ARTICOL FLUVIU

„Grazie mille!”  Ha! Ca să vezi, ăștia doi mă iau peste picior și-mi zic grazie mille pentru că nu le-am cedat trecerea, și mergeau ca pe miriște,  prin mijlocul străzii. Da’ erați pe zebră, măi? Dar oare nu erați voi infractorii? De ce mă faceți pe mine infractor? De ce mă rog trebuie să frânez pentru voi când vin flămând și obosit de la serviciu, nu mi-i de ajuns că semaforul din Caio Canuleio se blocase la roșu?.. Ia stai oleacă, Victor Andreevici, nu te enerva. Te cred, ai lucrat azi cu mașina de tăiat iarbă și poate că ți s-a suit fumul de benzină la cap. Ascultă aicea atent. A trebuit să cedezi trecerea,  chiar dacă nu te aflai pe trecerea de pietoni, anume pentru a dovedi că-ți stăpânești instinctele tale primare.  Și, mă rog, poate încă pentru a etala acea gentilețe italiană deosebită care te farmecă de fiecare dată. Te farmecă, da, recunoaște, te farmecă zâmbetele false ale italienilor, le consideri o cucerire a civilizației.  Așa că pune-ți nervii în cutiuță, nu mureai dacă îi lăsai pe cei doi băieți să treacă, vezi că ei aveau deja un grazie pe buze ca să ți-l spună. La gentilezza è una gran bella cosa! Ori poate îți plăceau mai tare cunoscutele tale moldovence care treceau prin curte fără să salute lumea, cu fețe de piatră, și nu ziceau buon giorno, și nici nu încercau să schițeze vreun zâmbet di cortesia. Chiar ele, acuma, peste un an, s-au mai dat cu lumea, au devenit mai luminoase și mai politicoase, doar tu ai rămas mătincă cum ai fost, manierat la modul sovietic. Delicat ca ursul după ploaie! Ha, ce-mi mai place zicătoarea asta! Ia seama că ești la zebră ș-o calci pe chinezoaica ceea. Maledizione, bella la cinesina! Guarda come sculetta… O, ce bravi îs chinezii ăștia, ce-mi mai place că nu au una religione del cazzo și-și caută liniștiți de treabă. Arricchirsi è glorioso! Nu ca noi iștilalți, moldoveni, români, musulmani, care ne-am apucat de ridicat în Italia biserici ortodoxe și moschei. Stricăm frumusețe de peisaj italian, și pentru ce, pentru a hrăni niște popi burduhoși cu bărbi slinoase! Che schifo!..  Oare ce ai face fără cuvântul schifo în țara asta? Chiar că! M-aș sufoca! Când vezi în jur atâția câini ș-atâta rahat de câine, e suficient să zici che schifo și-ți trece. Motoare, motoare mereu aprinse sunt câinii ăștia. Produc gas sera, ghețarii de la Polul Nord din cauza câinilor se topesc. A, uite și niște musulmani, o fi inocenți ca-n filmul cela? Vorbesc la telefon, ăștia vorbesc tot timpul la celularele lor, fără întrerupere. Și-s încălțați mereu cu infradito ori ciabatte di mare. Nu, eu nu-i înțeleg. În supermercato nu cumpără ulei de măsline ca toată lumea, dar de semințe, nu lapte proaspăt, dar a lunga conservazione. De ce? Misteri d’Italia! Cum oare reușesc să nu se debaraseze de dogmele lor religioase? Nu, nu cei din fundul Asiei ori din Magreb! Aceia sunt prizonierii culturilor locale. Ăștia, ăștia din Europa de ce nu se integrează?! Taci că s-a integrat unul, Cristiano Magdi Alam, si è fatto battezzare dal papa ed è diventato un fondamentalista cristiano. Ei bine, dar nu se găsește, aici, în Occident, un singur musulman, un hogia luminat din vreo moschee, care să se adreseze lumii musulmane cu un apel la rațiune și să spele în felul acesta rușinea intelectuală de a fi ne-laic. Frați musulmani, e vremea să devenim laici și noi. Religia e o chestiune personală a fiecărui individ, iar statul nu răspunde pentru ce afirmă în spațiul public individul. Și nu trebuie să cereți Occidentului să procedeze în manieră totalitaristă. Nu, domnule, toți tac. Poate se tem.  O, cât de tare îmi place să citesc în La Repubblica și în Corriere della Sera analizele intelectualilor italieni privitoare la  aceste probleme a lumii de azi, ori interviurile cu profesori americani. Cât de fericit mă simt să mă găsesc anume aici, în acest centru al lumii, și nu în Moldova mea sufocantă. Citesc în fiecare zi blestematele ziare de acasă și în fiecare zi mă aduce la disperare sărăcia discursului cultural și politic de la noi. … Hai lasă, n-o mai fă pe superiorul, ți-i dragă Moldova nu pentru ziarele ei. Dar pentru ce, mă? Pentru cum miroase primăvara. Pentru strugurii unui soi de viță de vie care se cheamă „tărăsică”. Pentru bădica Gheorghe, pentru învățătorii mei… A, uite și parcarea ta, dar nu spera că găsești un loc liber. „ - Amore, dimmi qualcosa per farmi sentire più donna. - Non sai parcheggiare la macchina a marcia indietro.”  Fain, bancul ăsta.  Ia să văd… Signora, Lei va via? Si. Ooo. Îi zâmbesc și-i mulțumesc frumos cu toată gentilețea de care sunt capabil. Che non sono mica un burino! Observ însă cu coada ochiului că tânăra doamnă are un tatuaj pe braț. Cafona! – îi strig în gând. Doamne, ce mai disprețuiesc tatuajele. Ne zabudu mati rodnuiu, scria pe mâna unui consătean în rusește, mamă, nu te voi uita niciodată. Lumea asta a înnebunit. Ba nu, a sălbăticit. De ce să-ți urâțești frumusețe de piele?! De ce să spui la toată lumea că ești un conformist? O, câtă mitocănie în Italia asta! Dar lasă că suntem buni și noi, ăștia din Est. Ai văzut cum a dat și în moldoveni pupatul? Când se întâlnesc, nu mai dau mâna – se pupă! Băi!!! Eu nu vreau să mă pup! Hai capito? Nu te apropia că te împușc. Ooo… Uite că am ajuns și acasă. Casa, dolce casa. Iar acuma să bem un gât de Montepulciano d’Abruzzo și să ne întindem pe divan. Unde-s telecomenzile? Dacă nu-s sub „La Repubblica”, atunci îs sub „Corriere della Sera”. Așa. Canal 41, Rai Storia. Numai ăștia-mi plac cu adevărat. Relaxează-te, nesuferitule. La cină mâncăm spaghetti con frutti di mare. Buoni!

(http://www.gazetaromaneasca.com/comentarii/4309-delicat-ca-ursul-dup-ploaie.html )

UNIONISMUL BASARABEAN, PE O CALE GREȘITĂ

O democrație are nevoie de o viață democratică care să pulseze energic atât în instituții, cât și în piețe. Atunci când nu există demonstrații, proteste, critică în mijloacele mass media, atunci o democrație e ca și cum nu ar fi. În Republica Moldova democrație există. Căci uite, chiar duminica trecută, pe 16 septembrie, a avut loc la Chișinău un marș unionist. Erau așteptați 10 000 de participanți, dar au fost de zece ori mai puțin. Poliție însă ajungea pentru zece mii. E al treilea marș unionist din acest an. Mă întreb însă dacă aceste marșuri unioniste sunt cu adevărat îndreptate spre îmbunătățirea vieții oamenilor și perfecționarea democrației sau, din contra, constituie o periculoasă capcană pentru societatea moldovenească.

Pentru a conduce țara fără mare bătaie de cap, guvernul nostru cred că și-ar dori ca în piețe să se facă tot marșuri unioniste în fiecare zi. Pentru că unioniștii nu cer nimic de la guvern, iar chiar dacă și ar cere, guvernul ar ști cum să răspundă. Nu putem face unirea pentru că pentru această opțiune, conform sondajelor, nu ar vota decât mai puțin de 10% din populație. Și apoi nu depinde numai de noi, depinde de poporul român, Uniunea Europeană, Statele Unite și Rusia... Prin urmare, marșurile unioniste sunt adresate ca și cum lui Dumnezeu, guvernul nu are nicio treabă cu ele, trebuie doar să aibă grijă ca lumea să nu se ia la bătaie. E ca și cum un profesor ar intra în clasă și ar zice: „Copii, azi nu vom face lecția de matematică, ne vom juca de-a unioniștii și stataliștii. Uite, cei dinspre fereastră sunt unioniști, cei dinspre perete sunt stataliști. Ia să vedem care din voi spune lozinca cea mai ingenioasă și cine țipă mai tare. Dacă o să vă placă jocul, nu mai facem matematică de azi încolo. ” Și guvernul nostru nu face matematica. Doar urmărește leneș cum clasa, adică poporul, se joacă de-a unioniștii și stataliștii.

Să ne imaginăm însă că în loc de marșuri unioniste cetățenii ar bloca câteva din drumurile care se află de ani de zile în lucru, cerând finisarea lor urgentă. Ar fi suficient ca pichetele cetățenilor să blocheze șoseaua care leagă Orheiul de Rezina pentru ca guvernul să simtă că are o mare problemă. Ar tenta cumva s-o rezolve, poate. Marșurile unioniste însă nu cer finisarea reparației drumului, și deci guvernul va guverna în liniște și pace. Ar fi suficient ca societatea civilă să-și exprime cerințele cu mai mult curaj, pentru ca un șir de probleme care macină ani de-a rândul societatea moldovenească să se rezolve în grabă.

Să luăm de exemplu faimosul articol 13 din constituție, unde se lăfăiește în modul cel mai obscen expresia „limba moldovenească”. Dacă energia manifestanților  pentru diafana unire ar fi fost îndreptată contra acestei răsunătoare erori - care ne înscrie în mod automat pe toți moldovenii în rândul analfabeților -  atunci cred că parlamentul s-ar trezi din toropeală și ar repune limba română în drepturile ce i se cuvin.

Ori să luăm celebra lege a funcționării limbilor, care a supraviețuit Uniunii Sovietice. Dacă miile de manifestanți unioniști ar cere în fața Parlamentului anularea acestei legi învechite și adoptarea unei legi care să favorizeze integrarea lingvistică a rusofonilor, atunci da, clasa politică moldovenească s-ar simți cu adevărat deranjată, pentru că s-ar vedea silită să se apuce de treabă. Din contra, unionismul n-o deranjează, pentru că-l știe compus doar din vorbe goale, din „Basarabia, pământ românesc” și din „Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească …”

În felul acesta, jocul de-a unioniștii se arată a fi o puternică diversiune, menită să sustragă energiile națiunii de la edificare și de la progres. N-o afirm numai eu. Constantin Tănase, directorul ziarului „Timpul”, de orientare naționalist-românească de dreapta, a exprimat mari dubii asupra acestor marșuri lipsite de o coordonare comună moldo-română, lipsite de susținerea unor mari partide și personalități, lipsite de proiecte serioase și politică serioasă.

…În zilele acestea a izbucnit în lumea musulmană cazul protestelor furioase contra unui filmuleț neserios apărut în SUA, care filmuleț ar jigni, chipurile, credința și prorocii islamului. Să cheltuiești atâta energie pentru a-i insulta pe americani, să cheltuiești banii pentru a cumpăra drapele americane și benzină pentru a le da foc, să ucizi cu atât mai mult niște oameni pentru a-ți exprima dezacordul cu conținutul acelui film mi-a părut a fi culmea absurdului și culmea superficialității. Și am îndrăznit să compar superficialitatea protestelor musulmane cu superficialitatea unionismului basarabean. Am găsit aceeași afecțiune exclusivistă pentru niște valori trecute, aceeași teamă de modernitate. Dacă musulmanii absolutizează coranul, unioniștii noștri sunt tributari mitului României întregite. Și după cum se tem de globalizare și modernitate musulmanii, tot așa și unioniștii noștri stau la o parte de bătăliile civile din Republica Moldova; de exemplu, nici Vitalia Pavlicenco, nici Anatol Petrencu nu au scris niciun rând în favoarea adoptării legii antidiscriminare.

 Unioniștii moldoveni consideră Republica Moldova un proiect eșuat din start și nu pun mâna la construcția țării. Ei consideră că toate problemele noastre pot fi rezolvate pe ocolite, prin șiretlicul unirii la o țară mai mare și mai modernă. Dar dacă, printr-o minune, Unirea s-ar face mâine, unioniștii basarabeni s-ar pomeni încadrați în tabăra politică cea mai reacționară din România. Tot așa după cum unionista basarabeancă Leonida Lari s-a pomenit la un moment dat în partidul lui Corneliu Vadim Tudor.

         

O PĂRERE DESPRE TATUAJE

Francesco Merlo:

TATUAJELE – UN SIMBOL AL SUPREMAȚIEI MITOCANULUI

( http://www.francescomerlo.it/?p=902 )

Atunci când s-a născut prima sa fiică, și-a tatuat pe burtă inscripția „Alessia, 13 aprilie 2002”. Burta, în zece ani, i-a crescut mai tare decât fiica. Vorbesc de o cunoștință a mea, om aspru și încruntat, dar care expune cu mândrie pe braț doi trandafiri tatuați. Nevastă-sa are un piercing la buric și un altul pe limbă. Omul meu e bogat, dar să vedeți, barmenul care îi servește aperitivul s-a dovedit mai tare, anihilându-l cu un desen abstract tatuat pe spinare, un exemplar de Flower Myth de Paul Klee. Iată de ce cei doi se apreciază și se respectă reciproc. Le pare că-s poeți sau sculptori sau cel puțin artiști ai propriului corp.

Cu toate aceste ironii, cred totuși că ar fi prea simplu să-i clasăm pe cei doi în categoria vandalilor care-și bat joc de propriul corp. Da, oamenii aceștia exprimă prin exemple vizibile prostul gust al națiunii, dar mai înainte de prostul gust dau dovadă de proasta stare în care se găsește națiunea. Totuși, în tatuajele italienilor se vede mai întâi de toate o mare poftă de exces. Se face exces ca în comediile plebee. Astăzi în Italia sunt mai mulți tatuați ca în marina engleză, semn că sudul cucerește toată peninsula. Iar poporul italian devine tot mai neapolitan, mai extrovers, mai creativ și expresionist. Dar și mai vulgar. Într-un cuvânt, mai tatuat.

Observați că nu se tatuează doar italienii care gesticulează și vorbesc zgomotos, care se înconjoară de tipele alea vulgare și refăcute din cap până-n picioare. Și italienii nu se tatuează din noblețe marinărească ori dorința de a se încadra în vreo varietate de subproletariat industrial. Și o fac cu atât mai puțin din artistism excentric. Nu, italienii se tatuează din dragoste excesivă pentru propria lor persoană, din narcisism. Și din conformism. Pentru că foarte adesea tatuajul e unica șansă a săracului ca să se simtă și el mare și tare. Nu-l ține cureaua ca să-și cumpere un Porsche, nici să brăzdeze marea cu un iaht de 40m lungime. Va epata deci cu ce are, se va pune pe aceeași treaptă cu bogătașii tatuându-se. Își va murdări, își va măscări propriul corp. Tot așa cum au fost măscărite podurile de peste râuri și pereții caselor cu graffiti, tot așa cum au fost acoperiți cu obscenități zgâriate cu cuțitașele pereții Pompeiului.

Nu cer interzicerea tatuajelor, doamne ferește. Orice individ este suveranul propriului corp, care e sacru, ce mai. Iar libertatea individuală este valoarea absolută care ne va face să luăm hotărârea justă fie în cazul extrem al morții asistate, fie în cazul tinerei doamne care vrea să-și facă un piercing la buric ori să-și remodeleze sânii. Bunul gust nu poate fi impus prin lege. Dar poate că tatuajele ar trebui interzise cel puțin minorilor, așa cum prevede noua lege referitoare la chirurgia estetică, căci se știe cât de tare poate fi devastată adolescența de un conformism nepotrivit.

În această vară plajele italiene au văzut o îngrozitoare paradă de modă cafonal (mitocănească, cocălărească ar veni pe românește). Boturi de gumă și țâțe de plastic, buci explozive exaltate de tatuajele cele mai enigmatice sau mai nerușinate. Și e suficient să mergi pe un litoral aglomerat ca să-ți dai seama că Italia nu e bine. Mii de corpuri schimonosite de această body art de masă, scorpioni și stele pe umere, cercuri enigmatice, geometrii maori, ciuperci pe fese, un joker pe un braț, o călugăriță chinezoaică pe un picior, un Che Guevara sub buric, apoi banalele inimioare stilizate străpunse de săgețile amorului, garduri de sârmă ghimpată pe gât, inscripții de dragoste sau doliu, de preferat în engleză...

Și astfel, în biata noastră țară tatuajul a înlocuit unghia lungă de la degetul cel mic și a devenit un fel de pufăit al actualei retorici sociale, ca și chirurgia estetică, ca și corpurile bronzate în orice anotimp, ca și mușchii umflați. A cucerit masele - probabil va ajunge tatuat și tricolorul - și a pierdut și toate semnificațiile sale elitare, sataniste, ezoterice, ornamentale și erotice.

 Astăzi tatuajul nu mai este nici măcar un viciu, nici măcar un moft. Este simbolul supremației definitive a mitocanului.

(Traducere liberă cu prescurtări de Victor Druță)

Vezi și:

http://www.dagospia.com/rubrica-2/media_e_tv/1-simbolo-della-prevalenza-del-cafone-o-antagonismo-estetico-inciso-sul-corpo-2-il-43382.htm

MOARTEA NAȚIUNII MOLDOVENEȘTI, EVENTUALE CAUZE

 Comentând pe facebook articolul meu „Națiunea moldovenească” (http://www.criticatac.ro/18515/naiunea-moldoveneasc/ ), domnul Stepaniuc Victor a afirmat următoarele: „Am scris la această temă teza de doctorat. Denigratorii si oponenții direcți ai identității moldovenești, care nu recunosc statalitatea si națiunea moldovenească au încercat să-mi retragă titlul doar din cauza că am abordat cu argumente știintifice acest subiect. Nu le-a reușit ...Mă bucur că Domnia Voastră veniți cu o analiza obiectivă a realităților istorice si politico-juridice la acest subiect. Indiscutabil, NAȚIUNEA MOLDOVENEASCĂ EXISTĂ! Și nu este meritul lui Stalin, dar a moldovenilor (basarabenilor) care în 1917 din inițiativă de jos au creat Republica Democratică Moldovenească și au pus bazele noii statalități moldovenești, care este concomitent o renaștere a statalității moldovenești anihilate în 1862 ...Succese!”

Vă mulțumesc de complimente, domnule Stepaniuc. Dar, cu toate că nu am îndoieli în privința existenței națiunii moldovenești, cred totuși că noi, moldovenii, nu trebuie să ne declarăm urmașii unici și cei mai adevărați ai statalității moldovenești medievale. Și România este moștenitoarea de drept a Moldovei istorice. Cu atât mai mult cu cât națiunea moldovenească datorează foarte mult nu numai Moldovei de până la 1812, dar direct națiunii române. După cum ați văzut din articolul meu, eu consider că prezența basarabenilor în hotarele României în perioada interbelică este fundamentală pentru Republica Moldova. Anume între 1918-1940, 1941-1944 noi am relegat firele rupte ale continuității istorice și culturale cu Moldova istorică. Anume atunci am însușit limba și cultura română moderne, iar prima generație a intelectualilor sovietici moldoveni a transplantat în Moldova Sovietică această limbă și cultură română moderne, pe care mulți naivi de azi le consideră neaoșe moldovenești de când lumea. Îmi este deci străină românofobia, respect România, cred că limba noastră este limba română și, în principiu, nu am nimic împotriva unirii celor două state și două națiuni. Dar am tot respectul și față de acea mare comunitate de oameni, față de acea uniune de popoare care a fost Uniunea Sovietică.

Acceptarea ideii națiunii moldovenești, construcția deliberată a națiunii moldovenești de către societatea moldovenească cred că ar reprezenta soluția conflictului care macină actualmente Republica Moldova. Națiunea moldovenească trebuie să-i îmbrățișeze pe toți cetățenii moldoveni, fără deosebire de limbă. Să-i îndemne să se unească într-o comunitate civică de oameni responsabili care își construiesc un viitor de pace și bunăstare. Limba de comunicare a acestei comunități nu poate fi decât limba română, limba majorității, cu tot respectul și toate libertățile pentru celelalte limbi.

De ce limba română și nu limba moldovenească? De aceea că limba română este limba noastră literară, care nu corespunde cu limba poporului de la sate și nu vine numai din Moldova. Limba noastră literară nu este numai limba anonimilor din popor, dar și rezultatul muncii a generații de cărturari. Au muncit la ea călugării mânăstirilor din Muntenia, Transilvania și Moldova, cronicarii moldoveni, corifeii Școlii Ardelene, Ion Heliade Rădulescu, Eminescu, Maiorescu, Arghezi... Nu există deci o limbă literară care să fie numai moldovenească. Limba moldovenească literară este un produs ilegal, un furt intelectual, o contrafacere a etichetei unui produs general recunoscut. E ca și cum cineva ar vinde parmezanul drept brânză de Vărzărești.

Dar dacă o limbă literară moldovenească nu există, poate în schimb exista o națiune moldovenească. Românofobia, rusofobia și limba moldovenească sunt moartea națiunii moldovenești.

Ce presupune construcția națiunii moldovenești? În primul rând, dezrădăcinarea unionismului de paradă promovat de toți diletanții. În al doilea rând, combaterea imaginii false a limbii moldovenești și poporului moldovenesc pe care și-au creat-o rusofonii în perioada sovietică.

Rusofonilor, ca pătură socială culturalmente privilegiată în URSS, le convenea de minune imaginea unui popor moldovenesc care le datorează rușilor totul, eliberarea de sub fascism, realizările economice, până și literele alfabetului. Cu un astfel de popor moldovenesc rusofonilor le era foarte comod de comunicat, căci nu trebuiau nici măcar să le învețe limba, puteau să le vorbească în limba „drujbei năroadelor”. Astăzi, când Republica Moldova este o țară independentă, această imagine falsă din ochii minorităților produce cantități uriașe de ură și în mijlocul rusofonilor înșiși, care nu înțeleg că moldovenii sunt parte integrantă a limbii și culturii române, dar și, ca răspuns, o reacție de ură în mijlocul românofonilor moldoveni. Iată o tâmpenie rusească proaspătă, pescuită de pe facebook, care e capabilă să-l îngrețoșeze pe orice moldovean cât de cât cult:
„ С праздником молдавского языка, молдаване!
И еще, - молдавскому языку присуща кириллица, не забывайте об этом! Цель вернуть кириллицу должна быть неотъемлемой частью политики патриотов и государственников!
Вэ фелечитеск ку сэрбэтоаре националэ "Лимба Ноастрэ"! ”

Cu această ignoranță și reavoință a rusofonilor avem de luptat foarte mult. Anacronica lege a funcționării limbilor urmează a fi schimbată urgent, în școlile ruse trebuie introdusă predarea unui șir de obiecte în limba română, iar intelectualii ruși, toți acești Ivan Grek, care scriu în media rusești, trebuie atrași în discuții, la mese rotunde, și puși pe calea cea dreaptă.

În rest, națiunea moldovenească va fi ori nu va fi din motive strict economice.

Despre națiunea moldovenească, cu Victor Stepaniuc

Națiunea moldovenească | Critic Atac

www.criticatac.ro

De fiecare dată când este adusă în discuție nevinovatul termen de națiune moldovenească, imediat își fac apariția și „negaționiștii“ ei. Națiunea românească, afirmă aceștia, confundând națiunea cu vorbitorii nativi ai unei limbi, ne cuprinde și pe noi. După ei, națiunea moldovenească este doar produ...

 ·  ·  · Condividi · 22 ore fa

• • 

    Stepaniuc Victor Am scris la aceasta tema teza de doctorat. Denigratorii si oponentii directi ai identitatii moldovenesti ,care nu recunosc statalitatea si natiunea moldoveneasca au incercat sa -mi retraga titlu doar din cauza ca am abordat cu argumente stiintifice acest subiect. Nu le-a reusit ...Ma bucur ca Domnia Voastra veniti cu o analiza obiectiva a realitatilor istorice si politico-juridice la acest subiect. Indiscutabil, NATIUNEA MOLDOVENEASCA EXISTA! Si nu este meritul lui Stalin, dar a moldovenilor (basarabenilor) care in 1917 din initiativa de jos au creat Republica Democratica Moldoveneasca si au pus bazele noii statalitati moldovenesti , care este concomitent o renastere a statalitatii moldovenesti anihilate in 1862 ...Succese!

    6 ore fa · 
  • 

    Victor Druță Vă mulțumesc de complimente, domnule Stepaniuc. Dar, cu toate că nu am îndoieli în privința existenței națiunii moldovenești, cred totuși că noi, moldovenii, nu trebuie să ne declarăm urmașii unici și cei mai adevărați ai statalității moldovenești medievale. Și România este moștenitoarea de drept a Moldovei istorice. Cu atât mai mult cu cât națiunea moldovenească datorează foarte mult nu numai Moldovei de până la 1812, dar direct națiunii române. După cum ați văzut din articolul meu, eu consider că prezența basarabenilor în hotarele României în perioada interbelică este fundamentală pentru Republica Moldova. Anume între 1918-1940, 1941-1944 noi am relegat firele rupte ale continuității istorice și culturale cu Moldova istorică. Anume atunci am însușit limba și cultura română moderne, iar prima generație a intelectualilor sovietici moldoveni a transplantat în Moldova Sovietică această limbă și cultură română moderne, pe care mulți naivi de azi le consideră neaoșe moldovenești de când lumea. Îmi este deci străină românofobia, respect România, cred că limba noastră este limba română și, în principiu, nu am nimic împotriva unirii celor două state și două națiuni. Dar am tot respectul și față de acea mare comunitate de oameni, față de acea uniune de popoare care a fost Uniunea Sovietică.
    Acceptarea ideii națiunii moldovenești, construcția deliberată a națiunii moldovenești de către societatea moldovenească cred că ar reprezenta soluția conflictului care macină actualmente Republica Moldova. Națiunea moldovenească trebuie să-i îmbrățișeze pe toți cetățenii moldoveni, fără deosebire de limbă. Să-i îndemne să se unească într-o comunitate civică de oameni responsabili care își construiesc un viitor de pace și bunăstare. Limba de comunicare a acestei comunități nu poate fi decât limba română, limba majorității, cu tot respectul și toate libertățile pentru celelalte limbi.
    De ce limba română și nu limba moldovenească? De aceea că limba română este limba noastră literară, care nu corespunde cu limba poporului de la sate și nu vine numai din Moldova. Limba noastră literară nu este numai limba anonimilor din popor, dar și rezultatul muncii a generații de cărturari. Au muncit la ea călugării mânăstirilor din Muntenia, Transilvania și Moldova, cronicarii moldoveni, corifeii Școlii Ardelene, Ion Heliade Rădulescu, Eminescu, Maiorescu, Arghezi... Nu există deci o limbă literară care să fie numai moldovenească. Limba moldovenească literară este un produs ilegal, un furt intelectual, o contrafacere a etichetei unui produs general recunoscut. E ca și cum cineva ar vinde parmezanul drept brânză de Vărzărești.
    Dar dacă o limbă literară moldovenească nu există, poate în schimb exista o națiune moldovenească. Românofobia, rusofobia și limba moldovenească sunt moartea națiunii moldovenești.