MONDENITĂȚI MOLDOVENE

După nunta fastuoasă a lui Tudor Balițchi, șeful Serviciului Vamal, iată că o altă noutate însuflețește  Chișinăul. Vlad Filat se însoară cu Angela Gonța, prezentatoarea de la Pro-TV!

 Ex-premierul moldovean a ținut să dea vestea cea bună pe pagina sa de fb. A început cu un preambul filozofic dulceag-moldovenesc și a continuat în stilul oficial-administrativ: „Dragi prieteni, sunt momente în viață când trebuie să iei o decizie și să mergi înainte. Astăzi vreau să împărtășesc cu voi o veste fericită: împreună cu Angela Gonța am decis să anunțăm publicul larg despre căsătoria noastră. Sunt fericit că în această decizie importantă am susținerea copiilor, familiei și a prietenilor. Înţeleg foarte bine interesul pe care îl va stârni acest eveniment, însă venim cu rugămintea de a ne fi respectată intimitatea acestui pas atât de important din viaţa noastră. Pentru o informare cât mai corectă despre acest moment important, atât pentru noi cât şi pentru cei dragi din jurul nostru, vom pune noi la dispoziţia presei, cât de rapid posibil, fotografii și informații legate de acest eveniment. Cu mulţumiri, Vlad Filat”. De printre cuvintele de lemn ale fostului premier, obișnuit „să ia decizii” importante pentru soarta țării și să „informeze cât mai corect”, se întrezăresc însă întâmplările vieții sale din ultimii ani.

 Cu un an în urmă a divorțat de Sanda Filat, femeia cu care a fost căsătorit timp de 20 de ani și cu care are doi copii, Luca și Iustina. Faptul a stârnit valuri de bârfe. S-a zvonit la început că Filat ar avea o relație cu Maia Sandu, noul ministru al Educației. Dragostea dintre cei doi ar fi fost motivul pentru care premierul ar fi învestit-o în funcţie.

 Apoi bănuielile au căzut asupra prezentatoarei știrilor de la Pro-TV Angela Gonța. Presa din Moldova a scris despre aceea că Sanda Filat și-ar fi surprins soțul în compania unei jurnaliste brunete. Nici un zvon nu a fost confirmat sau infirmat în mod public. Deosebit de răutăcios cu Filat a fost un blogger autoîntitulat „poet”, Traian Vasilcău, tot el Traianus, care a publicat un pamflet la adresa lui Filat și Gonța.

Dar, în sfârșit, cărțile au fost date pe față!

 După declarația lui Filat a venit rândul Angelei Gonța să facă o declarație publică. Și jurnalista nu s-a lăsat așteptată. A anunțat în cadrul jurnalului Pro TV Chișinău că în curând se va căsători cu politicianul Vlad Filat, iar pentru a evita eventualele conflicte de interese, a decis să renunţe la funcţia de prezentatoare. „Este decizia mea personală", a spus vedeta.

Bineînțeles, istoria aceasta ar fi incompletă dacă nu am ști care a fost și reacția Sandei Filat la anunțul de căsătorie al fostului ei soț. Iat-o, tot pe fb: „Bună ziua tuturor, pentru că am mai multe apeluri în care mi se cere opinia în legătură cu anunțul făcut de Vlad Filat, postez aici scurta mea declarație: e bine când oamenii își găsesc drumul în viață, amândoi ni l-am găsit, iar asta cred că e cel mai important, atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri. Îi doresc multă fericire!”

Nu ne rămâne decât să ne bucurăm că un membru al breslei jurnaliștilor a dat lovitura pășind triumfal pe plaiurile Olimpului. Nu e prima dată când se întâmplă. Să ne amintim că aici în Italia jurnalista Paola Francesca Ferrari s-a căsătorit cu fiul miliardarului De Benedetti. Iar spaniola Letizia Ortiz, o jurnalistă care făcea telejurnalul, ca și Angela Gonța, s-a căsătorit cu principele moștenitor al tronului spaniol, Felipe Burbon.

Bucuria mea însă vine din altă parte. Sper în secret ca Angela Gonța să devină „speechwriter”-ul lui Filat, să-i scrie sau să-i pieptene cuvântările dându-le ceva din frumusețea și delicatețea figurii sale.

Și, ca să nu rămânem doar în sfera „gossip”-ului, ar trebui să spunem că Vlad Filat în această lună decembrie nu „a luat decizii” doar în viața sa privată, a fost foarte prezent și pe scena politicii. Pe 4 decembrie a participat la întâlnirea cu secretarul de stat al SUA John Kerry, aflat în vizită oficială la Chișinău. Pe 7 decembrie s-a aflat la Kiev, pe Euromaidan, și a transmis, alături de fostul președinte al Georgiei Mihail Saakașvili, un mesaj de încurajare pentru poporul ucrainean. Cei doi lideri au ținut apoi o conferință de presă comună, au discutat cu liderul opoziției ucrainene Vitali Kliciko. De la Kiev, Vlad Filat s-a întors la Chișinău împreună cu Saakașvili, invitat să participe la congresul al șaselea al Partidului Liberal Democrat din Moldova. La congres, Saakașvili a ținut o cuvântare înflăcărată, în care nu a precupețit cuvintele de laudă pentru Vlad Filat și în care i-a îndemnat pe moldoveni să nu se teamă de a sfida Rusia, dând exemplul țării sale. Care avea acum câțiva ani o corupție și o criminalitate de speriat, iar acum este una din țările cele mai curate din acest punct de vedere din Europa și nu mai depinde de Rusia ca mai înainte – dacă e să-l credem pe domnul Saakașvili. 

Apropo, și de la Saakașvili, nu numai de la „speechwriter”-ul de acasă, ar putea să învețe Filat un pic de retorică. Am ascultat cuvântarea gruzinului. Undeva pe la mijlocul ei Saakașvili povestește despre o escaladare a muntelui Kazbec, grea și periculoasă, pe care o folosește drept metaforă pentru parcursul european al Moldovei și Georgiei. Apoi abandonează motivul urcușului și spune vrute și nevrute. La finele cuvântării însă își amintește ca printre altele, căci vorbea fără hârtie, de munte și zice că noi vom învinge numaidecât, ne vom ridica în vârful muntelui, de unde ni se vor deschide minunate perspective. Și atunci vom bea, în semn de victorie, șampanie – de dorit să fie moldovenească!..

 Formidabil! Anume amintirea motivului muntelui, în încheiere, a făcut perfect discursul lui Saakașvili! Iar șampania moldovenească, acest compliment pentru ascultătorii din sală, i-a dat căldură umană… Învață, Vlad, învață…  

SAVUREAZĂ GUSTUL CRITICII ADEVĂRATE, PE PZF!

Un nou portal denumit Platzforma.md a fost lansat recent în Republica Moldova. Și acesta ar trebui să fie un prilej de bucurie pentru toți moldovenii cu gustul criticii. Al criticii serioase, ne-demagogice și ne-populiste. Al criticii care țintește amănuntul, care vrea o mică schimbare pozitivă, nu o revoluție universală. Un portal care bate la dreapta și la stânga, chit că în Moldova nu avem nici dreaptă, nici stângă politică adevărate.

Vitalie Sprânceană

Iată cum prezintă portalul cei care l-au creat, Vitalie Sprânceană și Petru Negură:  „Portalul platzforma.md (PZF) îşi propune să devină un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică. Prin publicarea unor discuţii şi analize calificate ale anumitor fenomene şi problematici sociale neglijate sau manipulate în spaţiul public (inegalităţi, vulnerabilitate, opresiune, identităţi, culturi, ideologii etc.), PZF aduce în prim plan interpretări necesare pentru deconstruirea înţelegerilor dominante ale acestor fenomene în societatea noastră. Totodată, PZF doreşte să contribuie la lărgirea discursului public în Moldova prin includerea unor puncte de vedere marginalizate sau ignorate, precum și prin găzduirea unor întîlniri între viziuni diferite sau opuse.”

Pentru diaspora moldovenească acest portal este important anume de aceea că mulți dintre autorii lui sunt sau au fost moldoveni din emigrație.  Vitalie Sprânceană, de exemplu, a studiat ştiințe politice în Bulgaria, filozofie în Moldova și acum face un doctorat la universitatea George Mason din SUA. Petru Negură este lector la Universitatea Pedagogică de Stat din Modova (Chişinău), doctor în sociologie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris. Este autorul cărţii Ni héros, ni traîtres. Les écrivains moldaves face au pouvoir soviétique sous Staline, L’Harmattan, Paris, 2009 şi al mai multor articole de sociologie şi istorie socială (a culturii, a învăţămîntului şi a serviciilor sociale) în reviste naţionale şi internaţionale de specialitate. Lilian Negură este profesor la Universitatea din Ottawa. A publicat mai multe zeci de lucrari științifice pe tema transformării reprezentărilor sociale în contextul noilor realități sociale și economice din Occident. Vasile Ernu, cel „născut în URSS”, este scriitor român.  Vitalie Vovc, născut în 1977 la Bălţi, locuieşte şi activează în prezent la Paris. Este consultant în organizări şi optimizarea fluxurilor pentru mari grupuri industriale. Acești oameni care au văzut nu numai satul sau orășelul lor de provincie vor fi în stare, credem, să combată în mod eficient mărginirea, izolarea, provincialismul de care suferă de multe ori gândirea social-politică din Moldova.

Petru Negură

Iată câteva crâmpeie din articolele de pe Platzforma, care mărturisesc despre luciditatea și deschiderea europeană ale autorilor. Scrie Petru Negură în articolul „Noua protipendadă politică la nunta Marelui Vameș”, în care se vorbește despre nunta lui Tudor Balițchi, Șeful Serviciului Vamal din Republica Moldova: „Aşa-zisul scandal de corupţie de la Vamă şi nunta şefului Serviciului vamal din RM au în comun nu doar instituţia amintită de ambele evenimente. Atît nunta înaltului funcţionar, cît şi „flagrantul” de la Vamă au fost, cu sau fără vrerea actorilor implicaţi, nişte spectacole mediatice, care ne ascund mai mult decît ne arată. „Flagrantul” de la vamă a urmărit să ne asigure, pe noi cetăţenii şi pe observatorii europeni, că „lupta cu corupţia” e în toi, să nu ne facem griji, şi că aşa le vor veni de hac şi altor funcţionari publici necinstiţi. De cealaltă parte, spectacolul nunţii ne-a introdus (e drept, nu pînă la capăt), într-o atmosferă de familie, cu miri, naşi, cumetri (ca la moldoveni, de…), ambalată în fastul strălucitor al unui eveniment glamouros, spectacol care face deliciul publicului pe ultimile cinci minute ale jurnalului TV. Luate însă împreună, aceste spectacole mediatice ne aruncă în faţă lipsa de onestitate – unii poate nu se aşteaptă la o asemenea virtute de la nişte „bieţi actori” politici –, şi mai cu seamă inconsecvenţa şi lipsa de profesionalism a clasei noastre politice, prinsă în flagrant delict de ipocrizie şi de incapacitate de a lupta efectiv şi eficient cu corupţia.”

Și iată ce spune Vasile Ernu, de pe pozițiile sale stângiste, despre noul proiect de țară al României, anunțat de Președintele Băsescu, acela al unirii cu Republica Moldova: „Un astfel de proiect de ţară, singurul nostru proiect postcomunist anunţat, pentru că proiectele UE & NATO nu sînt proiectele noastre, ci nişte proiecte externe, la care am aderat, este anunţat fără a ni se oferi nicio explicaţie. O petardă, o fumigenă de la care lăcrimăm, aruncată de Preşedinte cu un scop mai degrabă electoral. Basarabia este o vacă bună de muls pentru că alegătorul cu paşaport românesc de dincolo de Prut este un votant fidel al grupului Băsescu. Preşedintele ştie bine acest lucru. Avem un proiect, domnule Băsescu? Ne puteţi arata măcar o pagină scrisă despre cum arată paşii minimi care trebuie făcuţi  în vederea realizării acestui proiect? Mîine poate doriţi să refaceţi Dacia Mare, sau poate chiar Bizanţul. Să o facem, dar poate ne daţi şi ceva palpabil, descriptibil, măsurabil şi raţional. Sau şi mai bine, poate participăm şi noi, cetăţenii, la acest proiect sau noi sîntem doar carne de tun buni doar la robie şi război?”

Iar Vitalie Sprânceană, în articolul „Fasciștii sunt (întotdeauna) ceilalți” scrie: „O fantomă bântuie prin spațiul public moldovenesc: cea a fascismului. Etichetele ”fascism”, ”fasciști” au devenit monedă curentă în polemicile politice și se aud din toate taberele. Ba fostul președinte comunist Voronin numește guvernarea actuală ”fascistă” la un marș în Piața Marii Adunări Naționale. Ba politicieni, ziariști ori simpatizanți ai actualei guvernări găsesc similarități între marșul spre Chișinău a comuniștilor din 2013 și cel al lui Mussolini spre Roma din 1922.

Ultimul scandal ”fascist” mai cu răsunet, comentat intens atât în mass media cât și de politicieni s-a produs într-un local glamuros din Chișinău în seara de Haloween: cetățeanul german cu origini evreiești Herbert Schiesser s-a deghizat în Hitler pentru petrecere și a oferit generos saluturi naziste.

Incidentul a trezit și interesul poliției moldovenești care a declanșat o anchetă pe acest caz”.

Așadar, PZF este un portal cu autori și idei interesante, mușcător în atitudini, delicat în exprimare, național în formă, socialist în conținut… A, nu, asta de la urmă e o glumă. Mi-am amintit cum pe timpuri arta sovietică era definită națională prin formă, socialistă prin conținut.

 Succese, PZF! Îndemn diaspora să citească, să comenteze și să scrie pe platzforma.md 

DESPRE NIȘTE „MAIDANEZI” DE TOT RESPECTUL

Kiev, Maidan Nezalejnosti

Europa noastră birocratizată, bântuită de euroscepticism, șomaj și nemulțumiri de tot felul a primit în zilele acestea de la Kiev o neașteptată declarație de dragoste. Nu a primit-o din partea unui popor mic și disperat care luptă cu sărăcia ca emigranții africani cu valurile mării mediterane. Declarația de dragoste vine de la poporul ucrainean, un popor mare, de 45 de milioane, care are și industrie, și agricultură, și resurse, un popor a cărui conducere trebuia să semneze la Vilnius acordul de asociere cu Uniunea Europeană, dar nu l-a semnat, șantajat fiind de Rusia. Declarația de dragoste, de fapt, este ascunsă în protestele care s-au declanșat în urma renunțării la asociere și care se petrec mai ales pe Maidan Nezalejnosti, adică Piața Independenței din Kiev. Maidanezi! Așa-mi vine să le zic protestatarilor de la Kiev. Dar niște „maidanezi” de tot respectul!

Rusofobia „contra naturii” a ucrainenilor

            Aceste proteste, puternice și nepotolite,  dovedesc că ucrainenii vor în Europa, că iubesc Europa. Dar să nu fim naivi și să nu ne imaginăm că e vorba despre un sentiment inefabil, o dragoste romantică pentru Viena, Paris și Roma. Să încercăm să vedem resorturile materiale ale acestui sentiment. Mai întâi de toate ar fi de spus că e un sentiment „contra naturii”, pentru că Ucraina, Rusia Chieveană, este mama poporului rusesc, patria mumă a statalității rusești. Anume Kievul a fost Roma rusească, orașul care a stat la începuturile istoriei rusești cu toate expansiunile sale ulterioare. Deci, dorința Ucrainei de a se rupe de Moscova ar fi o revoltă „genetică”  contra unei țări foarte înrudite, e ca și cum Lombardia s-ar rupe de Italia, iar Transilvania de România. Ce îi face pe ucraineni să se detașeze atât de hotărât de frații ruși de la răsărit?

Represii, „holodomor”, cruzime

Mai ales urâtele amintiri despre autocrația rusească, care îi lipsise pe ucraineni de drepturi naționale. Apoi marile dezastre din epoca sovietică. La început Moscova a oferit din plin drepturi naționale ucrainenilor, i-a promovat la posturi de conducere, a contribuit la dezvoltarea culturii lor naționale, cum a procedat de fapt cu toate popoarele neruse. Atunci însă când lui Stalin i s-a părut că ucrainenii au devenit prea puternici și independenți, a fost declanșată o campanie fără milă contra naționalismului, cultura ucraineană fiind practic decapitată. Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, care făcea parte din Ucraina, a avut aceeași soartă: poeți și scriitori, activiști ai revoluției culturale, mulți români emigrați au fost împușcați; printre ei Nistor Cabac, Toader Malai, Petre Chioru, Mihai Andriescu. Ucraina, grânarul Imperiului Rus și al Uniunii Sovietice, a trebuit să treacă prin colectivizare. Și deoarece țăranul ucrainean nu prea dorea în colhoz, a fost silit prin mijloacele cele mai violente să predea toate produsele alimentare pe care le avea, uneori chiar și varza murată(!) și a trebuit să moară de foame. Mărturiile acelei foamete (holodomor) sunt teribile: zone întregi înconjurate de armată, echipe care confiscau totul, urmate de echipe care strângeau morții, canibalism, milioane de morți (se estimează o cifră de la 4 la 7 milioane). O mulțime din nenorociții colectivizării au încercat să fugă în România, unii au reușit, mulți alții au fost secerați de grănicerii sovietici cu mitralierele pe gheața Nistrului.

            Memoria colectivă a ucrainenilor scoate în ultima vreme din tainițe și multe amănunte legate de cel de-al doilea război mondial. Am privit un filmuleț în care se povestea ce se întâmpla în unele sate ucrainene în 1943, când erau eliberate de sub nemți. Echipele de mobilizare ale armatei roșii mergeau prin sate și îi „prindeau cu arcanul” pe toți bărbații, tineri și mai puțin tineri, fără să mai controleze dacă au vârsta respectivă ori sunt sănătoși. Unii erau îmbrăcați în uniforme, alții nu. Unii erau înarmați cu puști, altora li se punea în mână o bucată de cărămidă – neamțul va crede că e o grenadă și se va speria! -  și așa, neechipați, neînarmați, erau aruncați la atac asupra liniilor nemțești. Nu se puteau întoarce îndărăt, căci aveau ațintite în spate mitralierele batalioanelor de baraj ale NKVD-ului. Mureau cu miile în prima lor luptă, pentru a descoperi cu jertfa lor poziția gurilor de foc vrăjmașe, ori pentru a-i face pe nemți să-și consume munițiile, ori pur și simplu, cum chipurile s-ar fi exprimat mareșalul Jukov, pentru că „e mai bine ca acești ucraineni să moară aici, înecați în Nipru, decât să ne batem capul mai pe urmă ca să-i deportăm în Siberia!”… Unul din supraviețuitorii acestor masacre a propriului popor povestea despre o întâlnire cu veteranii germani ai războiului. Unul din foștii soldați ai vermachtului îi zise:

„ Noi vedeam cine ne atacă, vedeam fețele lor speriate de copii, unii din noi încercau să tragă la picioare, alții nu rezistau la acel măcel absurd și înnebuneau…”

Ucraina, o țară cu două inimi

            Deci, lipsa de omenie a statalității rusești a fost enormă, resentimentele ucrainenilor sunt explicabile, de aici și dragostea pentru Europa mai umanistă. Dar urmează să amintim că rusofobia ucrainenilor poate fi și exagerată. Sunt exaltați și făcuți eroi naționali măcelari ca Bandera și Șuhevici, care în numele națiunii ucrainene au colaborat cu naziștii și au masacrat mii de polonezi și evrei. Mai este un lucru important când vorbim de Ucraina: este o țară divizată din câteva puncte de vedere. Vestul este mai ucrainean, mai catolic, mai proeuropean, mai naționalist. Estul este mai rusesc, mai ortodox, mai prorusesc, mai cosmopolit. Nu vă pare că-i mai simpatic estul, care nu-l divinizează pe Bandera și Șuhevici? Vesticii se consideră europeni, pe ruși îi consideră aproape tătaro-mongoli. De fapt, tocmai naționalismul și rasismul anihilează spiritul european, prin urmare esticii s-ar putea să fie efectiv mai europeni.

            În concertul acesta al protestelor cred că este și un element care nu se prea vede: lupta cercurilor industrial-financiare care sunt legate mai mult de est cu cercurile care au interese și perspective în vest; anume capitaliștii cred că și vor avea un cuvânt greu de spus.

Femen - europene, eclatante

            Subsemnatului însă i-au plăcut mai ales protestele proeuropene ale fetelor de la Femen. Sunt de o îndrăzneală nemaipomenită. Stilul lor e perfect european. Gesturi fără echivoc. Le animă zeița libertății absolute. Au în ele ceva din „Originea lumii” a lui Gustave Courbet,  ceva din Salvador Dali, ceva din Andy Warhol. Dar ce-au făcut, mă rog? Păi, au luat portretele lui Ianucovici, le-au pus între picioare, au dat chiloțeii în jos și s-au pișat toate pe cel care a renunțat să semneze asocierea la Vilnius, în semn de maxim dispreț.

            Simpatici, ucrainenii ăștia, zău.   

PATIMI FIERBINȚI ȘI CRĂPĂTURI FATALE

Demonstrații pro și contra Europei la Chișinău și Kiev

În Republica Moldova și în Ucraina au loc mari mișcări populare în favoarea integrării în Uniunea Europeană. A făcut noutate, în săptămâna trecută, mai ales Ucraina. Șantajată de o Rusie care își deplânge grandoarea de cândva și visează să și-o refacă, Ucraina a cedat și a declarat că nu va semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Asta au zis-o politicienii, de acord, probabil, cu cercurile oamenilor de afaceri. Dar opoziția, condusă de Iulia Timoșenko, aflată după gratii, a organizat, sâmbătă și duminică, un miting grandios în susținerea integrării europene. Deci, înainte de summitul de la Vilnius, lupta se înăsprește, patimile se fac fierbinți. La Chișinău, pe 17 noiembrie, avusese loc o contrademonstrație a comuniștilor, care au contestat aderarea la Uniunea Europeană, revoltați, ca să vezi, că guvernul vrea să cedeze Europei o parte din suveranitatea țării. Au observat însă cu toții că manifestarea comuniștilor a fost mult mai slabă decât a guvernării. Unii au băgat de seamă, stupefiați, că în rândurile manifestanților comuniști mărșăluiau voioși, și cu nasul cam roșu, niște tipi pe care îi văzuseră și la mitingul pro-european. Ceea ce dovedește că moldovenii încearcă din răsputeri să se dumirească, căutând răspunsuri și la dreapta, și la stânga. Cine suntem și cum ne cheamă? Cine a creat lumea? Cine a scris biblia, Eminescu ori Creangă? Nu se știe dacă, devenind cetățeni europeni, vom ști să răspundem mai bine la aceste  întrebări profunde.

André Glucksmann despre Ucraina și Moldova

Nu e de mirare că presa occidentală scrie despre Ucraina, o țară enormă și foarte importantă în echilibrul forțelor de pe teatrul european. Mă mir totuși că nu e uitată nici Moldova noastră. De exemplu, intelectualul francez André Glucksmann, în articolul său din 23 noiembrie în „Corriere della Sera”, amintește de două ori despre Moldova. „Kievul rămâne o sucursală a Moscovei, ca și Georgia, ca și Moldova…” „Cine nu e cu mine (adică cu Putin – V.D.) e împotriva mea. Cine nu mi se supune, alege războiul. Războiul gazului pentru Ucraina, războiul vinului pentru Moldova, războiul armelor și ocuparea a 20 de procente din teritoriu pentru Georgia.”

Ce așteaptă de la integrarea europeană săracii din Est. Dar bogații?

            Mă gândesc de multe ori ce așteaptă omul simplu de la integrarea europeană. Unii poate că așteaptă să pogoare și pe la noi socialismul vest-european cu asistență medicală gratuită, cu salarii minime înalte și ajutoare de șomaj îndelungate. E clar că aceste

așteptări, cu criza economică europeană în curs, nu se prea îndreptățesc. Alții așteaptă însă înalte tehnologii industriale, tehnici performante, modele economice progresiste. Mi s-a părut, în timp ce cercetam argumentul pe web, că e foarte important exemplul pe care l-a dat moldovenilor noștri un oarecare Cătălin Mihalache:

            „Pot da câteva detalii despre ce/cum a fost la vest de Prut.  În Iași: firme IT extrem de multe; 2 fabrici nord-americane care produc diverse pentru industria auto (ultima vrea sa angajeze ~ 1000 de oameni din jud. Iași). Vasluiul a devenit o enorm de mare cooperativă agricolă care exportă mai orice (grâu/porumb/rapiță) mai ales in vestul Europei. Patronul de acolo (Porumboiu) visează să facă diesel biologic în Vaslui, că materie primă are. Suceava:  multe fabrici mici de produse textile si mobilă. Prețuri gigantice, și, pentru cine are o slujbă bună, muncă de sclav. Există multă saracie in România, dar cei care au o înaltă calificare au o sansă să câștige decent. Cei fără nicio calificare au plecat prin Spania/Italia la munci grele în construcții (sau ca ... servitori). Foarte mulți din ei și-au făcut case pe pamânt; vecinul meu a muncit ca zidar 10 ani în Italia, a strâns bani, a cumpărat mult pamânt pe lângă Iași și acum e ... patron în construcții - face case și le vinde la alți români. Și eu am cumpărat de la el (Iașul s-a dublat ca suprafață deși a scăzut ca număr de oameni!).  Ce ar căuta străinii in R. Moldova ? Mână de muncă ieftină și mână de muncă înalt calificată. O fabrica cum vine, așa se și duce (s-a întâmplat deja în România la Cluj - Nokia). Sunt mulți in România care trăiesc mult mai bine ca înainte de 2007 si mult mai mulți care trăiesc mai rău.”

            Pomenise, domnul Mihalache, mâna de muncă calificată. Aceasta poate fi o problemă. Pentru că industria noastră a degradat în așa măsură, că mare parte din specialiști au emigrat. Desigur, nu e totul pierdut. Și apoi, dacă situația se va schimba, mulți moldoveni vor prefera să revină acasă. Emigrația de la noi trebuie potolită, pentru a evita pustiirea țării. Dar nu cu apeluri sentimental-patriotice, așa cum a făcut portalul de știri Unimedia, cu campania „Rămân acasă pentru că îmi pasă”. E nevoie de atragerea investițiilor, de proiecte grandioase.  Și Europa, această uniune de state cum nu a mai fost în istorie, imperfectă încă, plină de contradicții, dar dinamică, liberă și inteligentă cred că ne poate da o perspectivă foarte bună…

 O perspectivă bună? Dar pentru cine, pentru săracii ori pentru bogații noștri? Cred că perspectiva e mai bună pentru săraci decât pentru bogați. Occidentul devine de la o vreme tot mai socialist, mai egalitarist. Se instituie plafoane pentru creșterile salariale ale managerilor, se micșorează retribuțiile parlamentarilor, se propune venitul cetățenesc minim. Și apoi, în Occident se întâmplă mult mai des ca bogații să plângă cu lacrimi amare, ca Berlusconi, trimis să cultive în centrele sociale castraveți și roșii, ori să spele latrinele…

Crăpături fatale

 În ultima vreme ziarele italiene au dezvăluit un amănunt pe care opinia publică pro-europeană din Republica Moldova ar fi mai bine să nu-l cunoască, ca să nu piardă credința în virtuțile occidentale. S-a scris cum că Ruby a mărturisit, dezmințind mai apoi, cum a urmărit prin crăpătura ușii o scenă de bunga-bunga:  giugiulindu-se cu trei deodată, Berlusconi îi lingea lui Belen pătlăgica, în timp ce Minetti se porăia cu castravetele Cavalerului, iar o a treia odaliscă dansa goală primprejur…

Să sperăm că ceea ce a văzut Ruby prin crăpătura ușii nu va crea o crăpătură fatală în frontul proeuropean al țărilor din Est, la Vilnius, pe 27-28 noiembrie.