CETATEA IDEALĂ

Mi-am imaginat că sunt atotputernic și m-am gândit cum aș crea o cetate ideală. Un oraș în care să domine Frumusețea și Virtutea, un oraș al Muncii și Creației, al Artei și Plăcerilor. Eu, Atotputernicul, aș fi ideatorul unui paradis terestru în care copiii mei, muritorii de rând, ar trăi după niște legi dictate de mine, lăsându-le totuși iluzia că le-au inventat ei. Dar cum ar trebui să arate această Cetate Ideală, ce ar trebui să impun pentru ca ochii și inima mea să se bucure atunci când mă voi plimba, anonim și nerecunoscut de nimeni, pe străzile orașului meu?

În primul rând, aș crea în laboratoarele mele secrete niște oameni perfecți din punct de vedere genetic –înalți, frumoși, sănătoși. Nu va trebui doar să dau seamă nimănui pentru experimentele mele eugenetice. Dar, în infinita mea înțelepciune, cred că aș pricepe că frumusețea și sănătatea sunt percepute doar prin comparație, de aceea aș lăsa special ca printre venerele și adonișii de pe străzi să se amestece și femei mai urâțele, și bărbați mai piperniciți. În sufletul acestora din urmă aș sădi ambiții nemăsurate de mărire și bogăție. I-aș programa pe toți spre pasiuni tari și exhibiții, le-aș face pe femei să umble în haine provocatoare, pe artistele de pe scene să-și dezgolească din greșeală un sân, iar pe bărbați să se laude prin forța, nebunia și inteligența lor.

 Pentru ca să cultiv însă un gust corect pentru frumusețe și libertate, le-aș pune pe unele femei să umble îmbrobodite cu văluri întunecate și îmbrăcate în saci negri. Aș da tinerilor o doză majoră de nebunie, să se bată între ei pentru partenerele de dragoste, să se sărute provocator prin mijloacele de transport public. Aș plasa pe iarba verde din parcuri perechi în poziții frizând indecența, pentru a aminti tuturor natura animalică a omului. Din aceleași considerente aș porunci fetelor tinere să facă sport doar în haine bine strânse pe corp, pentru ca figurile lor să înnebunească ochii bărbaților. Râuri de vin ar curge prin Cetatea mea Ideală și fântâni arteziene de cafea ar țâșni peste tot, ca un îndemn la acțiune și pasiune. Balcoanele și terasele ar fi pline de flori și copaci. Câmpurile de grâne le-aș face să ajungă până pe sub case. Aș porunci ca prin ele să fie semănați maci,  printre macii înfloriți să treacă fete zâmbitoare, iar pe cerul senin – nori albi și pufoși.

Ce aș mai face în Cetatea Ideală? Aș institui o noapte de celebrare a Artei și Istoriei, în care lumea să meargă buluc prin muzee și săli de concerte, o noapte ca o sărbătoare dionisiacă, ca o orgie bacanală…

De fapt, nu e nevoie să fiu atotputernic pentru ca să mă bucur de Cetatea Ideală. Pentru că ea există. Se numește Roma. Iar Sărbătoarea dionisiacă a Artei și Istoriei nu este decât Noaptea Muzeelor Deschise. În care, da-da, pe 18 mai, am mers la Muzeul Civilizației Romane și am trăit intens, într-o orgiastică comuniune cu mii de oameni, contactul cu măreața civilizație a strămoșilor. Și m-am gândit: oare nu e mai bine să vii aici într-o zi obișnuită, contează chiar atât de mult prețul biletului de intrare? Nu, poate că nu contează, dar, când mergi la Noaptea Muzeelor Deschise, ți se adaugă și o plăcere deosebită, aceea de a face parte din turmă. Și stai la coadă ca prostul, dar îți place totuna. Și nu apuci ca să intri la Planetariu, dar ești oricum bucuros că ai văzut măcar luna în telescop!

 Roma este într-adevăr un oraș ideal. Balcoane și terase pline de flori și copaci, grădini cu lămâi și portocali tămâioși. La Cinecittà lanul de grâu intră direct în oraș.  M-am gândit să mai adaug distracții, dar deja există atâtea! Teatrele de păpuși în plină stradă, de exemplu. Ori clovnii care îi distrează pe copii, duminica, prin parcuri.  În Parcul Apeductelor văd o dată pe an, în luna mai, dimineața la 8,  cum trag mai multe mașini din care coboară niște tipi stranii. Descarcă o vacă întreagă, jupuită, în țeapă. Apoi butoaie de bere, mese, corturi, instrumente muzicale, lemne. Aprind focul, prăjesc carnea, beau bere, cântă și dansează! Toată ziua! Îi admir cu toată inima!.. Aș mai fi adăugat la Roma niște motani grași dormind pe pietrele antichității sau pe mașini, dar unde, că deja există atâția! Mergeți pe Via Arenula, în Piața Argentina și-o să-i vedeți. 

  

 Am vizitat zilele astea Villa Adriana la Tivoli. După două mii de ani trecuți ruinile acestei vile rămân impresionante prin grandoarea lor. Să ne imaginăm însă cum arăta această Cetate Ideală a împăratului Adrian pe timpul acestuia, când și Dacia noastră mai era parte a Imperiului Roman. Temple, biblioteci, statui, piscine cu pești, chiparoși. Și același cer albastru, străbătut de nori albi… Am găsit piscinele pline cu apă, cu pești zglobii și broaște țestoase. O rață albă înota pe ape, apoi ieșea la mal ca să fie admirată de vizitatori, o țestoasă se încălzea la soare pe zid... La Villa Adriana l-am invidiat pe Adrian: era un atotputernic adevărat, nu doar imaginar ca mine. Nu a putut totuși șă evite moartea lui Antinoo. Mi-am zis că trebuie să citesc cartea Margheritei Yourcenar „Memoriile lui Adrian”. În vederea expoziției dedicate acestei scriitoare la Villa Adriana, portretul ei era afișat peste tot.