Eminescu, manipulat grosolan

                   

 

         Viorel Boldiș a publicat în „Gazeta Românească” un așa zis interviu  cu Mihai Eminescu. Boldiș și Eminescu, ca să vezi minune, vorbesc între ei ca doi amici.  Despre capitalism. Și  critică această orânduială crudă și nedreaptă ce lumea o împarte în mizeri și bogați. Deplâng apoi ticăloșia clasei politice românești, demagogia, Uniunea Europeană, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, fac declarații naționaliste și antisemite... Așa zisul interviu mi-a părut deocheat din toate punctele de vedere.

         În primul rând, autorul se folosește de citatele din Eminescu pentru a-și sprijini propriile idei, rasiste și reacționare. În al doilea rând, procedează necinstit atunci când îl face pe Eminescu coautor, de mână cu el, Boldiș, al unor idei aberante, cum ar fi aceea că libertatea economică și Uniunea Europeană o să ne ducă la pierzare. În al treilea rând, e absurd să pui semnul egalității între capitalismul sălbatic de la sfârșitul secolului XIX  pe care îl cunoscuse Eminescu și capitalismul actual din Uniunea Europeană, în care avem stat social și în care bunăstarea păturilor largi ale populației a crescut enorm. E inutil în acest caz să aduci citate din Eminescu despre sărăcia lucie a țăranilor. Iar dacă în România încă mai există multă sărăcie, faptul se datorează desigur nu capitalismului ăsta nesimpatic, ci socialismului de sorginte sovietică și proastei guvernări. Și, în al patrulea rând, m-a uimit faptul că Boldiș, ancorat în vesela, însorita, gentila, frumoasa Italie deja de multișori ani, a trecut prin ea ca gâsca prin apă, nu s-a lăsat adică „stricat” de ideile politicește corecte care plutesc în aer.

         Se știe foarte bine că ideile politice ale lui Eminescu au fost reacționare. Marele poet, romantic și paseist, a susținut clasa boierească, clasa părinților săi, de altfel. Și a urât din tot sufletul ariviștii, parveniții, noua burghezie a orașelor (lumea lui Caragiale!) și pe reprezentanții ei politici, liberalii, mulți dintre care de fapt tot boieri erau. Eminescu a mai fost antisemit, și xenofob în genere. Pentru aceste păcate, însă, îi putem găsi niște scuze. Pe vremea lui monștrii xenofobiei și antisemitismului încă nu ieșiseră din ou, încă nu avuseseră loc marile pogromuri, nu se știa de genocidul armenilor, de Hitler și Antonescu. Dar nu are scuze în acest sens Viorel Boldiș.

         Interviul lui Boldiș demarează cu afirmația că sistemul capitalist a învins, însă este putred și meschin. Totul se învârte în jurul banilor. Lumea occidentală pare că trăiește un continuu progres, însă sufletește regresul ei este din ce în ce mai evident. Așa să fie? Și de ce, mă rog? Atunci când Occidentul produce în cantități infinite  literatură, filme, spectacole, atunci când viața socială clocotește pe arenele sportive și în sălile de concerte, atunci când turismul înflorește, atunci când restaurantele sunt pline... – cum poți tu să afirmi că Occidentul regresează sufletește?! Italia în care locuiește îi oferă lui Boldiș o multitudine de exemple de sufletism, de spiritualitate. E vorba de operele de caritate ale bisericilor, de coletele publice în favoarea sinistraților, de organizații ca Emergency a lui Gino Strada, de minunatele emisiuni televizate ale lui Alberto Angela etc. etc. Și e vorba mai ales de bunătatea oamenilor.

         Ei bine, ceea ce este revoltător nu e ideea în sine a lui Boldiș, ci faptul că Eminescu este chemat în cauză și silit să fie de acord cu aberațiile acestuia. Se creează deci o imagine falsă a poetului, care era copil al timpului său și nu cetățean al Uniunii Europene. Iată cum devine Eminescu, în cuvintele lui Boldiș, un opozant al sistemului socio-economic din UE: ”Politicienii noștri și așa zișii progresiști susțin însă exact contrariul, iar Uniunea Europeană, ai cărei membri suntem de o vreme încoace, se vrea garantul acestei lumi despre care tu susții că o să ne ducă la pierzare”. Cu alte cuvinte, Eminescu susține că societatea liberă modernă o să ne ducă la pierzare. Ce ar fi, mă gândesc, să vadă Eminescu cum trăiește azi țăranul francez ori muncitorul german, ori cel puțin un handicapat italian dotat de subsidii și asistență de stat? Ce ar fi să-i vadă Eminescu pe românii în BMW-uri care merg prin Roma ascultând manele cu volumul dat la maxim? Ar mai zice ceva contra capitalismului care a creat o enormă bunăstare socială? Nu ar zice, dar Boldiș îl face să zică. „Mihai, îl tutuiește Boldiș pe Eminescu atrăgându-l în următoarea cursă, noi am aspirat întotdeauna să fim ca aceste mari națiuni apusene. Întotdeuna ne-am dorit să avem belșugul și prosperitatea lor. Nu e ușor de înțeles de ce reformele propuse de aceste mari puteri pot fi dăunătoare statului și națiunii române.” Într-adevăr, nu e ușor de înțeles de ce Boldiș îl face să răspundă pe Eminescu că da, reformele propuse României de UE sunt dăunătoare. Să răspundă Boldiș, cu argumentele zilei de azi, dacă le are!

         Și cu cât te cufunzi mai tare în lectura lui Boldiș, afirmațiile sale sunt tot mai prăpăstioase.

          Iată un atac la adresa televiziunii: „Unealta asta numită televiziune propune zi de zi întregului popor o demagogie goală de esență și principii, dar plină de înșelătorie. Iar poporul, sărac cu duhul și nu numai, crede tot ce i se spune.” Îmi vine să râd. Măi băiete măi, dar cum ai fi putut tu să vezi „Dallas” fără televiziune? De unde ai fi știut tu de Chuck Norris și Jackie Chan? Cum ai afla tu timpul probabil dimineața? Cum ți-ai da seama cât de folositor este preparatul Kukident? Și unde mai vezi tu atâtea femei frumoase ca la televizor? Nu e și nici nu poate fi zăbavă mai dulce decât televizorul!

         Iată un atac  asupra cetățenilor români de origine etnică neromânească: „Se vorbește tot mai mult despre o ingerință a unor forțe străine în treburile statului român. Ba unii chiar spun sus și tare că tot mai multe funcții importante în stat sunt ocupate ori de români neromâni, ori de tâmpiți fără nicio aptitudine intelectuală, singurele lor aptitudini fiind de ordin politic. Pe vremuri îi aveam pe fanarioți și credeam că acele vremuri au apus.” Și pe cine îi aveți în vedere, domnu Boldiș? Pe președintele țării? Pe parlamentarii unguri? Pe Raed Arafat? Ori cunoașteți și alți grecotei cu nas subțire și bulgăroi cu ceafa groasă, buni de alungat din țară?

         Nu era posibil să rămână uitați și evreii. „Mihai, unii te acuză că ești antisemit, că ai ceva cu evreii.” La care Mihai răspunde: Evreii au zis Congresului de la Berlin: „Sau țara să fie cum o vrem noi sau să nu fie”. Un apropiat viitor va zice: „Sau țara asta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie” ...Într-adevăr, într-un apropiat viitor, Hitler și Antonescu aveau să facă din România o țară cu adevărat românească, tragic de românească, din păcate.

         Nu mai vreau să continuu a pureca tot articolul lui Boldiș, e apăsător. Mă voi opri totuși o clipă asupra demagogiei, răul esențial care amenință vitalitatea poporului nostru. În Italia, văd, demagogia țâșnește abundent ca apa din Fontana Trevi. Cred că demagogia e inevitabilă în orice democrație. Dar pentru asta și există televiziunea cu mai multe canale, ca să se informeze cetățeanul din mai multe surse! Și apoi cetățeanul, chiar dacă e turmentat și nu știe cu cine să voteze, mai are și cap pe umeri. Nu există altă posibilitate de progres decât alegerea, cu cap, a unor conducători onești. Ai greșit o dată, pentru că erai cam turmentat? Încerci a doua oară, cu mintea trează. Nu demagogia este periculoasă, ci nepăsarea cetățeanului, resemnarea lui vinovată.

         Și apropo de capitalism. Nu îmi place acest cuvânt. Nu reflectă esența Occidentului. Esența Occidentului este respectarea drepturilor omului, inclusiv dreptul de a avea și mișca capitaluri, libertatea, toleranța. Atât Italia, cât și celelalte țări ale lumii libere, au o mulțime de neajunsuri și nedreptăți. Ca și România, de altfel. În lumea aceasta nouă este o grămadă de lucru de făcut! 

Conflictul dintre Moarte și Șampanie

 Lumea acestui sfârșit de an 2015 a fost puternic marcată de atentatele teroriste de la Paris și de războiul pe care încearcă să-l organizeze Occidentul contra absurdului Stat Islamic. Un război neconvențional, pe mai multe fronturi, militar, religios, filosofic. Este interesant să vezi cum dreapta politică extremă din Italia face din islam o sperietoare apocaliptică, bună de folosit ca nadă electorală. Matteo Salvini, de exemplu,  declară că avem de a face cu o invazie militară și culturală din partea unei comunități obraznice și bine organizate care pătrunde în Occident ca-n unt; a răspunde cu prea multă bunătate și toleranță la această invazie înseamnă să ne sinucidem. Pe când stânga încearcă   – așa cum o face Massimo Cacciari - să-i caute Occidentului vini și să-i facă reproșuri, zicând că nu a făcut nimic pentru a comunica eficient cu civilizația musulmană.

 Este evident însă,  pentru stânga cât și pentru dreapta, că problema Islamului există, fiind imposibil de a explica atâta violență gratuită doar cu inegalitățile sociale ori incidentele istoriei.

 Mi-a plăcut mult cum a fost definit conflictul în curs din punct de vedere filosofic în revista ”Espresso” din 26 noiembrie.  Sergio Givone, filosof, autor al unor opere fundamentale dedicate nihilismului, răspunde la întrebările lui Wlodek Goldkorn și pornește de la aria șampaniei din Don Giovanni de Mozart. E o operă care vorbește despre libertate și despre libertini, zice filosoful.  Și spune răspicat că libertatea este esența Occidentului, că libertatea corespunde dorinței și că însuși libertinismul, considerat drept abominiu și perversiune de către ideologii islamiști, este parte integrantă a Iluminismului. Iar Iluminismul este dușmanul absolut al oricărui fundamentalism care folosește divinitatea drept argument ultim și hotărâtor. Prin urmare, conflictul în curs se produce între Șampanie, ca simbol al bucuriilor și descătușării vitale, și Moarte, ca chintesență a ideologiei islamiștilor cu drapele negre. Frumos!

Este foarte interesant și ceea ce spune poetul sirian Adonis în „Corriere della Serra” despre sărăcia terenului emoțional-spiritual și despre violența intrinsecă a Islamului: „În sânul religiei mahomedane nu găsim decât islamul, pe când creștinismul cuprinde catolicismul, protestantismul, ortodoxia. Islamul are ortodoxia suniților, care acceptă doar o lectură ad litteram a Coranului, fără interpretări metaforice ori simbolice. De aceea nu rămâne loc pentru artă și poezie, ci doar pentru jurisprudență. O cultură a puterii și a conservării puterii, cu orice preț. Islamul naște ca o religie a cuceritorilor. Iar cuceririle presupun în mod inevitabil violența.”

 Am observat că rarii musulmani profund occidentalizați folosesc tonuri critice mult mai dure față de Islam decât italienii. Este cazul jurnalistului Magdi Cristiano Allam, care s-a convertit la catolicism și care spune pe șleau, cu coranul ca dovadă în mână, că Islamul înseamnă violență. Tot astfel, Hamed Abdel-Samad, politolog și istorician german născut la Cairo, autor al cărții „Fascismul islamic”, afirmă că ura cu care teroriștii islamici și-au lichidat victimele, simțindu-se autorizați de a o face de însuși Alah, este unul din primele elemente care înrudesc islamismul cu fascismul. Califatul este o sinteză perfectă dintre criminalitatea organizată și tinerii care se jertfesc în numele unei teocrații. Iar așa zisul Stat Islamic este grupul care poartă la extreme consecințe boala pe care Islamul a avut-o chiar de la origini.

Sunt foarte bine puse punctele pe i în articolul „Islam, religione e laicità” de Michele Martelli, pe portalul Micromega. Autorul meditează asupra manifestărilor organizate de comunitățile islamice din Italia pentru a condamna atentatele teroriste de la Paris și asupra lozincilor expuse în timpul acestor manifestații.  „L’Isis non è l’Islam e l’Islam non è l’Isis”, „Il Corano è un libro di pace”, „l’Islam è religione di pace” - oare sunt adevărate aceste afirmații ale comunităților musulmane, se întreabă autorul. Și da și nu. Pentru că în Islam există Dar al-Islam, ori Casa Păcii, dar există și Dar al-Harb, ori Casa Războiului. Pacea se află deci, și trebuie păstrată, în interiorul lumii musulmane, pe când destinul lumii nemusulmane este acela de a fi supusă cu spada și convertită cu forța.

Condamnarea publică a terorismului de către comunitățile islamice italiene după atentatele de la Paris, afirmă M. Martelli, este semnul unei cotituri decisive în istoria Islamului din Occident. Poate că asistăm la o eficientă strategie a izolării măcelarilor islamiști („Not in my name” a fost cel mai răspândit slogan), dar poate chiar la încercarea de a regândi din rădăcină Islamul, pentru a-l adapta la democrațiile europene, a-l europeniza. Dar un Islam european nu se va naște decât dintr-o confruntare deschisă și curajoasă cu cultura europeană modernă, cu laicitatea deci. Iar faptul acesta presupune nevoia demarării (ori reluării) fie a unui proces de reinterpretare a Coranului, fie a unei dezbateri publice asupra raportului dintre Coran și laicitate.

Iar baza laică a democrațiilor moderne sunt două principii complementare, pe care Islamul nu le-a împărtășit sau le-a combătut aproape peste tot: a) separarea dintre stat și religie; b) egalitatea drepturilor umane și civile pentru toți cetățenii. Dacă Islamul este religie de stat, este evident că nemusulmanii vor avea drepturile limitate. În ceea ce privește egalitatea în drepturi, șaria e parte integrantă a Islamului, și anume acest cod juridic prevede inferioritatea femeii, lapidarea adulterelor, pedeapsa cu moartea pentru apostații atei sau convertiți la alte religii, condamnarea homosexualilor, reprimarea gândirii critice etc.

Ajuns la acest punct, Michele Martelli afirmă: „Mulți musulmani italieni, inclusiv imami și alte autorități religioase, au susținut în public că se consideră musulmani și totodată cetățeni laici care respectă Constituția țării, fără a se contrazice. Mă întreb dacă lucrul acesta este posibil fără a te dezice de conținutul concret al Coranului și al șariei, pe care se bazează integralismul religios premodern al unei părți considerabile din lumea musulmană.”

Da. Mă întreb și eu.

Gânduri războinice sub semnul lui Marte

Ați văzut filmul „Marțianul”? Impresionant. Umanitatea pare că se apropie cu pași grăbiți de una din cele mai fantastice realizări visate vreodată de romanticii de pe planeta Terra: o expediție umană pe Marte. Dar se fac nu doar filme, ci și liste de voluntari. Se fac proiecte de colonii marțiene care să exploateze resursele minerale de pe acea planetă, să recreeze încetul cu încetul atmosfera care aproape că lipsește, să planteze livezi și să construiască orașe. Guvernele marilor puteri ar fi gata să găsească miliardele necesare pentru finanțarea Marii Aventuri.

 Și visătorul din mine jubilează. Ah, m-aș duce și eu! Hrănit de mic copil cu literatură SF, cititor pasionat al lui Jule Verne, Herbert Wells, Stanislaw Lem, Isaac Asimov, frații Strugațki – nu pot să nu fiu încântat de imaginile marțiene trimise de Curiosity, de ideea că Omul va ajunge să calce pe prăfuitele câmpii ale altor planete, că le va transforma și le va umple cu o clocotitoare viață umană. Așa! Să facem dragoste și pe Marte! Să scriem stupide cuvinte de amor și pe pereții marțienilor! Carmen, tu ești respirația mea! Iubirea mea, te iubesc!..

Ziceam că visătorul din mine jubilează la ideea unei expediții pe Marte. Dar acel visător conviețuiește sub aceleași haine cu un realist sceptic și ironic de felul lui. Căruia nu îi surâde deloc Marea Aventură. Stai oleacă, zice.

Mai întâi de toate, există un nesfârșit spațiu neexplorat  chiar pe planeta noastră. Ne pare că cunoaștem în profunzime adâncurile mărilor și oceanelor ori secretele corpului omenesc? Iar în al doilea rând, omenirea reprezintă un ridicol conglomerat de țări, triburi, indivizi fără valori comune, fără guvernare comună, fără un model de civilizație comun. Așteptăm emoționați de ani de zile un contact cu civilizațiile extraterestre, dar nu suntem deloc pregătiți. Nu avem un guvern mondial, nici un minister al afacerilor extraterestre. Dacă într-o bună zi aterizează o farfurie zburătoare într-o țară musulmană, bieților extratereștri li se va cere să recite pe de rost Coranul -  sper să-l cunoască, de altfel vor fi decapitați. Ori, dacă vreo delegație a Comunității Galactice ne face o vizită oficială, iar noi, pământenii, le cerem să aderăm și noi păcătoșii la Comunitate, ne vor da la sigur vreun termen de vreo mie de ani în decursul căruia va trebui să ne conformăm. Să culturalizați populația, să aveți o limbă de comunicare unică, să eliminați atavismele religioase, să extirpați sărăcia și să nu mai poluați Universul. Nu vă dăm voie pe Marte, veți polua și acolo, vă veți apuca de construit catedrale ale mântuirii neamului și moschei.

Nu pot să nu dau dreptate acestor idei realiste și nu-mi rămâne deci decât să mă revolt că, în timp ce Statul Islamic comite oribile atentate la Paris, cineva mai face vinovate planuri de expediții pe planeta Marte. Inconștienți! Planeta Marte se află în Siria, în Irak, în Libia – unde flutură drapelele negre ale celei mai negre ignoranțe! Planeta Marte se află în România și Republica Moldova – unde oamenii pupă moaștele și beau agheasmă ca să-și trateze bolile și unde niște iehoviști au refuzat din motive religioase o transfuzie de sânge pentru propria lor fiică, lăsând-o astfel să moară.

Cred că Occidentul, care își are originea  în civilizația greco-latină și în spiritualitatea creștină, poate și trebuie să dea tonul întregii omeniri, în spiritul iluminismului, al științei și umanismului. E nevoie de a declara un război hotărât tuturor relelor umanității, pentru a o uni și a o pregăti pentru provocările viitorului. Să ne amintim de Alexandru Macedon, care s-a pornit cu cărțile lui Aristotel în traistă ca să lărgească lumea elenică, zdrobind armatele regilor Persiei și Indiei, creînd noi modele de conviețuire, căsătorindu-i pe ostașii săi cu fiicele împăraților și prinților supuși, răspândind peste tot cultura greacă. Să ne amintim de romanii care impuneau pax romana, și construiau drumuri, terme și amfiteatre. Să ne amintim de Napoleon care a distrus monarhiile vetuste ale Europei, impunând libertățile și idealurile marii revoluții burgeze franceze, Codul Napoleon, iluminismul. Și să ne amintim de Statele Unite ale Americii, acest formidabil bastion al Occidentului, care a determinat în cursul celui de-al doilea război mondial zdrobirea fascismului, iar după, prin planul Marshall, renașterea Europei democratice și căderea comunismului. Toate exemplele de mai sus vorbesc despre război, dar un război cu două aspecte: unul propriu-zis, un război în care se varsă sânge; și altul spiritual, care ține de civilizație și cultură. Ei bine, eu zic că e nevoie ca Occidentul să ducă războiul până la capăt. Pentru că lumea nu poate fi pacificată și unificată fără luptă. Să cadă deci bombele și să șuiere gloanțele, dacă altfel nu se poate, cum ar fi cazul statelor care sprijină terorismul. Dar după ele, sau poate mai bine înaintea lor, să vină iluministul cu cartea, cu muzica, cu dansul. Să se combată hotărât și fără milă ignoranța criminală a creștinului care nu permite transfuzia de sânge care ar salva viața propriei fiice sau își închipuie prostește că vaccinurile sunt dăunătoare. Să fie pedepsit musulmanul care nu respectă drepturile femeilor, care își înfibulează fiica ca s-o vândă mai scump viitorului ei soț. Să renunțăm la multiculturalism și la ceea ce italienii cheamă buonismo.

Veți spune că am cam deraiat în visătorii romantice, că m-am depărtat de ceea ce este realmente posibil de făcut. Poate. Dar atunci care ar fi soluția realistă pentru a putea pleca liniștiți pe planeta Marte, pentru a avea un cât de mic respect din partea Comunității Galactice? Thomas Picketty, binecunoscutul economist francez de stânga, afirmă că trebuie să luptăm cu marile inegalități care caracterizează lumea modernă și să investim banii proveniți din vânzarea petrolului în dezvoltarea regională. Bine, dar anume țările arabe și cele din Golful Persic dețin cele mai mari rezerve de petrol, cum le facem să investească enormele lor bogății într-un învățământ iluminist, cum le impunem să-l predea în școli pe Voltaire, pe Andersen, pe Oscar Wilde sau măcar pe Salman Rushdie? Că doar ei ar crea mai degrabă școli coranice și moschei. Iar scriitorul israelian Amos Oz propune un nou plan Marshall pentru lumea islamică, care să dea forțe și curaj musulmanilor moderați. Foarte de acord, dar numai cu condiția ca beneficiarii să accepte laicizarea, drepturile omului, democrația, fustele mini și, în perspectivă, plajele pentru nudiști.

Am urmărit zilele trecute emisiunea „Virus” a lui Nicola Porro, pe Rai 2, la care fusese invitat și Reas Sayed, responsabil legal al „Comunităților islamice din Milano, Monza și Brianza”, un bărbat liniștit și un musulman moderat, cum ne și place. Întrebat însă cum a reacționat comunitatea islamică la masacrul de la Paris, domnul Sayed a negat orice legătură posibilă dintre adevăratul islam și terorism și a spus că cea mai bună soluție pentru a-i face pe musulmani să nu fie teroriști este ca să li se construiască mai multe moschei. Moschei?! Ce deziluzie! Observați, nu biblioteci, nu piscine și săli de sport, nu centre de cultură și cluburi științifice – nu, moschei.

 Cred, stimați cititori, că dacă Occidentul nu va arunca toate resursele posibile într-un război total contra sărăciei, ignoranței, terorismului, apoi s-ar putea să ajungă a vedea împlinindu-se sumbrele profeții ale Orianei Fallaci și Michel Houellebecq. Ori, și mai rău, Comunitatea Galactică ne va declara război nouă, pământenilor. Vă pare o glumă? Să lăsăm deci planeta Marte să mai aștepte și să ne punem pe treabă.

Apărătorii Creștinătății

    

Îi crezuse și Cantemir. Vor veni cu o mare oaste din Răsărit și vor salva Moldova de păgâni. Vor da demnitate dinastiei domnești. Vor face ca țara să mai răsufle după atâtea dăjdii și biruri și pocloane la Stambul…  Și au venit, chiar Petru cel Mare și oastea lui, la Ieși, și boierii moldoveni s-au așezat la ospăț cu rușii și au băut vin de la franțuzi, de au mărmurit de beți… Dar când a fost să fie să-i înfrunte pe turci, la Stănilești, rușii și moldovenii au fost bătuți. Oricum, rușii au fost văzuți atunci ca salvatori. Și mai apoi, când au făcut revoluția din 17, toți oropsiții lumii au privit la ei cu speranță. Dar speranța le-a fost amăgită. Rușii nu aduseră în lume, cu revoluția lor, decât iluzii și sărăcie. Și nu le rămânea rușilor decât să se pună pe muncă, să-i ajungă din urmă pe cei care i-au întrecut, să se integreze în normalitate. Dar rușii nu sunt normali. Ei, spre deosebire de alte popoare, au o misiune în lume, să salveze, să elibereze.

Iată, au salvat Crimeea din ghearele „fasciștilor”. Credeți că pentru ce a ocupat Putin această regiune? Nu, nu pentru poziția ei strategică. Pentru ca Sodoma și Gomorra occidentale să nu-i înrobească pe rușii de acolo! Și pentru ca Apusul să înțeleagă că cu a treia Romă nu se glumește.

 Dar nu se vor opri aici.  Vladimir Putin vrea să salveze toată lumea. De decăderea morală a Occidentului, de înaintarea nestăvilită a homosexualității, de desfrâu și hedonism. În numele creștinismului. Putin este cavalerul cruciat al modernității… 

Ideile despre misiunea salvifică a Rusiei sunt foarte vehiculate astăzi. În însăși Rusia, unde le promovează Alexandr Dughin, mare luptător contra liberalismului occidental. Dar se vorbește despre ele și în Occident. De exemplu, Patrick J. Buchanan în „The American Conservative”, publică articolul „ Vladimir Putin, Christian Crusader?” în care Putin apare anume în această postură de salvator.  E ușor să scrii așa ceva fără a cunoaște realitatea rusă. Iar rușii înșiși, măguliți probabil de conținutul acestor deocheate ipoteze, le traduc și le publică imediat pe saiturile lor.

 Din păcate Rusia, cu toate că a preluat din Occident toate ideile sale, de la creștinism la comunism, a rămas să fie o periferie subdezvoltată a Occidentului. Ceea ce se întâmplă în Europa o fascinează sau o oripilează, dar întâmplările occidentale nu-i sunt suficient de clare, pentru că Rusia a avut o istorie diferită. Nu a avut Renaștere. Nu a avut reformă, contrareformă și războaie religioase pentru ca să înțeleagă ce este toleranța și statul despărțit de biserică. Autocrație. Comunism. Putin. Iată de ce rușii nu înțeleg bine Occidentul. Îl văd de departe, îl simplifică într-o manieră vulgară. Unul din clișeele care prind cel mai bine la rusul obișnuit este că Europa este paradisul homosexualității. Gayropa, Gaylandia, Evrojopa(jopa – cur în rusește), așa este poreclită Europa. Rușii nu înțeleg, sau cel puțin nu dorește să înțeleagă propaganda lor oficială, că Occidentul este foarte diferit, că este o unitate a luptei contrariilor. Că la Paris de exemplu, anul trecut, au demonstrat nu numai susținătorii căsătoriilor gay, dar și susținătorii familiei tradiționale. Că e normal să exagereze și să greșească nu numai rușii cu revoluțiile lor, dar și europenii moderni. Dar că aceste greșeli se fac într-o climă de libertate, nu așa ca la Soci, când fetele de la Pussy Riot au fost bătute ziua în amiaza mare de cazaci. Occidentul își are întrebările lui încă fără răspuns. Occidentul experimentează, gândește. E cutezător. Aș zice și „futezător”, având în vedere „Nymphomaniac”.

 În „Corriere della Sera” Mauro Magatti publică articolul „Il genere neutro nella società individualista”, în care meditează asupra faptului că în Australia a fost recunoscut al treilea gen al ființei umane, cel neutru. Magatti zice că eliberarea de toate legăturile sociale și naturale în care suntem prinși ca ființe umane și punerea la îndoială a tuturor certitudinilor poate avea efecte devastante. În cazul acesta nu se va găsi loc nu numai pentru etică, dar nici pentru cultură, care va deveni o îngrămădire bizară de semne și evenimente. Deci, Occidentul este polifonic, nu are o singură voce. Și, cât nu ar fi de straniu, Rusia ar putea să facă parte din el cu ușurință. Până la urmă, conflictul dintre Europa și Rusia se reduce  la nivelul civilizației materiale și la interesele economice ale marilor corporații. În rest, misiunea creștină a Rusiei e numai fum în ochi.

Din fericire, moldovenii nu au pretenția să salveze Occidentul din mrejele individualismului liberal. Nu au resursele și puterea armată a lui Putin, că de altfel poate că ar încerca. Deci tac și lucrează, fie acasă, fie în străinătate. Și se integrează încetul cu încetul în „amoralul” Occident. Vând aspiratoare de praf ca Ana Damian. Construiesc case. Lucrează în spitale. Mă rog, mai scriu și articole.

Despre Dan Puric, Providență, soarta Basarabiei și mântuirea României

La sfârșitul acestei luni martie, în cadrul unui proiect al Institutului Cultural Român, a venit la Chișinău Dan Puric, ca să susțină spectacolul „Suflet românesc” și conferința omonimă, dedicate aniversării de 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Dând un interviu ziarului Adevărul, actorul român a făcut mai multe declarații. Care mi-au părut curioase. De exemplu, aceasta: „Odată Basarabia inclusă în România, s-ar putea ca România să se revitalizeze. Ăsta este paradoxul. Basarabia, în credinţa mea, din ceea ce văd, tezaurizează inocenţă, o credinţă încă neîntinată şi încă neerodată de spaţiul acesta secularizant. După experimentul comunist teribil, ca o catastrofă naturală, urmează experimentul secularizant al civilizaţiei, care este poate mai periculos. Basarabia, paradoxal, din cauza opresiunii acestea continue, şi-a păstrat un nucleu de vitalitate românească nemaipomenit.”

Că Basarabia are credință e adevărat, de fapt. Dar anume de aceea că mai crede în flecăreala lui Puric, că umple sălile spectacolelor sale. De ce, mă întreb, manifestă Moldova mea această „inocentă” naivitate, de ce se lasă prinsă în plasa vorbelor meșteșugite ale unui actor? Aș zice, dintr-o slăbiciune critică, îmbinată cu un sufletism lăcrimos.

Într-adevăr, basarabenii au o mare slăbiciune pentru discursurile pline de fum, mai ales dacă fumul miroase a tămâie, pentru cuvintele mari și frumos sunătoare din coadă, pentru sfinți și martiri. Sunt emotivi, basarabenii. Le plac Tudor Gheorghe, Adrian Păunescu, Florin Piersic. Fuego a devenit în Moldova Artist al Poporului.

 Lui Puric deci nu-i este greu să-i facă a-l asculta cu gura căscată. Și le toarnă discursuri despre mântuire.   „Nici ghetoul comunist, nici plantaţiile de bumbac occidentale, unde toată forţa de muncă românească e dusă şi exploatată, nu sunt nişte soluţii. Este forţa proprie, credinţa care te ridică de la pământ. Nu te ridică asemenea unui accidentat, ci te ridică drept un om care pleacă împreună cu trecutul, aleargă prin istorie şi prin jertfă se mântuieşte. Dacă Basarabia a rezistat până acum, n-a rezistat datorită adaptărilor nelimitate la ciubota care i s-a pus în spate. Ci prin forma ei de dăinuire, aproape de tip castic. Adică limba, credinţa, felul de a fi, felul de-a gândi, mentalitatea, tradiţia. A lăsat tăvălugul să meargă şi şi-a văzut de natura ei. Noi trebuie să ne vedem de credinţa noastră. Restul sunt zgomote ale istoriei.”

Iac-așa. Nici mai mult, nici mai puțin, zgomote ale istoriei. Nu contează că Basarabia „a rezistat” în perioada sovietică nu pentru că mentalitatea și tradiția, ci pentru că economia, școala, instituțiile și oamenii instituțiilor au susținut-o… Și, odată ce Basarabia a rezistat, conservându-și atât de bine credința și tradiția, trebuie să salveze, prin românism(!), pe România însăși! Pentru că… iată: „În România nu mai există decât nuclee de popor. Restul este o populaţie bezmetică. Şi răul pe care comuniştii şi românii sovietizaţi l-au făcut basarabenilor pare a fi mai mic decât răul pe care ni l-au făcut nouă românii occidentalizaţi în sensul de secularizare, de idee globalizantă.”  

Așadar. Românii occidentalizați au secularizat România, i-au distrus ființa țesută din doine, balade și psalmi bisericești și au transformat-o într-o populație de bezmetici... Frumoase, profunde gânduri are Dan Puric, aproape ca cele ale lui Vladimir Putin, care luptă și el contra putreziciunii occidentale.  Dar Dan Puric deplânge mai ales generațiile tinere care vor ajunge să facă parte din tristul, demoralizatul Occident: „Peste nişte ani, vor ajunge în criza sufletească occidentală. În ce parte a ajuns Occidentul din punct de vedere sufletesc? Nicăieri. Un basarabean căruia i s-a luat pământul, care a rămas fără văcuţa lui, crezi că poate judeca precum Jean-Paul Sartre, care îşi făcea cafeluţa pe malul Senei şi zicea că comunismul este noua religie a lumii? El este cu mult peste Jean-Paul Sartre, fiindcă e în zona mărturisirii sufleteşti...”

Și, ca să combată și pe frontul din Est, Dan Puric a comentat situația din Crimeea și din Transnistria: „ Chestia din Ucraina e trasă de păr. Aia a fost o acţiune a băieţilor de dincolo şi li s-a răspuns cu o reacţie de autoapărare. Nu te bagi peste urs, îl laşi în pace. Ruşii, în calitate de sovietici, ne-au luat Basarabia. Noi, în calitate de creştini, nu ne bucurăm de ceea ce i se întâmplă Rusiei acum. Nu mai intră nimeni pe teritoriul Basarabiei. S-a dus duhul ăla cu Stalin şi Brejnev. E vechi. Nu mai ţine. Suntem într-o altă perioadă. Imunitatea acestui popor e dată numai de credinţă, mult mai mare decât contextul istoric.” Nimic de adăugat.

Citatele de mai sus sunt luate din Adevărul. Și îl reflectă în mod direct pe Puric. Dar, pentru a arăta adevărata prăpastie în care se află unii intelectuali din Moldova, fani ai lui Puric și prizonieri ai unei mentalități înapoiate, folcloristice, religioase, naționaliste – trebuie să dau acest citat grăitor dintr-un articol de Elena Tamazlâcaru din Literatura și Arta: „La 28 noiembrie, când întreaga lume urmărea cu atenţie ce se întâmplă la Vilnius, unde se hotăra soarta Basarabiei, Providenţa a făcut ca Dan Puric să se afle la Bălţi! La Bălţi, în oraşul de unde a pornit la 1918 Marea Unire! Întâmplător sau ba, la 6 martie 2011, din amvonul Catedralei Sf. Teodora de la Sihla, acelaşi Dan Puric ne-a plasat într-o parabolă, în care se înscria de minune poporul român, în parabola despre… dreptatea vulpii…”

Of, Providența… Of, plantațiile de bumbac occidentale… Of, ursul… Of, vulpea…

Vă trimit la origini

Muzeul Civilizației Romane. Machetul Romei

Titlul e o glumă. Dar se explică printr-o întrebare care tare ne mai frământă în ultima vreme. Și anume, suntem daci sau romani?

 Latiniștii ziceau că suntem romani și alungau cuvintele de alte origini din limba română; aveau o scuză: se luptau pentru drepturi egale cu alte popoare ale Austro-Ungariei. Pe timpul lui Ceaușescu au fost preamăriți dacii, în numele perenității noastre pe aceste pământuri pe care și comunismul se dorea peren. În Republica Moldovenească comuniștii mai că nu ne-au declarat slavi, spre a-i măguli pe frații mai mari. Astăzi este în interesul cuiva ca să-i exalteze pe daci în detrimentul latinilor, ori pe moldoveni în detrimentul celorlalți români. Rătăciri!

 Trebuie să ne autodefinim în baza a ceea ce avem cu adevărat. Fondul nostru genetic nu are aproape că nicio importanță în ceea ce privește civilizația noastră. Dar dacă ar fi studiat cu seriozitate, am descoperi probabil nu puține surprize. S-ar putea să ni se arate de exemplu că suntem mai mult slavi ori tătari decât latini și daci. Oricum, nu ar conta.

Apeductele înseamnă civilizație

Și contează, din contra, gradul nostru real de civilizație. Gradul de urbanizare, tehnica, știința, legile, industria, infrastructurile, morala publică, cultura, arta. Cred că da,

aparținem la civilizația occidentală, dar într-o măsură mică și într-un mod superficial. Prin codurile de legi, pe care ne e cam lene să le respectăm, și care se bazează, da, pe dreptul roman. Prin tehnica și știința care, da, își cam au originea în Occident. Prin originile noastre lingvistice, care, da, sunt într-o măsură considerabilă latine, dar care nu țin de civilizația propriu-zisă. Și prin creștinism. În rest, ar fi ridicol să-l ducem pe un extraterestru într-un sat moldovenesc prăpădit și să-i spunem: iată o mostră de civilizație occidentală, cea mai avansată civilizație de pe Terra. Ucrainenii și rușii nu aparțin mai puțin decât noi la civilizația occidentală. Într-un timp, pe când gemeam sub otomani, civilizația occidentală ne venea de la răsărit. Cu timpul, s-ar putea chiar ca răsăritul slav să aparțină Occidentului într-o măsură mai mare decât noi, depinde de cum vor evolua lucrurile.

Deci, exaltarea originii noastre latine când noi suntem de fapt un fel de tătaro-mongoli, e legermente ridicolă. Disprețuirea rușilor, care ca civilizație ni-s oricum superiori, pe motiv că ei nu sunt urmașii lui Traian, e ridicolă de-a binelea. Faptul că Băsescu a afirmat că noi suntem urmașii Romei și prin urmare nu avem ce căuta în Uniunea Euroasiatică dovedește că confuzia de sub cerul nostru e foarte mare. Nu putem baza alegerile noastre geopolitice pe fleacuri ca originea, e neserios.

Occidentul nu crede originilor, nici actelor de noblețe. Occidentul, spre norocul umanității întregi, e deschis către toți. Nu se va lăsa amăgit de originile noastre latine și ne va pocni în pălărie atunci când nu ne vom conforma standartelor sale.