Apeducte la Roma

APEDUCTE LA ROMA

Cu niște ani în urma a trebuit să întâlnesc la Roma o cunostință din Chișinău. După ce am lăsat bagajele și am stat la masă, ieșirăm să vedem orașul. Ne plimbarăm pe la Colozeu și pe Bulevardul Forurilor Imperiale, admirând statuile împăraților, Columna lui Traian, săpăturile arheologice. Trecurăm prin Piața Veneția pe lângă Altarul Patriei și privirăm la balconul de unde Mussolini își pronunța incendiarele discursuri. Ne ridicarăm pe colina Capitoliului să salutăm celebra Lupoaică... Însera, și de acolo de sus se vedea cum Cetatea Eternă îsi aprinde luminile sub un cer încă de un albastru adânc...
-Ei,ce zici,..am cerut o părere.
- Chișinăul nostru e mai frumos, a urmat răspunsul, răspicat și fără drept de
apel.
...Nu vreau să zic că ar fi urât Chișinăul. Dar Roma e orașul prin excelență. Aici trecutul nu stă în cărțile de istorie: îl calci, îl pipăi, îl miroși - cum am văzut că făcea un turist pistruiat cu pietrele Colozeului. Aici arta nu e dosită în umbra muzeelor: o admiri în plină stradă, te fotografiezi cu ea la braț. Aici teatrul, circul nu sunt instituții unde intri doar dacă ai luat bilet: poți vedea teatrul de păpuși cu reprezentația în curs direct pe trotuar, înconjurat de o duzină de copii; iar clovnul pe picioroange poate să-ți batjocorească pălăria doar așa, ca să se mai distreze trecătorii.
Apoi Roma e un oraș plin de viață și diversitate. În Piața Argentina, pe locul unde au fost dezgropate niște temple, acum este o colonie de pisici; face să le vezi cum stau impasibile pe lespezile antichității și pozează turiștilor. Tibrul, chiar în centrul orașului, fojgăie de pești, de rațe sălbatice, de pescăruși. Iar străzile sunt pline de toate rasele lumii.
Parcul Apeductelor de la Cinecittà îmi place în mod deosebit pentru că aici se unește într-un mod fericit trecutul cu prezentul, satul cu orașul, lucrătura omului cu dezlănțuirea organică a naturii. Parcul de jocuri pentru copii, cu poni și măgăruși, cu teren pentru patinele pe rotile, e chiar alături de o ramură mai modernă a apeductului, construită în evul mediu de statul papal. O poți apuca la întâmplare în orice direcție, pe cărare ori de-a dreptul. Oricum vei merge, vei da de un apeduct. Unele sunt mai ruinate, altele mai întregi. Alături sunt terenuri cu proprietăți agricole, o stână, câmpuri semănate cu grâu sau cu lucernă. Miroase ca în Moldova grâul ce dă în pârg, ca în Moldova lucerna proaspăt cosită. Și oile behăie ca în Moldova. Prin grâu se văd maci roșii. Aș zice că e sângele gladiatorilor dacă aș fi mai sentimental. Pe marginea cărărilor crește o nalbă viguroasă cu flori violete. Tufele de mure se cațără îndrăznețe pe ruine. Pe la sfârșitul verii aceste mure negre, dulci și mășcate , sunt un deliciu. Unii copaci cresc chiar sus-sus pe creasta apeductului. In locurile unde construcția s-a prăbușit, se vede canalul interior prin care circula apa. ,,Sclavi nemernici! Ați lucrat rău! Nici 3000 de ani n-au trecut și zidul se și prăbușește!” m-am adresat într-o zi trecutului; și am zâmbit.
In Parcul Apeductelor mă duc să mă plimb sau să gonesc bicicleta. E o rafinată plăcere să pedalezi stârnind colbul pe cărarea ce are pe de o parte construcția mastodontică a apeductului iar pe de alta terenul cu iarba fragedă, tunsă cu grijă, unde joacă golf aristocrația. Romanii se duc în Parcul Apeductelor ca să-și plimbe câinii — și nutresc pentru aceste animale o dragoste nemăsurată; ca să facă sport, să se mențină în formă - căci sunt obsesionați de frumusețe și sănătate; ca să se simtă pur și simplu bine, ca să se iubească - vezi adeseori perechi de tineri culcați în iarbă, abandonați sărutărilor, nepăsători de restul lumii și de istoria antică.
Iar în ceea ce privește istoria modernă nu știu ce să fac:să mă supăr pe ea că
m-a făcut să las casă și masă și să mă duc ,,prin străini” ori, din contra ,să-i fiu recunoscător?