CRIZA POLITICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA, ÎNCHEIATĂ

Pe 30 mai a fost învestit noul guvern al premierului Iurie Leancă

 De la începutul anului și până la învestirea guvernului Leancă, Moldova a trecut printr-o perioadă de lupte politice zbuciumată. Alianța pentru Integrare Europeană a fost răvășită de scandalul vânătorii din Pădurea Domnească și de cererea fostului premier Filat de a rescrie acordul Alianței. În urma luptelor intestine din coaliția celor trei partide, Vladimir Filat a pierdut funcția de premier, Marian Lupu a pierdut funcția de Președinte al Parlamentului, iar Vlad Plahotniuc, acest celebru deja Berlusconi moldovean, a pierdut scaunul de prim vicepreședinte al Parlamentului. Mihai Ghimpu și-a văzut partidul scindat și reputația compromisă de prea multele vorbe pe care le-a spus. Totuși, alegerile anticipate de care se temea toată lumea pentru că i-ar fi favorizat pe comuniști, au fost evitate. A fost format un nou guvern și a fost numit un nou premier. Și deci Moldova a răsuflat ușurată. Răul cel mare, schimbarea orientării geostrategice a țării,  a fost evitat. Iar Iurie Leancă, fostul ministru de externe devenit prim-ministru, este un om cult, cu nume bun în Europa…

Vreau să mă întorc însă un pic înapoi și să vorbesc despre momentele de confuzie din timpul crizei. În timpul acesteia Moldova făcea o gafă politică după alta și lăsa să iasă la iveală tot gunoiul care îl avea sub covor, corupția, mafiotizarea statului, interesele obscure ale lui Plahotniuc etc. Toate aceste lucruri îi compromiteau în mod evident imaginea în ochii Europei. Și moldovenii se așteptau din partea acesteia la reacții foarte dure. Dar, surprinzător, Europa s-a comportat cu totul altfel. În timp ce comentatorii politici prevesteau că la summit-ul de la Vilnius ni se va trânti ușa în nas ca pedeapsă pentru prostiile comise, responsabilii UE ne certau cu blândețe părintească și ne dădeau de înțeles că nu e nimic pierdut. Care este explicația acestei  iubiri neașteptate pentru Moldova a Europei?

            Iată cum răspunde la această întrebare analistul politic de la Chișinău Petru Bogatu: „ Dacă mai deunăzi era obligată să-şi câştige dreptul la integrare europeană în sudoarea frunţii, astăzi Republica Moldova, pentru că nu-i în stare să se mişte pe picioarele ei, este purtată în braţe pe drumul cel drept. De ce? Occidentul nu o abandonează ca să nu încapă pe mâna adversarului geopolitic.

Competiţia dintre Occident şi Rusia a trecut de faza tatonărilor, antrenamentului şi ping-pongului. Deja se practică un kickboxing în toată legea. Se marchează teritoriul revendicat şi se loveşte cu mâinile şi cu picioarele. Iar Georg Friedman, preşedintele Agenţiei „Stratfor”, considerată o acoperire civilă pentru CIA, nu exclude că în viitorul apropiat se vor pune şi tunurile pe inamic. El anticipează eventuale conflicte militare între Est şi Vest. Aşa o fi sau altfel, Moscova nu se mai ascunde după deget. Nu spune ca adineauri că n-are nimic contra aderării Republicii Moldova la UE. Dimpotrivă. Pune piciorul în prag şi cere recalibrarea vectorului extern. Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, nu s-a sinchisit să ne şantajeze chiar în Piaţa Marii Adunări Naţionale, somând Republica Moldova să renunţe la cursul european în favoarea Uniunii Eurasiatice.

Astfel, bătălia se dă pe faţă şi cu garda sus. Proiectul Eurasia înfruntă făţiş proiectul european…  Dincolo de calculele geostrategice, nu are cum fi trecută cu vederea nici risipa financiară. Comunitatea euroatlantică a investit deja o groază de bani în Republica Moldova, iar ruşii n-au dat nicio leţcaie. La ora actuală SUA şi UE finanţează aici circa 100 de proiecte consistente. Alocaţiile occidentale directe constituie aproape a patra parte din bugetul de stat. Ca să nu mai vorbim de diverse granturi, donaţii, credite şi vărsăminte în fondurile publice. Nimeni nu va ceda, bineînţeles, generoasele investiţii politice şi economice în acest teritoriu.”

            Nu putem decât să ne bucurăm de conjunctura favorabilă. Dar adevărul e că Moldova nu se poate lăsa în nădejdea Europei. Trebuie să se relanseze cu propriile puteri. Un alt analist politic moldovean, Nicolae Negru, spune despre criza care a trecut următoarele: „ A fost o criză de proporţiile unui război, care a scos la suprafaţă toată mizeria, toată ticăloşenia, prostia şi iresponsabilitatea clasei noastre politice, toate defectele, infirmitatea şi putreziciunea statului, pe care îl pretindem de drept, dar şi valoarea, miza geostrategică a RM. Ca în orice război, au existat eroi şi laşi, trădători, provocatori şi diversionişti, dar şi masă de manevră, carne de tun, miei de sacrificiu, care sunt, fireşte, cetăţenii fără acces la bugetul public.

Din orice unghi am privi-o – ca pe o încercare de luptă cu oligarhia, cu mafia, ca pe un conflict de interese obscure, ca pe o dispută oarbă pentru putere şi resursele statului, ca pe o confruntare geopolitică între Est şi Vest – criza a avut şi trăsătura unei lupte personale între Filat şi Plahotniuc, pe care a început-o, nu pentru prima dată, liderul PLDM. În aparenţă, a câştigat Plahotniuc, liderul PLDM fiind demis şi ostracizat, interzicându-i-se să ocupe funcţii publice înalte (de ce numai „înalte”?). Însă victoria oligarhului se aseamănă cu a lui Pyrrhus. El s-a autodemascat. „Atotputernicia” sa, care părea un mit, a prins contur, a început să se confirme prin modul cum a acţionat Centrul Naţional Anticorupţie, Procuratura Generală, Curtea Constituţională, şi faptul acesta nu le-a scăpat europenilor şi americanilor. După cum a declarat Ambasadorul SUA, William Moser, s-a creat impresia că „structurile democratice ale statului Republica Moldova ar fi manipulate în interesul unor actori politici”.

            Tot răul spre bine.