Doi e mai mare decât unu

Nu-mi pasă deloc de felul cum a fost făcută Unirea Basarabiei cu România.

Sunt sigur că ideile socialiste – da, am putea să le numim și bolșevice – care circulau în Basarabia anului 1917, erau mult mai progresiste, din punctul nostru de vedere european de azi, decât ideile guvernanților României, care cu doar câțiva ani mai devreme înecaseră în sânge răscoala țărănească. Basarabia era setoasă de „dreptate, voie și pământ”, după cum zicea Mateevici. Dorea democrație. Se găsea într-o fierbere foarte asemănătoare cu perestroika. România distruge perestroika basarabeană cu o brutalitate demnă de anul 1907. Se răfuie cu bolșevicii. Realizează o unire formală care nu rezistă nici unei critici. Îi promite Basarabiei autonomie și după 5 minute i-o ia. Din punct de vedere economic, îi lasă pe țăranii basarabeni să creadă că pe vremea țarului era mai bine.

Dar. Așa cum o Republică Democrată Moldovenească independentă nu era credibilă – pentru că nu avea nici națiune, nici cultură, nici economie, nici resurse – atunci rămâne, măi fraților, că Unirea a fost un fapt pozitiv. Ne-a salvat de război civil și de ocupație sovietică pentru 22 + 3 ani. Ne-a lăsat să credem că, până la urmă, vom deveni o țară și o națiune împlinită.

Unirile pașnice sunt o invenție a sfârșitului secolului 20. Unitatea Italiei a fost realizată prin război și represii, și cu toate acestea Italia e o națiune solidă. România Mare a fost un fenomen pozitiv, indiferent de cum s-a făcut. Tocmai de aceea, atunci când vorbește de suferințele bieților basarabeni înglobați cu forța în România, Stepaniuc face demagogie. Trișează. Era în interesul Basarabiei să fie înglobată în România, pentru ca să nu fie astăzi prada unor întrebări, unor frământări absolut anacronice. Pentru că prin discuțiile noastre febrile despre identități noi pierdem trenul modernității, nu discutăm filosofie ori morală ori artă, dar ne pierdem pur și simplu vremea degeaba.

Astăzi, românii de pe planeta Terra au două țări. Iar doi, cer iertare pentru lipsa de originalitate, e o cifră mai mare decât unu. Îndrăznesc să-mi exprim opinia că poate asta e bine. Când vor trimite românii din România o interpretă de manele la un concurs muzical internațional, vor râde românii din Republica Moldova. Iar când va candida Traianus la Premiul Nobel pentru poezie, se vor prăpădi de râs românii din România. 
(http://vox.publika.md/politica/doi-e-mai-mare-decat-unu-202091.html )