ADEVĂRURI ȘI APARENȚE

Într-un articol din „Corriere della Sera”, „Qual è il vero potere forte”, Ernesto Galli della Loggia vorbea despre politica italiană dezvăluindu-i treptat secretele. Este o convingere a mai multor cetățeni italieni, zicea autorul, că dreapta și stânga nu se mai deosebesc în mod radical, că sunt chiar unul și acelaș lucru. A fi de dreapta ori a fi de stânga pentru politicienii italieni înseamnă a avea în primul rând puterea în mâni și a o folosi în interese personale, opțiunea politică propriu-zisă rezumându-se la un rol bine jucat.  Remarc faptul că nu era mai înainte așa, pentru că comuniștii italieni, dar și membrii altor partide politice au avut scopuri nobile, au urmărit cu adevărat binele poporului. Dar Ernesto Galli della Loggia nu se oprește la constatarea egalității dintre stânga și dreapta, vizibilă deja cu ochiul liber. Autorul spune că de fapt nu politicienii, chiar dacă aceștia se află la guvernare, sunt adevărații stăpâni ai situației. Și deasupra lor se află cineva care îi conduce, care îi cenzurează, care le poate vanifica cu ușurință eforturile. Cine? Legile supreme? Dumnezeu? Nu. Birocrația! O birocrație formată din înalți funcționari de stat, legată prin mii de fire de interesele ascunse ale industriașilor și ale băncilor. Nu e suficient să faci o lege, mai trebuie să-i asiguri funcționarea printr-o sumedenie de regulamente birocratice, de altfel ea este nulă. Ei bine, blocul acesta birocratic-corporativ este în stare să oprească totul, dacă ceva nu-i convine, și să facă din alb negru… Este emoționant să faci aceste descoperiri în realitatea cotidiană, să dai la o parte aparențele și să vezi adevărul gol-goluț.

Aceeași operație poate fi făcută și în cazul situației din Ucraina. Care poate să pară ceea ce spun că este mai toate mijloacele de informare în masă, adică lupta dintre, pe de o parte, europeiștii care vor să înglobeze Ucraina în Europa luminată a drepturilor și a bunăstării și, pe de altă parte, susținătorii obscuri ai unei Rusii totalitariste, imperialiste, retrograde. De fapt, după cum scriu unele portaluri din Ucraina, refuzul lui Ianukovici de a semna adeziunea la Uniunea Europeană nu depinde de orientarea politică sau de preferințele culturale ale președintelui ucrainean, nici de gusturile celorlalți guvernanți din Ucraina, ci de situația economică a țării, înglodată în datorii și lipsită de perspectiva de a le întoarce. Surprinzător, nu Rusia este principalul creditor al Ucrainei, și nu ea îi pune în primul rând sula în coaste. Rusia doar profită, „frățește”, de problemele Ucrainei. Pentru că deținătorii principali ai obligațiilor de stat ale Ucrainei sunt Statele Unite ale Americii, care au în mâinile lor 80-81% din întreaga datorie a țării. După care merge Rusia, cu 6,5%, UE și China cu 4,3%. Cele 15 miliarde de dolari oferite de Putin lui Ianukovici vor merge la stingerea datoriilor, dar nu vor face decât să prelungească agonia Ucrainei cu 2-3 ani. După care țara va trebui să se răsplătească cu ceea ce a pus în gaj, terenuri agricole, întreprinderi industriale. Și, deoarece Rusia țintește ca să cumpere la prețuri de nimic întreprinderile din complexul militar-industrial al Ucrainei, prețul la metrul cub de gaze i-a fost micșorat Kievului anume pentru ca fabricile de armament să continue a funcționa și să nu se distrugă până când pun rușii mâna pe ele…  

            Este greu să distingi adevărul de aparențe. Pare că europeiștii care protestează în piețele Ucrainei sunt oameni de bine, cetățeni cu un înalt simț de responsabilitate. Există, neîndoielnic, și de aceștia. Dar este tot atât de adevărat că slăbiciunea puterii a trezit furia vulgară, instinctele oarbe și o dreaptă naționalistă, fascistoidă de speriat. Reportajele fotografice din Ucraina ne arată oameni furioși, violențe fără margini, mijloace de luptă exotice: praștii, catapulte, scuturi, coifuri și armuri improvizate. A circulat în toată lumea un video cu un bărbat tânăr, arestat de forțele de ordine, dezbrăcat gol-pușcă în gerul de afară și umilit în fel și chip. Povestea lui urma să ilustreze atrocitățile regimului lui Ianukovici. Ei bine, este doar o aparență ceea ce ați văzut – am citit într-un articolaș rusesc. Tipul cu pricina a fost arestat după ce își turnase benzină pe haine cu clara intenție de a-și da foc. Poliția l-a oprit la timp. Și l-a dezbrăcat anume pentru ca să nu ia foc, deci i-a salvat viața. Cine are dreptate? Care este adevărul, care aparența? Greu de spus.

            E foarte distractiv însă, în legătură cu evenimentele de la Kiev și din alte orașe, să-i auzi pe unii patrioți cum vorbesc deja despre destrămarea Ucrainei și despre oportunitatea României de a-și întregi hotarele cu teritoriile populate de români din țara vecină. Cred că e prea devreme.

            Dacă ar fi să căutăm exemple pentru „adevăr și aparențe” în Republica Moldova, cel mai bine ar fi să folosim demascarea pe care scriitorul Vasile Ernu le-o face partidelor de stânga de la noi.  În Republica Moldova, spune Ernu, grupările politice sunt gândite în termeni de apartenență etnică și nicidecum civică; dacă te declari de stânga, ești etichetat ca pro-rus și anti-occidental. Dacă zici că ești de dreapta, vei fi pro-român și pro-occidental, nebăgând de seamă că Rusia astăzi este cel mai important bastion al neoliberalismului și că în Europa anume stânga a creat statul bunăstării. Partidul Comuniștilor al lui Voronin este profund conservator, deci de dreapta. Elementele cheie ale acestui partid sunt naționalismul moldovenesc, religia ortodoxă și controlul capitalului privat. Ambalajul acestor conținuturi e un populism care atrage prin discursuri despre pensii și asistență socială. La fel Partidul Democrat, zice Ernu, care e o structură subordonată afaceristului Plahotniuc.

 

GRECISME MOLDOVENEȘTI

De la o vreme, nu există analiză politică din Republica Moldova care să poată evita grecismul oligarh. Cuvântul acesta se află de altfel în strânsă legătură cu alte grecisme ce poartă rezonanțele antichității în modernitate, cum ar fi democrație, tiranie, plutocrație, demagogie și altele. Vlad Plahotniuc este numele oligarhului nostru. Anume acest ipochimen este  plutocratul, care atrofiază democrația corupând-o cu bogăția sa hipertrofiată, care se ascunde după demagogia mijloacelor sale mass-media și care tiranizează țara pentru a-și satisface interesele. Este el Inamicul Public nr. 1... Zic lucrurile acestea nu pentru a-l învinui de ceva pe Vlad Plahotniuc, pe care nu-l cunosc și care s-ar putea să fie un om de treabă, un om de afaceri genial, un filantrop și o personalitate politică de mare viitor. O fac doar pentru a descrie atmosfera care se respiră în polis-ul Chișinăului și care în ultima vreme a devenit frenetică. Alianța de guvernare s-a destrămat, anticipatele par iminente, iar comuniștii jubilează. Și bineînțeles, agora moldovenească, potențată enorm de internet, vuiește.

            Experiența italiană ne învață cât de periculos poate fi un om foarte bogat ca Berlusconi atunci când „descalecă” în politică, ce conflicte de interese enorme trezește, câtă corupție poate împrăștia în jur. Dar și câtă energie cere de la forțele sănătoase ale societății pentru a fi combătut! Societatea moldovenească își dă foarte bine seama de pericolele care o pasc, dar nu reacționează cu forța cuvenită. Pentru că încă nu o are.

            Este grăitor în acest sens felul cum l-a demascat Vlad Filat pe Vlad Plahotniuc în foarte importantul său discurs din 13 februarie 2013, rostit la un briefing.  Acest discurs, în primul rând prin pasiunea civilă care îl animă, cred că nu are precedent în politica moldovenească. Asupra membrilor alianței a plouat cu o serie de grave învinuiri: miniștrii din guvernul Filat nu se supun autorității primului ministru, ci partidului din care fac parte; unii din aceștia chiar obstrucționează hotărârile guvernului. Cazul de la Pădurea Domnească a făcut să explodeze conflictul intern din Alianță. Iar nodul întregii probleme, a sugerat Filat, este anume Plahotniuc. „ Astăzi, suntem martorii unei campanii de sacrificare a intereselor statului în numele intereselor unei singure persoane obscure. Această persoană şi-a cumpărat un loc în politică, iar acum vrea să-şi cumpere o ţară. Pentru el, astfel de noţiuni ca „statul de drept”, „democraţie”, „integrare europeană”, „bunăstarea cetăţenilor” sînt doar cuvinte fără de sens. Această campanie are două elemente distincte. Ambele sunt realizate prin aceleaşi metode, aceleaşi instituţii şi chiar aceleaşi persoane ca în perioada guvernării comuniste. Primul element ţine de supunerea politică totală a unor instituţii de drept, ce se manifestă prin fabricare de dosare la comandă… Al doilea element este cel de ordin mediatic – monopolizarea presei cu scopul de a distorsiona agenda publică de la tăinuirea unor crime grave, de la agenda de guvernare asumată de toate partidele alianţei, de la afacerile ilicite ale unui personaj cu acoperire politică…”  E de remarcat că Filat, pe parcursul întregului discurs, nu-i zice pe nume lui Plahotniuc. Îl numește persoană obscură, această persoană, personaj obscur, oligarh. În acest limbaj esopic cred că se vede tradiționala șovăială a moldovenilor noștri grecizați, crescuți sub steaua Bizanțului. Sunt incapabili să zică cu claritate latină o frază ca „Până când vei abuza, Catilina, de răbdarea noastră?”  Ei bine, după o dezvăluire îndrăzneață a hibelor Alianței, Filat nu a propus totuși colegilor de guvernare decât să rescrie acordul pe niște baze mai juste. Aici a și fost, cred, marea lui greșeală.

            Pentru că e absurd să le zici prietenilor că sunt niște ticăloși și niște criminali, după care să-i asiguri că rămâi prieten cu ei ca și mai înainte. Deci, Ghimpu, Lupu și Plahotniuc au deschis pe bună dreptate focul asupra lui Filat. În rezultatul războiului părțile beligerante au pierdut totul, chiar și onoarea, le-au rămas intacte numai milioanele. Filat a fost scos din postul de prim-ministru, iar Curtea Constituțională i-a negat dreptul de a fi reales atât timp cât deasupra lui planează bănuielile de corupție. Plahotniuc a pierdut funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului, Lupu pe aceea de Președinte al Parlamentului, iar Ghimpu a pierdut 5 deputați liberali care s-au afiliat cu Filat. Concluzia e că Filat trebuia să declanșeze ostilitățile nu în vederea rescrierii acordului, ci pentru a distruge o alianță putredă și a purta partidul liberal-democrat în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate. Cerând în mod explicit ajutorul societății, făcându-și eventual o mea culpa în vederea unui catharsis, atacând cu toate forțele și cu toată disperarea. Nu a făcut-o. Probabil pentru că e moldovean.

 Paradoxal, din toată daravera cel mai corupt și mai șifonat pare să fi ieșit anume Filat. Lucrul acesta nu mi se pare deloc just. Oare nu el a fost eroul care a descoperit opiniei publice fărădelegile? Oare nu el, cu toate pacatele sale, cu toate că e rigid și hieratic peste măsură, a fost cel mai bun prim-ministru al nostru?.. Cred că moldoveanul nostru a privit la politică ca la un teatru. În loc de a se crede și a fi actor. Filat trebuia susținut cu demonstrații în piețe. Cu căldură umană. Chiar dacă nu era impecabil. Trebuia corectat când o lua razna și vota legi pe placul lui Plahotniuc. Pentru ca să nu ajungem a ostraciza  oamenii valoroși. Pentru ca, din contra, să ostracizăm mafia, injustiția, sărăcia. Și  să-i facem să revină acasă pe cei din diaspora, care s-au auto-ostracizat.

CU OPTIMISM, DESPRE CRIZA POLITICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA

Răul de Filat

 Mai mulți comentatori politici, precum și diferite asociații ale diasporei moldovenești, și-au exprimat părerea de rău cu privire la criza politică din Republica Moldova, care a dus la moțiunea de cenzură și căderea guvernului Filat. Oamenii au dreptate. Tocmai în momentul când eram foarte aproape de încheierea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, a trebuit să izbucnească războiul fratricid dintre componentele alianței de guvernământ. Sfada dintre politicieni ar putea foarte ușor să compromită acordul din toamnă, de la Vilnius. Și deci, e legitimă întrebarea: dar oare ce nu le mai ajunge, de ce se sfădesc? Și cine a început gâlceava? Filat! Răspunsul e pe buzele tuturora, el e răul! Anume Filat a cerut demisia prim-vicepreședintelui parlamentului Plahotniuc. Anume el a declarat că PLDM, partidul său, iese din AIE și cere constituirea unui nou acord între partidele Alianței.

 O moldoveancă din Italia, Nina Gorincioi-Cadoppi,  îi trage mâța pe spinare  premierului zicându-i: „ Cum credeți că te pot susține acei moldoveni necăjiți care pe timp de arșiță, în timpul zilei de muncă, veneau de la 400 km să-și dea votul pentru democrație, libertate și integrare europeană, dar dumneata ieși pe 13 februarie și dai foc la Alianță? Sau credeți că vă susțin acele mame cu copii care pe viscol stăteau în rând ca să voteze Alianța, iar dumneata ai distrus-o? Ați crezut că sunteți Mesia, aroganța v-a adus acolo unde ați ajuns. Anticipatele bat la ușă, țara e pe buză de prăpastie, iar Filat crede că toată lumea e încântată de el. Corupția a pătruns ca o caracatiță în guvern, iar dumneata ne crezi așa naivi că veți avea în continuare sprijinul nostru, al Diasporei?”  Într-adevăr, Filat crede că diaspora îl va susține. A și făcut o declarație în care asigură diaspora că el își  va depune toată priceperea și toată „dedicația” în numele democrației și prosperității. Sperând poate că în felul acesta va păstra nestins focul iubirii pe care diaspora moldovenească, mai bine zis asociațiile, îl nutrește pentru guvernele de acasă – de fapt toate guvernele, chiar și cele comuniste.

Unul mai rău decât altul

            Bine, dar să vedem totuși cât e de gravă situația și cât e de mare vina lui Filat. Amintesc, toată daravera a început cu celebra  vânătoare de mistreți  din Pădurea Domnească, unde a fost împușcat mortal Sorin Paciu. Încercarea de a ascunde de opinia publică faptele vânătorilor, oameni din eșaloanele superioare ale puterii, a făcut ca în Republica Moldova să izbucnească un scandal uriaș. Au fost demiși mai mulți demnitari. Dar, așa cum funcțiile de stat, de la rangurile cele mai înalte și până la paznici, sunt împărțite în alianță după un strict algoritm, și așa cum capetele care au căzut erau de greutăți diferite, Alianța s-a pomenit dezechilibrată. S-au dezlănțuit lupte intestine. Și a ieșit în evidență cu multă claritate un lucru bine știut de mult, cu toate că nedovedit de justiție: tumoarea de unde iradiază o influență malignă în toate structurile statului este oligarhul Plahotniuc, prim-vicepreședinte al Parlamentului, fruntaș al Partidului Democrat. Filat a propus eliminarea funcției pe care Plahotniuc o deținea și, prin votul unit al liberal-democraților și al comuniștilor, Plahotniuc a fost înlăturat. Dar nicio faptă fără plată, răzbunarea acestuia a venit imediat. Sunt făcute publice, de către oamenii lui Plahotniuc, niște interceptări – ilegale - ale convorbirilor  telefonice ale premierului. Care scot la iveală că Vlad Filat guvernează prin mijloace deloc curate, dă ordine să fie obstrucționați anumiți întreprinzători ori să fie amendate cu sume mai mici anumite companii – cu alte cuvinte, face un adevărat trafic de influență.  Publicarea interceptărilor dă o nouă putere învinuirilor care pluteau de mult în aer că Filat are controlul asupra vămilor și guvernează gândindu-se în primul rând la propriul buzunar, fiind și el unul din cei mai bogați oameni ai Moldovei. Succesele sale sunt deci uitate, i se amintește însă că nu a obținut mare lucru în dezrădăcinarea promisă a sărăciei și în integrarea europeană. Egoiști și invidioși, Lupu și Ghimpu, doi demagogi încâlciți la vorbă și lipsiți de carismă, întorc armele împotriva tovarășului lor mai talentat. Și guvernul Filat cade. Iar dacă Alianța nu reușește să formeze un alt guvern, sunt inevitabile alegerile anticipate. Într-adevăr, situația e gravă, căci anticipatele ar putea să însemne resurecția comuniștilor. Dar vina nu e a lui Filat. E a vânătorilor de mistreți, poate.

             Am văzut că după înlăturarea lui Plahotniuc nu erau semne de criză de guvern. Deci, căderea guvernului nu a fost decât răzbunarea Păpușarului, moftul acestuia, și dovedește cât de încurcată în socotele este politica de la Chișinău. Pare că Lupu și Ghimpu au devenit pionii lui Plahotniuc. Pare că Filat este și el compromis, iar un nou acord dintre cei trei corifei și al patrulea din umbră, după cum afirmă și Sergiu Mocanu, ar semăna mai mult a conspirație criminală contra statului.

            Nu avem alternative? Să le propunem!

            Dar oare avem o alternativă? Dacă vin anticipatele, avem partidul progresist pe care să-l votăm cu toată inima? Nu, ăsta e corupt, ăla e regresist, celălalt e extremist. Și va trebui, după cum s-a mai și întâmplat, să-l susținem pe cel mai bun dintre cei răi. De ce? Pentru că, vedeți dumneavoastră, politica este o treabă murdară. Nu ne place să ne implicăm pentru că ne mânjim mâinile. O lăsăm deci pe seama hoților. Ne complacem în a fi spectatori și a critica politica de acasă de pe divan, după cum fac și eu chiar acuma. Și mă gândesc la intelectualii de la Chișinău, pe care îi tot văd pe facebook și pe ziare, cu articole și păreri de tot respectul despre situația politică. Domnule, mă gândesc, dar oare aceștia de ce nu intră în partide, de ce nu se angajează energic cu mințile lor luminate în lupta politică directă? E plin Chișinăul de opinioniști și comentatori politici, în loc să-și tot dea cu părerea, ar face poate mai bine să se infiltreze în partide, ar lupta pentru detronarea folcloricului Ghimpu din partidul liberal, l-ar sfătui pe îmfumuratul Filat să scoată lăudăroasa fotografie cu Merkel de pe profilul de fb, l-ar convinge pe Lupu să nu-și schimbe părerile chiar în toată ziua. Politica trebuie controlată, corectată, dresată, înnobilată.

 Politica, a spus Roberto Benigni, poate, trebuie să fie cea mai nobilă și mai frumoasă dintre ocupații. Și mă bucur că italienii n-o lasă doar în seama ticăloșilor. Alegerile italiene recente au fost de o efervescență deosebită, oamenii s-au implicat cu tot sufletul pentru că nu sunt indiferenți, e drept că rezultatul a fost un rahat. Trebuie să ne ocupăm de politică. Că de altfel se va ocupa politica de noi, mințindu-ne, furându-ne.  Iar faptul că atâtea urâțenii ale politicii moldovenești au ieșit în acest început de an la suprafață, nu trebuie să ne întristeze, ci să ne bucure. Democrația încă e vie. Și nu trebuie să fim pesimiști ca unii care zic că mai rău nu poate să fie. Eu sunt optimist. Și cred că poate, poate să fie și mai rău.

                                               

SERGIU MOCANU, UN BEPPE GRILLO AL MOLDOVENILOR

  

Sergiu Mocanu

Unul din cei mai importanți luptători anti-sistem în Italia a fost Partidul Radical al lui Marco Pannella. Considerați demagogi și excentrici, radicalii au lovit cu duritate în comoda perindare la putere a marilor partide consacrate, au demascat așa-zisele „inciucci” (înțelegeri secrete) între acestea, au promovat un referendum care să taie finanțarea partidelor de la bugetul statului. Acel referendum nu a trecut, dar actualele scandaluri legate de delapidarea unor sume fabuloase de bani din fondurile partidului lui Francesco Rutelli „Margherita” și partidului Liga Nordului al lui Umberto Bossi au demonstrat justețea cauzei pentru care au militat radicalii. E de amintit că anume datorită radicalilor au fost aprobate în Italia legile care permit divorțul și avortul, precum și legea care permite „obiecția de conștiință”. Radicalii au avut metode de luptă întotdeauna curate, inspirate din Martin Luther King și Mahatma Ghandi, au făcut uz pe larg de greva foamei și protestele pașnice. Nu au fost ei unicii luptători anti-sistem în Italia și au avut un succes întotdeauna slab la alegeri. Dar autoritatea lor a fost oricum foarte mare. Nu se poate spune același lucru despre Beppe Grillo și „Movimento Cinque Stelle”, care da, este și el contra sistemului și a atins în ultima vreme rezultate electorale importante, dar dă totuși impresia unui nihilism țipător. Oricum, după cum natura are nevoie de un sanitar al pădurii cum este lupul, așa și democrațiile au nevoie de luptătorii anti-sistem, care să muște la stânga și la dreapta, menținându-i treji și în formă pe subiecții politici majori.

Dar oare pădurea politică moldovenească are un „lup sanitar” al ei? Da, din fericire îl are. Numele lui e Sergiu Mocanu. E fondatorul „Mișcării Populare Antimafie”. Ceea ce presupune că Republica Moldova are și mafie. Mafia, mafioți sau „mafioji” sunt cuvinte populare la noi, lozinca „Jos mafia!” țin minte că se vedea încă la mitingurile și demonstrațiile anilor 90. Noțiunea a fost împinsă în conștiința populară și de filmele italiene, în special de „Caracatița”, care a rulat în acea vreme, și denumește fărădelegile în sens larg. Ceea ce nu înseamnă că nu ar exista și la noi criminalitate organizată în sens italian. Există, dovadă este prezența în vocabular a cuvântului „crâșa”, acoperiș în traducere din limba rusă, echivalent al italianului „pizzo”, care nu e decât taxa ilegală plătită mafiei de un întreprinzător în schimbul așa zisei „protecții”.

Dacă însă radicalii italieni denunță „regimul partitocratic”, apoi Sergiu Mocanu denunță mafiotizarea aproape că totală a statului moldovenesc. Regimul Voronin, spune Mocanu, a creat un mecanism pervers de vânzare a funcțiilor importante din stat, de supunere a justiției, de direcționare a fluxurilor majore de bani ai țării spre buzunarele câtorva granguri importanți. Lupta contra lui Voronin, dată de actualii lideri ai Alianței pentru Integrare Europeană Filat, Ghimpu și Lupu a avut ca miză majoră nu asanarea societății, nu democrația efectivă, dar acapararea mecanismelor de îmbogățire ilicită create de Voronin. Care mecanisme nu au fost deloc demontate, dar continuă să funcționeze în beneficiul paraziților cu nume sonore de liberali și democrați. Lucrurile acestea Sergiu Mocanu le spune cu curaj pe blogul său, în ziarul său, la radio și la televiziune.

Vladimir Plahotniuc

Un capitol important din discursul lui Mocanu îl constituie omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, denunțat ca fiind pericolul major pentru democrația moldovenească. Fost președinte la Victoriabanc, fost director general Petrom Moldova, fondator al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova, președinte al fundației filantropice „Edelweiss”, Vlad Plahotniuc, acest rechin al capitalismului moldovenesc având o avere estimată la 300 milioane dolari americani, a devenit vicepreședinte al Partidului Democrat și vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova. Mocanu îi pune în cârcă lui Plahotniuc păcate multe și grele: ar fi furat întreprinderi de stat, bănci și hoteluri; s-ar fi ocupat de proxenetism și trafic de ființe umane; ar fi finanțat la început Partidul Comuniștilor, după care s-a reprofilat susținând Alianța; ar fi corupt și supus prin banii săi principalele instituții ale statului și presa. El, Plahotniuc ar fi faimosul „păpușar” de care vorbea mai înainte, Filat, dar cu care acesta, spre nenorocirea noastră a tuturora, s-ar fi împăcat. După alegerea Președintelui, a devenit clar cine este și „păpușa”, chiar Președintele Nicolae Timofti în persoană. Prin urmare, susține Mocanu, prețul pe care l-a plătit Republica Moldova pentru decomunizare a fost mafiotizarea generală a țării. „Comuniștii și mafia de la guvernare sunt o apă și un pământ”, recită unul din sloganurile Mișcării antimafie.

Desigur, toate învinuirile pe care le aduce, Mocanu mai trebuie să și le demonstreze cu probe și martori în judecată, atunci când este chemat să dea socoteală pentru calomnie. E treaba lui. Simplul cetățean însă ar trebui să-i fie totuși recunoscător pentru faptul că îl ajută să-și formuleze niște întrebări. Cât de curați sunt cei care ne guvernează? Cum funcționează mecanismele puterii? Eu cu cine votez? Pentru țara noastră Mocanu este un Marco Pannella ori, dacă vreți, un Beppe Grillo.

Nu știu în ce măsură are dreptate învinuind anumite persoane. Dar cred că nu greșește deloc atunci când trage din toate tunurile asupra patriotismului și naționalismului de paradă de la noi, asupra politicii păguboase care dezbină o populație și așa dezbinată pe baza unui trecut controversat. Patriotismul este ultimul refugiu al ticăloșilor, reia Mocanu o celebră maximă, și arată cu degetul la unioniștii noștri Ghimpu, Pavlicenco, Petrencu și alții care o tot țin în comemorări, condamnări ale imperiilor și ocupanților, zile de doliu și sărbătoare, marșuri cu surle și dobe și costume naționale – uitând totodată de viața reală a oamenilor, de reforme și legea antidiscriminare. Aș vrea să arăt și eu cu degetul la soiul acesta ciudat de liberali, mari amatori de costume naționale, icoane și zile de doliu, pe care îi avem și printre moldovenii din Italia – dar mă voi reține. Voi încheia cu o frază „mocănească” care mi-a plăcut: „Dacă pe timpul lui Voronin omul murea de durere, pe timpul lui Filat moare de jenă, a lui Plahotniuc – de umilință, a lui Lupu – de râs și a lui Ghimpu – de rușine.” 

CE-L MÂNA PE EL ÎN LUPTĂ?..CE-AU VOIT ACEL ...FILAT?

Silvio Berlusconi și Vlad Filat au aceeași problemă: luptă cu o justiție pe care o consideră injustă. Berlusconi se ia de Procura din Milano. Filat – de procurorul general al Repulicii Moldova. Dar situația primului ministru italian e incomparabil mai proastă decât situația premierului moldovean. Berlusconi e hăituitul. Filat e hăitașul. Situația de hăituit al capului guvernului italian și al celui mai bogat om al Italiei ar vorbi despre impotența banilor în fața justiției și despre justa separare a puterilor în stat. Situația de hăitaș al primului ministru moldovean, care e și unul din oamenii foarte bogați ai Moldovei, ar vorbi despre umilirea justiției de către sacul cu bani, despre imixtiunea puterii în bunul mers al justiției. Dar aparențele de cele mai multe ori înșală.

În cazul lui Filat e foarte greu de exprimat o opinie bine argumentată, pentru că, așa e în Moldova, lipsesc multe date ale problemei. Cazul lui Valeriu Zubco, Procurorul General al Republicii Moldova, a apărut în legătură cu pericolul la care s-au expus la sfârșitul lui august curent patru bănci moldovenești importante. În opinia primului ministru, acesta a fost un atac raider concertat asupra sistemului bancar al ţării, menit să destabilizeze situaţia politică de la Chişinău, prin compromiterea Guvernului. A fost făcută încercarea de a prelua în mod fraudulos 27,5% din acțiunile Moldova Agroindbank, 78% de la Universalbank, 16,5% de la Banca de Economii și 5% de la Victoriabank. Operația ar fi avut loc printr-o decizie a unui arbitraj ad-hoc din Sanct-Petersburg, care prevedea preluarea acțiunilor în contul unor presupuse datorii, iar confirmarea juridică ar fi venit de la o instanță judecătorească din Căușeni, un mic orășel de la sudul Moldovei. Informat de ce se întâmplă, primul ministru a dat alarma, iar Banca Națională a anulat operația de transfer a acțiunilor către niște obscure companii off-shore.

Și, deoarece organele abilitate și cele de drept nu au contracarat în mod eficient acțiunea raider, Filat a cerut sus și tare ca să cadă niște capete. Iar capetele aparțin partidelor prietene din Alianța pentru Integrare Europeană, democrat și liberal, căci anume lor le-au revenit, conform algoritmului, majoritatea funcțiilor de conducere în Banca Națională, Comisia Națională pentru Valori Imobiliare, Serviciul pentru Informații și Securitate (SIS) și Procuratura Generală. Audiat în Parlament, Valeriu Zubco, Procurorul General, a respins acuzaţiile aduse de Vlad Filat precum că Procuratura Generală a acţionat lent în cazul atacurilor raider. El a specificat că instituţia pe care o conduce a reacţionat prompt şi fără nicio întârziere în cazul atacurilor raider şi acestea au fost soluţionate pozitiv şi în termeni restrânşi datorită implicării Procuraturii Generale şi a Procuraturii Anti-Corupţie. Zubco a mai afirmat că cererea primului ministru de a-l demite nu se încadrează în normele legale și constituționale. De fapt, Filat nici nu a încercat să-l demită pe Zubco cu de la sine putere. A cerut-o Parlamentului și Președintelui Parlamentului Marian Lupu, tot el și Președinte ad-interim al țării. Care a refuzat s-o facă. Așa că lui Filat i-a reușit doar demiterea lui Gheorghe Mihai, director al SIS-ului, demitere realizată cu voturile liberal-democraților lui Filat și comuniștilor lui Voronin.

Ce ar fi de spus în această situație? Atacurile raider, falimenturile frauduloase, fuga capitalurilor în străinătate, diversele „opa” și „scalata” asupra băncilor naționale sunt pericolele reale ale lumii capitaliste de azi, iar finanțele sunt terenul pe care trebuie să ne apărăm „sărăcia și nevoile și neamul”. Pentru o țară ca Moldova un „parmalat” ar însemna o tragedie cu mult mai mare decât pentru Italia. Iată de ce avem mare nevoie de oameni nu numai inteligenți, dar și morali, incoruptibili, care să apere interesele comunității cu un anumit spirit de sacrificiu. Și în acest caz întrebarea e: Vlad Filat e sincer? Vrea cu adevărat să asaneze mlaștina politicii moldovenești? Vrea să dezrădăcineze cumetrismul și aranjamentele ascunse? Să-i pună la punct pe așa-zișii oligarhi, unul dintre care, Vladimir Plahotniuc, tot el și cunoscut filantrop, e chiar vice-președinte al Parlamentului? Vrea binele țării și de aceea taie în carnea vie a alianței de guvernământ fără să-i pese că ar putea-o ucide? Mi-ar plăcea să fie așa. Ori poate instrumentează fără scrupule cazul atacurilor raider pentru a se răfui cu adversarii și a pune mâna pe o putere și mai mare? Nici asta nu ar fi de exclus.

Oricum, este clar că un singur „erou” nu va face nimic într-o țară sfâșiată de clanuri și oligarhi. Pentru a face curățenie în Moldova e nevoie de eforturile susținute ale unui Solon în puterea legislativă, ale unui Napoleon în puterea executivă, ale unui Giovanni Falcone în puterea judecătorească și ale unei Anna Politkovskaia în puterea a patra. Nu e bine când Președintele Parlamentului Lupu refuză să ceară demisia Procurorului General, dar nu spune, într-o cuvântare pasionată, de ce o face. Nu e bine când Procurorul General îi amenință subtil pe grangurii care-i cer demisia cu materialele compromițătoare aflate în sertarele procuraturii, în loc să le pună pe rol dosare. Și nu e bine când jurnaliștii se complac în generalități și scriu articole comode în loc să facă cercetări serioase pe riscul propriu.

Vlad Filat a intrat în conflict cu doi din aliații săi politici. Unii îl bănuiesc de alianță cu Voronin și de o posibilă renunțare la cursul pro-european al țării, ceea ce cred că e de domeniul absurdului. Dacă va distruge însă Alianța cu Lupu și cu Ghimpu, acești doi oameni fără caracter și fără ideologie, nu prea avem de ce plânge. Filat e unicul care pare „erou”. Să vedem dacă realitatea va confirma.