Natalia German la Roma: Moldova e pe calea cea bună

Aflată în vizită la Roma, Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a găsit timp ca să se întâlnească, pe 22 aprilie, la Hotel Quirinale, și cu reprezentanții diasporei moldovene. A venit împreună cu Stela Stîngaci, ambasadoarea la Roma, Daniela Morari, şef-adjunct al Direcției generale Integrare Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, și alți colaboratori.

Ascultând-o pe doamna Ministru de Externe...

  Subsemnatul a participat, cu alte prilejuri, la mai multe întâlniri ale oficialilor moldoveni cu diaspora, unele erau de rutină, altele aveau evidente scopuri electorale, niciodată însă discursul politicienilor care ne vizitau nu a fost atât de, cum să zic, victorios. Pentru că Natalia Gherman ne-a anunțat într-adevăr două victorii importante: parafarea acordului de asociere cu UE de la Vilnius și obținerea regimului de vize liberalizat, care înseamnă libera circulație a moldovenilor în spațiul Schengen, din 28 aprilie curent. Aceste victorii nu au fost niște promenade distractive sau niște favoruri pe care cineva a binevoit să ni le facă, au reprezentat munca de ani de zile a echipelor din minister, nenumărate vizite și tratative cu oficialii europeni. În rezultat, a spus doamna Gherman, avem acel voluminos, de circa o mie de pagini, tratat de asociere care este foarte favorabil Republicii Moldova. Nu au deloc dreptate gurile rele care vorbesc despre aceea că ne vor invada mărfurile ieftine din Europa, că ne va fi distrusă agricultura de concurența alimentelor din vest etc. Odată cu semnarea acordului, vom avea imediata deschidere a pieții europene pentru exporturile moldovenești, pe când piața noastră va fi protejată, deschizându-se treptat, pe măsura fortificării producătorului local. În consecință, acordul de comerț liber cu UE va schimba totalmente Republica Moldova. Ne vom alinia la alte standarde, vom schimba transporturile, turismul, industria, agricultura.

Cursul pro-european al țării va fi pus în mod serios la încercare în anul acesta, prin alegerile parlamentare, care vor avea loc cu toată probabilitatea în luna noiembrie. Va fi o luptă dură, amplificată de contextul internațional, cu susținătorii politici ai înscrierii în noua Uniune sovietică care se cheamă Uniunea vamală. Aceștia sunt în primul rând comuniștii lui Voronin și socialiștii lui Dodon. Propagandiștii Uniunii vamale, a spus Natalia Gherman, au la dispoziție resurse financiare enorme. Noi, pro-europenii, ne bazăm mai mult pe rațiunea cetățenilor care sperăm că vor ști să evalueze just avantajele Vestului față de Est. Și ne bazăm pe voi, moldovenii din Occident, sperând că-i veți ajuta pe cei de acasă ca să facă alegerea corectă.

Cu ministrul Muncii și Politicilor Sociale G. Poletti

În legătură cu relațiile moldo-italiene, Natalia Gherman a spus că se află la un nivel fără precedent. Atitudinea oficialilor italieni față de reprezentanții Moldovei este foarte călduroasă. Cu nicio țară din Uniunea Europeană, cu excepția României, Republica Moldova nu are relații atât de bune. Acest fenomen doamna ministru și-l explică prin buna imagine pe care au creat-o țării lor imigranții moldoveni din peninsulă. Și nu numai. Avem un mic contingent de militari moldoveni în Kosovo, în trupele KFOR, încadrați într-un batalion italian; moldovenii colaborează și se înțeleg foarte bine cu italienii. Avem apoi 600 de companii cu capital italian în Moldova, camera de comerț și industrie moldo-italiană. Există o cooperare strânsă și între Ministerul nostru de interne cu poliția și carabinierii din Italia, am realizat operații comune în vederea combaterii criminalității organizate și traficului de persoane. Vom participa la Milano Expo, unde vom avea un pavilion propriu, amplasat în mod avantajos,  consacrat producției agricole bio.  Nu e de mirare deci că Italia ne-a susținut masiv pe plan internațional, regimul de vize liberalizat l-am obținut și datorită acestei țări. Iar pentru viitorul apropiat bunele relații billaterale devin și mai importante, pentru că în curând Italia va deține președinția Uniunii Europene.

Cu Federica Mogherini, omologul italian

Ce acorduri negociază actualmente Republica Moldova cu Italia? În primul rând acordul despre protecția socială a migranților moldoveni, care este foarte important, dar și greu realizabil. S-au făcut deja mai multe runde de tratative. Un alt acord este cel referitor la migrația forței de muncă, în cadrul căruia partea italiană s-a angajat să instruiască personal în Moldova. Lucrul acesta a și fost făcut, numai că cei peste 300 de oameni instruiți nu au fost încă angajați în câmpul muncii în Italia. Vom insista ca prevederile tratatului să fie îndeplinite. Se discută și despre recunoașterea titlurilor de studii și calificărilor profesionale. Vom avea întrevederi cu Federica Mogherini, Giuliano Poletti ș.a.

Răspunzând la întrebări; alături - ambasadoarea Stela Stîngaci

   Și așa s-a ajuns și la întrebările din public. Peste șefa diplomației de la Chișinău au plouat întrebări ca acestea. „Doamnă Gherman, îmi sunteți chiar simpatică, dar Moldova, cu corupția ei din învățământ și justiție, cu presa ei care nu e liberă cum se zice, cu aeroportul Chișinău închiriat rușilor – nu mi-e simpatică deloc. Se face ceva în acest sens?” „Eu sunt student, aș vrea să mă întorc acasă, pentru că aici sunt străin. Dar și mai străin mă simt acasă din cauză că am o altă mentalitate. Nu vreau un salariu ca în Europa, doar ceva mai multă justiție și protecție socială.” „Doamnă Gherman, dumneavoastră ați fi început războiul cu Transnistria – care ne-a fost și ne este străină! – așa cum a făcut-o tatăl dumneavoastră, Președintele Mircea Snegur?” „Un cunoscut de al meu s-a întors definitiv în Moldova. Cu tot calabalâcul agonisit. Ei bine, la hotar i-a fost vămuită și mașina personală, și frigiderul, și tot. Omul a trebuit să-și răscumpere lucrurile pentru care plătise deja o dată. Dar cum este posibilă o așa bătaie de joc?” „Oare s-ar putea ca în gări și aeroporturi să fie afișate niște postere cu informații utile pentru emigranții care se întoarc acasă?”

La aceste, și alte întrebări, șefa diplomației a dat răspunsuri diplomatice. A recunoscut că da, avem încă foarte multe probleme. Dar nu stăm pe loc. Se fac drumurile. Dezvoltăm sistemul de învățământ adaptându-l la necesitățile economiei naționale. Corupția este combătută, sunt retrase licențele judecătorilor necinstiți, sunt eliminați din poliție angajații corupți, avem o presă mult mai liberă decât în Rusia, Ucraina, Bielorusia…

 Din cuvintele Nataliei German respira un mare optimism. Suntem pe calea cea bună, ne sugera.  Am crezut-o.

DESPRE NIȘTE „MAIDANEZI” DE TOT RESPECTUL

Kiev, Maidan Nezalejnosti

Europa noastră birocratizată, bântuită de euroscepticism, șomaj și nemulțumiri de tot felul a primit în zilele acestea de la Kiev o neașteptată declarație de dragoste. Nu a primit-o din partea unui popor mic și disperat care luptă cu sărăcia ca emigranții africani cu valurile mării mediterane. Declarația de dragoste vine de la poporul ucrainean, un popor mare, de 45 de milioane, care are și industrie, și agricultură, și resurse, un popor a cărui conducere trebuia să semneze la Vilnius acordul de asociere cu Uniunea Europeană, dar nu l-a semnat, șantajat fiind de Rusia. Declarația de dragoste, de fapt, este ascunsă în protestele care s-au declanșat în urma renunțării la asociere și care se petrec mai ales pe Maidan Nezalejnosti, adică Piața Independenței din Kiev. Maidanezi! Așa-mi vine să le zic protestatarilor de la Kiev. Dar niște „maidanezi” de tot respectul!

Rusofobia „contra naturii” a ucrainenilor

            Aceste proteste, puternice și nepotolite,  dovedesc că ucrainenii vor în Europa, că iubesc Europa. Dar să nu fim naivi și să nu ne imaginăm că e vorba despre un sentiment inefabil, o dragoste romantică pentru Viena, Paris și Roma. Să încercăm să vedem resorturile materiale ale acestui sentiment. Mai întâi de toate ar fi de spus că e un sentiment „contra naturii”, pentru că Ucraina, Rusia Chieveană, este mama poporului rusesc, patria mumă a statalității rusești. Anume Kievul a fost Roma rusească, orașul care a stat la începuturile istoriei rusești cu toate expansiunile sale ulterioare. Deci, dorința Ucrainei de a se rupe de Moscova ar fi o revoltă „genetică”  contra unei țări foarte înrudite, e ca și cum Lombardia s-ar rupe de Italia, iar Transilvania de România. Ce îi face pe ucraineni să se detașeze atât de hotărât de frații ruși de la răsărit?

Represii, „holodomor”, cruzime

Mai ales urâtele amintiri despre autocrația rusească, care îi lipsise pe ucraineni de drepturi naționale. Apoi marile dezastre din epoca sovietică. La început Moscova a oferit din plin drepturi naționale ucrainenilor, i-a promovat la posturi de conducere, a contribuit la dezvoltarea culturii lor naționale, cum a procedat de fapt cu toate popoarele neruse. Atunci însă când lui Stalin i s-a părut că ucrainenii au devenit prea puternici și independenți, a fost declanșată o campanie fără milă contra naționalismului, cultura ucraineană fiind practic decapitată. Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, care făcea parte din Ucraina, a avut aceeași soartă: poeți și scriitori, activiști ai revoluției culturale, mulți români emigrați au fost împușcați; printre ei Nistor Cabac, Toader Malai, Petre Chioru, Mihai Andriescu. Ucraina, grânarul Imperiului Rus și al Uniunii Sovietice, a trebuit să treacă prin colectivizare. Și deoarece țăranul ucrainean nu prea dorea în colhoz, a fost silit prin mijloacele cele mai violente să predea toate produsele alimentare pe care le avea, uneori chiar și varza murată(!) și a trebuit să moară de foame. Mărturiile acelei foamete (holodomor) sunt teribile: zone întregi înconjurate de armată, echipe care confiscau totul, urmate de echipe care strângeau morții, canibalism, milioane de morți (se estimează o cifră de la 4 la 7 milioane). O mulțime din nenorociții colectivizării au încercat să fugă în România, unii au reușit, mulți alții au fost secerați de grănicerii sovietici cu mitralierele pe gheața Nistrului.

            Memoria colectivă a ucrainenilor scoate în ultima vreme din tainițe și multe amănunte legate de cel de-al doilea război mondial. Am privit un filmuleț în care se povestea ce se întâmpla în unele sate ucrainene în 1943, când erau eliberate de sub nemți. Echipele de mobilizare ale armatei roșii mergeau prin sate și îi „prindeau cu arcanul” pe toți bărbații, tineri și mai puțin tineri, fără să mai controleze dacă au vârsta respectivă ori sunt sănătoși. Unii erau îmbrăcați în uniforme, alții nu. Unii erau înarmați cu puști, altora li se punea în mână o bucată de cărămidă – neamțul va crede că e o grenadă și se va speria! -  și așa, neechipați, neînarmați, erau aruncați la atac asupra liniilor nemțești. Nu se puteau întoarce îndărăt, căci aveau ațintite în spate mitralierele batalioanelor de baraj ale NKVD-ului. Mureau cu miile în prima lor luptă, pentru a descoperi cu jertfa lor poziția gurilor de foc vrăjmașe, ori pentru a-i face pe nemți să-și consume munițiile, ori pur și simplu, cum chipurile s-ar fi exprimat mareșalul Jukov, pentru că „e mai bine ca acești ucraineni să moară aici, înecați în Nipru, decât să ne batem capul mai pe urmă ca să-i deportăm în Siberia!”… Unul din supraviețuitorii acestor masacre a propriului popor povestea despre o întâlnire cu veteranii germani ai războiului. Unul din foștii soldați ai vermachtului îi zise:

„ Noi vedeam cine ne atacă, vedeam fețele lor speriate de copii, unii din noi încercau să tragă la picioare, alții nu rezistau la acel măcel absurd și înnebuneau…”

Ucraina, o țară cu două inimi

            Deci, lipsa de omenie a statalității rusești a fost enormă, resentimentele ucrainenilor sunt explicabile, de aici și dragostea pentru Europa mai umanistă. Dar urmează să amintim că rusofobia ucrainenilor poate fi și exagerată. Sunt exaltați și făcuți eroi naționali măcelari ca Bandera și Șuhevici, care în numele națiunii ucrainene au colaborat cu naziștii și au masacrat mii de polonezi și evrei. Mai este un lucru important când vorbim de Ucraina: este o țară divizată din câteva puncte de vedere. Vestul este mai ucrainean, mai catolic, mai proeuropean, mai naționalist. Estul este mai rusesc, mai ortodox, mai prorusesc, mai cosmopolit. Nu vă pare că-i mai simpatic estul, care nu-l divinizează pe Bandera și Șuhevici? Vesticii se consideră europeni, pe ruși îi consideră aproape tătaro-mongoli. De fapt, tocmai naționalismul și rasismul anihilează spiritul european, prin urmare esticii s-ar putea să fie efectiv mai europeni.

            În concertul acesta al protestelor cred că este și un element care nu se prea vede: lupta cercurilor industrial-financiare care sunt legate mai mult de est cu cercurile care au interese și perspective în vest; anume capitaliștii cred că și vor avea un cuvânt greu de spus.

Femen - europene, eclatante

            Subsemnatului însă i-au plăcut mai ales protestele proeuropene ale fetelor de la Femen. Sunt de o îndrăzneală nemaipomenită. Stilul lor e perfect european. Gesturi fără echivoc. Le animă zeița libertății absolute. Au în ele ceva din „Originea lumii” a lui Gustave Courbet,  ceva din Salvador Dali, ceva din Andy Warhol. Dar ce-au făcut, mă rog? Păi, au luat portretele lui Ianucovici, le-au pus între picioare, au dat chiloțeii în jos și s-au pișat toate pe cel care a renunțat să semneze asocierea la Vilnius, în semn de maxim dispreț.

            Simpatici, ucrainenii ăștia, zău.