Visualizzazioni totali

lunedì 22 ottobre 2012

RĂTĂCIT ÎNTRE DREAPTA ȘI STÂNGA



Există sumedenie de italieni care sunt foarte critici cu Mario Monti și guvernul său. Manevrele financiare, politica reducerilor și a economisirilor, duritatea gărzii financiare care-i scoate pe evazorii fiscali și din gaură de șarpe… Desigur, lucrurile astea nu plac. Iar Monti și „profesorii” săi sunt zugrăviți ca o bandă de hoți și de cretini, care acționează în numele puterii nemărginite a băncilor, a capitalului internațional și care cunosc prost problemele adevărate ale acestei țări. Este ridiculizată mai ales Elsa Fornero, ministra care a îndrăznit să atace articolul 18 al Codului Muncii, care consfințește dreptul inalienabil la muncă. Ei bine, cu italienii care îl critică pe Monti și cu imigranții care le țin isonul eu nu sunt de acord.
Și nu de aceea că m-aș pricepe foarte bine în economie, pentru că nu e așa. Argumentele mele sunt de altă natură. Îmi place omul Monti. Monti, aristocratul subțire care vorbește frumos, rar și coerent, cu demnitate și noblețe. Care nu se sfiește să repete un cuvânt abia pronunțat dacă acel cuvânt adaugă un plus de claritate în discurs. Din felul cum Mario Monti vorbește se vede de departe că își cunoaște meseria. Unul care nu se pricepe îți aruncă fum în ochi, te ia cu amăgeli și promisiuni, îți strânge mâna cu afecțiune și-ți toarnă bancuri. Monti nu face demagogia populistă a lui Berlusconi. Zâmbește discret dar nu te trage de mânecă. Italia a răsuflat ușurată când s-a văzut reprezentată la forurile internaționale de Mario Monti, și nu de „balcanicul” și histrionicul Berlusconi, cu glumele, gafele și reputația lui dubioasă. Da, Monti i-a dat Italiei credibilitate.
Desigur, aceasta nu e decât o părere subiectivă a mea. Îl judeci pe un om nu numai după cum vorbește, dar mai ales după ceea ce face. Și totuși, pentru credibilitate imaginea unei persoane este fundamentală. Angelino Alfano nu mă va convinge niciodată, îmi pare un intrus în politică, și asta numai de aceea că zâmbește uneori ca un șmecher de cartier; privindu-l, am totdeauna  impresia că își dă aere, că se umflă în pene;  nu pare să aibă în el ceva grav, care să tragă greu la cântar.  Poate greșesc. Massimo D’Alema  nu-mi spune nimic, îmi pare inexpresiv ca o mască de faraon, cred că merită o „rottamazione”. Iar Pierluigi Bersani îmi dă teribila impresie de Vladimir Ilici Lenin reînviat! Îmi pare atât de bolșevic, că îmi trezește urâte amintiri din Uniunea Sovietică, portrete imense de scumpi conducători, rânduri interminabile la pâine și la cârnați.  Devenind prim-ministru, îmi dau frâu liber imaginației, Bersani s-ar apuca imediat de naționalizat fabricile și pământurile capitaliștilor și moșierilor, după care și-ar aprinde o toscană și s-ar așeza alături de tovarășul Stalin, și acesta fumător, ca să discute despre ulterioara apărare a intereselor clasei muncitoare. Din norul de fum al pipei lui Stalin și toscanei lui Bersani iată că își face apariția Susanna Camusso, urmată de o coloană de greviști cu drapele și lozinci roșii… Doamne, cât de greu o suport pe această Susanna, și cât de nesuferite mi-s grevele din transportul public! Și tare mi-ar plăcea ca guvernul Monti să taie ca-n curechi în toate aceste privilegii și cheltuieli inutile, care creează turme imense de paraziți sociali, de la alde Fiorito și Lusi până la beneficiarii atâtor servicii sociale gratuite și până la emigranții care sunt primiți cu brațele deschise în această țară, sunt hrăniți și îmbrăcați, iar apoi ajung să fure și să violeze…
Oprește-te, îmi zic, că deraezi în mod lamentabil spre dreapta. Și într-adevăr, ar fi momentul potrivit ca cititorul să mă întrebe:
         – Bine, bine, dar mătăluță ești de dreapta ori de stânga?
– Păi nu știu, mă gândesc și eu.
– Ia nu te mai gândi atâta, spune imediat cu cine ești, cu Barack Obama ori cu Mitt Romney?
– Cu Obama, cu Obama, că Romney e un mormon fundamentalist și reacționar.
 – Lasă fundamentalismul în pace, că nu e esențial. Problema e foarte simplă: stânga, Obama deci, vrea mai mult stat, mai multă asistență socială și prin urmare mai multe impozite pe capul cetățeanului. Dreapta lui Romney vrea mai puțin stat și mai puține impozite. Tu deci cu cine ești?
 – Eu sunt în mare parte darwinist și mi-ar plăcea ca în lupta socială să învingă cel mai puternic, dar ia seama că actualmente statele protejează proprietatea privată, iar odată cu proprietatea sunt protejate și pozițiile privilegiate ale celor care au această proprietate. Sunt oare întotdeauna bogătașii și indivizii cei mai puternici, care mișcă înainte progresul speciei? Nu e numaidecât! De aceea cred că redistribuirea marilor patrimonii e o idee bună. În felul acesta li se dau mai multe șanse tipilor viguroși din păturile inferioare. Dar asta nu înseamnă că ăștia trebuie hrăniți și îmbrăcați pe gratis. Urăsc pomenile! Și nu dau nimic la cerșetori! Vezi? Sunt foarte de dreapta. Îmi vine a râde de bocetele de-asupra coșului de consum pe care le fac italienii! E suficient să dea la o parte toate porcăriile pe care le mănâncă, salamuri, dulciuri etc. și să renunțe la fleacuri fel de fel care ajung în scurt timp după cumpărare la gunoi ca să evite efectele negative ale crizei. Și să devină și mai sănătoși… Cu toate acestea eu țin cu stânga.
 – A, felicitări, ești de dreapta dar ții cu stânga, vrei deci mai mult stat și mai multe impozite.
 – Ba vreau mai puțină religie și mai multă știință, mai puțin Vatican și mai multă libertate. Mai multă cultură, domnul meu, iar la stânga cultura e mai multă. Romney va micșora taxele, iar mai apoi va declanșa un alt război absurd pentru măreția Americii, care război tot din taxe va trebui să fie plătit.
 – Și Monti e de dreapta, de ce îți place atunci? E chiar și un pic catolic, cultivă o bună relație cu Papa. Ori poate că îți place anume pentru că e un antipod al lui Vendola și Di Pietro, al lui Grillo și Camusso…
 – Ia mai lasă-mă în pace, că m-ai încurcat cu întrebările tale. Să mai spună și ceilalți cititori, cu cine țin ei și de ce, cu dreapta ori cu stânga…

Nessun commento:

Posta un commento