DESPRE DREPȚII NOȘTRI

„Corriere della sera” din 10 martie scrie în articolul „Il vescovo antinazista e quei Giusti da ricordare” despre oamenii care au reușit să oprească, prin tăria lor morală, desfășurarea unor cumplite crime. Și o face în legătură cu inițiativa unui grup de europarlamentari italieni de a institui o zi europeană a Drepților. Adică a acelor eroi ai comunităților care, într-o epocă dominată de ticăloși și asasini, ne-au permis să nu pierdem speranța în umanitate, și-au riscat viața pentru a salva alte ființe umane.

Sunt aduse drept exemplu câteva nume. Italianul Giorgio Perlasca a salvat viața a peste 5 mii de evrei din Ungaria, dându-se în fața autorităților fasciste drept diplomat spaniol. Un alt italian, Giacomo Gorrini, consul italian în Trapezunt, a descris genocidul armenilor. Oskar Schindler zmulse din ghiarele morții circa o mie de evrei cu pretextul de a-i angaja la fabrica sa. „Corriere della sera” vorbește și despre alți drepți mai puțin cunoscuți, care cred că ne-ar interesa și pe noi în mod deosebit. E vorba de episcopul bulgar Kiril, din Plovdiv, și de un alt bulgar, Dimitar Peșev, care era pe timpul războiului vice-președinte al parlamentului din Sofia.

Se spune că între 9-10 martie 1943 naziștii grămădiră la gara din Plovdiv circa 8500 de evrei și începură să-i încarce în trenuri pentru a-i expedia la Treblinka. Aflând despre aceasta, episcopul Kiril merse la gară în fruntea a 300 de credincioși ortodocși. Și, sub ochii uimiți ai soldaților germani, încerca să deschidă vagoanele și să se urce la deportați. Să mă deporteze și pe mine, zicea și cita Cartea lui Ruth: „Unde vei merge tu, voi merge și eu; unde te vei opri tu, ma voi opri și eu; poporul tău va fi poporul meu, dumnezeul tău va fi dumnezeul meu!” Și, minune, naziștii au cedat. Evreii au fost lăsați să meargă la casele lor.

Atunci când germanii au insistat cu deportarea evreilor, Dimitar Peșev, vice-președinte al parlamentului bulgar, patriarhul Ștefan și episcopul Kiril au scris o scrisoare foarte dură către țarul Boris, aliatul Germaniei, o scrisoare care a fost semnată de mai mulți parlamentari și care vorbea despre rușinea de care s-ar fi acoperit Bulgaria dacă ar fi deportat evreii. Țarul i-a dat ascultare. Și astfel, naziștii au fost nevoiți să renunțe la exterminarea evreilor, dezamăgiți tare de „lipsa de iluminare ideologică” a aliaților bulgari.

Poate că avem și noi moldovenii drepții noștri. Dar nu-i știm. Poate că a ieșit vreun preot să protesteze în fața convoaielor de evrei care treceau prin satele basarabene, ținând drumul spre Transnistria. Dar nu-l știm. Poate că a bătut cu pumnul în masă vreun lucrător de partid în vreun raikom, protestând contra masacrării moldovenilor prin foametea din 1946-1947, când au pierit vreo 200.000 de suflete? Poate, dar nu-l știm. Poate că a urcat vreun scriitor sovietic moldovean - de bună voie și din solidaritate pentru poporul pe care îl cânta în versuri – în vagoanele de vite a deportaților în Siberia? Poate, dar cum îl cheamă? Poate că nu-i știu eu, și-mi cer iertare. Spuneți-i pe nume voi.

De fapt, mă gândesc că nu e posibil ca drepții să ne lipsească. Și dacă ar veni azi la putere în Moldova un regim tare (așa cum le place unora), care să-i bage pe toți homosexualii în vagoane și să-i trimită la crematoriu, apoi părintele Marchel de la Bălți ar protesta și el. Ba poate că s-ar culca chiar pe șine în fața trenului.