CONCORDIA, EȘUATĂ PE BÂC, LA CHIȘINĂU

Spunea Massimo Gramellini, la „Che tempo che fa”, că naufragiul navei de croazieră „Costa Concordia”, în zilele când Italia este atacată și declasată de finanța mondială, este o întâmplare profund simbolică. „Duole dirlo, ma quella nave siamo noi.” Dezordinea și haosul sunt foarte descurajante, desigur. Aș vrea totuși să-i liniștesc pe italieni spunându-le că ceea ce se întâmplă în politica de la Chișinău este un spectacol de sute de ori mai indigest. Pentru a-l descrie l-aș invoca pe Eminescu care să înfiereze cu vânăta gheară a unor blesteme mizantropice ticăloșia unei clase politice care nu luptă decât pentru propriile privilegii. Să demaște „roșii”, „canalia liberală”, secăturile „fără suflet, fără cuget”, care „numai banul îl vânează și câștigul fără muncă”... Și care nu au fost în stare să dea țării un Președinte nici după ce toată lumea a râs de ei!

Da, motivul supărării mele acesta este. La 16 decembrie trecut Parlamentul votase pentru candidatura lui Marian Lupu. Lupu, actualul Președinte interimar și speaker al Parlamentului, nu întrunise numărul necesar de voturi (61, 2/3 din deputați) și pe 15 ianuarie urma ca procedura votului să fie repetată. Între timp au fost exprimate o serie de păreri sceptice cu privire la reușita votului repetat. Societatea era foarte dezamăgită de incapacitatea politicienilor de a se înțelege între ei pe un subiect atât de important pentru interesul național. Pentru că în Moldova este necesară ca aerul această înțelegere, această concordia națională! Igor Dodon, împreună cu alți doi deputați comuniști, se declaraseră disponibili să voteze un candidat neafiliat politic. Care însă nu a fost găsit! Și iată, în această atmosferă de greață colectivă pentru politica moldovenească flască și fără nerv, Oazu Nantoi, un comentator politic de la Chișinău, își propune propria candidatură. Și promite că va fi Președintele tuturor. Că este de stânga și prin urmare îi va înțelege pe comuniști. Că a luptat întotdeauna contra totalitarismului comunist și prin urmare îi înțelege pe liberali. Că este expert în problema transnistreană și deci va ști să unifice cele două maluri de Nistru. Bravo, au exclamat moldovenii, ține-o așa! Propunerea lui Nantoi a fost o palmă răsunătoare în obrazul politicii. Comuniștii, îngrijorați că președintele s-ar putea să fie ales fără prețioasa lor contribuție, s-au grăbit să propună candidatura lui Leonid Talmaci, fost guvernator al Băncii Naționale a Moldovei...

Degeaba însă. Pentru că politica nu s-a lăsat umilită și s-a răzbunat. Mihai Godea, un deputat fugar din Partidul Liberal Democrat al lui Filat, participant la votarea din 16 decembrie din Parlament, a sesizat Curtea Constituțională denunțând ilegitimitatea acelui vot; ieșind din cabina de vot, deputații ar fi arătat buletinele de vot, ca să știe capii partidelor cu cine au votat. Iar Curtea a declarat procedura nevalabilă pe motiv că nu a fost respectat votul secret. Ridicol, și dacă ar fi votat prin ridicarea mâinii? Oricum, odată cu votul din 16 decembrie, a fost șters din agendă și cel din 15 ianuarie. Nantoi și Talmaci vor trebui să aștepte evoluția evenimentelor, rugându-se între timp zeiței Concordia ca să aducă mai multă armonie în societatea moldovenească.

Dar la 15 ianuarie Parlamentul moldovenesc s-a întrunit, totuși. Fără opoziția comunistă, parlamentarii AIE au hotărât că soluția ieșirii din criza constituțională a alegerii șefului statului este un nou referendum. Poporul va fi chemat, nu mai târziu de luna aprilie, să se pronunțe în vederea posibilității ca parlamentul să aleagă președintele nu cu 2/3, dar cu o majoritate simplă. Cu alte cuvinte, nu avem nevoie de nici un fel de concordia, președintele țării poate aparține doar liberalilor, ori doar comuniștilor. Absurd! Președintele trebuie să fie super partes, să exprime interesul național! E adevărat, nu e bine că constituția moldovenească prevede dizolvarea parlamentului în cazul nealegerii repetate a președintelui, constituția italiană, de exemplu, zice că, dacă președintele nu e ales în trei ori cu o majoritate de 2/3, atunci va fi ales cu o majoritate simplă. Totuși, ar fi fost frumos ca acest defect al constituției moldovenești să fie rezolvat cu puțină concordia, nu prin referendum. Criza președintelui a produs deja un referendum, în 2010, eșuat lamentabil din cauza absenteismului. Suntem siguri că de data asta prezența la urne va fi suficientă? Referendumul din 2010 propunea să se treacă la alegerea președintelui prin vot popular. Acuma însă liberalii noștri nu mai cred că poporul va ști să voteze bine un Președinte și îi cer poporului ăsta în care nu au încredere ca să le permită lor să-l aleagă pe Președinte, cu mai puține voturi și cu mai puțină bătaie de cap. Dar oare nu li-i rușine?!

L-am urmărit pe Marian Lupu într-un video în care vorbește despre hotărârea din 15 ianuarie 2012 a Alianței pentru Integrare Europeană de a iniția referendumul pentru schimbarea constituției. Rece și îngâmfat, cețos în exprimare, incoerent. Omul acesta, căruia îi dădusem ceva credit mai înainte, m-a dezamăgit cumplit: n-are nicio treabă cu politica, e un birocrat șters, incolor, cu limbă de lemn. E o mare fericire pentru Moldova că încă nu a fost ales Președinte, va fi un mare noroc pentru noi toți dacă va deveni ambasador în Patagonia.

Vestea cea bună însă e că Alianța, la 15 ianuarie, nu a mai dat impresia că înscenează fabula „Racul, Broasca și o Știucă” de Alecu Donici, ca până mai ieri. Toți membrii ei au acționat de comun acord, în front comun. Oare ce i-a inspirat? Concordia? Ori frica de comuniști și de anticipate?