Ce a văzut în Italia jurnalistu Păduraru

DIASPORA MOLDOVENEASCĂ ÎN CENTRUL ATENȚIEI PUTERII DE LA CHIȘINĂU

Pe 12-14 octombrie 2010 la Chișinău și-a ținut lucrările Congresul al patrulea al diasporei moldovenești, organizat de Biroul Relații Interetnice al guvernului Republicii Moldova și Organizația Internațională pentru Migrație(OIM) și cofinanțat de Uniunea Europeană. S-au întrunit la acest for 110 moldoveni cu reședința în 31 de țări, scopul fiind acela al discutării celor mai stringente probleme ale emigranților și ale țării. Cum poate să-i ajute țara pe emigranți și cum pot să-și ajute emigranții țara? Răspunsurile găsite le vom afla după ce rezultatele lucrărilor congresului vor fi mediatizate. Între timp am aflat că Președintele Ghimpu a făcut să cadă o adevărată ploaie de înalte distincții ale statului Republica Moldova – 22 de ordine și medalii –
peste piepturile participanților la congres. Este acest gest al Președintelui o exprimare a gratitudinii țării față de emigranții care mențin Moldova pe linia de plutire? Ori poate gestul Președintelui nu denotă decât slăbiciunea pe care acesta o are față de solemna procedură a decorării, de care în decursul unui an a făcut un adevărat abuz? Dar oare decorațiile împărțite de Ghimpu n-or fi având cifrat pe ele și un îndemn electoral, în vederea apropiatelor alegeri parlamentare de la 28 noiembrie? Nu știm. Timpul va arăta.
Între timp „Timpul”, cotidianul de la Chișinău, care este suficient de apropiat de puterea de la Chișinău, a trimis în Europa un corespondent special într-o misiune specială,aceea de a scrie despre diaspora. Lăudabilă misiune, de mult trebuia. Dar, fără a nega bunele intenții ale conducerii ziarului și bunele intenții ale corespondentului Pavel Păduraru, articolele despre Italia par a fi lipsite de orice criteriu critic. Sunt o adunătură de istorii de emigrație adevărate, nu zic, dar concluziile care se fac, dar titlurile, dar generalizările cu privire la Italia sunt de cele mai multe ori deplasate. De exemplu, începutul articolului „Aceasta e patria mea” conține afirmația: „Vă scriu despre cum dorm moldovenii între cartoane, despre strigătele lor disperate prin capitalele europene, despre italienii îngrijiți de o învățătoare și despre sclavie.” Vor fi bune de înduioșat cititorii aceste vorbe, dar nu corespund realității. Moldovenii, după cum o spun și rapoartele Caritas-ului, sunt, spre onoarea lor, una din cele mai integrate și mai respectate comunități străine în Italia (bănuim că și în celelalte țări). Au fost puși în regulă în repetate rânduri și se simt în genere bine. Prin urmare, tabloul sugerat de Păduraru e cam fals. E stranie și impresia pe care i-o sugerează acestuia orașul Roma. În imaginația corespondentului de la „Timpul” stațiunea Termini devine o vale a plângerii a moldovenilor, care, săracii, se lamentează chipurile așa, când aud trecând vreo ambulanță: a murit un italian, deci a mai rămas un moldovean fără lucru! Iar bulevardul Palmiro Togliatti e Drumul Robilor în timpul zilei (pentru târgurile de muncitori cu ziua improvizate dimineața în unele locuri pe trotuare), și Drumul Desfrâului în timp de noapte (pentru prezența prostituatelor). Apoi,mai aflăm că „moldovencele se rup în două purtând pe brațe bătrâni de peste 100 de kg. De aceea, când vezi prin Italia vreun necăjit, târând ceva mai greu decât el însuși, nu te sfii și întreabă-l: „Ești moldovean?” Ai toate șansele să-ți răspundă da.” Ce să zic, e prea patetic pentru ca să fie și adevărat. Italia devine în tratarea lui Păduraru ceea ce a fost Egiptul pentru evreii antici, adică o țară a robiei de unde merită să fugi în Moldova, țara binecuvântată unde curge lapte și miere.
Dar ceea ce țipă deosebit de fals în corespondența lui Păduraru este propaganda anticomunistă pe care încearcă s-o facă cu orice preț. De exemplu, una din interlocutoarele sale zice: „Oleg Voronin nu știe ce înseamnă munca. El nu cunoaște gustul sărat al sudorii...” La care un forumist, Alik, dă următoarea replică: Nu prea înțeleg care e legătura dintre Oleg Voronin și povestea acestei doamne. Fiecare își făurește soarta așa cum vrea și sunt sigur, soarta ei, ca și a mea, nu depinde de Oleg Voronin. Acesta din urmă, dacă nu știți, e un prosper om de afaceri, mai fiind și fiul ex-președintelui comunist Vladimir Voronin. Și poate că Oleg, de ce n-am admite-o, știe ce înseamnă munca și gustul sărat al sudorii, iar dacă nu știe, de ce să-l învățăm noi? Într-un alt articol, ștafeta luptei cu comunismul este dată unui personaj italian. Nerăbdător, Păduraru deschide ostilitățile chiar din titlu: „Comunismul e o boală. Te privează de personalitate”. După care ne spune că s-a angajat la o pizzerie, că patronul e bun cu toți moldovenii și că l-a luat la lucru pe o zi chiar și pe el (va fi remunerat cu 50 de euro, la negru). Și va reveni patronului menirea sfântă să lupte cu balaurul comunismului pe parcursul articolului. Din păcate, Păduraru nu-l întreabă care au fost meritele comuniștilor italieni în viața politică a Italiei de după război și nici nu-i spune că de fapt în partidul comuniștilor moldoveni comunistă e doar tăblița de la întrare. Perseverând în activitatea de politruc anticomunist, Păduraru mai merge și la Milano, mănâncă pe gratis la Caritas, apoi toporăște o altă operă propagandistică: „Fugind de Voronin,moldovenii mănâncă la Caritas”.
„Torturat bestial de ruși, în drum spre Italia” este titlul răsunător al unui reportaj, în care un moldovean îi povestește domnului corespondent peripețiile vieții sale de om nevoiaș, silit să umble la câștig prin țări străine. Ajunge în Rusia, este bătut de poliția rusească, dar cele mai mari nedreptăți i le fac totuși conaționalii moldoveni. Titlul articolului însă lovește fără nici o rezervă în ruși. Anume rușii sunt bestiali, nu poliția rusească, nu, rușii. Ceea ce și face ca forumul articolului dat să explodeze în atitudini antirusești. Și, totodată, să declanșeze reacția de apărare a rusului cu sentimentele naționale ofensate.
Vreau să sublinez cu tot dinadinsul că nu neg necesitatea retoricii anticomuniste, atât numai că nu vreau să mi se dreagă și borșul cu anticomunism. Și nu neg multele greutăți și suferințe prin care au trecut și mai trec emigranții moldoveni, nici că i-au povestit lui Pavel Păduraru istorii adevărate. Nu le neg, căci le cunosc din experiență proprie. Neg doar dreptul jurnalistului Păduraru de a trata aceste istorii într-un mod arbitrar și neprofesionist, schimonosind imaginea Italiei și a comunității moldovenești din Italia.