VOTEZ. DECI EXIST!

VOTEZ. DECI EXIST
Intrasem în autobus și mă așezasem pe locul liber lângă un bărbat. N-am schimbat cu el nicio vorbă până aproape de stația unde trebuia să cobor, când acesta, uitându-se lung la mine, m-a întrebat: „Sunteți cumva moldoveancă?” „Da”, i-am zâmbit. „Să mă scuzați, dar v-am furat portofelul. Luați-l.” ... Am auzit această istorie de solidaritate națională întâmplător, de la o femeie care stătea ca și mine în mulțimea nenumărată din fața ambasadei Republicii Moldova de la Roma, în duminica zilei de 28 noiembrie. Dar mai mult decât istoria m-a mișcat imaginea acestei mulțimi cu chip de popor, hotărâte să-și schimbe soarta prin vot. Au venit la secția de votare înfruntând cheltuieli, ploaie, cozi lungi. Multe badante care lucrează și duminica au trebuit să se învoiască. Își telefonau cunoscutele: „ Fa Marie, da' tu ai votat?.. Cum așa nu mai vii? Ei și ce dacă plouă, fa? Ia-ți o umbrelă!.. Hai, coșește-ți fundul de pe divan și vină la votare că de altfel nu mai grăiesc cu tine!” Cu astfel de oameni, mi-am zis, îl dăm jos nu numai pe Voronin, dar și pe Berlusconi (țin să precizez că e o glumă). Am simțit deci o puternică simpatie față de conaționalii mei, acești oameni cărora le-a fost sortit să se afle în bătaia tuturor vânturilor istoriei, care îi trimit pe comuniști „nahui” pe rusește și care se despart pe italienește cu un „ciao”. Privindu-le fețele hotărâte, mi-am amintit mitingurile și Adunările Naționale din 89-91, atunci când ne-am strigat sus și tare voința de a fi, după ce făcusem o mare revoluție în conștiințe. Și azi vrem o revoluție. Și azi luptăm cu trecutul întunecos. Și vom învinge, fără îndoială. Dar dincolo de această victorie ne așteaptă alte sfidări. Mult mai grele. Crearea unei societăți civile atente la toate încălcările drepturilor omului, a unei economii moderne, a unei culturi axate pe valorile adevărate ale vieții, dar nu pe „suntem români și punctum” și „jos comuniștii!”. Aș vrea ca activismul manifestat la aceste alegeri cruciale să nu se dezumfle în grabă, căci se știe că românului i-i mai greu până se apucă de o treabă, că de lăsat se lasă ușor. Visez să avem și noi ziare ca „La Repubblica” și „Il Foglio”, politicieni ca Marco Pannella, artiști ca Roberto Benigni, emisiuni televizate ca „Che tempo che fa” și „Vieni via con me”. Am crezut întotdeauna că o cultură mare și puternică nu prea are șanse să se nască într-o țară mică și săracă. Am considerat că Basarabia mea are sens ca parte a unui întreg mai mare. Era la locul ei în Moldova medievală, și în România dintre cele două războaie, își găsise un sens al său chiar și în Uniunea Sovietică. Independența și suveranitatea actuală au un sens? Vor da fructe bune? Istoria va răspunde la aceste întrebări. Nu există adevăruri imuabile. Într-o lume care se află într-o schimbare vertiginoasă totul este posibil. Important este să nu pledăm pentru ideile noastre cu o încrâncenare prea mare. Să discutăm respectându-ne un pic. Căci dacă încetează discuția și se începe războiul, aceeași discuție mai pe urmă trebuie luată de la început.
Iar de discutat avem mult și bine. Căci există două Moldove foarte deosebite, una - europeană, modernă, tânără; alta - ancorată încă în ignoranță, semifeudală și semiorientală. Dialogul dintre aceste două Moldove este aproape imposibil, au sisteme de valori, vorbesc limbi diferite, nu se înțeleg. Raportul dintre ele s-a văzut în dimineața zilei de luni, 29 noiembrie, când numărarea a peste 90% din voturi a schițat un parlament în care da, Alianța pentru Integrare Europeană are majoritatea, dar o majoritate slabă, de numai 58 de deputați, 43 rămânând să fie comuniști. Și prin urmare, țara s-ar putea să rămână în continuare în prada crizei constituționale legate de alegerea Președintelui și sub amenințarea altor anticipate. Diaspora și-a făcut datoria. În Italia au votat aproape 29.000 de cetățeni moldoveni, un record absolut. Acum nu ne rămâne decât să-i înjurăm pe cei de acasă, iar după ce ne vom răcori, să... să... ce? Să ne integrăm mai departe în Europa!