UN LEAC BUN PENTRU POLITICIENII MĂRGINIȚI: MUNCA ÎN STRĂINĂTATE

Joe McCarthy, dacă s-ar trezi printr-o minune din somnul cel de moarte și ar vedea ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, ar fi foarte fericit. Cauza lui, vânătoarea vrăjitoarelor comuniste, nu a murit. Ba chiar triumfă. Căci Parlamentul moldovean a adoptat de curând, la 12 iulie 2012, o hotărâre care condamnă crimele regimului comunist din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească și care lovește indirect în cel mai mare partid parlamentar moldovenesc: Partidul Comuniștilor.„Se condamnă regimul totalitar comunist din RSSM care a comis crime împotriva umanității. Se interzice utilizarea pe teritoriul RM în scopuri politice și de propagandă a simbolurilor regimului comunist (secera și ciocanul, precum și orice suport cu aceste simboluri) și promovarea ideologiilor totalitare.”

Pe ce se bazează această condamnare? Desigur, abuzurile și crimele regimului comunist merită o condamnare fără rezerve. Dar condamnarea stalinismului a fost făcută încă în anii 50, pe timpul lui Hrușciov. Perestroika a condamnat in toto fărădelegile comise în diferite perioade ale istoriei sovietice și a pregătit terenul pentru o democrație adevărată. Era nevoie de o altă condamnare? Cred că nu. Dar societatea merita să cunoască numele celor care s-au făcut vinovați de crime odioase, merita să cunoască mai multe amănunte din arhivele secrete, prin urmare istoricienii și organele judecătorești trebuiau să-și facă datoria, oferind din când în când societății câte-o revelație, câte-un proces de judecată. Cărțile de istorie și revelațiile nu au lipsit, în Moldova. Au lipsit însă procesele de judecată, pe care nu e atât de simplu să le faci. Și care de fapt nu ar avea, într-un stat în care puterile sunt separate, mare legătură cu guvernarea. Și atunci guvernarea, de ce a insistat cu condamnarea? Păi, ca să-și dea colea niște bile albe electorale. De ce să aștepți ca să-ți ofere juriștii sau istoricii argumente de forță în lupta contra adversarului politic, trebuie să-ți făurești singur aceste argumente. Faci de exemplu o campanie furibundă de critică a unui stat inexistent, Uniunea Sovietică, lovind de fapt în adversarul tău concret, Partidul Comuniștilor, care parazitează pe nostalgiile istorice ale populației. Nu are nicio importanță că comuniștii noștri nu sunt decât niște umbre palide ale bolșevicilor de altădată. Prin urmare, cu puțină demagogie, te răfuiești cu adversarii și mai ești și aplaudat de fani.

Dar critica trecutului este atât de grosolană, încât îți vine să iei partea comuniștilor chiar dacă ești adversarul lor. Iată ce zice de exemplu unul din turnătorii de apă la moara acestui anticomunism primitiv, Petru Bogatu: „ Comunismul, ca şi nazismul, e o învăţătură canibalică, profund demonică. Atâta doar că naţional-socialismul motiva masacrele abominabile prin raţionamente biologice, iar marxism-leninismul prin cele sociale. În rest, nicio deosebire, diferenţele dintre ele ţinând doar de lexic, formă şi tehnici de exterminare. ”

În acest mic fragment eu văd toate defectele gândirii moldovenești, moralismul supărător care frizează maniheismul, exagerările simpliste, prejudiciile religioase, în sfârșit, izolarea nostră de Europa și restul lumii. A vedea în ideologia comunistă un echivalent al nazismului, care de fapt nici nu este bazat pe vreo teorie cât de cât serioasă, este pentru timpurile noastre o gravă eroare. O pot comite doar niște oameni cărora Europa și Occidentul le sunt profund necunoscute. O pot comite doar cei cărora le-a fost străin freamătul luptei milioanelor de oameni săraci și nedreptățiți pentru o viață mai bună și drepturi mai multe și care nu înțeleg că Occidentul a devenit mai bun, mai uman, mai liberal anume datorită luptei neîntrerupte a partidelor comuniste și socialiste. Care luptă s-a desfășurat preponderent sub stindardul cu secera și ciocanul. Ei bine, iată că guvernarea de la Chișinău echivalează secera și ciocanul cu svastica fascistă și o pune în afara legii! Ridicol! Imaginați-vă că parlamentul italian îi pune pe comuniști în afara legii, că interzice secera și ciocanul, că dă ordin să fie schimbate imediat denumirile străzilor Palmiro Togliatti, Lenin și Marx. S-ar stârni o furtună de proteste aici!

Spre onoarea Moldovei mele, contra adoptării acestei decizii au protestat nu numai comuniștii, dar și mulți cetățeni conștienți de jocurile politice ale alianței de la putere. „În loc să efectueze reforme care să conducă la îmbunătățirea nivelului de trai al poporului Republicii Moldova (așa încât oamenii să fie mândri de statutul de cetățeni ai acestui stat independent și să nu plece în cele patru zări pentru a-și câștiga o bucată de pâine), PL-ul luptă cu PCRM-ul ce folosește în campaniile electorale nostalgia oamenilor care o duc greu în prezent. Și întrucât sprijinul electoral al PCRM-ului este mare, rezultă că mulți sunt cei care o duc greu în această țară”, scrie Aurelian Lavric. Iar Bogdan Țârdea se întreabă: „De ce se urmărește interzicerea simbolurilor comuniste, care aparțin celui mai mare partid de opoziție? Nu este asta o simplă răfuială politică? Și nu este distrugerea opoziției prin sine însăși o mostră de totalitarism, intoleranță, impunere a cenzurii în gândire și în libertatea expresiei? ...Medalii cu secera și ciocanul au mii de cetățeni RM. Chiar și diploma lui Ghimpu are secera și ciocanul pe ea. Ce facem cu drapelele acestor state? Ce facem cu diploma lui Ghimpu? Ce facem cu veteranii? Le interzicem să poarte medalii? Le vor purta oricum. Ce facem cu Transnistria? Ne reintegrăm sau nu? La ei în stemă doar e secera și ciocanul.”

Nu-mi rămâne decât să deplâng această sărăcie de umanism și cultură care caracterizează elitele Republicii Moldova. Amintesc că am rămas nedumerit de o serie întreagă de gafe și stângăcii: liberalul Filat a încercat să scoată din comerț, la sugestia unor popi, o nevinovată cărțulie de educație sexuală pentru copii; comuniștii s-au opus legii antidiscriminare cu niște argumente care nu făceau parte din repertoriul stângii; parlamentul a adoptat legea despre castrarea chimică a pedofililor fără ca aceasta să fie discutată în prealabil în societate și fără multe explicații; acum, iată, condamnarea secerii și ciocanului. Oare cum am face să scăpăm de aceste trăsnăi ale maimarilor noștri?

M-am gândit mult. Într-un târziu am găsit soluția. Să fie trimiși toți, politicieni, jurnaliști, funcționari pentru 2 ani de zile în Italia. Să muncească pe șantiere, prin case, să îngrijească de bolnavi. Ar mai vedea lumea. Ar mai vorbi cu oamenii. Poate că se vor dezmetici oleacă!