În fiecare zi ne batem joc / De păsări, de iubire și de mare / Și nu băgăm de seamă că, în loc, / Rămâne un deșert de disperare... Ieri mi-am amintit de aceste versuri care răsunau demult, în tinerețea mea legănată de cântecele lui Tudor Gheorghe. Mă aflam la Accademia di Romania, casa culturii române de la Roma, pe unde călcase cândva și George Călinescu. Accademia di Romania găzduiește cu multă generozitate și manifestările basarabenilor noștri. Iar versurile lui Romulus Vulpescu mi le amintisem în legătură cu subiectul conferinței la care participam: Proiectul Nessuno può crescere solo (Nimeni nu poate crește singur), care ridică problema copiilor abandonați, dar și a copiilor neglijați pentru că părinții lucrează prea mult și nu au vreme să se ocupe de ei. E un proiect la care lucrează mai multe asociații românești și care are menirea să sensibilizeze opinia publică în legătură cu generația în creștere. A se vedea și: http://www.nessunopuocresceresolo.eu/html/rumeno/home.html
Mama și fiica, o familie din Republica Moldova, reîntregită de curând |
Și într-adevăr, din cele spuse în sala de conferințe care era arhiplină, noi, emigranții, de multe ori nu băgăm de seamă cum în sufletul copiiilor noștri abandonați sau neglijați crește amenințător un deșert de disperare. Ne lăsăm copiii cu scuza că o facem în numele viitorului lor. Îi copleșim apoi cu bani și cadouri trimise de departe. Pe când copiii au în primul rând nevoie de prezența noastră, de dragostea noastră. Și fără această dragoste se ofilesc, se închid în sine, se frâng, se înrăiesc, mor. Da, mor, la propriu, nu la figurat. Sala a vizionat cu multă emoție un scurt metraj de 15 minute în care se vorbea despre o fetiță din România, lăsată cu bunica de mama plecată la muncă în Italia.
Ce s-a mai spus la conferință? Că românii sunt cea mai mare comunitate străină din Italia și că sunt totodată primii pe lista străinilor care au cumpărat case și apartamente. Că problema locuinței este totuși mare pentru români, mai ales pentru românii romi. Că țiganii români sunt totuși mai instruiți și mai calificați în comparație cu cei care provin din alte țări. Că românii au de suportat în Italia încă multă discriminare; și de aceea se întâmplă de multe ori ca copiii românilor să încerce să-și ascundă identitatea națională, iar părinții să refuze a-și trimite copiii la cursurile de limbă și civilizație românească din școli. Că școala românească se dovedește a fi de multe ori mai bună decât cea italiană, ceea ce îi ajută pe copiii români care au învățat în România să se integreze mai ușor în școala italiană. Că sunt în România 350.000 de copii fără un părinte sau fără ambii, din cauza emigrației...
Nessun commento:
Posta un commento