REPUBLICA MOLDOVA LA SAN PIETRO INFINE

VORBIM LIMBI DIFERITE, DAR ZÂMBIM LA FEL

San Pietro Infine este o localitate din provincia Caserta care, în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost distrusă în întregime de bombardamentele artileriei americane, hotărâte să rupă cu orice preț rezistența germană de pe linia Reinhardt. Se află la doar 10 km de celebra abație Montecassino, anihilată și ea de bombele americane. Locuitorii din San Pietro Infine au avut de trecut prin suferințe inimaginabile, 120 din cei 1400 câți erau au pierit sub ruine. Distrugerile au fost atât de însemnate, încât după terminarea ostilităților cei rămași nu au mai reconstruit satul, ci au edificat o altă localitate, la poalele muntelui pe care se afla San Pietro Infine. Iar ruinele stau și azi, așa cum le-a lăsat războiul. Localnicii au făcut din ele muzeu.

Am vizitat San Pietro Infine cu prilejul Zilei Popoarelor și Culturilor, manifestare organizată de asociația Uniunea Regiunilor Istorice ale Europei (URSE), Primăria localității și Ambasada Republicii Moldova în Italia.

La conferința organizată în Palatul Municipal au participat primarul localității Fabio Vecchiarino; Vittorio Giorgi, Președinte al URSE; Pietro Michele Farina, rector al Facultății Libere de Științe ale Turismului; Jolanda Capriglione, profesor la Universitatea Federico ll din Napoli; Enzo Siciliano, editor al unor Profiluri ale Italiei și ale Țărilor din Est, consilier URSE; Gheorghe Rusnac, Ambasador al Republicii Moldova în Italia; Tatiana Ciobanu, de la asociația culturală „Dacia”; Victoria Chitii, Liliana Verlan, prime secretare la Ambasada Republicii Moldova. Apoi au mai fost prezenți membri ai comunității moldovenești, oameni de cultură și de afaceri. În cadrul luărilor de cuvânt a fost scoasă în repetate rânduri în evidență înrudirea prin istorie și destin al popoarelor italian și moldovenesc, puternicile legături ale latinității noastre: „Știați că există lupoaica cu Romulus și Remus și la Chișinău?”

S-a zis că suferințele italienilor în timpul celui de al doilea război mondial sunt comparabile cu cele ale moldovenilor și că, dacă locuitorii din San Pietro Infine au fost masacrați de obuzele americane, apoi noi, moldovenii, am fost masacrați de foamea organizată de către sbirii sovietici. Ambasadorul Gh. Rusnac a vorbit despre deschiderea puternică pe care o are Moldova spre lume și despre pașii hotărâți pe care îi face noua guvernare spre integrarea europeană, invitându-i pe italieni să investească la noi sau să ne viziteze țara; există zboruri zilnice de la Roma, Milano și Verona, avem bănci italiene la Chișinău și deja există circa 600 de întreprinderi mixte moldo-italiene, a spus ambasadorul. Liliana Verlan a făcut o trecere în revistă a celebrelor beciuri de vinuri de la Cricova, Mileștii Mici și Purcari, unde se găsesc cele mai mari stocuri de vinuri din lume; regina Angliei continuă să ordoneze regulat pentru consumul casei regale engleze vinuri de Purcari. Tatiana Ciobanu a vorbit despre destinul deloc ușor al limbii române în Republica Moldova, iar reprezentanții asociației „Intesa tra i popoli” - despre o acțiune de binefacere realizată în satul Chișcăreni. Celor prezenți le-a fost demonstrat un film despre Moldova. „Dar suntem siguri că această peliculă cu peisaje atât de familiare nouă nu a fost filmată chiar aici în Italia?” - s-a întrebat în mod retoric profesoara Jolanda Capriglione.

După conferință oaspeții au fost invitați la restaurantul „Terrazza sulla Storia”, unde a avut loc o degustare de vinuri și bucate tradiționale moldovenești. Și unde au fost expuse și diferite obiecte de artizanat. Moldoveni și italieni au comunicat într-o atmosferă detașată și foarte prietenească.

Vinurile și sarmalele moldovenești au avut mare succes. Ambasadorul și primarul au făcut schimb de cadouri.

Am intrat în vorbă cu stăpânul restaurantului, Adriano Vecchiarino, un bătrân încă tare, care mi-a povestit despre greutățile războiului, despre cimitirele nemților, polonezilor, americanilor prezente în zonă, despre viața lui grea de copil care era așa sărac că nici cărți de școală nu-și putea cumpăra. Am coborât cu domnul Vecchiarino în bar, la o cafea. La un moment dat dă buzna în bar Ioana, românca care îi ajută domnului Vecchiarino să administreze afacerile restaurantului. „Haideți repede sus! E „Capra”! „Păi să bem mai întâi cafeaua...” „Nu! Adriano, tu nu ai mai văzut așa ceva! Haideți, că mă supăr!” A trebuit să ne conformăm, lăsând cafeaua nebăută. Dar s-a meritat. Dansul „Caprei”, măștile colorate și coarnele răsucite, făceau toți banii, dădeau o impresie de proaspătă sălbăticie folclorică...

A urmat vizita muzeului, făcut chiar în grotele în care se ascundeau locuitorii din San Pietro în timpul bombardamentelor, și vizionarea filmului regisorului american John Huston „Bătălia pentru San Pietro”, realizat imediat după tragicele evenimente.