ci de arme performante și specialiști ruși foarte bine pregătiți care le manevrează. Deci rușii, Putin, ies vinovați. Numai că, în masa lor, ei cred ce spune televizorul, nu ceea ce spune internetul… Răul făcut de politica nebunească a clicii de la Kremlin e enorm. Dar și responsabilitatea poporului rus e enormă, pentru că ignorantia non est argumentum.

Rusofobia, ca de altfel orice fel de xenofobie, e condamnabilă. De aceea caut cu înfrigurare să nu mă las molipsit. Caut un antidot. Caut texte scrise de ruși care le-ar spăla onoarea măcar cât de cât. Spre fericirea mea, găsesc ce caut. O găseam până nu demult pe răposata Novodvorskaya, îi găsesc de exemplu pe Andrei Piontkovski, Alexandr Nevzorov și Xenia Sobciak. Și alții. Îmi par totuși puțini, acești ruși de treabă. Lipsiți de importanță de față a 80 la sută a celor care pe Putin îl susțin.

Senzația care nu mă părăsește în ultimul timp atunci când gândesc la Rusia e aceea că vechea mea patrie URSS era mai bună decât Rusia actuală. Un lucru paradoxal, nu-i așa?  URSS era un stat totalitar, condus de partidul unic al plictiselii politice absolute. Totuși, nimănui din conducătorii acelui partid nu-i trăsnise prin minte să declare Rusia o civilizație diferită de cea europeană, să se proclame ortodocși, originali, morali, spirituali spre deosebire de occidentul ateist și mercantil. Nu, sovieticii erau profund europeni: urmau învățătura nemților Marx și Engels, doreau o Europă comunistă în numele unor idealuri europene. Sovieticii au europenizat cât au putut Asia Mijlocie și Răsăritul Depărtat. L-au dus pe Campanella și Giordano Bruno la Samarcand și mai departe. L-au băgat pe Camus și Oscar Wilde în bibliotecile Cimkentului meu. Beatles-ii erau ascultați pe vremea tinereții mele în tot spațiul sovietic. Iar sergentul Pesoțki din Baku, cu care mă cam certam uneori, era îndrăgostit de ei. Ei bine, astăzi ajung să aud că Rusia nu este Europa. Că Rusia se vrea diferită de Europa, fiind ea chipurile plămădită din alt fel de aluat. E absurd. Tocmai pentru că e făcută din același aluat, pentru că e legată cu mii de fire de Europa, Rusia trebuie să facă parte din Europa, până la Oceanul Pacific. Să nu-și umfle pieptul și să-și imagineze originalitatea. E o țară slabă, cu toate că are arme puternice. Ruperea de Europa înseamnă căderea, în mod automat, în brațele Chinei…

 Vladimir Vladimirovici, scrieți cerere de asociere la UE. Dacă nu știți cum, întrebați-l pe Iurie Leancă, premierul moldovean. O să vă lămurească.