DENUNȚ

   

Giuseppe Mazzini

Citisem în „Corriere della Sera” un articol uimitor despre copiii norvegieni veniți pe lume datorită programului nazist Lebensborn, pus în acțiune de șeful SS Heinrich Himmler. După ocuparea Norvegiei de către trupele germane în 1940, militarii germani au fost îndemnați să se împreuneze cu frumoasele norvegiene și să facă copii. Înalte, blonde, cu ochii albaștri, fetele norvegiene ar fi născut niște reprezentanți perfecți ai rasei ariene. Și așa, treaba a fost pusă pe roate cu meticulozitate nemțească. Au fost create mai multe centre în care perechilor germano-norvegiene li se ofereau căsuțe drăgălașe cu camere luminoase, cu pereți vopsiți în culori plăcute, cu flori la ferestre. Iubiți-vă și faceți copii! E drept, că acele centre nu erau decât niște mini-lagăre înconjurate cu un gard de sârmă ghimpată, e drept că după ce tinerele femei nășteau, copiii li se luau cu forța... Soarta acestor copii după terminarea războiului, ca de altfel și a săracelor mame, a fost tragică. Copiii au peregrinat dintr-un orfelinat în altul, dintr-o familie în alta, trebuind să suporte un șir lung de umilințe și violențe. Mamele lor au fost considerate târfe care s-au vândut nemților și au trebuit să-și ascundă cu grijă trecutul sau să se dezică pentru a doua oară de copiii pe care i-au născut atunci când aceștia, prin nu se știe ce minune, le descopereau și doreau să le vadă. Când s-au maturizat, când au înțeles cine sunt și când timpurile s-au făcut mai tolerante, mai binevoitoare, acești Kriegskinder, copii ai războiului și a unor idei nebunești, au cerut să li se facă dreptate și lor. Pentru că și ei erau oameni.

Am pus în legătură această istorie cu destinul Basarabiei mele. Cu destinul cetățenilor ei. Da, și noi suntem născuți în urma unui viol. Imperiul rus ne-a ocupat în repetate rânduri. Am luptat și murit în niște războaie care nu erau ale noastre. Am fost masacrați prin foame și deportați. Am fost deznaționalizați. Politicile imperiale ne-au adus pe glia noastră strămoșească numeroase minorități de străini. Și, ca un rezultat suprem al tuturor acestor violuri ale istoriei avem astăzi statul independent Republica Moldova. Care însă, tot așa cum au dreptul la un tratament uman copiii Lebensborn-ului, are și ea, Republica Moldova, dreptul la o atitudine respectuoasă.

Observ însă că mulți români ne rezervă tratamentul pe care l-au avut în Norvegia de după război copiii și mamele Lebensborn-ului. Republica Moldova, în ideea lor, e „republica Molotova”; moldovenii sunt „maldafani” sau „moldoivani”. Vizitatorul român al portalurilor media moldovenești poate fi cult și înțelegător, poate să susțină idei progresiste, perfect europene, pentru care merită toată lauda; dar de multe ori este un rusofob și un anticomunist înrăit. De unde răsare și disprețul magistral pe care acesta îl are față de moldovenii cu idei de stânga, față de moldovenii care „strică” limba română sub influența limbii ruse, față de moldovenii care își doresc independența țării lor Republica Moldova. Acest român virtual nu ne dorește pe noi basarabenii uniți cu România, treaba asta îl cam dezgustă vedeți dumneavoastră, dar, aidoma unei femei care te urăște dacă n-o admiri și nu-i spui că e frumoasă, consideră că a nu fi unionist este o ofensă adusă României și lui personal. Opțiunea pentru independență și lipsa urii etnice față de populația rusofonă sunt calificate de către acest român virtual drept evidente manifestări ale „sindromului Stokholm”. Basarabenii s-ar fi îndrăgostit deci de asupritorii lor, care, din contra, deducem că ar merita o ură veșnică. Iar atunci când un basarabean publică (pe vox.publika.md , de exemplu) un articol în limba rusă, românul nostru îl ia la trei parale.

Denunț aceste atitudini, împărtășite de altfel pe larg de chiar mulți basarabeni de-ai noștri, ca fiind superficiale. Doar niște oameni superficiali pot reduce complexele realități ale Uniunii Sovietice la două cuvinte: totalitarism, imperialism. Doar niște oameni superficiali pot pune semnul egalității dintre fascism și comunism. Doar niște oameni superficiali nu-și dau seama că Republica Moldova – dacă și-o dorește – are dreptul să devină o națiune civilă, națiunea moldovenească. Ideea călăuzitoare a acestor oameni superficiali, scopul lor final este România Mare. Unitatea poporului român e mai presus de orice, ca puritatea rasei pentru Himmler. Nu contează deci conținutul vieții sociale, nu drepturile și libertățile, dar forma.

Recunosc că forma mă interesează mai puțin decât conținutul. Dacă drepturile civile și naționale ale românilor moldoveni ar fi fost respectate în Uniunea Sovietică, aș fi fost un înflăcărat patriot sovietic. Pe timpul perestroikăi, moldovenii progresiști anume asta și doreau: drepturi civile și naționale în URSS, pentru că nimeni nu știa că aceasta este sortită pieirii. Atunci când chem la crearea națiunii civice moldovenești, nu mă interesează forma goală a statului și nici birocrația statului, dar conținutul de pace și bună înțelegere din interiorul națiunii civice moldovenești, drepturile respectate, supremația legii, învățarea de către rusofoni a limbii române. Cer deci absolut aceleași condiții care, eventual, ar fi necesare și pentru unirea cu România. Unirea însă, cu toate că o consider benefică, n-o vreau făcută de domnii Guțu, Petrencu și Pavlicenco. Am impresia că oamenii aceștia alta nu fac decât să lupte pentru o formă goală, desconsiderând conținuturile. Legea antidiscriminare – proaspăt exemplu – intens dezbătută în Republica Moldova actualmente, a cam fost trecută sub tăcere de acești promotori ai unei forme goale și a unei memorii istorice abil manipulate. Da, știu că ar fi mai bine să facem parte dintr-un stat mare și bogat în diversitate, dar acesta nu e un lucru care poate fi făcut peste voința poporului. Și atâta timp cât această voință, fie ea absurdă și inexplicabilă, este independența, trebuie să ne îmbunătățim viața în cadrul acestei independențe, care de altfel ne oferă în acest sens toate instrumentele necesare. De aceea îmi voi permite să-mi bat joc în mod deschis de comemorările lacrimogene și victimiste ale diferitor ocupații, care nu sunt decât focuri de paie și vorbe goale. Trebuie să ținem minte istoria, de acord, dar aceste comemorări formale se fac a uita de niște esențe. Și eu nu vreau să uit esențele, așa cum nu le uitau eroii Republicii Romane din 1849, care, sub focul artileriei franceze, discutau în cele mai mici amănunte proiectul Constituției. Da, acei eroi, Mazzini și Garibaldi, au fost unioniști, dar au pornit nu de la lozinci goale, dar de la drepturi cetățenești. Constituția creată de ei a devenit un model pentru toată Europa.

Comentând un articol semnat de mine (http://www.gazetaromaneasca.com/integrare/moldoveni-in-italia/3323-am-creat-republica-moldova-acum-trebuie-s-i-crem-pe-moldoveni.html ), cititorul Gheorghe Țeavă se întreabă consternat „cum de un nostalgic al Uniunii Sovietice poate să publice în „Gazeta Românească” !?” Nu sunt nostalgic al Uniunii Sovietice, chiar dacă am vorbit cu simpatie despre poporul acelei țări din care am făcut parte. Dar dacă veți citi cu atenție „Gazeta Românească”, veți observa, poate, domnule Țeavă, că articolele lui Sorin Cehan, ale Irenei Cara și ale altor jurnaliști taie fără milă în carnea viciilor românești și că ziarul acesta, spre onoarea celor care îl fac, nu evită nicio noutate care s-ar putea să pună într-o lumină mai puțin favorabilă neamul românesc. Întrebați-vă de ce. Poate de aceea că lucruri mai bune decât sinceritatea și adevărul nu există, iar până la urmă importă nu în ce limbă vorbim, dar cât de oameni suntem. „Gazeta Românească” este un ziar bun, domnule Țeavă.

AM CREAT REPUBLICA MOLDOVA, ACUM TREBUIE SĂ-I CREĂM PE MOLDOVENI

Primăria orașului Chișinău a luat cu câteva zile în urmă hotărârea de a declara ziua de 16 mai zi de doliu pentru întreg orașul. Drapelele vor fi coborâte în bernă. Cetățenii vor fi probabil îndemnați să se abțină de la serbări zgomotoase, să nu facă cumătrii și zile de naștere. Pentru că Chișinăul va fi în doliu... Dar mă rog dumneavoastră, ce s-a întâmplat? Ce tragedie cumplită s-a petrecut în capitala Moldovei? Un cutremur devastant? Un țunami din apele Bâcului? A, nu. Vom fi în doliu pentru că pe 16 mai 1812 la București a fost semnat tratatul de pace ruso-turc, conform căruia Basarabia a fost cedată de către Turcia Rusiei. Iar ruperea Basarabiei din ah!.. trupul îndurerat al Moldovei lui Ștefan cel Mare!.. a însemnat pentru neamul românesc o pierdere și o durere și o sfâșiere eternă!

Doliul acesta de 16 mai nu e singurul ce reprezintă victimismul moldovenilor, care pare să fie unicul nostru produs de marcă și brand național. Am mai avut așa zisa „piatră a lui Ghimpu”, instalată în amintirea zilei de 28 iunie 1940, când Basarabia românească a fost răpită de URSS. Apoi mai comemorăm diferitele deportări operate de sovietici. Mă mir de un lucru. Dacă ne pasionează istoria cu o așa forță, de ce oare nu am celebra și ocuparea Daciei de către imperialistul de Traian, de ce nu am institui oare o Zi a Rușinii pentru romanii care ne-au lăsat sub loviturile hunilor? Ba poate ar fi cazul să ne aducem aminte cu revoltă în suflet și de odioasa ocupare de către hoardele de Cro-Magnon venite din Africa a acestor sfinte pământuri ale noastre pe care trăiau numai neandertalii, lupii, urșii și căprioarele!

...Cred că e absurd să judecăm istoria. S-a întâmplat pentru că s-a întâmplat, noi azi ce mai putem face? Moldovenii însă au ce face. În fiecare an calendarul le oferă diferite prilejuri de joacă. La 1 decembrie și 27 martie unioniștii fac diferite manifestații în favoarea unirii cu România, iar adversarii îi scuipă în fel și chip. La 1 mai și 9 mai izbucnesc manifestările procomuniste și prorusești. Anul trecut și anul acesta Liga tineretului rus din Chișinău a împărțit așa-zisele panglici ale lui Sfântul Gheorghe, care comemorează victoria asupra fascismului. Poate oare moldoveanul naționalist să accepte panglica sfântului Gheorghe? Nu! Victoria rușilor nu e și victoria noastră! Rușii sunt ocupanți! Noi vom împărți panglici tricolore!

Între timp, pe când acest război al simbolurilor e în plină desfășurare, de ideea națională care să-i unească pe toți locuitorii Moldovei într-o singură națiune nu vorbește nimeni. Iar ideea națională plutește în aer, există, a fost de fapt exprimată în repetate rânduri până acuma. Crearea unui puternic stat de drept, a unei economii funcționale și a unui cetățean loial statului, iată ideea noastră națională. Integrarea europeană ne-ar ajuta la realizarea acestei idei, ar stimula-o cu putere.

Statul nostru de drept este slab, la fel și economia, dar ceea ce lipsește mai mult este cetățeanul loial. Noi avem mai multe tipuri de cetățeni. Avem de exemplu unioniști care nu cred în eficiența și raționalitatea existenței statului moldovenesc și care prin urmare nu vor fi niciodată luptători pentru ideea națională moldovenească; aceștia consideră că numai unirea ne poate rezolva, așa, dintr-odată, toate problemele. Îi avem apoi pe rusofonii care nu sunt puși în condiția de a se integra și care au puțin respect pentru Moldova, și pe bună dreptate. Îi mai avem apoi pe așa-zișii „stataliști” moldoveni, care urăsc tot ce este românesc, limba română, istoria românească; aceștia visează o națiune moldovenească izolată de propriile sale esențe. Toate aceste tipuri de cetățeni nu sunt loiali țării lor, nu sunt moldoveni. Pentru a-i face loiali, pentru a-i face patrioți ai Moldovei, trebuie să-i convingi în primul rând a nu se certa. Trebuie să găsim ceea ce ne unește, nu ceea ce ne dezbină.

Să lăsăm deci în pace istoria, să nu o mai instrumentalizăm ba într-un fel, ba în altul. Să nu ne mai prostim cu declararea de sărbători și zile de doliu care ne fac ridicoli. Să lăsăm în pace oamenii să poarte în piept panglicile care vor. Să nu ne mai uităm chiorâș la ocupanți. Să ne bucurăm din contra că avem o țară bogată în diversitate. Să ne dăm seama că, fiind noi o țară mică, izolarea e moartea noastră. De aceea să ne străduim a iubi toți vecinii noștri. Pe români în primul rând, căci de la ei am furat și continuăm să furăm sumedenie de valori culturale. Pe ruși și ucraineni, cu care am avut de împărțit multe. Dar să fim foarte atenți la ce se întâmplă în Europa, să înțelegem și să iubim Europa, ca patrie a celui mai sublim umanism.

„Am făcut Italia, acum trebuie să-i mai facem și pe italieni”, a zis Massimo d'Azeglio după unificarea Italiei. Același lucru trebuie să-l zicem acuma și despre țara noastră:

„Am creat Republica Moldova, acum trebuie să-i creăm pe moldoveni.”

ARE MOLDOVEANUL DEMNITATE?

MOLDOVEANUL ARE DEMNITATE!

Atunci când intră într-o farmacie și cere o aspirina, iar farmacista îi vorbește în rusește, moldoveanul se supără. Eu mă aflu în țara mea, vreau să mi se vorbească în limba mea!.. Da, moldoveanul are demnitate!

Atunci când jurnalistul Brega merge într-o universitate rusească de la Chișinău și i se adresează rectorului în limba română, iar acesta i-o întoarce pe rusește și îl mai și bruschează pe de asupra, jurnalistul se supără. Iar odată cu el se supără toți moldovenii. Ziarele vuiesc de indignare patriotică, subsolurile articolelor explodează de injurii contra „ocupanților”... Asta e! Moldoveanul are demnitate!

La începutul lui august, tocmai pe când politicienii pleacă în vacanță, iar jurnaliștii nu prea găsesc cu ce să umple coloanele ziarelor, iată că izbucnesc două scandaluri care vin să salveze situația jurnaliștilor. Dar care, pe de altă parte, îi supără enorm pe moldoveni. Primul scandal a fost disprețul arătat față de studierea limbii române în Găgăuzia de către bașkanul Găgăuziei Mihail Formuzal. Atunci când 45 de liceeni găgăuzi au picat examenul la limba română, Formuzal a prezentat situația ca pe un caz grav de împilare a poporului său, constrâns să studieze o limbă de care nu ar avea nevoie. Să li se dea posibilitatea să repete examenul! Să li se facă diplome de bacalaureat care să nu conțină materia limba română! Universitatea din Comrat să-i înmatriculeze chiar și cu notă insuficientă! Al doilea scandal e constituit de un alt act de dispreț față de limba națiunii titulare din Republica Moldova. Pe 5 august autoritățile găgăuze întorc către Chișinău fără să examineze o circulară a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor pe motiv că nu conține traducerea în rusă. Urmează amenințarea Comratului că așa se va proceda cu toate actele netraduse în limba rusă. Și iarăși moldovenii, încolțiți tocmai în ajunul Sărbătorii Limba Noastră cea Română de pe 31 august, se supără. Se supără și înjură. Se supără și blestemă... Ce să mai zici? Moldoveanul are demnitate!

După ce mă supăr și după ce înjur „veneticii” și eu, ca moldovean get-beget ce sunt, îmi mai pun și o întrebare. Dar oare de ce în țara asta a noastră nu se respectă legea? De ce progresiștii de liberali care i-au alungat pe antinaționalii de comuniști nu fac așa ca această lege să fie respectată, fire-ar să fie!? Ia să vedem ce zice nenorocita aia de lege!..

Caut, deci. Mă informez. Pentru ca să descoper stupefiat că am înjurat degeaba! Că găgăuzii, da, poate că nu ne respectă limba, în schimb ne respectă legea! Iar cei care se comportă incorect și anticonstituțional suntem chiar noi, moldovenii. Dar să le luăm pe toate pe rând.

Legea care reglementează funcționarea limbilor în Republica Moldova a fost adoptată în 1989, la finele epocii sovietice. A fost rezultatul unei confruntări fără egal în parlamentul de atunci al RSS Moldovenești dintre savanții lingviști, scriitorii, parlamentarii progresiști pe de o parte, și, pe de altă parte, forțele conservatoare care erau împotriva alfabetului latin, împotriva mai ales a deschiderii Moldovei către România. Adoptarea acelei legi la 31 august 1989 a fost o mare biruință a moldovenilor, un act de dreptate pe care și l-au făcut ei înșiși. Dar acea lege atât de bună, care a declarat limba moldovenească - era încă prematur să fie numită altfel – drept limbă de stat, era menită să funcționeze într-o Moldovă văzută nu ca țară independentă, dar ca parte integrantă a Uniunii Sovietice, pe care, apropo, încă n-o înmormântase nimeni și nimănui nici nu-i trecea prin minte bizara idee a unei apropiate prăbușiri. Din contra, toți credeau că perestroika înseamnă noi și luminoase orizonturi pentru o țară cu infinite posibilități, deja supraputere, deja aplaudată în toată lumea pentru schimbările pe care le inițiase. Ei bine, ceea ce era bun pentru Uniunea Sovietică, mai rămâne valabil pentru timpul nostru?

Să vedem. Iată niște exemple:

Articolul 2. În localitățile în care majoritatea o constituie populația de naționalitate găgăuză limba oficială în diferite sfere ale vieții este limba de stat, limba găgăuză sau cea rusă.

Articolul 3. Limba rusă, ca limbă de comunicare între națiunile din Uniunea RSS, se folosește pe teritoriul republicii alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între națiuni, ceea ce asigură un bilingvism național-rus și rus-național real.

După cum se vede, constituția prevede pentru găgăuzi folosirea a trei limbi oficiale, la alegere. Iar limba rusă are un clar statut de limbă de comunicare. Și mai permisiv este articolul 6: „În relațiile cu organele puterii de stat, administrației de stat și organizațiilor obștești, precum și cu întreprinderile, instituțiile și organizațiile situate pe teritoriul RSS Moldovenești limba de comunicare orală sau scrisă - moldovenească sau rusă – o alege cetățeanul.” Iată așa. Ceea ce înseamnă în mod automat că moldovenii care nu cunosc limba rusă din diverse cauze sunt defavorizați din start la accederea la funcțiile de stat. Și nu numai, din păcate. E de notat că numărul celor care nu cunosc limba rusă crește din an în an, nu știu rusește sau știu prost studenții moldoveni din România, fiii atâtor emigranți, dar și copiii de la sate unde rusa nu se predă și nu se vorbește ca pe vremuri. Iar pentru ca să nu fie stresați găgăuzii că Chișinăul vorbește cu ei într-o limbă neînțeleasă, articolul 9 al legii spune că se asigură traducerea tuturor documentelor în limba rusă.

Prin urmare, nu pe rusofoni trebuie să se supere patrioții noștri. De vină e legea. Legea care la timpul ei a fost foarte bună, dar care nu a fost respectată nici în puținul pe care îl cerea. Legea care trebuia revăzută imediat după dobândirea independenței de stat, dar care a rămas neclintită. Legea care astăzi lucrează contra creării națiunii moldovenești unitare, favorizând existența mai multor națiuni în națiune. Legea care prevede că limba Bibliei de la București, a lui Heliade-Rădulescu și a lui Arghezi se numește limba moldovenească.

Păi de ce n-ați schimbat-o până acuma, domnule, legea aia strâmbă? Apoi că așa sîntem noi moldovenii, lăsători...

Are moldoveanul demnitate?