Visualizzazioni totali

mercoledì 5 ottobre 2011

„MEREDITH”, UN DELICT ITALIAN CU RĂSUNET INTERNAȚIONAL


 CE POT FACE STUDENȚII DE LA ERASMUS



Meredith Kercher
Perugia este un oraș din Italia centrală, unde există o universitate pentru studenții străini. Care vin din toată lumea, mai ales prin proiectul Erasmus. Și care nu întotdeauna au o viață virtuoasă. Alcoolul, drogurile, localurile de noapte îi atrag de multe ori pe tineri pe calea pierzaniei. Omorul studentei Meredith Kercher este legat în bună măsură de aceste realități.

Terminat la 3 octombrie cu achitarea acuzaților, procesul Kercher a fost urmărit în Italia cu un viu interes. Italianul Raffaele Sollecito a fost unul din inculpați. Dar a stârnit pasiuni puternice și în Statele Unite, și în Marea Britanie. O altă innculpată în proces a fost americanca Amanda Knox. Iar victima, Meredith Kercher, era englezoaică. Prin urmare, procesul a avut un larg răsunet internațional. Americanii și englezii au criticat de la bun început metodele cu care justiția italiană a realizat ancheta și mediatizarea excesivă a procesului, cu camere de luat vederi chiar în sala judecății. Și, deoarece încetul cu încetul americanii au devenit susținători fierbinți ai inculpatei Amanda Knox, procesul a devenit pentru ei o chestiune de orgoliu național. A o apăra pe Amanda însemna a apăra America. Și iată de ce astăzi în Italia sunt mulți cei care se întreabă: dar oare procesul nu a fost falsificat din rațiuni de politică internațională? Oare Amanda Knox nu a fost achitată decât pentru a nu-l supăra pe „fratele mai mare”? La Perugia, pe 3 octombrie, în fața tribunalului care urma să pronunțe sentința, aștepta o mulțime de oameni, printre care și sute de jurnaliști din toată lumea. Atunci când, la 21.45, a fost pronunțată sentința, lumea a început a striga „Rușine!”, „Rușine!”, nefiind de acord cu achitarea celor doi.

Dacă sunt cu adevărat nevinovați, cum s-au declarat întotdeauna, Amanda și Raffaele trebuie admirați pentru bărbăția cu care au suportat interogatorii, procese și patru ani de închisoare. Auzind verdictul „nevinovată”, Amanda a izbucnit în lacrimi. Lui Raffaele nu-i venea să creadă. A doua zi Amanda a zburat de la Roma la Seattle. Raffaele a zis că dorește să vadă cât mai degrabă marea.



CRONOLOGIA PROCESULUI „MEREDITH”


1 noiembrie 2007. Meredith Kercher este ucisă, în propriul apartament, cu o lovitură de cuțit la gât. Corpul este găsit la 2 noiembrie, în dormitor, acoperit cu o plapumă de puf.

6 noiembrie 2007. Sunt arestați Amanda Knox, Raffaele Sollecito și Patrick Lumumba Diya. Amanda e o studentă americană de 20 de ani, din Seattle, care locuia împreună cu Meredith și studia la Universitatea pentru Străini din Perugia. Sollecito e un student italian din Puglia, de 24 de ani, care are de câteva săptămâni o relație cu Amanda. Lumumba, de 38 de ani, originar din ex-Zair, locuiește în Umbria din 1988 și este proprietarul unui pub, în care lucra împreună cu Amanda. Muzician în timpul liber, Lumumba mai are și o prietenă poloneză și un copil de la aceasta. Tustrei se declară inocenți. Dar Amanda îl învinuiește pe Lumumba. Acesta susține că în timpul în care s-a petrecut omorul el se afla în localul său, alibi confirmat de un profesor universitar.

15 noiembrie 2007. Pe un cuțit de bucătărie din casa lui Raffaele Sollecito expertiza judiciară descoperă urme de ADN ale Amandei Knox și ale lui Meredith Kercher. Apare un nou inculpat, Rudy Hermann Guede, de 21 de ani, un originar din Coasta de Fildeș, adoptat de mic copil de o familie din Perugia. E învinuit de omucidere în circumstanțe deosebit de grave și viol.

20 noiembrie 2007. Patrick Lumumba este eliberat, în timp ce Rudy e arestat în Germania, unde încercase să se ascundă. La 6 decembrie Rudy e transferat în Italia.

1 aprilie 2008. Curtea de Casație respinge cererile de recurs prezentate de Amanda, Raffaele și Rudy. Există pentru toți trei pericolul că ar putea fugi, altera dovezile sau repeta delictul.

27 mai 2008. Judecătorul de pace din Perugia Claudia Matteini închide dosarul penal al lui Patrick Lumumba Diya. Dosarele Amandei Knox și al lui Raffaele Sollecito sunt trimise în judecată, cu acuzația că ar fi ucis-o pe Meredith Kercher din motive futile. Rudy obține judecarea prin procedură abreviată.

18 octombrie 2008. Procuratura din Perugia cere închisoare pe viață pentru Guede și trimiterea în judecată pentru Amanda Knox și Raffaele Sollecito. Pe 28 octombrie Rudy Guede obține 30 de ani de detenție în loc de închisoarea pe viață.

18 ianuarie 2009. Începe procesul de treapta întâia al Amandei și al lui Raffaele.

5 decembrie 2009. Curtea de Jurați din Perugia îi condamnă pe Amanda Knox la 26 și pe Raffaele Sollecito la 25 de ani de închisoare. Cei doi au evitat în felul acesta închisoarea pe viață, cerută inițial de procurori. Lui Rudi Guede pedeapsa i se reduce de la 30 la 16 ani de închisoare. Pe 4 martie 2010 sunt depuse motivările sentinței de treapta întâia pentru Amanda și Raffaele: au ucis-o pe Meredith dintr-un impuls „erotic, sexual, violent”. Iar Guede le-ar fi acordat „o asistență deplină”. Pe 16 decembrie Curtea de Casație confirmă condamnarea lui Rudy și astfel pedeapsa sa devine definitivă.

18 decembrie 2010. Curtea de Apel a Tribunalului din Perugia acceptă recursul făcut de avocații lui Raffaele și Amanda cu privire la o nouă expertiză de ADN asupra cuțitului considerat a fi arma crimei și asupra sutienului lui Meredith.

29 iunie 2011. Expertiza răstoarnă actul acuzării. Probele de vinovăție ale Amandei și ale lui Raffaele „sunt insuficiente”.

3 octombrie 2011. Amanda Knox și Raffaele Sollecito sunt achitați și își recapătă libertatea după 4 ani de închisoare. Amanda primește o condamnare la 3 ani de închisoare, deja ispășită, pentru a-l fi calomniat pe Patrick Lumumba.

1 commento:

  1. dar oare ce pedepse sunt in vigoare in republica moldova? care-i pedeapsa maxima? exista inchisoarea pe viata?

    RispondiElimina