O ÎNTREBARE ANTINAȚIONALĂ ÎNTR-UN RECENSĂMÂNT NAȚIONAL

Naționalitatea: moldovean. Limba maternă: româna. Limba vorbită de obicei: italiana

            În Republica Moldova este în curs, de pe 12 pe 25 mai 2014, un recensământ național, în cadrul căruia se face cartografierea populației și a locuințelor. Biroul Național de Statistică își propune să obțină date despre numărul populaţiei, repartizarea ei teritorială, caracteristicile demografice, etno-culturale, educaţionale şi economice, fondul de locuinţe şi clădiri de locuit, și să evalueze condiţiile de trai ale oamenilor. Acest exercițiu va curprinde și cele mai mici localități din țară. Informația din chestionar va fi confidențială, iar la colectarea datelor vor fi implicați peste 11 mii de recenzori. Ziarele de la Chișinău, inclusiv ziarul „Național”, informează pe larg cititorii despre desfășurarea recensământului…

            Am evidențiat în mod expres mai sus cuvântul național, pentru ca să-mi creez prilejul de a afirma că sensul cuvântului național din cuvintele de mai sus este acela de țară, de popor al unei țări. Care țară și care popor presupun implicit – dat fiind că avem recensământ național, Birou Național de Statistică, ziar „Național” etc. – existența unei națiuni moldovenești. Dar tocmai această națiune, prin prost gânditele întrebări din formularele recensământului, este aruncată într-o confuzie politico-filologică totală.

            Explic. Există în formularele menționate o întrebare, aș zice, diabolică. Pentru că fiecare intervievat trebuie să indice, la libera declarație (!),  ce naționalitate/etnie are.

Iată ce spune în acest sens doctorul în demografie Valeriu Saiînsus:

„E clar că mulți își identifică naționalitatea în raport cu denumirea țării. Și o declară alta decât cea care este. E un risc, deoarece când vorbim de recenzori, numai modul în care aceștia vor pune întrebarea poate să influențeze deja răspunsul.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române spune așa:

– NAȚIONALITÁTE, naționalități, s. f. 1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie. 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național. 3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalité, germ. Nationalität.

- ETNÍE s. f. unitate etnică, determinată în timp și spațiu, cu trăsături de civilizație și cultură (limbă, tradiții etc.) comune. (< fr. ethnie)

Practic, naționalitatea, ca sinonim al cetățeniei, spune clar că suntem moldoveni. Din punct de vedere al etniei, ca sumă de date precum limba, istoria, tradiții suntem români. Acum, când suntem puși în situația de a alege, ce facem? Ce credeți că o să facă majoritatea cetățenilor Republicii Moldova? Cum poți să pui cele 2 noțiuni în situație de sau când e clar că ar trebui să fie de și.”

 Da… e ca și cum ar trebui să răspundem la întrebarea „unde au femeile părul creț?” În Africa, și să vă fie rușine la ce v-ați gândit.

            În 2004, pe vremea guvernării comuniste, în Republica Moldova a mai avut loc un recensământ. Comuniștii au folosit aceeași întrebare ca o formidabilă armă politică, menită să dea o lovitură mortală forțelor unioniste. Le-a reușit. 76% din intervievați s-au declarat moldoveni, numai 2% - români. Vax populi! Ceea ce dovedește că jocul abil cu cuvintele polisemantice poate avea efecte politice năucitoare. Liberalii, veniți la putere așa de greu, nu au învățat lecția, au lăsat din nou fatala, absurda, irelevanta, ne-europeana întrebare despre etnie și în formularele recesământului 2014 – în loc de a o scoate, prevăzători, lăsând doar întrebarea despre limba maternă! Și deci, s-a început din nou o luptă politică pe viață și pe moarte. Unii rusofoni au chemat cetățenii ca să se declare ruși, chiar dacă sunt găgăuzi, ucraineni, români. Unioniștii, intelectualii, mai ales pseudo-intelectualii, au incendiat ziarele și web-ul cu campanii naționale tip „vorbesc românește, sunt deci român”. Nu ne-am putut lipsi în această panoramă, panaramă mai degrabă, nici de intervenția Bucureștiului. De unde s-ar fi auzit amenințarea că cetățenii moldoveni care nu se vor declara români la recensământ, vor fi lipsiți de cetățenia română, dacă o au. Ori, dacă nu o au și se vor declara români, vor fi facilitați s-o obțină.

 

            Între timp, de pe teren parvin informații despre multiple încălcări:

 - Recenzori care completează formularele cu creionul (astfel formularele pot fi modificate ulterior);
- Recenzori care nu au formulare;
- Recenzori care conving respondenții să se declare moldoveni;
- Recenzori care sunt afiliați politic;
- Primari care promovează rudele sau cunoscuții în funcție de recenzori, sau, și mai grav, îi instruiesc să falsifice informația din formulare;
- Recenzori sau chiar șefi de circumscripție care nu cunosc limba română;
- Șefi de circumscripție cu antecedente penale;
- Minori angajați în calitate de recenzori;
- Linia fierbinte a Biroului Național de Statistică, la care cetățenii ar trebui să le poată adresa informații, nu funcționează.

            Să admitem însă că Recensământul 2014 este impecabil organizat. Chiar și așa, întrebarea, antinațională, despre naționalitate-etnie strică totul. Pentru că guvernul dovedește că nu are idei clare în construcția națională și nu oferă nicio soluție pentru compensarea lipsei de consens a cetățenilor în privința existenței țării lor Republica Moldova. Iar lucrul acesta, după cum ne învață evenimentele din Ucraina, este periculos. Unirea reală, integrarea reală a românimii de pe ambele părți ale Prutului și a tuturor celorlalte seminții care constituie națiunile română și moldovenească are și poate avea loc prin lucruri simple și nețipătoare: cărți, filme, muzică, poduri, căi ferate, străzi. „Brio Sonores” la „Românii au talent”. Irina Loghin la Chișinău. „Negru de Purcari” la Iași și București. Victor Druță la „Gazeta Românească”... – e drept însă că acest Druță nu e atât de simplu, iar uneori mai și țipă.

Victor Druță