DESCOPERIREA A DOUA:CE ÎNSEAMNĂ SĂ FIM FIII UNEI ȚĂRI MICI ȘI SĂRACE ÎNTR-O ȚARĂ MARE ȘI BOGATĂ
De regulă,atunci când spunem de unde venim,nu a auzit nimeni despre Moldova și trebuie să precizăm că țara noastră se află între Ucraina și România și că a făcut parte din Uniunea Sovietică. Unii habar n-au de existența unei așa regiuni,alții au auzit ceva despre Transnistria. Cei care sunt ceva mai informați cu privire la situația noastră,nu au în schimb nici umbră de idee cu privire la cultura moldovenească. A,sunteți ortodocși,ca și slavii deci. Da,dar suntem un popor romanic! Cum așa,eu știu care-s limbile romanice,n-am auzit să fie printre ele și limba moldovenească. Păi,de fapt limba noastră se cheamă română...Și așa,din vorbă în vorbă,ești constrâns să recunoști că limba română pentru noi e o limbă literară de împrumut,că scriitorii clasici cu care ne lăudăm de fapt au trăit în țara vecină,că orașele noastre istorice se află și ele în țara vecină...Iar cand ajungi să spui că uite avem personalități și la Chișinău,îți dai seama că niciuna din ele n-a ieșit din anonimatul local...Ei bine,zice italianul,dar vreun cântăreț iubit de toată lumea aveți voi acolo? O da! Pavel Stratan! Și despre ce cântă acest Stratano? Despre băutură! Maledizione,e come mai? ...După o astfel de discuție îți vine să blestemi istoria universală în toate limbile pe care le cunoști.
Pentru că îți dai seama că a fi cetățean al Republicii Moldova e un adevărat handicap. E ca și cum ai fi suporter al unei echipe de fotbal care pierde toate meciurile și care se află întotdeauna în subsolul tuturor clasamentelor. Iar italienii sunt suporteri încrâncenați. Și de față cu ei ai vrea parcă să arăți că uite ai și tu o țară cu o cultură originală,cu echipe de fotbal care au o frumoasă istorie,cu teatre celebre,cu cântăreți faimoși și istorii de dragoste tulburătoare dintre prinți și prințese. Dar toate astea ne cam lipsesc din păcate. Istoria noastră începe la 27 august 1991.
Nu putem contrapune nimic lui Dante,n-avem un Leonardo,un Michelangelo,nici un Fabrizio de Andrè,nici un Celentano. Stai,despre cine s-a zis că ar fi un Celentano moldovenesc? A,despre Suruceanu. Dar e adevărat că nu sunt comparabile nici într-un fel profunzimea și cuceritoarea umanitate din piese cum ar fi de exemplu Io non so parlar d'amore cu declarativismul și puținătatea sentimentelor din cântecele lui Suruceanu,care de altfel nu e un interpret rău și fără de care am fi și mai săraci. Nu avem un Federico Fellini,un Marcello Mastroianni,o Sofia Loren,un Roberto Benigni. Și,ce e mai rău,e foarte clar că în condițiile de pe malul Bâcului nu vor apărea niciodată personalități de așa calibru.
Problema noastră însă are o soluție extrem de simplă. Dacă ești setos de cultură nu-ți rămâne decât să însușești limbile în care marile culturi s-au exprimat și să le sorbi cât încape în tine. Știi italiana? Atunci tot ce s-a scris și s-a vorbit în această limbă îți aparține. Te poți delecta cu poezii de Leopardi și Saba,cu romane de Sciascia si Camilleri,poți savura din plin filmele cu Mastroianni,poți râde cu Benigni,poți înjura cu Beppe Grillo și,la urma urmei,cine îți încurcă să faci tifo,să fii suporter adică,pentru ,,Roma” ori pentru ,,Juventus”?
Și de fapt,noi,moldovenii din Italia,așa și facem. Învățăm limba și cultura italiană foarte bine. Așa că începem a amesteca limba maternă cu cuvinte și expresii italiene. Gesturile și interjecțiile italiene,deosebit de expresive și de multe ori fără un echivalent în limba noastră,le însușim fără ca să ne mai putem debarasa de ele. Pronunțăm vocalele mai lung,mai deschis. Impunem frazelor românești o intonație,o melodie italiană. La un moment dat realizăm că a luat-o razna și sintaxa și calchiem propozițiile după modele italiene...
Iar între timp,când noi poate că nici nu ne dăm seama,stând,să zicem,la masă cu o farfurie de spaghetti în față,Țara Moldovei se tot îndepărtează,dispărând încet după triste,după melancolice orizonturi.
Nessun commento:
Posta un commento