În acest aprilie 2011 s-a vorbit mult în Moldova de un alt aprilie, cel din 2009, când se produse la Chișinău așa-zisa revoluție, mai numită și „revoluția twitter”. Vă mai amintiți? Comuniștii înving pentru a treia oară la rând în alegerile parlamentare din 5 aprilie. Partidele de opoziție încep a vorbi despre fraude electorale masive. Pe 6 aprilie grupuri de tineri protestează pașnic la Chișinău, cu lumânări aprinse simbolic în amintirea democrației defuncte. Pe 7 aprilie demonstranții devin tot mai numeroși, piața Marii Adunări Naționale se umple cu elevi și studenți care au abandonat orele de curs. În fața clădirilor guvernamentale sunt strigate sloganuri anticomuniste și unioniste. Rânduri de polițiști cu scuturi apar în fața Parlamentului și Președinției. La un moment dat cineva aruncă o piatră. Și mulțimea, acționând exact în maniera descrisă de Gustave Le Bon în „Psihologia gloatelor”, își pierde controlul, înnebunește. În polițiști – mulți din ei erau studenți imberbi de la Academia de Poliție! - zboară o ploaie de pietre. Peste un timp aceștia se vor retrage, opunând o rezistență derizorie. Iar gloata de demonstranți violenți – ne-bătută cu bastoanele de cauciuc, ne-împroșcată cu grenade lacrimogene, ne-oprită cu ajutorul unor detașamente suplimentare de poliție, cum ar fi cerut-o rigorile democrației – această gloată va intra în palatele puterii, nederanjată de nimeni, și va distruge, și va incendia, și va dezonora. După care va ieși ducând în brațe, ca trofeie de război, computere și televizoare. Iar poliția va intra cu adevărat în acțiune doar post-factum, după ce dezmățul se va fi consumat, și-și va vărsa toată furia asupra unor tineri arestați de multe ori absolut întâmplător...
M-am gândit de multe ori la acest 7 aprilie moldovenesc. Câte ocazii pierdute de a-ți face un nume pentru istorie! Sau de a da dovadă de curaj și coerență, pur și simplu! Mi l-am imaginat pe Vladimir Voronin cum iese de unul singur în fața gloatelor, pe scările Parlamentului: „Măi băieți, da' ce vreți să faceți voi, măi?! Opriți-vă! Asta nu se cheamă democrație, măi, stați oleacă!..” L-ar fi sfâșiat gloata pe Voronin? Poate că da. Dar poate că nu. Dacă Voronin ar fi oprit gloata, ori dacă ar fi fost sfâșiat de ea, numele său ar fi rămas înveșnicit pentru generațiile viitoare în manualele de istorie ori în vreo frescă de pe pereții Parlamentului. Voronin a ratat această șansă istorică. Din păcate, au ratat-o și ceilalți bărbați politici moldoveni, care au preferat să lase gloata din capul ei. Istoria le rezervase atâtea șanse în acea zi! Era de apărat de exemplu Declarația de Independență a Republicii Moldova, document sacru! Acei „bastarzi fără glorie” au lăsat-o să dispară fără urmă...
Astăzi în Moldova ziua de 7 aprilie 2009 este privită de oficialități ca un fel de Paște al noii ere democratice: prin jertfa tinerilor a înviat democrația. Au fost făcute mitinguri de comemorare, s-au păstrat momente de reculegere, s-a propus instituirea unei zile a Memoriei, chiar și Ambasada RM de la Roma a organizat acțiuni de comemorare. Dar în societate despre 7 aprilie se vorbește pe un ton foarte sceptic. Oamenii își dau seama că, după doi ani trecuți, după călduroase omagieri la adresa tinerilor care s-au sacrificat pentru democrație, „adevărurile” și vinovații acestor evenimente încă nu se cunosc! Exact cum nu se cunosc teroriștii care au făcut masacrele Revoluției Române de la 1989. Iar faptul acesta este un dur reproș la adresa actualei guvernări democrate, de la care poporul a așteptat să se „lămurească” repede cu comuniștii și să-i bage măcar pe câțiva la dubă!
Din fericire „lămurirea” nu s-a produs repede. Și zic din fericire, pentru că acesta este semnul că în Republica Moldova puterile statului sunt totuși separate. Ghimpu și Filat, oricât ar vrea să se răfuiască cu Voronin, nu o pot face decât prin intermediul puterii judiciare. Care e, și poate că și trebuie să fie, mai conservativă și mai negrăbită. Dar, cu toate că separarea puterilor în stat nu poate decât să ne bucure, ar fi prea naiv să credem că puterea judecătorească din Republica Moldova e ireproșabilă, nepolitizată și necoruptă. Și cred că nu degeaba Alexandru Tănase, Ministrul Justiţiei, a declarat că atâta timp cât Alianţa de guvernare va fi dependentă de obţinerea voturilor de la comunişti pentru alegerea şefului statului, nu se va afla nimic despre 7 aprilie, iar Vladimir Voronin nu va fi urmărit penal. Starea de lucruri în ceea ce privește dosarele legate de 7 aprilie 2009, după cum relatează un raport prezentat de procuratură, ar fi următoarea. Din cele 108 sesizări depuse de cetățenii care au declarat că ar fi fost maltratați de poliție, au fost deschise cauze penale doar în 58 de cazuri și doar 27 de dosare au fost finalizate și expediate în judecată. Doar 2 polițiști au fost condamnați la închisoare, alți 8 fiind achitați. Mai „norocoși” „revoluționarii” care au devastat Parlamentul și Președinția. Contra acestora Procuratura a pornit 102 cauze penale, dintre care 31 au ajuns în instanță, fiind pronunțate și 13 sentințe.
Voi încheia cu precizarea că terminul „revoluție” este impropriu evenimentelor din 7 aprilie 2009. Protestele, dezordinile de atunci nu s-au soldat cu o răsturnare a puterii. Comuniștii au căzut de aceea că Parlamentul nu a reușit să aleagă capul statului și prin urmare Parlamentul a fost dizolvat, fiind declarate alegeri parlamentare anticipate. Dar înfrângerea comuniștilor la alegerile din 29 iulie 2009 s-a datorat desigur și tinerilor care, în acel 7 aprilie, ieșiseră în piețe să-și strige revolta. Aceștia da, spre deosebire de politicieni, au avut caracter!
Nessun commento:
Posta un commento