Duminică, 26 aprilie 2020

Mă plimb pe terasa casei și sunt mulțumit. Am prânzit cu spaghetti cu dovlecei și roșii crude. Și vin alb. Foarte bune. E cald. Pe cerul albastru zboară nori albi. Un pescăruș se luptă cu o cioară, vrând să cucerească un loc pentru un cuib pe acoperiș, unde va depune ouăle.

Soarele ucide virușii, zic. Soarele și vara sunt patria mea. O femeie pe balconul de alături fumează, în mod absurd. Oamenii sunt ignoranți și absurzi, îmi zic. În loc să faci pași și să admiri norii albi, tu te așezi, de tânăr, pe un scaun și fumezi ca un bătrân din timpurile demult apuse. Oamenii se tem de vaccinuri, de dârele albe ale avioanelor, de 5G. Sunt fericit că n-am cântat păunii, zicea Grigore Vieru, într-o poezie care îmi plăcea foarte mult. Sunt fericit acum că nu cred în prostiile mulțimii. Că vreau să mă vaccinez. Că vreau 5G. Că îmi plac dârele albe de abur condensat ale avioanelor în înălțimile celeste.

Și mai sunt fericit că aici, în Italia, m-am vaccinat definitiv contra oricărui rasism și naționalism. Italia poate fi rasistă și naționalistă, dar elitele acestei țări nu iartă rasismul și naționalismul. Prea au suferit din cauza lor. Și eu sunt de partea acestor elite culte.

 Iată de ce nu înțeleg cum oare se poate întâmpla ca unii compatrioți moldoveni de ai mei să mai folosească îmbinări de cuvinte ca „fărâmă de neam”, atunci când e vorba de poporul Republicii Moldova.

 Fărâmă de neam? Fărâme de neamuri! Amalgam de neamuri! Poporul Republicii Moldova. Națiunea moldovenească, dacă vreți.

Da. Săraca națiune condusă în mod iresponsabil spre prăpastie, batjocorită acasă, alungată „la Italia”, „la Franța” etc. Săraca națiune pe care, ca să vezi, nici luminatul Occident nu reușește s-o lumineze.

Dar nu face să fiu trist pentru asta. Foarte bune spaghettele cu dovlecei!

Dilema polițistului

https://www.youtube.com/watch?v=hBC3zllkS5g

O mare polemică s-a aprins în jurul unui control al poliției rutiere moldovenești.

De față cu un rus, cetățean moldovean, pe care îl somase să oprească, polițistul moldovean a refuzat să dea explicații în limba rusă despre natura încălcării făcute. „Vă rog să-mi vorbiți în rusește”, a cerut șoferul. „Nu sunt obligat să răspund în limba rusă”, a răspuns polițistul.

Și, așa cum rusul filmase scena, publicând filmulețul, polițistul moldovean a devenit brusc vedetă. A fost declarat erou, copleșit cu strângeri de mână virtuale și „respekt!”-uri nenumărate pentru curaj. Pe de altă parte, l-au criticat rusofonii și unii activiști mai sensibili la drepturile omului. Nata Albot l-a condamnat, pornind de la ideea că un polițist este în serviciu public și trebuie să ajute omul indiferent de limba și ideile sale.

Cine are dreptate?

Sigur, din punct de vedere formal, polițistul are dreptate. A studiat la academie în limba română, știe toată terminologia în română. Nu e obligat să vorbească în rusă, nici nu a fost pregătit pentru comunicare interetnică. De ce deci ar trebui el să se bâlbâie în limba rusă? Să poftească să se bâlbâie în românește cetățeanul rusofon!

Și apoi, cum poți tu, cetățeanule moldovean de limbă rusă, să conduci mașina fără a ști ce e aia „permis de conducere”, „depășire de viteză”, „semne de circulație”?

Cum poți? Poți, și încă foarte bine. Ai învățat la școală rusește, ai consumat informație numai în rusește. Ai trăit într-un mediu mai mult rusesc. Chiar și românii moldoveni au vorbit cu tine tot rusește. Deci, ești rus, rus-paparus. Și nu e vina ta.

...Domnilor, situația politică nu e bună. Nu e bună deloc.

În cei aproape 30 de ani de când există Republica Moldova nu s-a făcut nimic pentru a crea din naționalitățile ex-sovietice care o populează un popor cât de cât integru, cu o limbă de comunicare și cu niște valori comune. Și e vorba de limbă în primul rând, că alte valori comune s-ar mai găsi, religia creștin-ortodoxă, de exemplu. Ei bine, dată majoritatea românească a țării, limba de comunicare nu putea să fie decât româna. Prin urmare, limba rusă, o limbă de comunicare care a funcționat foarte bine în timpurile sovietice, urma să fie înlocuită cu o limbă pe care nu o cunoșteau bine nici românii moldoveni! Grea însărcinare! Elitele moldovene de la conducerea țării nu i-au făcut față. Problema a rămas uitată, nerezolvată, mușamalizată.

Limba română, crede subsemnatul, urma să fie introdusă masiv nu numai în școlile etniei majoritare, ci și în școlile rusofonilor. Și nu doar ca obiect de studiu, dar și ca limbă de predare a unui șir de obiecte. Mă învinuiți de tentative de deznaționalizare forțată? Nu accept. Ar fi fost vorba doar de integrare. Fără această integrare ne pomenim astăzi în pragul libanizării, a războiului total.

Să ne dăm seama. În loc să creăm un popor integru, am preferat să ne avântăm în polemici sterile. Rămânem independenți ori ne unim cu România? Suntem moldoveni sau români? Tare ne mai place să ne pieptănăm!

Vă zic că suntem și că trebuie să fim moldoveni. Dar nu numai vorbitorii de limbă română, dar și rușii, și ucrainenii, și găgăuzii, și bulgarii din Republica Moldova. Moldoveni. Da, națiunea moldovenească. Poporul Republicii Moldova. Aveți ceva contra, doamna Guțu? Nu sunteți poate de acord, domnilor unioniști? Vă rog să băgați de seamă că Unirea, pe care aș vrea-o și eu, nu poate fi făcută fără națiunea moldovenească, fără poporul moldovenesc unit, integru, neîmpărțit în băștinași și ocupanți.

Încă nu există, ca unitate integră, acest popor. Elitele moldovene de la conducerea țării trebuie să lucreze la crearea lui. Pentru că problema a rămas de prea mult timp uitată, nerezolvată, mușamalizată. Ca rezultat, avem astăzi dilema polițistului. A făcut bine? A făcut rău?

Ca moldovean de limbă română frustrat de imperialismul lingvistic rusesc, mie îmi vine să zic că a făcut bine.

Dar ca moldovean care locuiește de mai mulți ani în Occidentul care a învățat să fie tolerant din experiențele sale de intoleranță, eu zic că a făcut rău. Nu era treaba polițistului să îl învețe minte pe rusofon. Dacă șoferul nu știa limba, trebuia să-i explice cum poate. Să-i zâmbească, să facă vreo glumă. În sfârșit, să fie binevoitor.

Dar mă rog, fiecare cum poate.

Eminescu, manipulat grosolan

                   

 

         Viorel Boldiș a publicat în „Gazeta Românească” un așa zis interviu  cu Mihai Eminescu. Boldiș și Eminescu, ca să vezi minune, vorbesc între ei ca doi amici.  Despre capitalism. Și  critică această orânduială crudă și nedreaptă ce lumea o împarte în mizeri și bogați. Deplâng apoi ticăloșia clasei politice românești, demagogia, Uniunea Europeană, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, fac declarații naționaliste și antisemite... Așa zisul interviu mi-a părut deocheat din toate punctele de vedere.

         În primul rând, autorul se folosește de citatele din Eminescu pentru a-și sprijini propriile idei, rasiste și reacționare. În al doilea rând, procedează necinstit atunci când îl face pe Eminescu coautor, de mână cu el, Boldiș, al unor idei aberante, cum ar fi aceea că libertatea economică și Uniunea Europeană o să ne ducă la pierzare. În al treilea rând, e absurd să pui semnul egalității între capitalismul sălbatic de la sfârșitul secolului XIX  pe care îl cunoscuse Eminescu și capitalismul actual din Uniunea Europeană, în care avem stat social și în care bunăstarea păturilor largi ale populației a crescut enorm. E inutil în acest caz să aduci citate din Eminescu despre sărăcia lucie a țăranilor. Iar dacă în România încă mai există multă sărăcie, faptul se datorează desigur nu capitalismului ăsta nesimpatic, ci socialismului de sorginte sovietică și proastei guvernări. Și, în al patrulea rând, m-a uimit faptul că Boldiș, ancorat în vesela, însorita, gentila, frumoasa Italie deja de multișori ani, a trecut prin ea ca gâsca prin apă, nu s-a lăsat adică „stricat” de ideile politicește corecte care plutesc în aer.

         Se știe foarte bine că ideile politice ale lui Eminescu au fost reacționare. Marele poet, romantic și paseist, a susținut clasa boierească, clasa părinților săi, de altfel. Și a urât din tot sufletul ariviștii, parveniții, noua burghezie a orașelor (lumea lui Caragiale!) și pe reprezentanții ei politici, liberalii, mulți dintre care de fapt tot boieri erau. Eminescu a mai fost antisemit, și xenofob în genere. Pentru aceste păcate, însă, îi putem găsi niște scuze. Pe vremea lui monștrii xenofobiei și antisemitismului încă nu ieșiseră din ou, încă nu avuseseră loc marile pogromuri, nu se știa de genocidul armenilor, de Hitler și Antonescu. Dar nu are scuze în acest sens Viorel Boldiș.

         Interviul lui Boldiș demarează cu afirmația că sistemul capitalist a învins, însă este putred și meschin. Totul se învârte în jurul banilor. Lumea occidentală pare că trăiește un continuu progres, însă sufletește regresul ei este din ce în ce mai evident. Așa să fie? Și de ce, mă rog? Atunci când Occidentul produce în cantități infinite  literatură, filme, spectacole, atunci când viața socială clocotește pe arenele sportive și în sălile de concerte, atunci când turismul înflorește, atunci când restaurantele sunt pline... – cum poți tu să afirmi că Occidentul regresează sufletește?! Italia în care locuiește îi oferă lui Boldiș o multitudine de exemple de sufletism, de spiritualitate. E vorba de operele de caritate ale bisericilor, de coletele publice în favoarea sinistraților, de organizații ca Emergency a lui Gino Strada, de minunatele emisiuni televizate ale lui Alberto Angela etc. etc. Și e vorba mai ales de bunătatea oamenilor.

         Ei bine, ceea ce este revoltător nu e ideea în sine a lui Boldiș, ci faptul că Eminescu este chemat în cauză și silit să fie de acord cu aberațiile acestuia. Se creează deci o imagine falsă a poetului, care era copil al timpului său și nu cetățean al Uniunii Europene. Iată cum devine Eminescu, în cuvintele lui Boldiș, un opozant al sistemului socio-economic din UE: ”Politicienii noștri și așa zișii progresiști susțin însă exact contrariul, iar Uniunea Europeană, ai cărei membri suntem de o vreme încoace, se vrea garantul acestei lumi despre care tu susții că o să ne ducă la pierzare”. Cu alte cuvinte, Eminescu susține că societatea liberă modernă o să ne ducă la pierzare. Ce ar fi, mă gândesc, să vadă Eminescu cum trăiește azi țăranul francez ori muncitorul german, ori cel puțin un handicapat italian dotat de subsidii și asistență de stat? Ce ar fi să-i vadă Eminescu pe românii în BMW-uri care merg prin Roma ascultând manele cu volumul dat la maxim? Ar mai zice ceva contra capitalismului care a creat o enormă bunăstare socială? Nu ar zice, dar Boldiș îl face să zică. „Mihai, îl tutuiește Boldiș pe Eminescu atrăgându-l în următoarea cursă, noi am aspirat întotdeauna să fim ca aceste mari națiuni apusene. Întotdeuna ne-am dorit să avem belșugul și prosperitatea lor. Nu e ușor de înțeles de ce reformele propuse de aceste mari puteri pot fi dăunătoare statului și națiunii române.” Într-adevăr, nu e ușor de înțeles de ce Boldiș îl face să răspundă pe Eminescu că da, reformele propuse României de UE sunt dăunătoare. Să răspundă Boldiș, cu argumentele zilei de azi, dacă le are!

         Și cu cât te cufunzi mai tare în lectura lui Boldiș, afirmațiile sale sunt tot mai prăpăstioase.

          Iată un atac la adresa televiziunii: „Unealta asta numită televiziune propune zi de zi întregului popor o demagogie goală de esență și principii, dar plină de înșelătorie. Iar poporul, sărac cu duhul și nu numai, crede tot ce i se spune.” Îmi vine să râd. Măi băiete măi, dar cum ai fi putut tu să vezi „Dallas” fără televiziune? De unde ai fi știut tu de Chuck Norris și Jackie Chan? Cum ai afla tu timpul probabil dimineața? Cum ți-ai da seama cât de folositor este preparatul Kukident? Și unde mai vezi tu atâtea femei frumoase ca la televizor? Nu e și nici nu poate fi zăbavă mai dulce decât televizorul!

         Iată un atac  asupra cetățenilor români de origine etnică neromânească: „Se vorbește tot mai mult despre o ingerință a unor forțe străine în treburile statului român. Ba unii chiar spun sus și tare că tot mai multe funcții importante în stat sunt ocupate ori de români neromâni, ori de tâmpiți fără nicio aptitudine intelectuală, singurele lor aptitudini fiind de ordin politic. Pe vremuri îi aveam pe fanarioți și credeam că acele vremuri au apus.” Și pe cine îi aveți în vedere, domnu Boldiș? Pe președintele țării? Pe parlamentarii unguri? Pe Raed Arafat? Ori cunoașteți și alți grecotei cu nas subțire și bulgăroi cu ceafa groasă, buni de alungat din țară?

         Nu era posibil să rămână uitați și evreii. „Mihai, unii te acuză că ești antisemit, că ai ceva cu evreii.” La care Mihai răspunde: Evreii au zis Congresului de la Berlin: „Sau țara să fie cum o vrem noi sau să nu fie”. Un apropiat viitor va zice: „Sau țara asta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie” ...Într-adevăr, într-un apropiat viitor, Hitler și Antonescu aveau să facă din România o țară cu adevărat românească, tragic de românească, din păcate.

         Nu mai vreau să continuu a pureca tot articolul lui Boldiș, e apăsător. Mă voi opri totuși o clipă asupra demagogiei, răul esențial care amenință vitalitatea poporului nostru. În Italia, văd, demagogia țâșnește abundent ca apa din Fontana Trevi. Cred că demagogia e inevitabilă în orice democrație. Dar pentru asta și există televiziunea cu mai multe canale, ca să se informeze cetățeanul din mai multe surse! Și apoi cetățeanul, chiar dacă e turmentat și nu știe cu cine să voteze, mai are și cap pe umeri. Nu există altă posibilitate de progres decât alegerea, cu cap, a unor conducători onești. Ai greșit o dată, pentru că erai cam turmentat? Încerci a doua oară, cu mintea trează. Nu demagogia este periculoasă, ci nepăsarea cetățeanului, resemnarea lui vinovată.

         Și apropo de capitalism. Nu îmi place acest cuvânt. Nu reflectă esența Occidentului. Esența Occidentului este respectarea drepturilor omului, inclusiv dreptul de a avea și mișca capitaluri, libertatea, toleranța. Atât Italia, cât și celelalte țări ale lumii libere, au o mulțime de neajunsuri și nedreptăți. Ca și România, de altfel. În lumea aceasta nouă este o grămadă de lucru de făcut! 

Un corso di formazione, una carica di energia positiva…

di Elena Druta

L’associazione Domina ha concluso un altro corso di formazione gratuito per assistenti familiari. Si è svolto dal 17 settembre al 19 0ttobre 2017, a Roma, in via Lusitania nr.4.

 Noi, gli organizzatori, l’avvocatessa Tiziana Licopoli e la sottoscritta Elena Druta, ci rivolgiamo alle nostre studentesse dicendogli un grazie di cuore per la loro presenza ed il loro calore umano.

Arrivati al fine di questo percorso, ripercorrendo le ore delle lezioni, ci sembra veramente di non aver perso in vano il tempo. Tante cose nuove abbiamo studiato, tante domande, tante risposte. Il corso, mi sembra, abbia centrato in pieno il suo obiettivo. Tocca a voi, adesso, care studentesse. Sarete in grado di fare buon uso di ciò che avete imparato? Sarete vere professioniste dell’assistenza familiare? Credo proprio di si.

In una delle lezioni qualcuna di voi aveva detto che le sembra di essere ritornata ai tempi del liceo. Non so perché, ma queste parole mi hanno emozionata.