MULȚUMIM, JOHN ONOJE!

OROAREA DE VIDUL POLITICII

Natura are oroare de vid, zicea Aristotel. Și politica, aș zice eu. Iar demonstrația acestui postulat poate fi găsită cu ușurință în politica moldovenească de la Chișinău. Moldova nu are Președinte de țară din 2009. Fie pentru că această situație a convenit unora, fie pentru că demnitatea politicienilor moldoveni e așa de joasă încât nu i-a stimulat deloc să acționeze energic pentru a pune lucrurile la locul lor, alegerea capului statului a tot fost amânată și amânată. Din cauza nealegerii Președintelui s-au produs alegerile anticipate din noiembrie 2010 și riscă să se producă alte alegeri anticipate în 2012. În această toamnă, când funia constituțională se strânsese la par și parlamentul trebuia să declanșeze procedura alegerii Președintelui, au ieșit încă o dată în evidență hibele mortale ale politicii moldovenești: lipsa oricărui elan teoretic în a prefigura viitorul țării, lipsa de voință în a găsi soluții politice de compromis, lipsa discursului politic propriu-zis, a cuvântărilor politice, a dialogului politic dintre partide. Politica este, în toată lumea civilizată, un spectacol fascinant făcut din monologuri și dialoguri nervoase, publicul spectator este atras de jocul actorilor, îi aplaudă sau îi huiduiește. Actorii politicii de la Chișinău stau mai mult în culise și nu le ajunge curaj decât pentru a ieși în fugă la mijlocul scenei, a spune în grabă 2-3 replici scurte și bâlbâite, pentru ca mai apoi să dispară din nou după cortină. Un spectacol jalnic cu spectatori dezamăgiți. Alegerile Președintelui care trebuiau să aibă loc pe 18 noiembrie nu s-au produs pentru că nu a existat niciun candidat înscris. Situația a produs hilaritate pe mapamond. Televiziunea rusească a râs de moldovenii care nu vor să fie președinți de țară și a propus ajutorul frățesc al poporului rus.

Dar iată că, revoltat că actorii nu-și fac datoria și că publicul se plictisește, din mijlocul sălii se ridică și se îndreaptă spre scenă un tip pitoresc. Are pielea neagră ca fundul ceaunului, buze groase, poartă pe cap o stranie pălărie de soldat englez colonial. Ține în mână un braț de gazete. „Vreau să fiu eu Președintele Moldovei!”

Acesta e John Onoje, vânzător de ziare ambulant, emigrant din Sierra-Leone, proaspăt cetățean al Republicii Moldova. Are tupeu, se propune ca Președinte cu toată seriozitatea, se înscrie pe lista candidaților, trece comisia medicală. Apt! Înscris în listă alături de Marian Lupu! Într-adevăr, Onoje, din punct de vedere formal, corespunde exigențelor constituționale, este cetățean al Republicii Moldova și locuiește pe teritoriul țării de mai bine de 11 ani. John și-a abandonat țara din cauza războiului civil care bântuia acolo și, venind în Moldova, spre lauda lui, a însușit limba țării și s-a orientat de minune în – vorba lui Dan Dungaciu – vectorii geopolitici. Omul, intrat cu ușurință și fără trac în rol, pledează pentru rezolvarea grabnică a problemei transnistrene. Pledează cu hotărâre pentru limba română și pentru unirea cu frații români. Limba noastră, zice! Frații noștri, zice!

Îngrețoșat de actorii politici care nu știu să-și joace rolul, moldoveanul l-a primit pe John Onoje cu simpatie. Are o față umană, nu importă că este neagră. Este un afro-moldovean, un afro-român, trăiască Obama al moldovenilor! Webul a explodat în glume binevoitoare. Iată-l pe Onoje pe un afiș electoral: O mână caldă pentru Moldova! Iată-l cum trece în revistă garda de onoare, împreună cu Președintele României Traian Băsescu; are pe cap un fes cam mare, iar în mână – un clit de ziare...

Nu sunt sigur dacă liderii de la Chișinău realizează ce se întâmplă. Dar se întâmplă că are loc o nemaipomenită bufonadă. Un om al străzii, un emigrant, care da, merită tot respectul și simpatia, dar nu poate nicidecum reprezenta Moldova ca Președinte, face uz cu multă dibăcie de procedurile birocratice și reușește să demaște spectaculos incompetența și iresponsabilitatea clasei politice, lenea și impasibilitatea ei. Sunt sigur că John și-ar fi căutat liniștit de treabă dacă cei trei corifei ai politicii moldovene, Lupu, Ghimpu și Filat, ar fi căutat să mimeze cel puțin un discurs și un dialog politic. Nu, ei nici măcar aceasta nu o fac, ținându-se mai mult de intrigile din culise. Așa că pe scena politică lipsește jocul politic propriu-zis, iar jurnaliștii nu mai știu ce să inventeze pentru a umplea coloanele ziarelor. Au lipsit luări de poziție serioase cu privire la alegerea președintelui, chiar subiectul lui Onoje e evitat de politicieni. Să vedem ce vor avea de zis aceștia cu privire la recentele demonstrații ale comuniștilor, care cer demisia guvernului.

În Rusia iese la iveală, cu prilejul alegerilor din Duma de stat de la 4 decembrie, imensul cinism cu care politicienii din partidul „Rusia Unită” al lui Putin își tratează propriul popor. „Novaya Gazeta” publică mărturiile a sute de tineri care au fost corupți de putere pentru ca să voteze pentru „Rusia Unită”. Și aceștia, uniți în grupuri și urcați în autobuse, au votat de 15-20 de ori la diferite secții electorale, dar și-au mărturisit ticăloșia pentru că cei care urmau să-i „remunereze” au întârziat s-o facă! Astăzi Rusia responsabilă, Rusia progresistă protestează contra acestui cinism și samovolnicie prin demonstrații și mitinguri în toată țara. Sunt mai puțin cinici politicienii moldoveni? Mă bucur sincer că John Onoje i-a rușinat și a umplut vidul politicii moldovenești cu figura sa pitorească. Mulțumim, John!