ARTICOL FLUVIU
„Grazie mille!” Ha! Ca să vezi, ăștia
doi mă iau peste picior și-mi zic grazie mille pentru că nu le-am cedat
trecerea, și mergeau ca pe miriște, prin
mijlocul străzii. Da’ erați pe zebră, măi? Dar oare nu erați voi infractorii?
De ce mă faceți pe mine infractor? De ce mă rog trebuie să frânez pentru voi
când vin flămând și obosit de la serviciu, nu mi-i de ajuns că semaforul din
Caio Canuleio se blocase la roșu?.. Ia stai oleacă, Victor Andreevici, nu te
enerva. Te cred, ai lucrat azi cu mașina de tăiat iarbă și poate că ți s-a suit
fumul de benzină la cap. Ascultă aicea atent. A trebuit să cedezi trecerea, chiar dacă nu te aflai pe trecerea de pietoni,
anume pentru a dovedi că-ți stăpânești instinctele tale primare. Și, mă rog, poate încă pentru a etala acea
gentilețe italiană deosebită care te farmecă de fiecare dată. Te farmecă, da,
recunoaște, te farmecă zâmbetele false ale italienilor, le consideri o cucerire
a civilizației. Așa că pune-ți nervii în
cutiuță, nu mureai dacă îi lăsai pe cei doi băieți să treacă, vezi că ei aveau
deja un grazie pe buze ca să ți-l spună. La gentilezza è una gran bella cosa!
Ori poate îți plăceau mai tare cunoscutele tale moldovence care treceau prin
curte fără să salute lumea, cu fețe de piatră, și nu ziceau buon giorno, și
nici nu încercau să schițeze vreun zâmbet di cortesia. Chiar ele, acuma, peste
un an, s-au mai dat cu lumea, au devenit mai luminoase și mai politicoase, doar
tu ai rămas mătincă cum ai fost, manierat la modul sovietic. Delicat ca ursul
după ploaie! Ha, ce-mi mai place zicătoarea asta! Ia seama că ești la zebră ș-o
calci pe chinezoaica ceea. Maledizione, bella la cinesina! Guarda come
sculetta… O, ce bravi îs chinezii ăștia, ce-mi mai place că nu au una religione
del cazzo și-și caută liniștiți de treabă. Arricchirsi è glorioso! Nu ca noi
iștilalți, moldoveni, români, musulmani, care ne-am apucat de ridicat în Italia
biserici ortodoxe și moschei. Stricăm frumusețe de peisaj italian, și pentru
ce, pentru a hrăni niște popi burduhoși cu bărbi slinoase! Che schifo!.. Oare ce ai face fără cuvântul schifo în țara
asta? Chiar că! M-aș sufoca! Când vezi în jur atâția câini ș-atâta rahat de
câine, e suficient să zici che schifo și-ți trece. Motoare, motoare mereu
aprinse sunt câinii ăștia. Produc gas sera, ghețarii de la Polul Nord din cauza
câinilor se topesc. A, uite și niște musulmani, o fi inocenți ca-n filmul cela?
Vorbesc la telefon, ăștia vorbesc tot timpul la celularele lor, fără
întrerupere. Și-s încălțați mereu cu infradito ori ciabatte di mare. Nu, eu
nu-i înțeleg. În supermercato nu cumpără ulei de măsline ca toată lumea, dar de
semințe, nu lapte proaspăt, dar a lunga conservazione. De ce? Misteri d’Italia!
Cum oare reușesc să nu se debaraseze de dogmele lor religioase? Nu, nu cei din
fundul Asiei ori din Magreb! Aceia sunt prizonierii culturilor locale. Ăștia,
ăștia din Europa de ce nu se integrează?! Taci că s-a integrat unul, Cristiano
Magdi Alam, si è fatto battezzare dal papa ed è diventato un fondamentalista
cristiano. Ei bine, dar nu se găsește, aici, în Occident, un singur musulman,
un hogia luminat din vreo moschee, care să se adreseze lumii musulmane cu un
apel la rațiune și să spele în felul acesta rușinea intelectuală de a fi
ne-laic. Frați musulmani, e vremea să devenim laici și noi. Religia e o
chestiune personală a fiecărui individ, iar statul nu răspunde pentru ce afirmă
în spațiul public individul. Și nu trebuie să cereți Occidentului să procedeze
în manieră totalitaristă. Nu, domnule, toți tac. Poate se tem. O, cât de tare îmi place să citesc în La
Repubblica și în Corriere della Sera analizele intelectualilor italieni
privitoare la aceste probleme a lumii de
azi, ori interviurile cu profesori americani. Cât de fericit mă simt să mă
găsesc anume aici, în acest centru al lumii, și nu în Moldova mea sufocantă.
Citesc în fiecare zi blestematele ziare de acasă și în fiecare zi mă aduce la
disperare sărăcia discursului cultural și politic de la noi. … Hai lasă, n-o
mai fă pe superiorul, ți-i dragă Moldova nu pentru ziarele ei. Dar pentru ce,
mă? Pentru cum miroase primăvara. Pentru strugurii unui soi de viță de vie care
se cheamă „tărăsică”. Pentru bădica Gheorghe, pentru învățătorii mei… A, uite
și parcarea ta, dar nu spera că găsești un loc liber. „ - Amore, dimmi qualcosa
per farmi sentire più donna. - Non sai parcheggiare la macchina a marcia
indietro.” Fain, bancul ăsta. Ia să văd… Signora, Lei va via? Si. Ooo. Îi
zâmbesc și-i mulțumesc frumos cu toată gentilețea de care sunt capabil. Che non
sono mica un burino! Observ însă cu coada ochiului că tânăra doamnă are un
tatuaj pe braț. Cafona! – îi strig în gând. Doamne, ce mai disprețuiesc
tatuajele. Ne zabudu mati rodnuiu, scria pe mâna unui consătean în rusește,
mamă, nu te voi uita niciodată. Lumea asta a înnebunit. Ba nu, a sălbăticit. De
ce să-ți urâțești frumusețe de piele?! De ce să spui la toată lumea că ești un
conformist? O, câtă mitocănie în Italia asta! Dar lasă că suntem buni și noi,
ăștia din Est. Ai văzut cum a dat și în moldoveni pupatul? Când se întâlnesc,
nu mai dau mâna – se pupă! Băi!!! Eu nu vreau să mă pup! Hai capito? Nu te
apropia că te împușc. Ooo… Uite că am ajuns și acasă. Casa, dolce casa. Iar
acuma să bem un gât de Montepulciano d’Abruzzo și să ne întindem pe divan.
Unde-s telecomenzile? Dacă nu-s sub „La Repubblica”, atunci îs sub „Corriere
della Sera”. Așa. Canal 41, Rai Storia. Numai ăștia-mi plac cu adevărat.
Relaxează-te, nesuferitule. La cină mâncăm spaghetti con frutti di mare. Buoni!
(http://www.gazetaromaneasca.com/comentarii/4309-delicat-ca-ursul-dup-ploaie.html )
Nessun commento:
Posta un commento