 |
| Ucraineni, protestând la Roma contra agresiunii rusești |
Nu e nimic mai trist ca o
țară care, în fața unei invazii străine, se desface în bucăți și solidarizează
cu invadatorul. Orice am spune acuma despre perfidia rușilor, e clar că
Crimeea s-a dus de bună voie în brațele invadatorilor. De ce? Pentru că
locuitorii Crimeii sunt ruși? Nu. Pentru că statul ucrainean i-a neglijat,
pentru că nu i-a atras în suficientă măsură într-un proiect comun, pentru că
i-a dezgustat cu naționalismul etnic ucrainean.
În lumina ultimelor evenimente, sminteala etno-naționalistă devine
evidentă. Ucraina este slabă în fața
invaziei rusești anume de aceea că nu a știut să construiască în mod eficient
națiunea civică ucraineană. Elementul ucrainean a fost emfatizat: etnia
ucraineană, limba ucraineană, istoria, holodomorul, Bandera etc. Iar milioanele
de ruși din estul Ucrainei s-au simțit nedreptățiți. Fără îndoială, revoluția
ucraineană nu este una naționalistă, ci una democratică, îndreptată spre
răsturnarea unei clase politice corupte și ineficiente. Dar tot atât de
adevărat este că națiunea civică ucraineană a fost foarte slăbită de virusul
naționalist. Și e foarte frumos să vezi, în situația din Crimeea, acele
excepții care confirmă regula: ruși get-beget care se declară ucraineni, adică cetățeni ucraineni
loiali și patrioți ai țării lor Ucraina. Mass-media regimului rusesc nu dau
glas acestor oameni, dar ei există și nu sunt atât de puțini. În acești ruși
care se desolidarizează cu acțiunile lui Putin se vede ce este națiunea
adevărată, cea civică, adică apartenența la un cerc de valori sociale,
cetățenești, dar nu pur și simplu la cercul celor care utilizează aceeași
limbă; căci ce este limba dacă nu un simplu sistem de semne care ne servește
drept mijloc de comunicare? Rusia
însăși a folosit drept motiv principal al invadării Crimeii solidaritatea
etnică cu locuitorii ruși ai peninsulei, amenințați, chipurile, de fascismul
ucrainean. Apropo, atunci când Stalin a rupt Basarabia de la România în 1940,
motivul a fost acela că regiunea ar fi fost populată compact de ucraineni, care
nu mai puteau de dorul de a se reuni cu frații lor de sânge din Ucraina
Sovietică. Și România pune la baza
politicii sale aceeași sminteală etno-naționalistă, susținând cu putere în
Republica Moldova naționalismul etnic
românesc, în detrimentul națiunii
civice moldovenești. Paradoxal, este la fel și în Republica Moldova, unde istoria ar fi trebuit să dea anumite
învățăminte. Clasa politică de la Chișinău nu-și imaginează ce este o națiune
civică și continuă să producă naționalism etnic, costume de port popular,
sărbători naționale în gâlgâitul vinului și veselia orchestrelor de muzică
populară românească. În timp ce în școlile rusești ale Chișinăului cresc
generații de tineri rusofoni care nu știu limba română și care vor avea deci
grave probleme de integrare socială – pentru că limba oficială în Republica
Moldova este totuși limba română. Cine
sunt rusofonii neintegrați în națiunea civică moldovenească de fapt? Sunt
coloana a cincea a lui Putin. Rusofonii neintegrați din orașele și
orășelele Moldovei, împreună cu Transnistria și Găgăuzia, vor vota la un
eventual referendum pentru unirea pe veci cu Rusia-mamă. Iată ce consecințe are
sminteala etno-naționalistă a națiunilor titulare.
În
evenimentele din Ucraina moldovenii trebuie să se vadă ca într-o oglindă. Au
eșuat în a atrage Transnistria în proiectul lor național. Au eșuat în a trăi în
bună pace și înțelegere cu găgăuzii. Contează că le va face Europa ordine la ei
acasă, dar se înșală.
Totuși, care sunt cauzele ocupării obraznice
de către Rusia a Crimeii? Poate că Putin, speriat de independența energetică a
SUA, vrea să creeze o criză artificială care să crească prețul gazelor și
petrolului pe piața mondială. Poate e un semnal clar pentru Occident că Rusia
nu mai este dispusă să suporte înaintarea nestăvilită a Nato și lărgirea sferei
de influență economică a Uniunii Europene și Statelor Unite peste zona
tradițional rusească. Poate că este o încercare disperată a lui Putin de a
provoca în mod deliberat o criză în exterior pentru a se putea răfui mai ușor
cu opoziția din interior și a evita un Maidan în Piața Roșie. Poate să fie ori
una, ori alta, ori toate la un loc. E
clar însă că Putin joacă în defensivă. Rusia, acest colos militar superdotat cu
rachete balistice și submarine atomice, întins pe un teritoriu imens, este de
fapt o țară mizerabilă, cu o populație în descreștere, care se ține pe munca
emigranților moldoveni, tadjici, chinezi. Și e clar că manipularea opiniei
publice rusești și mondiale este atât de stângace, atât de grosolană, atât de
rău-mirositoare a propagandă sovietică, încât nu-i înșală decât pe pensionarii
cu nostalgii sovietice; și nu poate avea sorți de izbândă. Lumea întreagă, la
acest început de an, s-a convins că țarul Putin nu este un monarh luminat, ci
un dictator ordinar cu care-ți este rușine să stai la o masă. Sper ca falsa
exotică rusească de tip „Educazione siberiana” de Lilin și „Limonov” de
Emmanuel Carrère să aibă mai puțin succes în acest Occident plictisit și lacom de
senzații.
Nimeni
însă nu-l poate învinge pe Putin. Nu te joci cu armele atomice, și mai ales cu
interesele economice enorme ale Europei și Americii, cu toate că spiritul
războinic bate toba astăzi în inimile multora. Nu, nu suntem în 1914, nici în
1939, cele două războaie mondiale vor părea romantice și ecologice în
comparație cu dezastrul unui al treilea conflict mondial. Așa că îi revine
poporului rus sarcina de a-l dezamorsa pe Putin. Niște sancțiuni asumate în mod
responsabil de Occident, care să-l facă nesimpatic în ochii propriului popor pe
țarul moscovit, ar ajuta mult.
Nessun commento:
Posta un commento