A NU-L IUBI PE LUPU E O EROARE POLITICĂ

DRACULIZAREA LUI LUPU
Progresiștii moldoveni de la Chișinău vor petrece o altă săptămână de mari patimi. După niște alegeri parlamentare care i-au dat ca învingători formali pe comuniști, căci aceștia au luat peste 40% din sufragiile alegătorilor, dar care lasă deschise porțile pentru formarea unor alianțe care să-i răstoarne sau să-i ducă din nou la guvernare, toți se întreabă cu cine se va alia Partidul Democrat al lui Marian Lupu, care se află pe centrul eșichierului politic moldovenesc. Dacă se aliază cu comuniștii, vom avea o majoritate parlamentară de 57 de mandate (din 101); dacă Lupu se va alia cu liberal-democrații lui Filat și liberalii lui Ghimpu, majoritatea va număra 59 de mandate. În ambele cazuri majoritatea nu va reuși să aleagă de una singură Președintele și să pună capăt crizei constituționale. Progresiștii însă, intrați cu trup și suflet în vâltoarea luptei pentru sfânta democrație și nobila Europă, nu acceptă nici într-un fel ideea unui compromis, a unei înțelegeri, în numele liniștii țării, dintre opoziție și guvernare. O parte din opoziție să voteze candidatura la funcția de Președinte a guvernării. Sau invers. Nu, e clar pentru toți progresiștii că comuniștii nu vor vota candidatura liberalilor. Și e clar pentru comuniști că liberalii nu vor vota candidatura comuniștilor. Facem mai degrabă alte anticipate! Și tocmai de aceea dreapta nu discută cu stânga, stânga cu dreapta.
Iar Lupu, care e la centru, discută cu toți: cu Filat și cu Ghimpu, cu Voronin, cu emisarul guvernului rus Narâșkin, cu emisarii europeni. Lupu e din nou, ca și după alegerile din 29 iulie 2009, Salvatorul Patriei, soluția problemei. Dar, mă gândesc, dacă e așa și acesta e un dat de fapt care nu poate fi schimbat, dacă Lupu e soluția liberalilor ca să aibă un mandat deplin de 4 ani, de ce oare aceștia îl tratează cu atâta suspiciune, cu atâta ură chiar? Dacă deschizi ziarul „Timpul”, care constituie vocea principală a liberalilor și progresiștilor moldoveni, nu găsești timp de un an de zile un singur cuvânt de bine spus în adresa lui Lupu. A fost tratat cu neîncredere, s-au făcut pe seama lui fel de fel de bănuieli urâte, forumiștii ultraprogresiști l-au calificat cu cele mai incalificabile epitete. Ei bine, chiar și în aceste zile când Lupu va hotărî cu de la sine putere soarta de mai departe a Moldovei, scriitorul și publicistul Constantin Cheianu publică în „Timpul”un articol plin de dispreț și desgust față de omul politic Lupu. Că a fost comunist, că da, vorbește româna cu mult mai bine decât Voronin, dar e o română de lemn, pe când iată, atunci când trece la limba rusă, e cu mult mai expresiv și colorat.
... De aici de la Roma, asistând la aceste ifose ale progresiștilor de la Chișinău, care se declară pro-europeni nevoie-mare, aș vrea să le strig acestora că intoleranța lor ideologică, încrâncenarea pe care o poartă pe fețe nu sunt în spiritul culturii europene. Europa înseamnă dialog, nuanțe, graffiti pe pereți cu simboluri comuniste alături de simboluri fasciste, biserici, moschei, sinagogi într-o pașnică conviețuire. Europa e plină de imperfecțiuni, imperfecțiunea aș zice e o calitate europeană, și există pentru a ne învăța toleranța. Bem vin și wisky, fumăm tutun și marihuană, suntem abstinenți, carnivori, vegetarieni, liberali, comuniști, conservatori, credincioși sau atei. Dar discutăm unii cu alții, nu ne demonizăm, nu ne draculizăm. Așa înțeleg eu Europa. Așa aș vrea s-o înțeleagă și ceilalți emigranți.
Dar iată că deschid poșta dimineața și mă văd într-o tristă minoranță. Colegii mei, emigranții moldoveni din Italia, mi-au trimis un apel către partidele din țară ca să nu admită crearea unei „coaliții monstruoase” cu comuniștii. Un apel dur și pur. Iată un fragment: „ Îngrijorarea noastră are la bază, înainte de toate, vizita în trombă a lui Narâșkin, șeful administrației de la Kremlin, pentru a reitera interesul Cancelariei Putin față de direcția pe care o va lua în continuare R. Moldova, întâlnirea sfidătoare a acestuia cu liderii PCRM și PD, dar și, nu în ultimul rând, dublele negocieri pe care le poartă liderul PD, Marian Lupu. Or, votanții Domniei sale nu l-au delegat nicidecum în acest sens, ci tocmai invers, au apreciat gestul său de a fi părăsit PCRM.
Detestând cei opt ani de guvernare a partidului comunist, în care a fost înăbușită cea mai mare parte a cuceririlor democratice ale Renașterii Naționale, ani care au culminat cu masacrul de la 7 aprilie 2009, și în spiritul Raportului analitic al Comisiei Cojocaru de studiere și apreciere a regimului comunist totalitar din R. Moldova, care a efectuat o inventariere a crimelor, ororilor, atrocităților, abuzurilor și nedreptăților comise de regimul totalitar comunist între anii 20 – 90 ai secolului xx, solicităm tuturor partidelor politice din R. Moldova, inclusiv celor extraparlamentare, ONG-urilor din Basarabia, societății civile, în mare, indiferent de naționalitate și confesiune religioasă, să reiterăm, în mod solidar, atitudinea noastră unitară, și facem apel către liderii PL, PLDM, și în special PD să conștientizeze necesitatea de a continua activitatea AIE și să facă niște compromisuri rezonabile pentru a semna continuitatea guvernării Alianței pentru Integrare Europeană.”
Stimați compatrioți, „conștientizez necesitatea de a continua activitatea... și a semna continuitatea”, cum ziceți voi, dar nu cred că e cazul să vă crispați atâta. Face bine Lupu că vorbește cu toți odioșii. Am face și noi bine să discutăm cu comuniștii prefăcându-ne a nu ști că aceștia au coadă de drac și dinți de vampir. Pentru că oricum ai întoarce-o, o bună parte din poporul nostru a votat pentru ei. Iar Lupu nu mai este el atât de prost ca să coalizeze cu cei pe care i-a trădat. Dacă va face-o, însă, de vină vor fi doar cei care l-au tot bănuit și hărțuit.

Moldova și „votul etnic”

VOTUL ETNIC
Alegerile din 28 noiembrie 2010 au scos din nou în evidență în Republica Moldova fenomenul așa-zisului „vot etnic”. Adică faptul că, indiferent de culoarea sa politică, cetățeanul moldovean de origine neromânească votează cu comuniștii, ceea ce nu înseamnă însă că comuniștii sunt doar un partid al rusolingvilor, îi votează, din nostalgie, și foarte mulți moldoveni. Fenomenul „votului etnic” a fost prezent de la declararea independenței încoace și într-un fel este natural: rusolingvii au votat partidelele care le promiteau o majoră protecție a drepturilor lingvistice și o mai mare apropiere de Rusia. Și deci, poate fi rusul de la Chișinău liberal până în măduva oaselor, că totuna va vota cu comuniștii. Pentru că comuniștii moldoveni, acești falși internaționaliști care își bat joc de cultura și istoria propriului popor și la care a aderat din păcate și elita intelectuală a rușilor, îi oferă un confort ce îi aduce aminte de frumoasele vremuri sovietice, când se simțea ca acasă în orice loc al imensei sale țări.
În ce constă acest confort? Moldoveanul – zic comuniștii – nu e român, deci nu face parte dintr-o comunitate de 25 de milioane de oameni care are o istorie și o cultură de tot respectul. În fața românului rusul nu ar avea o zdrobitoare supremație; ar trebui să-i învețe limba, ar trebui să-i respecte cultura. Din contra, moldoveanul e un copil al politicii și chiar al națiunii rusești, nu are o identitate a sa care să-l deosebească în mod tranșant de rus. Puținătatea culturii basarabenilor de la 1812 încoace i-a determinat pe aceștia să împrumute masiv de la ruși cuvinte comune, nume proprii, expresii, intonații, înjurături, termini tehnici, moduri de gândire, modele literare, filosofii etc. Totalitatea acestor împrumuturi, dintre care multe sunt de valoare, îl fac pe moldovean să nu se regăsească în acea Românie balcanică și manelistă pe care o cunoaște mai degrabă decât pe România culturii elevate. Și care nu place nici rusului. Iar în fața moldoveanului căruia i-a împrumutat atâtea, rusul se simte ca o bancă în raport cu un client înglodat în datorii. Banca este puternică, pe client îl bate vântul. Deci, ideologia aceasta a moldovenismului care promovează un moldovean făcut după chipul și asemănarea rusului îi convine de minune rusului din Moldova. În felul acesta el se simte acasă, își poate vorbi liniștit limba știind că moldoveanul nostru îl va înțelege. Se va simți și mai bine când îl va auzi pe moldovean că își presoară vorba cu cuvinte și expresii rusești, iar la un moment dat va începe să vorbească și el în limba lui Pușkin. Care i se va părea mai expresivă. Va comite unele greșeli pe care rusul i le va ierta cu bunăvoință și i le va corecta zâmbind, apoi îl va ajuta să găsească cuvântul când se va bâlbâi. În felul acesta rusul, trăind într-un stat străin, nu se va integra niciodată. Îi va sili din contra pe cei din jurul său să se integreze în sistemul său de valori. Și va ști că, votându-l pe unul ca Voronin, își va asigura confortul. Dar, mă întreb, cum oare această ticăloasă atitudine nu a făcut intelighenția rusească din Moldova să sară în sus de indignare și scârbă? Intelighenția rusească doar s-a făcut celebră în toată lumea anume prin moralismul său ieșit din comun!
Nu sunt suficient de preparat ca să răspund exhaustiv la această întrebare. Totuși, străinii rusofoni din Moldova, chiar fiind în genere mai culți decât băștinașii prin poziția lor de trăitori ai orașelor, nu și-au creat un detașament de poeți și scriitori proeminenți care să lupte pentru drepturile lor cu acea vervă și entusiasm cu care au făcut-o moldovenii. Nu au avut nevoie, ei se nutreau cu cultura rusească din Rusia-mamă. Și deci, nu există în Moldova profeți ruși care să biciuiască conștiința morală a conaționalilor. Dar de ce chiar și intelectualii de mărime medie nu au susținut cu toată inima mișcarea națională a moldovenilor, că doar înțelegeau că se creează o nouă națiune cu limba română ca limbă de stat? De ce nu avem azi în Moldova asociații, ziare de limbă rusă care să favorizeze integrarea rusofonilor? Și de ce avem, din contra, asociații ale așa-zisei prietenii moldo-ruse care umblă doar cu provocări cum ar fi declararea limbii ruse drept a doua limbă de stat? Și de ce prăpastia dintre moldovenii proeuropeni pe de o parte și populația rusolingvă pe de alta se adâncește tot mai mult și mai mult? O dovedește nelipsita prezență a „votului etnic” și la ultimul scrutin electoral. Dar de acest lucru cred că ar fi prea simplu să-i învinuim doar pe ruși.
O parte a vinei o poartă desigur intelectualii ruși care s-au complăcut în comodități de națiune dominantă. Altă parte însă îi revine cu siguranță comunității moldovenești. Care n-a știut să se facă simpatică. Care a manifestat de multe ori un naționalism exagerat. Care nu a atras rusofonii în crearea unei națiuni comune și nici nu i-a impus cu severitate să respecte niște reguli, așa cum au făcut-o țările baltice. E de menționat că de multe ori Rusia nu a meritat disprețul cu care a fost tratată de moldoveni. Prin experiența creării unui imperiu au trecut mai multe națiuni de tot respectul, iar imperiul rus nu a fost cu mult mai rău decât altele. Comunismul însuși e o esență pură a civilizației europene. Și să nu uităm că agentul Europei în Țările Române supuse Turciei de multe ori a fost anume Rusia. Pe care Cantemir o văzuse ca pe o poartă în Europa. Pe când moldovenii noștri și-au arogat de multe ori dreptul de a trata Rusia ca pe cea mai infamă dintre națiuni. Însă atunci când vezi cât de bine se integrează rușii în țările europene, și cât de bine învață și vorbesc limbile străine, îți vine într-adevăr să crezi că adevărații responsabili ai neintegrării rusolingvilor în societatea moldovenească suntem anume noi, românii moldoveni.
Pentru a scăpa de „votul etnic” politica moldovenească urmează să bată mai puțin în tobele naționalismului și revanșismului, axându-se pe un discurs economic și social modern. S-a văzut cum la alegerile din 28 noiembrie mesajul moderat al PLDM-ului lui Vlad Filat a fost premiat de alegători, inclusiv de alegătorii rusolingvi care reușesc să se rupă de atracția vicioasă a „votului etnic”, cu o creștere spectaculoasă de la 16,57% la 29,38% de sufragii, pe când PL-ul lui Mihai Ghimpu a fost din contra penalizat, coborând de la 14,68% la 9,96% de sufragii.