Constantin Tănase ia diaspora în răspăr

SĂ IERTAȚI, COANE COSTACHE...

Cotidianul „Timpul” de la Chișinău l-a trimis pe corespondentul Pavel Păduraru în Italia ca să scrie despre emigranți. Și Pavel Păduraru, „parașutat” pentru început la Roma, a scris. A împușcat pe paginile ziarului, în puține zile, numeroase articole. Titluri țipătoare, istorii lacrimogene, toate condimentate abundent cu o propagandă anticomunistă de prost gust. Dar Constantin Tănase, directorul ziarului, a rămas foarte mulțumit. Iar din sfâșietoarele suferințe ale moldovenilor emigranți, înșirate de Păduraru, una l-a înduioșat mai tare. O moldoveancă, colaboratoare domestică, ar fi povestit că, după ce servea mâncarea la ai casei, nepoții stăpânilor scuipau în cratiță. Pentru ca slujnica să nu mai mănânce. Impresionant, nu? Ei bine, dacă îi spui istoria cu scuipatul unei oarecare „badante” sau „colf” din Italia, răspunsul ar putea să fie unul din acestea: vai de mine, și n-a putut să-i ia la trei parale pe dracii ceia? Și de ce nu le-a facut scandal părinților? Ori: probabil a meritat-o din plin! Din contra, Constantin Tănase a considerat că acesta ar fi un caz simbolic pentru situația noastră de emigranți, cu scuza că „cu siguranță, nu toți italienii scuipă în cratițe,unii – mai rafinați – scuipă în suflete.” Și iată, cu scuipatul teleportat din Italia, maestrul Tănase meșterește un titlu de articol și un articol de mare răsunet: „Sclave cu diplomă sau de ce la Italia ni se scuipă în cratiță”(„la Italia”, „la Moldova” - exprimare neliterară frecventă printre moldoveni).
Din acest articol noi, emigranții moldoveni din Italia, ieșim cu o imagine foarte șifonată. Reiese că, pe lângă faptul că italienii ne tratează mai rău ca pe țiganii robi, ne mai facem vinovați și de aceea că am lăsat casă, gospodărie, copii doar pentru a câștiga bani pentru perdele noi; apoi suntem vinovați că am lăsat hectarele de pământ în pârloagă; în consecință, emigrarea a dus la „pierderea totală a sentimentului de demnitate umană și națională”. Iar concluzia logică pe care Tănase o face e aceasta: „Mulți, cărora li se scuipă în cratiță (în suflet) prin alte țări, ar putea câștiga mia ceea nenorocită de dolari sau de euro aici, acasă”.
Asta de la urmă chiar că-i bună! Ca să vezi, noi aiștia din Italia nici nu știam! Noi credeam ca proștii că 1000 de euro sunt bani mulți chiar și în bogata Europă! Pe când uite, pentru conu' Costache 1000 de euro sunt colea, niște bani „nenorociți”, un fleac. Și câți din noi au lucrat aici și cu 600, și cu 500! Și nu ne-a spus nimeni că poți sta acasă și să iei 1000. Ce fraieri!
Dar să lăsăm șaga la o parte. Ceea ce este mai supărător pentru noi, emigranții, este că Tănase pe de o parte parcă ne compătimește, iar pe de alta ne condamnă. Și nu ne recunoaște meritele. Nu vreau să vorbesc de meritul de a susține țara pe linia de plutire cu milioanele noastre de remitențe. Vreau să vorbesc de alte merite. Femeile noastre, fie ele profesoare, contabile sau simple țărănci, venind în Italia și lucrând în casele italiene, au însușit o cultură, o civilizație superioară. Vor ști altfel decât compatrioatele lor rămase în Moldova să gestioneze casa, să facă patul, să gătească, să se îmbrace, să comunice una cu alta sau cu copiii, să iubească chiar. Toate devin europene, toate, atunci când vin acasă, aduc Europa în Moldova. Femeile și bărbații noștri care lucrează ca îngrijitori de bătrâni și de bolnavi sau ca infirmieri prin spitale și care, după expresia vulgară a unora, îi șterg pe străini la fund, acești moldoveni ai noștri, zic, însușesc deprinderile și atitudinile și tehnica necesare pentru a avea grijă de un alt om; și Moldova are nevoie de toate astea, căci își lasă bolnavii să moară cu zile! Intelectualii noștri, cei care respiră aerul Veneției sau al Romei, cei care au contactat cu intelectualii italieni, cei care au citit marea literatură italiană, cei care au studiat în universități italiene – acești intelectuali, pe care Moldova i-a alungat de acasă, au ceva de spus Moldovei. Și Moldova ar trebui să-i asculte... Enumărarea ar putea fi continuată. Deci, cred că emigranții moldoveni au pentru Moldova o importanță enormă, ei sunt avangarda Moldovei în Europa, ei trag Moldova în Europa, ei aduc Europa în Moldova.
Că nouă, celor de peste hotare, ni se mai întâmplă și lucruri urâte, este adevărat. Dar trăim într-o lume liberă, în care regula principală e lupta; trebuie să lupți, doamnă; trebuie să lupți, domnule, de altfel ești anihilat. Să lupți contra dracilor de copii care-ți scuipă în cratiță. Să lupți contra patronului care îți face avansuri. Să-l denunți pe dobitocul care ți-a pus mâna la fund în metrou. Să știi că la Napoli este mafie și că ai putea fi împușcat din întâmplare pe stradă. Să nu te porți ca un sclav, să eviți de a fi sclav. Să iei seama să nu cazi de pe schele. Și să te aștepți că chiar respectând toate regulile astea, ceva tot ți se întâmplă!
Având în vedere cele spuse mai sus, am scris un protest. Iată-l.
PROTEST

Suntem un grup de cetățeni ai Republicii Moldova care ne aflăm de mai mulți ani în Italia. Am făcut în răstimpul acesta un drum lung, plin de multe greutăți, dar și de multe bucurii. Între timp Italia ne-a devenit apropiată, familiară. Am înțeles-o. Am admirat-o. Am iubit-o. Am fraternizat cu italienii în rezolvarea problemelor acestora. Italienii ne-au ajutat în rezolvarea problemelor noastre. Ne-am împrietenit cu ei. Italienii s-au dovedit a fi un popor bun, primitor, nobil. Dacă au fost și excepții, acestea doar confirmă regula. Dar oare noi, moldovenii, ne-am purtat întotdeauna ireproșabil?
Iată de ce ne doare mult să citim în ziarul „Timpul”, sub semnătura lui Constantin Tănase (http://www.timpul.md/articol/sclave-cu-diploma-sau-de-ce-la-italia-ni-se-scuipa-in-cratita-16741.html), că moldovenilor li se scuipă în cratiță, iar dacă nu în cratiță, apoi în suflet.
Protestăm energic împotriva acestei tratări simpliste și vulgare a vieții diasporei moldovenești din Italia, care s-a impus ca una din cele mai integrate și respectate comunități străine. Nu faceți așa ca să nu mai putem privi în ochii prietenilor noștri italieni.
În afară de mine, au mai semnat acest protest Elena Druță, Larisa Olărescu (președinta Asociației BASARABIA din Torino), Iurie Bojoncă ( președintele Asociației AMICI), Elena Bojoncă, Liviu Bojoncă, Felicia Bojoncă. Nu l-au semnat Vitalie Ciobanu și Tatiana Ciobanu de la Asociația Dacia.
Am publicat protestul pe forumul articolului lui C. Tănase. Am fost foarte mulțumit că mulți forumiști au condamnat articolul cu pricina.