ARTICOL FLUVIU

„Grazie mille!”  Ha! Ca să vezi, ăștia doi mă iau peste picior și-mi zic grazie mille pentru că nu le-am cedat trecerea, și mergeau ca pe miriște,  prin mijlocul străzii. Da’ erați pe zebră, măi? Dar oare nu erați voi infractorii? De ce mă faceți pe mine infractor? De ce mă rog trebuie să frânez pentru voi când vin flămând și obosit de la serviciu, nu mi-i de ajuns că semaforul din Caio Canuleio se blocase la roșu?.. Ia stai oleacă, Victor Andreevici, nu te enerva. Te cred, ai lucrat azi cu mașina de tăiat iarbă și poate că ți s-a suit fumul de benzină la cap. Ascultă aicea atent. A trebuit să cedezi trecerea,  chiar dacă nu te aflai pe trecerea de pietoni, anume pentru a dovedi că-ți stăpânești instinctele tale primare.  Și, mă rog, poate încă pentru a etala acea gentilețe italiană deosebită care te farmecă de fiecare dată. Te farmecă, da, recunoaște, te farmecă zâmbetele false ale italienilor, le consideri o cucerire a civilizației.  Așa că pune-ți nervii în cutiuță, nu mureai dacă îi lăsai pe cei doi băieți să treacă, vezi că ei aveau deja un grazie pe buze ca să ți-l spună. La gentilezza è una gran bella cosa! Ori poate îți plăceau mai tare cunoscutele tale moldovence care treceau prin curte fără să salute lumea, cu fețe de piatră, și nu ziceau buon giorno, și nici nu încercau să schițeze vreun zâmbet di cortesia. Chiar ele, acuma, peste un an, s-au mai dat cu lumea, au devenit mai luminoase și mai politicoase, doar tu ai rămas mătincă cum ai fost, manierat la modul sovietic. Delicat ca ursul după ploaie! Ha, ce-mi mai place zicătoarea asta! Ia seama că ești la zebră ș-o calci pe chinezoaica ceea. Maledizione, bella la cinesina! Guarda come sculetta… O, ce bravi îs chinezii ăștia, ce-mi mai place că nu au una religione del cazzo și-și caută liniștiți de treabă. Arricchirsi è glorioso! Nu ca noi iștilalți, moldoveni, români, musulmani, care ne-am apucat de ridicat în Italia biserici ortodoxe și moschei. Stricăm frumusețe de peisaj italian, și pentru ce, pentru a hrăni niște popi burduhoși cu bărbi slinoase! Che schifo!..  Oare ce ai face fără cuvântul schifo în țara asta? Chiar că! M-aș sufoca! Când vezi în jur atâția câini ș-atâta rahat de câine, e suficient să zici che schifo și-ți trece. Motoare, motoare mereu aprinse sunt câinii ăștia. Produc gas sera, ghețarii de la Polul Nord din cauza câinilor se topesc. A, uite și niște musulmani, o fi inocenți ca-n filmul cela? Vorbesc la telefon, ăștia vorbesc tot timpul la celularele lor, fără întrerupere. Și-s încălțați mereu cu infradito ori ciabatte di mare. Nu, eu nu-i înțeleg. În supermercato nu cumpără ulei de măsline ca toată lumea, dar de semințe, nu lapte proaspăt, dar a lunga conservazione. De ce? Misteri d’Italia! Cum oare reușesc să nu se debaraseze de dogmele lor religioase? Nu, nu cei din fundul Asiei ori din Magreb! Aceia sunt prizonierii culturilor locale. Ăștia, ăștia din Europa de ce nu se integrează?! Taci că s-a integrat unul, Cristiano Magdi Alam, si è fatto battezzare dal papa ed è diventato un fondamentalista cristiano. Ei bine, dar nu se găsește, aici, în Occident, un singur musulman, un hogia luminat din vreo moschee, care să se adreseze lumii musulmane cu un apel la rațiune și să spele în felul acesta rușinea intelectuală de a fi ne-laic. Frați musulmani, e vremea să devenim laici și noi. Religia e o chestiune personală a fiecărui individ, iar statul nu răspunde pentru ce afirmă în spațiul public individul. Și nu trebuie să cereți Occidentului să procedeze în manieră totalitaristă. Nu, domnule, toți tac. Poate se tem.  O, cât de tare îmi place să citesc în La Repubblica și în Corriere della Sera analizele intelectualilor italieni privitoare la  aceste probleme a lumii de azi, ori interviurile cu profesori americani. Cât de fericit mă simt să mă găsesc anume aici, în acest centru al lumii, și nu în Moldova mea sufocantă. Citesc în fiecare zi blestematele ziare de acasă și în fiecare zi mă aduce la disperare sărăcia discursului cultural și politic de la noi. … Hai lasă, n-o mai fă pe superiorul, ți-i dragă Moldova nu pentru ziarele ei. Dar pentru ce, mă? Pentru cum miroase primăvara. Pentru strugurii unui soi de viță de vie care se cheamă „tărăsică”. Pentru bădica Gheorghe, pentru învățătorii mei… A, uite și parcarea ta, dar nu spera că găsești un loc liber. „ - Amore, dimmi qualcosa per farmi sentire più donna. - Non sai parcheggiare la macchina a marcia indietro.”  Fain, bancul ăsta.  Ia să văd… Signora, Lei va via? Si. Ooo. Îi zâmbesc și-i mulțumesc frumos cu toată gentilețea de care sunt capabil. Che non sono mica un burino! Observ însă cu coada ochiului că tânăra doamnă are un tatuaj pe braț. Cafona! – îi strig în gând. Doamne, ce mai disprețuiesc tatuajele. Ne zabudu mati rodnuiu, scria pe mâna unui consătean în rusește, mamă, nu te voi uita niciodată. Lumea asta a înnebunit. Ba nu, a sălbăticit. De ce să-ți urâțești frumusețe de piele?! De ce să spui la toată lumea că ești un conformist? O, câtă mitocănie în Italia asta! Dar lasă că suntem buni și noi, ăștia din Est. Ai văzut cum a dat și în moldoveni pupatul? Când se întâlnesc, nu mai dau mâna – se pupă! Băi!!! Eu nu vreau să mă pup! Hai capito? Nu te apropia că te împușc. Ooo… Uite că am ajuns și acasă. Casa, dolce casa. Iar acuma să bem un gât de Montepulciano d’Abruzzo și să ne întindem pe divan. Unde-s telecomenzile? Dacă nu-s sub „La Repubblica”, atunci îs sub „Corriere della Sera”. Așa. Canal 41, Rai Storia. Numai ăștia-mi plac cu adevărat. Relaxează-te, nesuferitule. La cină mâncăm spaghetti con frutti di mare. Buoni!

(http://www.gazetaromaneasca.com/comentarii/4309-delicat-ca-ursul-dup-ploaie.html )