Visualizzazioni totali

sabato 28 novembre 2009

Suntem moldoveni și punctum

SUNTEM MOLDOVENI ȘI PUNCTUM
Marian Lupu vorbește într-un interviu despre dreptul lui de a se considera moldovean,tot așa cum alți cetățeni ai Republicii Moldova ar avea dreptul să se considere români. Pare clar pentru toată lumea ca o democrație să conceadă,în rând cu atâtea alte drepturi,și acesta. Și numai mie clar nu îmi este de ce niște adevăruri recunoscute de orice savant care se respectă și de orice dicționar ar trebui supuse votului democratic și sondajelor de opinie. Aplicarea corectă a dicționarului la realitatea moldovenească ne-ar da următoarea situație. Populația de bază a Republicii Moldova e de etnie română,pentru că vorbește limba română. Națiunea care locuiește în Republica Moldova se numește „moldoveni”,pentru că așa se cheamă statul. Moldovenii de naționalitate pot fi români,ruși,ucraineni etc din punct de vedere etnic,dar lucrul acesta în lumea de azi este puțin relevant. Deci,parafrazându-l pe Eminescu,suntem moldoveni și punctum. Lucrul acesta nu poate fi pus la îndoială,nu trebuie discutat în foruri democratice,pentru că este un dat de fapt,o realitate. Există statul Republica Moldova și prin urmare există națiunea moldovenească. Facem noi parte din poporul român? Nu. Din poporul român fac parte ungurii din Ardeal,ucrainenii din Bucovina,tătarii din Dobrogea,dar moldovenii din Republica Moldova nu fac parte. Moldovenii,rușii,ucrainenii,găgăuzii și celelalte etnii din Republica Moldova formează poporul moldovenesc. Dar are oare dreptul etnia românească de națiune moldovenească să-și numească limba maternă „moldovenească”? Da,are,pentru că cine îi poate închide gura? Dar din punct de vedere moral ar fi un furt,un plagiat. Din punct de vedere logic-o absurditate. Limba română își are autorii ei și aceștia sunt originari din Basarabia doar într-o infimă minoritate. Limba română e un produs de origine controlată,nu-i poți lipi o etichetă după bunul tău plac. Nu poți scrie pe ceea ce este „formaggio parmigiano” „sâr budjakskii”.
Prin urmare,atunci când este făcut un referendum ori un sondaj serios de
opinie,nu poți merge în popor cu ideile confuze. Unul se declară român și tu așa și scrii,altul se declară moldovean și tu așa și scrii. Eu vorbesc moldoveneasca. Da' eu româna! Bun,așa și scriem! Democrație,domnule! Ba e rahat,nu democrație! După un astfel de referendum rezultă că în Republica Moldova locuiește o minoritate mizerabilă de români etnici,ceea ce este absurd. Omul simplu și ignorant poate să spună vrute și nevrute. Dar funcționarul de stat trebuie să aibă indicații precise. Cetățenii moldoveni care au ca limbă maternă româna vor fi scriși la compartimentul „etnia” ca români. Și punctum.

Nessun commento:

Posta un commento