 |
| Rafael. Școala din Atena |
Omul
este slab în fața forțelor naturii și nu le va cunoaște niciodată până la urmă.
De aceea își va slobozi imaginația din lanț și o va lăsa să amușineze drumul
înainte. Și cu ajutorul imaginației sale prodigioase va încerca să-și explice
cauza fenomenelor, structura Universului, propriul corp, propria minte, istoria.
Glorie imaginației umane! Ea, imaginația, a creat sistemele de irigație ale
Egiptului Antic, piramidele, roata, computerul. Tot imaginația a creat zânele
apelor și zeii Olimpului, Iadul și Raiul, pe Dumnezeu și Alah.
E foarte
greu să trăiești chinuit de întrebări la care nu găsești un răspuns. De aceea, atunci când nu aveam adevăruri științifice controlate,
ne-am servit de o explicație surogat, inventată de imaginație. Și am mers mai
departe, cu iluzia mângâietoare că cunoaștem adevărul.
Astăzi omenirea
cunoaște foarte multe adevăruri. Nici unul din ele însă nu este absolut. Sunt puse
mereu la îndoială, iar uneori sunt răsturnate spectaculos, așa cum s-a
întâmplat cu mecanica newtoniană, înlocuită de teoria relativității, care, la
rândul ei, a fost pe punctul de a fi pusă la îndoială chiar în această vară,
când părea că bosonul lui Higgs este mai rapid decât lumina… A te ține în pas
cu realizările științei, chiar dacă nu ești tu savantul și cercetătorul, este
frumos, este emoționant. Îți trimiți în felul acesta imaginația pe urmele
marilor cercetători, afli stupefiat despre stelele negre care înghit toată
materia de primprejur, te gândești fascinat la călătoriile în timp, te uiți la
fotografiile planetei Marte ori ale unor galaxii depărtate, a căror lumină vine
de la începutul începuturilor Universului. Ce măreț, ce puternic e omul, îți
zici. Ce frumoase sunt operele sale, de la apeductele romane până la navele
cosmice care brăzdează spațiile!
La un
moment dat însă, tu, cel care ești încântat de progres și de știință, îți dai
seama că există în jurul tău o mulțime de oameni care nu-ți împărtășesc
încântarea. Care nu se informează și care nici nu vor să se informeze. Ori care din contra, se informează și se
folosesc de tot ce le oferă cu generozitate știința, dar lasă într-un ungher al
conștiinței lor o portiță deschisă, prin care intră dogma, prejudiciul,
religia. Îi vezi pe acești oameni mergând la biserică ori făcându-și cruce când
trec pe lângă un sfânt lăcaș. Îi vezi înfricoșați de pisica neagră care le
trece drumul pe dinainte, terorizați de horoscoape, speriați de ordinarul anunț
al sfârșitului lumii, îi vezi cumpărând agheazmă ori atârnând iconițe
ocrotitoare în mașină. Afli scârbit că își tratează bolile cu urină, ori cu
untură de bursuc, ori mănâncă păduchi. Apropo de aceștia din urmă, știați că
dacă mănânci pâine albă faci păduchi?
În depărtatele
vremuri când știința nu exista ori era foarte slabă și orbecăia prin întuneric,
prejudiciile și religia erau îndreptățite, erau ele însele un fel de știință. Astăzi
însă nu mai are sens să ne conducem de ceea ce odată era o ipoteză, iar în
zilele noastre nu mai e decât o dogmă încremenită, salvată de la moarte de
niște tradiții și instituții perimate. De aceea cred că dogma, prejudiciul, religia urmează a fi demascate în
modul cel mai intransigent. Dar, vor zice unii, sunt inofensive, să-i lăsăm pe
oameni să creadă în ce vor. Să-i lăsăm, desigur, trăim doar într-o lume liberă.
Dar cred că dogmele și religia nu sunt deloc inofensive. Produc răutate,
intoleranță, crime. Nenumărate sunt exemplele, iar unul proaspăt și concret am să
vi-l ofer ceva mai la vale. De aceea,
prieteni și cunoscuți, poeți și scriitori, doctori și profesori, dacă aveți
măcar cea mai mică urmă de credință religioasă, dacă chiar numai vă gândiți
uneori că poate există o putere colo sus în cer care ne urmărește cu atenție,
apoi să știți că v-am pus pe toți în lista neagră a obscurantiștilor. Îmi pare
rău, știu că sunteți băieți buni. Dar sunteți obscurantiști.
De ce-s
așa de rău? Iată de ce – și ăsta-i exemplul de care ziceam:
Nessun commento:
Posta un commento