ADEVĂRURI ȘI APARENȚE

Într-un articol din „Corriere della Sera”, „Qual è il vero potere forte”, Ernesto Galli della Loggia vorbea despre politica italiană dezvăluindu-i treptat secretele. Este o convingere a mai multor cetățeni italieni, zicea autorul, că dreapta și stânga nu se mai deosebesc în mod radical, că sunt chiar unul și acelaș lucru. A fi de dreapta ori a fi de stânga pentru politicienii italieni înseamnă a avea în primul rând puterea în mâni și a o folosi în interese personale, opțiunea politică propriu-zisă rezumându-se la un rol bine jucat.  Remarc faptul că nu era mai înainte așa, pentru că comuniștii italieni, dar și membrii altor partide politice au avut scopuri nobile, au urmărit cu adevărat binele poporului. Dar Ernesto Galli della Loggia nu se oprește la constatarea egalității dintre stânga și dreapta, vizibilă deja cu ochiul liber. Autorul spune că de fapt nu politicienii, chiar dacă aceștia se află la guvernare, sunt adevărații stăpâni ai situației. Și deasupra lor se află cineva care îi conduce, care îi cenzurează, care le poate vanifica cu ușurință eforturile. Cine? Legile supreme? Dumnezeu? Nu. Birocrația! O birocrație formată din înalți funcționari de stat, legată prin mii de fire de interesele ascunse ale industriașilor și ale băncilor. Nu e suficient să faci o lege, mai trebuie să-i asiguri funcționarea printr-o sumedenie de regulamente birocratice, de altfel ea este nulă. Ei bine, blocul acesta birocratic-corporativ este în stare să oprească totul, dacă ceva nu-i convine, și să facă din alb negru… Este emoționant să faci aceste descoperiri în realitatea cotidiană, să dai la o parte aparențele și să vezi adevărul gol-goluț.

Aceeași operație poate fi făcută și în cazul situației din Ucraina. Care poate să pară ceea ce spun că este mai toate mijloacele de informare în masă, adică lupta dintre, pe de o parte, europeiștii care vor să înglobeze Ucraina în Europa luminată a drepturilor și a bunăstării și, pe de altă parte, susținătorii obscuri ai unei Rusii totalitariste, imperialiste, retrograde. De fapt, după cum scriu unele portaluri din Ucraina, refuzul lui Ianukovici de a semna adeziunea la Uniunea Europeană nu depinde de orientarea politică sau de preferințele culturale ale președintelui ucrainean, nici de gusturile celorlalți guvernanți din Ucraina, ci de situația economică a țării, înglodată în datorii și lipsită de perspectiva de a le întoarce. Surprinzător, nu Rusia este principalul creditor al Ucrainei, și nu ea îi pune în primul rând sula în coaste. Rusia doar profită, „frățește”, de problemele Ucrainei. Pentru că deținătorii principali ai obligațiilor de stat ale Ucrainei sunt Statele Unite ale Americii, care au în mâinile lor 80-81% din întreaga datorie a țării. După care merge Rusia, cu 6,5%, UE și China cu 4,3%. Cele 15 miliarde de dolari oferite de Putin lui Ianukovici vor merge la stingerea datoriilor, dar nu vor face decât să prelungească agonia Ucrainei cu 2-3 ani. După care țara va trebui să se răsplătească cu ceea ce a pus în gaj, terenuri agricole, întreprinderi industriale. Și, deoarece Rusia țintește ca să cumpere la prețuri de nimic întreprinderile din complexul militar-industrial al Ucrainei, prețul la metrul cub de gaze i-a fost micșorat Kievului anume pentru ca fabricile de armament să continue a funcționa și să nu se distrugă până când pun rușii mâna pe ele…  

            Este greu să distingi adevărul de aparențe. Pare că europeiștii care protestează în piețele Ucrainei sunt oameni de bine, cetățeni cu un înalt simț de responsabilitate. Există, neîndoielnic, și de aceștia. Dar este tot atât de adevărat că slăbiciunea puterii a trezit furia vulgară, instinctele oarbe și o dreaptă naționalistă, fascistoidă de speriat. Reportajele fotografice din Ucraina ne arată oameni furioși, violențe fără margini, mijloace de luptă exotice: praștii, catapulte, scuturi, coifuri și armuri improvizate. A circulat în toată lumea un video cu un bărbat tânăr, arestat de forțele de ordine, dezbrăcat gol-pușcă în gerul de afară și umilit în fel și chip. Povestea lui urma să ilustreze atrocitățile regimului lui Ianukovici. Ei bine, este doar o aparență ceea ce ați văzut – am citit într-un articolaș rusesc. Tipul cu pricina a fost arestat după ce își turnase benzină pe haine cu clara intenție de a-și da foc. Poliția l-a oprit la timp. Și l-a dezbrăcat anume pentru ca să nu ia foc, deci i-a salvat viața. Cine are dreptate? Care este adevărul, care aparența? Greu de spus.

            E foarte distractiv însă, în legătură cu evenimentele de la Kiev și din alte orașe, să-i auzi pe unii patrioți cum vorbesc deja despre destrămarea Ucrainei și despre oportunitatea României de a-și întregi hotarele cu teritoriile populate de români din țara vecină. Cred că e prea devreme.

            Dacă ar fi să căutăm exemple pentru „adevăr și aparențe” în Republica Moldova, cel mai bine ar fi să folosim demascarea pe care scriitorul Vasile Ernu le-o face partidelor de stânga de la noi.  În Republica Moldova, spune Ernu, grupările politice sunt gândite în termeni de apartenență etnică și nicidecum civică; dacă te declari de stânga, ești etichetat ca pro-rus și anti-occidental. Dacă zici că ești de dreapta, vei fi pro-român și pro-occidental, nebăgând de seamă că Rusia astăzi este cel mai important bastion al neoliberalismului și că în Europa anume stânga a creat statul bunăstării. Partidul Comuniștilor al lui Voronin este profund conservator, deci de dreapta. Elementele cheie ale acestui partid sunt naționalismul moldovenesc, religia ortodoxă și controlul capitalului privat. Ambalajul acestor conținuturi e un populism care atrage prin discursuri despre pensii și asistență socială. La fel Partidul Democrat, zice Ernu, care e o structură subordonată afaceristului Plahotniuc.

 

DE VORBĂ CU MOTANUL MEU VIRTUAL

Măi motanule măi, tu n-ai auzit că te-am chemat?

Ce stai tu sub masă, măi, ca un poet turmentat,

Vino măi lângă mine, pisi-pisi, și toarce,

Pentru ca în lume să fie soare și pace.

Lasă urechea ceea și n-o mai scărpina,

Că-mprăștii perii tăi pisicești prin casa mea!

Și nu te holba la mine cu ochii tăi bulbucați,

De parcă-ai văzut un kilogram de cârnați!

Ai mare noroc, măi motane, ești natural și adevărat,

Pentru că n-am chemat doctorul și nu te-a castrat,

Ești deci fericit, măi, umbli liber pe acoperiș

Și intri pe ferestrele deschise furiș,

Și zădări câinii burghezilor, cu zgardă la gât și tinichele,

Pe care-i văd eu pe-afară, îmbrăcați în diverse obiele.

Înțelege, măi! Dacă stăpânu-tău vrea să te mai ție,

Apoi numai ca să fii un model de sălbăticie!

Deci, dacă n-ai să te sui hoțește pe masă – am să te bat!

Nu te vreau cuminte și civilizat.

Și chiar fără motiv, dintr-un moft, cu varga am să te ard,

Pentru c-așa m-a-nvățat  scriitorul Kipling Redyard.

He, Kipling a scris, măi motane, o poveste frumoasă

Despre cum au întrat mâțele la oameni în casă,

Despre femeia cea șireată, câine și alte dobitoace,

 Despre cum pisica l-a învățat pe puiul de om să se joace.

Hai vino în brațe să-ți mai spun cât ești de prost,

Știi tu că filmul meu preferat este „Ghost”?

Tu, măi motane, crezi în fantome, ori, ha-ha, în dumnezeu?

Lui stăpânu-tău îi place poezia, dar este ateu.

Ești tare mărginit, măi pisice, și cred că habar nu ai

De Luceafărul, de marele poet Eminescu Mihai,

Care, bagă bine de seamă, pe motani în opera sa i-a pomenit

Și-a utilizat expresia latinească Anathema sit!

Ș-acum gata, marș afară, mă duc la lucru!

DESPRE UNIREA CU REPUBLICA CURVELOR ȘI BEȚIVILOR

Ciondăneli folclorice

Nu simbolizează nimic. E pur și simplu o fotografie frumoasă

La început a fost ideea proiectului de țară al României, anunțată de Președintele Băsescu - Unirea cu Basarabia, pentru că sângele apă nu se face. A urmat răspunsul sec al premierului moldovean Iurie Leancă: Republica Moldova nu e pregătită de Unire, preferăm să ne integrăm în Uniunea Europeană, iar „parcursul european nu înseamnă pierderea suveranității, sub nicio formă a statului Republica Moldova.” La care consilierii Președintelui Băsescu au reacționat cu o supărare greu reținută, zicând că iată, Leancă parcă era diplomat, părea să aibă viitor, dar după cum cum se vede… Dar ce să vrei de la unul care a învățat diplomația la Moscova! Replica însă nu a părut suficient de dură pentru nesimțiții de moldoveni. Și atunci a ieșit la ușa cortului Radu Banciu de la B1TV și a dat odată cu bâta în baltă de-au sărit stropii până la cer: Leancă este un terchea-berchea! Iar moldovenii sunt   „... niște lături în toate domeniile, care au atârnat de România exact ca borfașul  care a zis: mai dă-mi și mie niște bani de țigări. Nu-ți dau bă! Mai dă-mi atunci niște bani de pâine. Nu că tu-i bei! Ăștia sunt moldovenii! (...) Am explicat și cu toți nătărăii ăia care veneau studenți din Republica Moldova, unu nu reușea să treacă clasa, da? Zeci, erau bursieri pe banii statului român, primiți în brațe, toate curvele alea ale lor care rămâneau gravide în primul semestru și așa mai departe. O rușine de oameni! Da?”

 Preț de o clipă, moldovenii au rămas cu gura căscată. Nu înțelegeau gluma, nu pricepeau pamfletul. Păreau complet anihilați. Dar iată că îi scoate din toropeală și le dă curaj o fetișcană, Virginia Romanovici, studentă la Timișoara:

Virginia Romanovici

 „ Eu tot fac parte din rușinea de oameni, numai că eu am reușit să trec clasa și nu am rămas gravidă în primul semestru. Ura! (genial, acest Ura! – V.D.)

Sunt studentă în Timișoara anul doi, la Jurnalism. Stau în cameră cu alte două moldovence: una anul doi și alta anul trei. Nici una nu a rămas gravidă din primul semestru și nici una nu a rămas clasa. Pe lângă colegele mele de cameră, mai am o mulțime de prieteni (moldoveni și ei) studenți aici. Ciudat este că nimănui nu i s-a spus precum că ar fi „lături”.  Am prieteni anul cinci la medicină, studenți cu diplome în științe inginerești, masteranzi cu burse de merit și doctoranzi. Mai cunosc profesori care predau la facultățile cele mai prestigioase din Timișoara, medici, arhitecți, ingineri, tot moldoveni și ei. Mă mir cum a lăsat Ministerul Educației sau Ministerul Sănătății, ca niște nătărăi să le lecuiască românii sau să le predea studenților români?

Mai știu curve și bețivi, tot studenți în Timișoara ce nu pot trece clasa, care sunt plecați cu Erasmus în Franța, Germania, Portugalia, Polonia și alte țări din Europa. Au rezultate minunate! Eu doar mă întreb cum a putut statul român să trimită în Europa niște nătărăi? Și mai ales, cum au putut acești nătărăi să aibă succes acolo?

Și mai vreau să vă reamintesc, domnule Radu, că noi nu umblăm cu cerutul, nici în România, nici în Europa. Și cu toate că de când trăiesc în România m-am convins că românii sunt buni, educați și inteligenți, țin să vă reamintesc că în Europa nu moldovenii sunt numiți cerșetori, ci românii.”

Are vervă! I-a zis-o bine Virginia!.. Și s-a pornit deci sfada. Scriu intelectualii, articole docte și politicește corecte, și își dau cu părerea, mai pe de-a dreptul, cu vorbe buruienoase, oamenii simpli, țăranii de la brazdă cu calculator pe masă. E o sfadă, aceasta, în cele mai bune tradiții folclorice românești. Mi-a amintit clasicele, savuroasele ciondăneli între vecini, și amintirea aceasta mă unge la inimă cu miere. „- Uită-te, fa, la tine cine ești și cum arăți. Curva satului! – Ba curvă e mă-ta!” Ori: „- Măi băiete măi, tat-to era om de pâine, dar tu ești căcat de câine, ca și tat-o… - Să mă pupi într-un loc, moșule!” E o sfadă care ne apropie unii de alții, români și moldoveni, în ciuda animozităților existente, în ciuda a „curve”, „nătărăi”, „țigani borâți” care se ciocnesc în zbor de asupra apelor liniștite ale Prutului. În felul acesta noi ne cunoaștem mai bine, ne punem la încercare unul pe altul, românii învață ce înseamnă „pidar”, basarabenii află care-i treaba cu „sictir”-ul și cu bășcălia.

Basarabia, pământ românesc?

Dar, dacă lăsăm folclorul la o parte și facem o încercare de analiză serioasă a situației, nu vom putea să nu observăm câteva lucruri evidente.

1. Președintele Băsescu vrea să facă Proiectul Unirii fără a se sfătui cu liderii de la Chișinău, iar o unire fără consimțământul celeilalte părți nu mai este unire. Concluzia nu e imposibilitatea Unirii, ci doar lipsa vocației unioniste a Președintelui Băsescu.

2. Există în România o iritare puternică cu privire la așa zisa Basarabie. Imaginea moldoveanului rusificat și obraznic, care vrea cetățenie ca să-și facă interesele, a studentei curve, a studentului bețiv care nu învață, a speculantului mărunt care vinde țigări și alimente – nu este atât de agreabilă. Prin urmare, vocile supărate ale celor ca Banciu, ori mai bine zis, cei cărora Banciu le-a dat voce în ieșirea sa au într-un fel dreptate. Că nu este corect să-i pui pe toți într-o oală e altceva. Că există, la o altă extremă, și păreri care fac din moldoveni busuioc de pus la icoane, e iarăși altceva.

3. Și în discursul lui Radu Banciu, și în discursul Virginiei Romanovici moldovenii și românii sunt priviți ca două comunități diferite una de alta. Basarabenii lui Banciu sunt „o rușine de oameni”, românii Virginiei, cu toate că sunt „buni, educați și inteligenți”, au peste hotare faima de „cerșetori”. Concluzia e că ambii recunosc în mod indirect că avem de față două națiuni diferite. Și de fapt, discriminarea de care se face vinovat Banciu și pentru care a fost amendat postul B1TV, conform Codului, se referă nu la rasă, religie, sex, orientare sexuală sau etnie, ci anume la naționalitate.

4. Din multitudinea de voci românești care au comentat cazul Banciu iese pregnant în evidență că și intelectualii români, și oamenii de rând nu reușesc să înțeleagă și să respecte suveranitatea Republicii Moldova, care, așa săracă cum e, este o țară independentă, o națiune diferită de națiunea românească. Ei ne socot, și cei care ne respectă, și cei care ne înjură, drept Basarabia, provincia lor pierdută, de recuperat. Pentru demnitatea cetățeanului Republicii Moldova, fie el unionist ori nu, aceasta e o jignire de neiertat.  Unirea trebuie însă să pornească de pe poziții de egalitate, de altfel e o anexiune. Iată ce scrie în acest sens, pe blogul Virginiei Romanovici, George Ovidiu Mutuleanu: „Nu sunt deloc de acord cu acest personaj, Radu Banciu, și ai făcut foarte bine când i-ai dat această replică, dar greșești si tu când spui: "țin să vă reamintesc că în Europa nu moldovenii sunt numiți cerșetori, ci românii". Greșești deoarece și voi, până la urmă, sunteți tot români. Moldova nu este altceva decât un teritoriu românesc ce ne-a fost furat de către ruși.” Nu, domnule Mutuleanu, noi putem fi români de limbă, dar nu și de națiune. Noi nu suntem provincia românească Basarabia, noi suntem statul Republica Moldova și națiunea moldovenească. Un eventual discurs despre unire de aici, de la această premiză trebuie să pornească.

Au moldovenii voința de a fi națiune?

În replica domnului Mutuleanu, „sunteți și voi români”, este ignorată anume deosebirea dintre moldoveni și români pe care o revendică Virginia. Nu e numaidecât ca ceea ce revendică Virginia să fie și adevărat, pentru că există în străinătate și criminalitate moldovenească, și cerșetori moldoveni, și pur și simplu porcării moldovenești – dar nu suntem atât de vizibili ca românii pentru că suntem mai puțini! Totuși, deosebirile există. Aceste deosebiri, vreau să fiu înțeles clar, nu sunt bariere de netrecut. Vin din experiențele istorice basarabene, por fi anulate în puțini ani de conviețuire comună, tot așa de altfel cum are loc integrarea românilor și moldovenilor în societățile occidentale: națiunea care te găzduiește îți împrumută, ca pe o haină, limbă, interjecții și tonalități, atitudini și aptitudini, gusturi alimentare, superstiții, plăceri culturale. Pentru că omul știe să se adapteze, pentru că omul e ca femeia, care e ca salcia: unde o pui – se prinde!

 Și apoi, deosebirile despre care vorbesc mai sus sunt irilevante. Cetățenii Republicii Moldova, teoretic, ar putea să fie absolut identici cu cetățenii României – și totodată să vrea să aibă o țară și o națiune diferită de România! O națiune ca un proiect social, o națiune ca o afacere, ca o provocare lumii. Noi suntem diferiți nu numaidecât pentru că așa este, dar și pentru că așa vrem noi, pentru că avem voința de a fi altceva. Nu depinde de trecut. O națiune, în primul rând este voința de a fi națiune. Moldovenii ar avea chiar dreptul de a numi în Constituție limba lor ca limbă moldovenească, nimeni nu le-ar interzice-o, doar bunul simț!

 Au moldovenii voința de a fi națiune? Da, construcția statului moldovenesc după 1991, cu toate neajunsurile și încetineala lui, apoi proiectul actual de aderare la Uniunea Europeană vorbesc despre voința moldovenilor de a avea propria națiune. Dar a crea o națiune mică, lipsită de resurse, sortită să fie și din punct de vedere cultural un apendice al României, nu pare să fie o treabă chiar bine gândită, nu? Răspunsul la această dificilă întrebare poate fi ori ambiția nemăsurată a unui popor care își iubește independența mai presus de orice, ori lăcomia de putere și bogăție a unei clase politice fără scrupule! Atâta timp cât politicienii moldoveni sunt votați și țin situația sub control, una e egală cu alta.

Demontarea mitului patriei-mame

            Vremurile de libertate pe care le trăim au favorizat enorm contactele dintre cele două maluri ale Prutului. Mii și mii de cetățeni moldoveni s-au integrat în societatea românească. Nu lipsesc nici cetățenii români integrați în societatea moldovenească. Cu toate acestea, povestea lacrimogenă despre ruperea Basarabiei de la sânul patriei-mame  continuă să rămână puternic înrădăcinată în conștiința românească. Infamia din 1812! Sublima Unire din 1918, Sfatul Țării! Această poveste însă nu spune că țăranul basarabean din imperiul țarist nu avea motive să-l invidieze pe țăranul din regatul României, pentru că trăia mai bine ca el. Nu spune această poveste că țăranul basarabean a fost atras de revoluția rusească din 1917, pentru că îi promitea pământ, că fruntașii basarabeni aveau și ei puternice simpatii socialiste și că și-ar fi dorit mai degrabă ca Basarabia să devină o republică democrată din cadrul Rusiei decât o provincie din România, care cu doar câțiva ani mai înainte înăbușise în sânge răscoala țărănească… Că raptul Basarabiei în 1940, că deportările staliniste și foametea organizată din 1946-1947 au fost crime oribile nu există nicio îndoială, dar de ce să nu recunoaștem că realizările economice și culturale ale Republicii Moldovenești în perioada sovietică au fost considerabile? Că am creat și statalitate, și cultură, și bunăstare socială? Că rusul nu a fost urât și considerat ocupant și că moldovenii din URSS erau cetățeni sovietici foarte loiali. A doua mare revoluție rusească, perestroika, i-a înflăcărat foarte mult pe moldoveni, dar nu contra Uniunii, ci la lupta pentru drepturi naționale și democratice.

Aceste realități încă nu au pătruns în conștiința românească. Românul, rusofob prin tradiție, se așteaptă de obicei ca basarabeanul să-l urască pe rus și rămâne contrariat când îl aude vorbind rușește. Și se mai așteaptă să fie privit ca „frate” și, dacă se poate, ca „frate mai mare”, care are o limbă mai curată, scriitori mai talentați, munți și mare etc. Dar românul are surpriza, de multe ori, să fie tratat el însuși de pe poziții de superioritate. Basarabeanul strâmbă din nas la manele, la șmecheriile tipice, la aspectele caragialești ale românului, la țigănismele din limba română. Nu vrea să fie ocrotit de nicio patrie-mamă. Nu are nevoie de un frate mai mare. Mofturos, basarabeanul ăsta.

Patria-mamă, dușmanul de moarte al Unirii

E foarte greu să spui ceva contra unirii tuturor românilor într-un stat. Unirea, adevăr proverbial, înseamnă putere. Fiecare regiune, fiecare grai, fiecare comunitate își poate sublima valorile prin înmulțirea lor cu coeficientul de putere al întregii țări. Republica Moldova ar avea de câștigat enorm de la Unirea cu România, după cum ar avea de câștigat și România. Unirea ar însemna o simplificare a vieții a milioane de cetățeni, o libertate mai mare, o diminuare a birocrației. Dar tocmai pentru că Unirea este un ideal atât de frumos, ea nu poate fi compromisă cu vorbărie goală. Și nu poate fi bazată pe fundamentul șubred al unor concepte perimate. E o treabă foarte serioasă, care trebuie să dureze în timp. Propunerile despre Unire ale lui Traian Băsescu, pentru ca să nu fie vorbe goale și propagandă electorală, ar trebui să aibă în dosul lor proiecte discutate pe ambele maluri ale Prutului. Iar conceptul patriei-mame cu ideea adiacentă că Basarabia este apriori pământ românesc, adică al României, este dușmanul de moarte al Unirii. Nu mai există Basarabia, există statul Republica Moldova. Tânăra națiune moldovenească care îl populează, formată din diferite etnii, nu trebuie provocată cu diversiuni unioniste. Trebuie respectată și lăsată în pace pentru ca să se formeze și să-și găsească echilibrele interne. Numai după constituirea deplină a națiunii moldovenești, pe baza limbii române și a consensului civic, va fi posibil și un discurs serios despre Unire.

Iar după Unire curvele, bețivii, cerșetorii și toți ceilalți vor trăi ca-n sânul lui Avram. Ura!

CATINCA MORĂRESCU ȘI CESARE LOMBROSO

În tinerețea ei, Catinca Morărescu, fostă profesoară de limbă română, în Italia assistente socio-sanitaria, îl citise cu multă pasiune pe Bogdan Petriceicu Hasdeu. Începuse cu clasica poezie despre mărețul brad pe-naltul plai care stă verde-n orice vreme, apoi trecu la „Răzvan și Vidra”, apoi citi dintr-o răsuflare monografia despre Ioan Vodă cel Cumplit. Povestea istorică a lui Hasdeu o făcu să plângă cu sughițuri, zdruncinată de măreția personajului, de infinita ticăloșie a trădătorului Golia, de trista soartă a Țării Moldovei. Totuși, în viața Catincăi aceste opere ale lui Hasdeu nu avură vreo cât de mică însemnătate. Ceea ce o schimbă cu adevărat, punând o amprentă de neșters pe toată devenirea ei spirituală, fu o povestire mică, de doar câteva pagini, numită „Filosofia portretului lui Țepeș”.

În această Filosofie Hasdeu cerceta portretul lui Țepeș cu instrumentele fisiognomiei, sau fisiognomoniei, acea știință care avea de fapt puține elemente științifice, dar care a bântuit cu putere prin capetele intelectualilor din secolele 19 și 20. Unul din clasicii fisiognomiei a fost Cesare Lombroso, autorul „Omului criminal”. Lombroso vedea o netă legătură dintre înfățișarea omului, eventualele sale deformități, și faptele antisociale pe care acesta le comitea. Cu toate enormitățile afirmate, medicul acesta torinez a avut o considerabilă influență asupra societății și literaturii, mai mulți scriitori zugrăvindu-i pe criminali conform trăsăturilor indicate de Lombroso.

 Ei bine, profesoara noastră Catinca Morărescu,  înțelegea foarte bine, cu rațiunea, că o frunte înaltă nu întotdeauna înseamnă geniu și inteligență. Dar cu inima, care îi rămăsese cea din tinerețe, continua să aprecieze oamenii după legile științei învățate din „Filosofia portretului lui Țepeș”. Și atunci când vedea o frunte frumos boltită exclama în sinea ei: „O, o așa frunte nu poate aparține decât unui bărbat cu cea mai viguroasă inteligență!” Tot astfel, nu avea nicio încredere față de bracocefali, bărbatul cu care s-a căsătorit era un dolicocefal cu capul alungit, bărbia pronunțată și despicată – în semn de desfrâu, zicea ea! –  și un nas acvilin de tot respectul. Ea însăși avea nasul cârn. Hasdeu a făcut-o să sufere îndelung din cauza nasului ei plebeu, căci scria în povestirea despre Țepeș că un nas cârn nu dovedește niciodată o mare capacitate. Se și resemnase, de fapt. În schimb, Catinca era mândră de ceea ce Hasdeu chema pallium. Adică distanța dintre nas și gură, pe care ea o avea mică, semn de neîndoielnică noblețe spirituală!

Soțul Catincăi se interesa mai puțin de fisiognomie. Mai mult decât curbura craniilor, îi trezesc curiozitatea științifică curburile de tip B ale figurilor feminine. Făcuse în acest domeniu îndelungi observații. Concluzia sa e pesimistă: umanitatea degenerează, pentru că sunt prea puține femei cu adevărat frumoase, adică cu picioare subțiri, cu coapse dezvoltate, înalte, cum îi plac lui. Singura speranță pe care o mai nutrește e ingineria genetică, care urmează să facă lucrul murdar care revenea selecției naturale înlăturate – adică să elimineze treptat toate defectele umanității, în primul rând cele insuportabile pentru ochii bărbaților. „Tu numai uite unde a ajuns perversiunea oamenilor! Nu e suficient că au ajuns ei înșiși niște degenerați, se mai înconjoară cu fel de fel de animale degenerate! Vezi pe stradă câini de o micime, de un aspect înfricoșător, special selecționați pentru a deveni monștri de buzunar pentru burghezia asta infamă!.. A morte Dudù!” – zice soțul sorbind cu plăcere vinul din pahar. Ascultându-i distrată perorațiile, Catinca îi face următorul reproș: „Îmi pare rău că nu m-am uitat mai bine, în timpul primelor noastre întâlniri, la tăietura sprâncenelor tale și la expresia ochilor. Aș fi detectat caracteristicile cruzimii! Expresia cea mai blândă a ochilor tăi e ironia! Ai fi fost demn de a deveni, după moarte, un obiect de cercetare al lui Cesare Lombroso. Craniul tău cu multiple deformații ar deveni un prețios exponat de muzeu.”

... Astăzi Catinca s-a întors de la lucru mai târziu ca de obicei.

- Pe unde umbli, ușernico? Am pregătit niște cartofi înăbușiți cu carne minunați. Uite că s-au răcit.

- M-am reținut la o pacientă a mea... Tu știi cine e? Tu știi cum o cheamă? Hai că nu ghicești o mie de ani!

- Apu, oi ști dacă mi-i spune, cucoană...

- Apoi află că e strănepoata lui Cesare Lombroso!

- Ei da, nu mai spune...

- Da-da. Am văzut că e Lombroso și am întrebat-o: signora, da nu carecumva... Și ea a zis cu naturalețe că da. Mi-a oferit o cafea și mi-a povestit multe și mărunte. I-am povestit și eu ce probleme am avut cu nasul meu cârn. Și ce probleme îți faci tu cu degenerarea umanității și a rasei canine...

Care ar fi concluzia acestei istorii, morala fabulei? Cei doi moldoveni de mai sus au locuit mai înainte de a emigra în Italia într-un sat din Moldova. Pe de o parte, e rău că au emigrat, abandonând pământul strămoșesc și satul natal. Dar pe de altă parte se află acum la Roma, în caput mundis, în centrul lumii. Și se ating, fără ca să vrea, de viețile unor oameni celebri, de întâmplările unor istorii importante, calcă pe pietrele antichității. E bine? E bine, mai bine decât dacă stăteau acasă pe cuptor, pentru că omul e ca bradul lui Hasdeu: „De-ar fi să-i dați în văi adânci odihnă dezmierdată, răpindu-i viscole și stânci, l-ați omorî pe dată!”

GALA STUDENȚILOR ORIGINARI DIN REPUBLICA MOLDOVA

Recolonizarea planetei Moldova

Citesc cu emoție tot ce se scrie despre cucerirea spațiului. Se descoperă stele asemănătoare cu soarele nostru, care s-ar putea să aibă planete pe care e posibilă viața. Se descoperă planete, la mii de ani-lumină depărtare, pe care ni le imaginăm ca alte Pământuri, bune de însămânțat cu viață umană, cu livezi în floare și râsete de copii. Trimitem mașini inteligente pe Lună și pe Marte, care scotocesc în căutarea unor oportunități pentru umanitate. Am ajuns să facem înscrieri pentru prima expediție umană pe Marte. Se fac proiectele unor colonii marțiene, sub cupole de sticlă, cu atmosferă artificială, menite a exploata resursele planetei roșii și a-i schimba treptat înfățișarea, înzestrând-o cu atmosferă, floră și faună. Încântătoare, îmbătătoare aceste perspective!

Dar mă trezesc din beția visărilor gândindu-mă la țara mea și la satele ei pustiite, la tristele căruțe de un cal care îi simbolizează sărăcia, la părinții care se întorc de la hramul din satul vecin cu o astfel de căruță și care își scapă din mâini, de beți ce-s, copilul. Care copil cade din căruță și moare, iar ziarele scriu despre eveniment. Cum oare este posibil, mă gândesc, să colonizăm spațiile cosmice lăsând în pustiire și deznădejde Moldova aceasta a noastră, gură de rai prin definiție? Cine recolonizează planeta Moldova, abandonată de forța ei de muncă și de tineretul ei studios?

La această întrebare, până acum, s-au auzit doar răspunsuri sceptice. Se pare însă că la sfârșitul anului trecut zodiile ne-au fost favorabile. Stelele s-au poziționat pe firmament în așa fel, ca Moldova să semneze la Vilnius niște acorduri în vederea asocierii cu Uniunea Europeană. Dar oare apropierea de Europa va fi cu adevărat benefică pentru pământul nostru, ori va provoca, din contra, o depopulare și mai gravă a țării? Nu se știe. Depinde de noi. Vom renaște însă la sigur dacă vom organiza mai multe evenimente asemănătoare cu cel despre care vreau să vorbesc mai jos.

O sărbătoare a celor mai buni mesageri ai Moldovei în lume

Luminoasa idee de a face o gală a studenților moldoveni din străinătate, așa cum se face și în România Gala Studenților Români din Străinătate, s-a născut în Asociația Studenților Moldoveni din Franța „Jeunes Moldaves”. Promotorii ei au fost Liliana Roșca, Doina Guzun, Dumitru Vicol, Dorin Dușciac. Ideea a fost susținută de Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, de Liga Studenților Români din Străinătate, de Comunitatea Moldovenilor din Québec, de Comunitatea Moldovenilor din Olanda și de Asociația Union Interculturelle Constellation Culture, materializându-se în proiectul „Excelență Academică pentru Moldova”. Acceptată cu entuziasm de guvernul Republicii Moldova, susținută financiar prin Proiectul Uniunii Europene „Consolidarea capacităților de gestionare a migrației în Republica Moldova”, inițiativa celor de la „Jeunes Moldaves” s-a transformat într-un eveniment deosebit de frumos.

Au fost prezentate la concurs dosarele a 205 studenți și absolvenți din 21 de țări ale lumii. Pe 19 decembrie 2013 a fost publicată lista studenților nominalizați pentru premiere. Iar pe 4 ianuarie 2014 a avut loc Gala propriu-zisă, în Palatul Republicii, la Chișinău.  În total, au fost decernate 11 premii întâi, 21 de mențiuni pentru cele 4 regiuni (Europa Centrală și de Est, Europa de Vest, SUA și Canada, Alte continente). Câștigătorii au primit diplome din partea echipei de organizare, diplome de gradul I, II și III din partea Premierului Republicii Moldova, precum și 18 aparate foto Olympus, 11 tablete Asus Nexus, 4 Kindle și un aparat foto Canon. În cadrul ceremoniei, Iurie Leancă i-a acordat lui Victor Buza, doctorand în fizică la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, „Premiul Special” pentru realizări deosebite și contribuție substanțială la dezvoltarea științei și la promovarea imaginii și prestigiului Republicii Moldova pe plan internațional.

Pentru ca să te cuprindă încântarea pentru acest eveniment e suficient să citești la întâmplare numele cu sonorități multietnice ale învingătorilor și universitățile de unde vin ei: Sumareva Maria - University of Miami, Frost School of Music, USA ; Ciorba Mihai – École des Hautes Études Commerciales, Université de Montréal; Perciun Dan – Cambridge University; Guțu Dorin – University of Toyama, Japan; Sanduleac Lidia – Central China Normal University; Mitrofan Mircea – Universitatea Bioterra, București, România; Fakeeh Amir – University of Cambridge… Suntem în toată lumea! Învățăm, ne deschidem spre alte culturi, explorăm universuri depărtate! Noi, copiii satelor pline de glod și sărăcie, prin care circulă căruțe trase de un cal!..

Dar e o adevărată delectare estetică să vezi fețele frumoase și inteligente ale acestor tineri la o sărbătoare pe care Moldova le-o dedică anume lor, încurajându-i în felul acesta „s-apuce înainte, s-ajungă cât de sus” – și poate – având în vedere onoarea ce li se face, să se întoarcă la baștină.  „Gala Studenţilor originari din Republica Moldova este o idee nemaipomenită care se va contura în timp. Sprijinul tinerilor este prioritate a cabinetului de miniştri şi vreau ca toată lumea din ţara noastră să afle despre performanţele pe care le ating aceşti tineri departe de casă, în alte condiţii. Ei au demonstrat că sunt foarte buni şi că ne reprezintă ţara cu mândrie", a ținut să sublinieze premierul Iurie Leancă, patronul evenimentului.

Desigur, țara noastră nu întotdeauna poate oferi niște slujbe atractive pentru acești juni – corupți de străinătate pentru virtuțile lor! Este însă suficient ca să nu-i uităm, să le spunem un cuvânt de dragoste și încurajare. Și într-o bună zi ei vor reveni dintre stele, vor descăleca, ca să recolonizeze planeta Moldova.