Despre vizita Angelei Merkel în Republica Moldova

Desfăşurată la 22 august 2012, vizita cancelarului german la Chişinău a fost în primul rând un succes al guvernului moldovean şi al premierului Vlad Filat. În felul acesta au fost confirmate în mod indirect succesele Republicii Moldova şi buna direcţie în care ea se mişcă.

Vizita Angelei Merkel a fost precedată de o pregătire a terenului cum Chişinăul n-a mai văzut. Drumul de la aeroport a fost adus în scurt timp în optime condiţii, au fost cărate sute de tone de gunoi de unde nu le era locul, s-a pus un pic de ordine în haosul parcării automobilelor pe străzile oraşului. Toată această vânzoleală a stârnit desigur nenumărate ironii în presă şi pe site-urile de socializare, dar până la urmă cetăţenii au avut de câştigat.

Multe minuni trebuia să facă Angela Merkel în Moldova, dacă ne luăm după aşteptările exprimate de unii sau de alţii.

Unioniştii moldoveni şi naţionaliştii pro-români au aşteptat de la „doamna de fier” a Europei ca să-şi ceară scuze pentru pactul Molotov-Ribbentrop şi să facă Unirea Republicii Moldova cu România după modelul reîntregirii Germaniei.

Stataliştii moldoveni au aşteptat ca bagheta magică a lui Merkel să reintegreze în Moldova republicuţa secesionistă a Transnistriei.

Unii naivi, alde subsemnatul, au sperat ca Merkel să viziteze combinatul de ciment al concernului Lafarge de la Rezina, pentru ca autorităţile să repare în grabă şoseaua Orhei-Rezina, distrusă într-un hal fără de hal de camioanele grele care transportă cimentul spre capitală.

Merkel însă nu a făcut minuni. Dar ne-a privit şi ne-a vorbit îndelung, într-un discurs impunător ţinut în faţa parlamentarilor. Şi în felul acesta, fiind lumea cu ochii pe cancelarul german, am nimerit şi noi în câmpul atenţiei opiniei publice europene.

Presa germană a scris pe larg despre Moldova, de data asta însă nu am fost pomeniţi în treacăt în legătură cu istorii de criminalitate, sărăcie extremă şi prostituţie. S-a spus despre guvernul nostru că este reformator din punct de vedere politic şi economic şi că a mai făcut progrese sesizabile în rezolvarea problemei transnistrene. S-a spus despre ţară că a făcut paşi concreţi şi ireversibili spre Uniunea Europeană.

Revenind la discursul cancelarului în Parlamentul de la Chişinău, se poate de spus că acesta a fost punctat cu nişte repere foarte semnificative. Doamna Merkel ne-a compătimit de la bun început pentru seceta care ne-a devastat agricultura.

Apoi a ţinut să amintească că în ţinutul nostru, la sudul Basarabiei, au trăit multă vreme colonişti germani. A menţionat că am avut de suferit „în anii sumbri ai dictaturii naţional-socialiste” şi de pe urma represiilor staliniste.

Cancelarul a amintit cu satisfacţie că Germania a fost primul stat al Uniunii Europene care a deschis o ambasadă la Chişinău şi că actualmente Germania este unul din cei mai importanţi parteneri comerciali ai Moldovei, întreprinderile germane contribuind substanţial la modernizarea industriei, agriculturii şi infrastructurii prin introducerea celor mai bune practici şi know-how.

De aceea noi, a menţionat cancelarul, am venit în Moldova nu numai cu o delegaţie politică, ci şi cu una economică. Ne bucurăm şi de interesul pe care îl au moldovenii pentru Germania, în acest sens fiind remarcabil faptul că circa 13 000 de copii de aici studiază limba germană.

Abordând tema libertăţilor europene, doamna Merkel a optat pentru un anume tip de capitalism şi a făcut guvernanţilor noştri o sugestie importantă.

Iată cuvintele ei: „Noi, europenii, putem fi mândri de Europa, care este un spaţiu al libertăţii. Democraţia, drepturile omului, statul de drept, libertatea de opinie şi a presei sunt aici ferm ancorate. în orânduirea noastră liberă succesul economic şi responsabilitatea socială constituie o unitate. În Germania noi o numim economie socială de piaţă.”

Nu ne rămâne decât să sperăm că şi la noi se va opta pentru economia socială de piaţă, punându-se nişte frâne raţionale capitalismului sălbatic care face ravagii.

Sprijinul pe care ni l-a promis doamna Merkel este foarte important. Mai întâi de toate e vorba despre triplicarea ajutorului economic german, care va ajunge de la 4,5 la 15 milioane de euro.

Apoi vom avea 122 milioane de euro de la Uniunea Europeană. Vom fi susţinuţi ca să încheiem un Acord de Asociere cu UE şi un acord de facilitare a vizelor. Vom fi sprijiniţi să rezolvăm problema transnistreană.

Iată cuvintele doamnei Merkel cu privire la Transnistria: „Astăzi, după 20 de ani de la acest conflict amar şi grav, a sosit timpul să identificăm soluţii. Nu există niciun motiv valabil ca să aşteptăm condiţii mai bune. Nu există niciun motiv plauzibil pentru a rămâne în acest conflict. Din status quo-ul conflictului îngheţat beneficiază doar foarte, foarte puţini oameni. Pentru marea majoritate a populaţiei, din contra, această divizare a ţării este dureroasă. Ea paralizează dezvoltarea economică şi socială... Vreau să vă asigur: Germania sprijină cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului în eforturile lor de a îmbunătăţi situaţia. Noi sprijinim integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova, în cadrul frontierelor recunoscute pe plan internaţional, cu un statut special pentru Transnistria.”

Din programul vizitei, nu putea să lipsească şi un popas al cancelarului în cel mai mare beci de vinuri din Europa, oraşul subteran al vinăriei Cricova. Încântat de oaspetele său, premierul Filat i-a făcut cadou o colecţie de peste patru sute de sticle de vinuri moldoveneşti de preţ.
(http://www.gazetaromaneasca.com/integrare/moldoveni-in-italia/4111-despre-vizita-angelei-merkel-in-republica-moldova.html )

NAȚIUNEA MOLDOVENEASCĂ

   

Atunci când este adus în discuție nevinovatul termen de națiune moldovenească, imediat își fac apariția „negaționiștii” ei. Națiunea Românească, afirmă aceștia confundând națiunea cu vorbitorii unei limbi, ne cuprinde și pe noi. După ei, Națiunea Moldovenească este doar produsul propagandistic al imperialismului ruso-sovietic și nu poate să existe pentru că unică și indivizibilă este limba română. Și chiar dacă există, trebuie să moară în numele ideii sublime a Națiunii Române în fața căreia este doar o jalnică și ridiculă caricatură. Și apoi nu are rost să existe pentru că este săracă și neperformantă din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, este evident, Națiunea Moldovenească există. Din 1991, de când și-a declarat independența, are și acte în toată regula.

E adevărat că Națiunea Moldovenească este produsul imperialismului ruso-sovietic. Dar nu numai un produs propagandistic, perisabil și fără corespondențe în realitate. Națiunea Moldovenească este o comunitate de oameni modelată într-un fel anume de istoria pe care a trăit-o. Faptul că Națiunea Moldovenească vorbește limba română nu are nicio importanță, căci într-un edificiu național nu limba este pilastrul de bază. O națiune se bazează pe teritoriul stăpânit de o clasă politică, pe voința și capacitatea de a fi națiune a acestei clase și pe consensul celorlalți cetățeni. Chestiunile de limbă, istorie și cultură sunt secundare.

Bazele Națiunii Moldovenești

Faptul că URSS a creat Națiunea Moldovenească este incontestabil. Basarabia era doar o provincie în imperiul rus și nu avea practic nicio autonomie. Despre procese de formare națională până în epoca sovietică ar fi hazardat să vorbim, pentru că ideea de națiune este inseparabil legată de capitalism și burghezie. Nu există națiuni ne-burgheze, națiuni în afara piețelor, comerțului și orașelor, iar capitalismul basarabean până la revoluție era rudimentar. Națiunea Moldovenească s-a format în socialismul sovietic, care a fost de fapt un capitalism de stat și a avut aceleași efecte unificatoare ca și piața burgheză liberă.

Două experiențe fundamentale stau la baza Națiunii Sovietice Moldovenești: cea a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (1924-1940) și cea a prezenței Basarabiei în cadrul hotarelor României (1918-1940, 1941-1944).

RASSM

RASSM este un caz semnificativ prin intensa muncă de construcție națională desfășurată pe teritoriul ei: școli care învățau în limba moldovenească, edituri care tipăreau cărți în limba moldovenească, ziare de limbă moldovenească, scriitori de limbă moldovenească etc. - totul făcut pe loc gol, inventat ad-hoc, o adevărată revoluție. Cu puțin noroc, s-ar fi impus și alfabetul latin și chiar standardul bucureștean al limbii române. Intelectualii moldoveni din RASSM reușiseră într-un timp să convingă autoritățile că nu e nevoie de inventat o nouă limbă literară atunci când exista limba română; și deci, pentru o scurtă perioadă s-au editat cărți într-o frumoasă limbă română, cu litere latine, și la Tiraspol. Din păcate, promotorii acestei inițiative au ajuns foarte curând în fața plutonului de execuție ca dușmani ai poporului. RSSM, creată la 2 august 1940, după ocuparea Basarabiei de către URSS, va fi continuarea RASSM pe toate planurile. Miturile fondatoare ale Republicii de la Tiraspol, sărbătorile ei, ziarele și teatrele ei vor aparține după 2 august 1940 și Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, țară formal independentă, care a aderat ca subiect egal în drepturi la contractul unional.

Basarabia românească

Și în Basarabia s-a desfășurat o intensă muncă de construcție națională. Școlile de prin sate și orașe, serviciul militar în diferite orașe ale României, activitatea funcționarilor statului și campaniile electorale, campaniile de igienizare a satelor, migrația de muncă și de studii au pus începutul încadrării basarabenilor în Națiunea Română. Am foarte mari rezerve față de acei care vorbesc cu scepticism sau răutate nedisimulată despre Basarabia Românească. Unirea este scoasă din contextul realităților și comparată cu niște ideale inexistente. Au fost corupți funcționarii? Au fost răi jandarmii? Dar oare unde a fost totul bine? Unificarea Italiei s-a făcut prin sânge și nenumărate violențe. Francezii, englezii, japonezii cum s-au comportat în coloniile lor? Îmi povestea tata că atunci, „pe vremea românilor”, un consătean de-al nostru s-a spânzurat. S-a întâmplat după un control al serviciilor sanitare. I-au găsit acasă păduchi. A venit etuva, i-a intrat în ogradă, să facă dezinfecția. Omul nu a suportat rușinea, și-a pus capăt zilelor. A fost o victimă a civilizației, nu „a românilor”.

Intelectualii basarabeni, comuniști de convingeri sau chiar evrei regățeni refugiați aici din cauza persecuțiilor din patrie, au avut o importanță covârșitoare în edificarea Națiunii Moldovenești. Anume ei au fost cei care au înlăturat, încă în perioada când trăia Stalin, improbabila limbă moldovenească adusă din Transnistria, oferind basarabenilor, sub numele convențional de limbă moldovenească literară scrisă cu caractere chirilice, standardul limbii române de la București. Anume ei au reabilitat încetul cu încetul clasicii literaturii române, doar pe moldoveni, ce-i drept. În felul acesta, cultura Națiunii Moldovenești a economisit infinite eforturi și, utilizând un instrument de expresie performant, a ajuns la însemnate rezultate. Deci, glorie eternă și un loc de cinste în panteonul patriei intelectualilor comuniști Andrei Lupan, Emilian Bucov, Liviu Deleanu, Vasile Coroban, Nicolae Corlăteanu și alții. Fără inteligența și curajul acestor oameni crescuți în mijlocul Națiunii Române ar fi fost imposibilă cultura moldovenească și Națiunea Moldovenească așa cum le știm.

Națiunea Sovietică și construcția Națiunii Sovietice Moldovenești în URSS

Problema națională, moștenită de la imperiul țarist, zis închisoarea popoarelor, a fost una foarte grea pentru autoritățile sovietice. Acestea s-au străduit din toate puterile s-o rezolve și s-au lăudat că au rezolvat-o, „prietenia popoarelor” sovietice fiind rezultatul râvnit. Prietenia popoarelor a fost unul din cele mai invazive clișee sovietice, a fost cântată și propagată în fel și chip, iar antipodul ei, naționalismul, a fost urmărit și persecutat până în pânzele albe. Nu exista etichetă mai periculoasă pentru cineva decât aceea de „naționalist”.

Republicilor unionale li s-au dat drepturi foarte mari, limbă națională în școală, cultură națională, parlamente autonome, coduri de legi, fonduri generoase. Desigur, democrația era formală și limitată, libertatea de expresie – penalizată sau anulată. Libertatea personală era puternic periclitată de lipsa proprietății private propriu-zise și a inițiativei private. Cu toate acestea, în toate republicile unionale, au existat și progrese enorme. Iar relațiile dintre popoarele sovietice nu au cunoscut urâte întorsături decât în vremea crizei și căderii URSS.

Prin urmare, ar fi greșit să spunem că și URSS ar fi fost o închisoare a popoarelor. Problema nu era asuprirea națională, dar ineficiența sistemului economic și lipsa libertății. Despre ce fel de asuprire națională aș putea să vorbesc eu, ca fost cetățean sovietic moldovean, dacă am făcut școala în limba maternă și universitatea în limba maternă? Din contra, aș putea să fiu mai degrabă nemulțumit de faptul că nu am studiat o serie de materii în rusă și în felul acesta am pierdut în competivitate pe plan general unional. Desigur, nu plăcea nimănui rusificarea orașelor, nici coruperea limbii române a moldovenilor. Dar aceste fenomene erau în mare parte naturale, nu se întâmplau numai cu noi.

Construcția Națiunii Sovietice Moldovenești a avut loc concomitent cu integrarea moldovenilor în Națiunea Sovietică, numită de obicei Popor Sovietic. Care nu a fost doar un bluf propagandistic. A fost o comunitate foarte strâns legată de oameni. Erau toți, de la cei mai mari și puternici la cei mai mici și neimportanți, legați de o istorie comună de războaie și cuceriri, de zile și munci trăite împreună. Călăi sau victime, erau toți ostatecii ideologiei comuniste. Visau toți timpuri mai bune. Citeau aceleași cărți, plângeau la aceleași filme, râdeau toți de glumele lui Niculin sau de aventurile Lupului și Iepurelui din „Nu, zaiaț, pogodi!” Pentru crearea Națiunii Sovietice s-au cheltuit mijloace colosale. Știința de carte, ziarele și revistele atotprezente, impunătoarea mașinărie a culturii, propaganda comunistă au fost costisitoare, dar au reușit totuși să creeze o națiune închegată, bazată da, pe un sistem nedemocratic, dar care avea în esența sa iluminismul secolului 18 european. Da, Națiunea Sovietică era o națiune iluministă. O națiune care repudia religia și care credea în știință. Era dinamică, își făcea autocritică, își demasca dictatorii. Avea anumite asemănări cu națiunea franceză din timpul Marii Revoluții Burgheze Franceze. E adevărat că avea și o birocrație rigidă și conservatoare care a și înmormântat-o.

De la bun început Națiunii Sovietice Moldovenești i-au fost impuși conducători din RASSM și modele culturale transnistrene. Conducătorii au persistat mai mult, dar modelele au fost înlăturate destul de repede. Basarabenii cu studii în România au combătut izolaționismul cultural al transnistrenilor și au convins funcționarii de partid de cel mai înalt nivel că cultura socialistă a poporului moldovenesc are nevoie și de o limbă literară elevată, și de valorificarea istoriei statului medieval moldovenesc, și de scriitorii clasici Alecsandri, Eminescu, Creangă. În felul acesta, cu toate că formal RSSM era continuatoarea RASSM, de facto ieșea că Națiunea Sovietică Moldovenească se trage din Moldova istorică și din cultura general românească. Nu i-ar fi costat nimic pe sovietici să recunoască că basarabenii sunt români etnici și vorbesc limba română. N-au făcut-o dintr-un exces de vigilență, și pentru a nu-i face pe naivi să se întrebe cum adică, limbă română și națiune moldovenească.

A fost suficient ca Națiunea Sovietică Moldovenească să conștientizeze că are cu Națiunea Română o limbă comună, folclor comun și scriitori comuni, pentru ca să stabilească cu ea, mai mult unilateral, o seamă de liaisons dangereux. Mai fiind aceste legături clandestine și punibile ca naționaliste, fructul oprit al dragostei pentru România devenea deosebit de dulce. A scrie cu litere latine devenea pentru un tânăr student o faptă aproape eroică, demnă de admirația colegilor. A avea cărți românești te punea automat în rândul intelectualilor rafinați. Muzica românească era ascultată la radio și cântată apoi în cercuri restrânse. Tudor Gheorghe și Adrian Păunescu erau niște semizei. Cei care prindeau televiziunea română erau considerați niște fericiți. Și era inimaginabil pentru un poet să nu știe de Blaga și Arghezi. Orice elev care studia literatura moldovenească în școală nu putea să nu se întrebe de ce, de exemplu, noi îl studiem pe Eminescu, dar nu și pe prietenul său Caragiale, ori de ce atât de moldoveanul Sadoveanu nu este în programa școlară. Studenților de la filologie li se spunea că limba moldovenească literară are la bază graiul moldovenesc din jurul Chișinăului, iar minciuna aceasta era atât de evidentă, că n-o credeau decât naivii; și chiar în bibliotecile universitare puteai găsi suficientă informație și despre Biblia de la București, și despre corifeii Școlii Ardelene, și despre Titu Maiorescu. Deci, România trecută și România atunci prezentă au format din umbră Națiunea Sovietică Moldovenească, constituind o ereditate istorică importantă și niște fermenți culturali fără de care Moldova Sovietică ar fi fost cu totul alta. E adevărat însă că România și personalitățile sale, reflectate în imaginarul basarabean, nu corespundeau întotdeauna realității. România era sau idealizată sau demonizată, iar Eminescu, scos din contextul vremii sale și din contextul literar, devenise o divinitate, un fel de Zamolxe atotștiutor, dătător de legi în poezie, publicistică și descoperitor înaintea lui Einstein a teoriei relativității.

Dar acest aluat de cultură și istorie românească a fost pus în formele statalității sovietice, a modului de viață sovietic, a civilizației urbane sovietice. Națiunea Sovietică Moldovenească era o parte armonioasă a Națiunii Sovietice, a poporului sovietic multinațional. Națiunea Socialistă Moldovenească era prin urmare total diferită de Națiunea Socialistă Românească. Nici nu putea să fie altfel. Eram legați cu mii de fire de restul Uniunii. E adevărat că ne exprimam de multe ori greșit, calchiind în mod barbar limba rusă; că cunoșteam prost cultura și literatura română, dar, pe de altă parte, cunoașterea limbii ruse ne unea în direct cu o cultură în multe cazuri superioară modelelor românești, ne unea cu un popor deosebit care scrisese de curând eroica epopee a Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Ne-am lăsat fascinați în direct de Tolstoi, Șolohov, Șukșin, Vîsoțki, Evtușenko. Prin intermediul limbii ruse am cunoscut un evantai de personalități din celelalte republici unionale și am cunoscut, în viața de toate zilele, pe oamenii concreți ai acelor țări depărtate... Lucrurile care ne-au unit au fost din ce în ce mai multe. Cei care au participat la luptele contra fascismului au solidarizat cu armata sovietică. Cei deportați în Siberia și Kazahstan au văzut că pe marile întinderi ale URSS nu sunt ei unicii obidiți și de multe ori au primit ca un cadou de preț solidaritatea sau admirația localnicilor. De la Uniunea Sovietică nu numai am luat – am și dat. Piesele lui Ion Druță erau montate pe scenele moscovite și ale altor orașe sovietice. Aveam regisori, compozitori, actori de talie unională ca Emil Loteanu, Eugen Doga, Mihai Volontir. O aveam pe cântăreața de operă Maria Bieșu. Doream să luptăm cu neajunsurile și să ne facem viața mai bună și mai demnă, doream limba română și alfabetul latin – dar în cadrul Uniunii Sovietice, pentru că nu ne imaginam ca într-o bună zi aceasta să dispară.

Moartea Națiunii Sovietice, supraviețuirea Națiunii Moldovenești

Eșecul revoluției de sus a lui Mihail Gorbaciov a dus la prăbușirea catastrofală a URSS. E absolut regretabil acel eșec, căci a fost vorba de o revoluție spirituală de proporții, revalorificarea trecutului, deschiderea spre democrație și restul lumii, într-un cuvânt – restructurare, perestroika. S-a dărâmat o țară imensă unită de valori europene, s-a distrus acel imens creuzet în care erau retopite cele mai variate expresii naționale, a murit o națiune mare și puternică prin diversitatea și originalitatea ei. Supraviețuirea Uniunii Sovietice poate că ar fi evitat derapajul totalitarist al Bielorusiei, renașterea satrapiilor în Asia Mică, războaiele în Carabahul de Nord, Cecenia și Moldova. Poate că Moldova, cenzurată de niște standarde unionale mai luminate, nu s-ar fi lăsat târâtă în naționalismul retrograd de care suferă de mai multă vreme ori în „comunismul” conservator și reacționar al lui Voronin. Dar nu a fost să fie, Națiunea Sovietică s-a prăbușit. Și poate că așa e mai bine, pentru că poporul rus, pe care această națiune se ținea, s-a dovedit de multe ori imatur și a manifestat o vocație mai mare pentru băutură și ortodoxie decât pentru proiectele de cultură și civilizație.

Așadar, la 27 august 1991 Națiunea Moldovenească se declară independentă. Cu un an înainte, la 2 septembrie 1990, se declarase independentă față de RSSM Republica Moldovenească Nistreană, așa-zisa Transnistria. Dacă recunoșteau pierderea acelui teritoriu, moldovenii ar fi rămas fără o bună parte din industrie, dar ar fi câștigat în omogenitatea politico-culturală a teritoriului rămas. Munca de edificare a Națiunii Moldovenești noi ar fi fost simplificată în mod considerabil, s-ar fi consolidat unitatea teritorială, s-ar fi ușurat controlul granițelor. Moldovenii au preferat să pretindă la Transnistria cu orgoliu și ambiție și să n-o recunoască. Au trebuit deci să facă un război din care a ieșit victorioasă Transnistria, au pierdut oricum industria transnistreană și au rămas blocați în mișcarea de integrare europeană. Și, pentru ca dezastrul să fie mai evident, moldovenii pierd, actualmente, și războiul de imagine cu Transnistria, care începe să aibă o economie mai performantă, drumuri mai bune, prețuri mai mici. Iată de ce cred că atunci când vorbim de Națiunea Moldovenească nu trebuie să avem în vedere Transnistria. Pentru Națiunea Moldovenească Transnistria a fost și rămâne să fie o diversiune, o capcană mortală.

Națiunea Moldovenească și războiul identităților

Imediat după nașterea oficială și recunoscută de toată lumea a Națiunii Moldovenești, în fața cetățenilor moldoveni au apărut două căi diferite de posibilă dezvoltare. Una era construirea unei națiuni libere și independente pe baza structurilor moștenite de la URSS. Alta era unirea cu România. S-a mers pe prima cale. Partizanii unirii nu au ajuns decât la organizarea unor acțiuni demonstrative de propagandă. Dar au făcut foarte puțin și unii, și alții. Hotarele au rămas permeabile pentru mărfurile de contrabandă, mai ales dinspre est. Integrarea minorităților, învățarea de către acestea a limbii române a bătut pasul pe loc. Populația a emigrat masiv peste hotare. Din partea lor, unioniștii s-au limitat la vehicularea unor idei vetuste, tip „Basarabia – pământ românesc”, și nu au ajuns să facă un proiect al unirii și un referendum.

În schimb, și unii și alții s-au angajat plenar în așa-zisul război al identităților. Care identități? Există identitatea de cetățean al Republicii Moldova, care are semnificația deplină de membru al Națiunii Moldovenești. Că unii se declară moldoveni, iar alții români e absolut aberant. Originea etnică este un motiv în plus de discriminare și nu mai contează atunci când la rubrica naționalitatea scrie clar Republica Moldova. Eventuala Unire ar avea ca scop transformarea cetățenilor moldoveni în cetățeni români și ar fi urmată de un proces îndelungat de formare a națiunii române pe teritoriul Basarabiei. Iar independența ulterioară a Republicii Moldova ar însemna edificarea Națiunii Moldovenești de limbă română. E greu să te pronunți din start care din aceste opțiuni ar fi mai bună. Depinde de cum vor fi realizate. Nu este însă deloc greu să vezi că unionismul actual e superficial și se bazează pe idei retrograde, iar așa-zisul statalism face uz de falsuri și alte mijloace reprobabile. În această luptă absurdă rusofobia și românofobia se simt în largul lor.

Concluzia acestui articol ar fi că actuala Națiune Moldovenească e împletită din elemente variate. Un om echilibrat le recunoaște interior și le armonizează. Ceea ce noi, moldovenii, am luat de la România nu intră în contradicție cu ceea ce am luat de la Rusia. E un noroc al nostru că am cunoscut România. E un noroc al nostru că am cunoscut Rusia. Nu trebuie să pledăm pentru un element în defavoarea altuia. Nici să ne punem rău cu minoritarii rusofoni, care trebuie din contra considerați o oportunitate. Noi, moldovenii, suntem în stare să ne simțim aproape ca acasă și să ne înțelegem în vorbă cu oamenii de pe un imens continent. Avem o enormă deschidere spre lume. Să nu ne mai sfâșiem.

( http://www.criticatac.ro/18515/naiunea-moldoveneasc/ )

TIMOFTI. MESAJUL DE ZIUA INDEPENDENȚEI

„Dragi compatrioți,
Excelențele Voastre,
Doamnelor și domnilor.

E un moment solemn. Marcăm împreună cu toți concetățenii noștri Ziua Independenței Republicii Moldova. Sunt 21 de ani de când, prin voința poporului țării noastre, ne-am desprins dintr-un imperiu și ne-am declarat independenți, act consfințit de Marea Adunare Națională și de Parlamentul republicii.

De ce este important să acordăm atenția ce i se cuvine acelui eveniment istoric, de la 27 august 1991?

Mai întâi, pentru că în acea zi am putut face dovada faptului că ne putem mobiliza în momente decisive pentru a ne croi o altă soartă decât cea pe care ne-o hărăziseră alții. Am ales să fim liberi, deși este adevărat că, în anumite etape ale istoriei noastre de după 1991, am fi putut să ne folosim libertatea cu mai multă chibzuință.

În rândul al doilea, avem obligația morală să apreciem astăzi patriotismul și spiritul de sacrificiu al celor care, ghidați de puternice sentimente naționale și umane, au purtat lupte până în 1991 și în anii care au urmat, în numele libertății și al independenței noastre. Unii dintre acei patrioți nu mai sunt printre noi, dar suntem mândri că am fost contemporanii lor. Să ne amintim cu plecăciune de Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Gheorghe Ghimpu, Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Costin, Doina și Ion Aldea-Teodorovici, și mulți alții. Dar alături de acești tribuni s-au aflat alte sute de mii de concetățeni cu aceleași sentimente patriotice.

Suntem datori să ducem mai departe idealurile pe care le-au avut acești mari înaintași ai noștri. Transmitem respectul nostru tuturor semnatarilor Declarației de Independență, precum și celor care au luptat ulterior pentru integritatea țării.

Astăzi, după 21 de ani, suntem mai aproape și mai determinați ca oricând să îndreptăm Republica Moldova către Europa, un spațiu de care aparținem din punct de vedere geografic și de care ne leagă același spirit și aceeași istorie.

Perioadele de ezitare și de confuzie au rămas în urmă. Ne-a luat poate prea mult timp pentru a ne determina cu fermitate cursul de integrare europeană al țării noastre.

Dar ne-am maturizat în acest răstimp. Am luat cunoștință, în mod direct sau indirect, de valorile civilizației moderne și am constatat că acestea nu ne sunt străine și că ne sunt proprii și nouă. Am arătat acasă, dar mai ales peste hotarele țării, că putem fi muncitori și cu respect față de lege, și acesta este un argument hotărâtor în favoarea viitorului european al societății și al statului nostru. De-a lungul anilor, mulți dintre concetățeni au făcut și continuă să facă performanță, prin talentul și munca lor, în mai multe locuri ale lumii, în medicină, tehnologie informatică, finanțe, afaceri, sport, și alte domenii.

Datorită acestor oameni, datorită tuturor moldovenilor care își fac bine meseria, oriunde s-ar afla, Republica Moldova este astăzi un stat cu numeroși prieteni. În preajma sa, printre vecini, dar și în Est, în inima Europei și peste ocean.
Faptul că demersurile și năzuințele noastre sunt susținute de cele mai importante țări din lume trebuie să ne dea încrederea să continuăm transformările pe care le-am început, în numele unui trai mai bun și mai civilizat.

Avem multe lucruri de făcut, dar n-am găsit printre ele obstacole de netrecut. Cel mai important lucru este, în opinia mea, să trăim după regulile scrise pe care ni le stabilim noi înșine, dar nu după înțelegeri obscure, ilegale, care generează corupție, incertitudine și chiar haos. Un sistem de legi funcționează doar atunci când acesta este asumat de toți: politicieni, funcționari, oameni de afaceri și simpli cetățeni.

Numai în felul acesta ne putem consolida economia și relațiile sociale între noi: respectând legile și respectând dreptul celui de alături la șansa sa. Așa s-au construit societățile prospere din Occident și aceasta este calea pe care trebuie să mergem și noi.

Prin muncă, mobilizare și disciplină putem crea un climat în care să trăim confortabil și să ne putem crește și educa copiii.

Așa putem crea condiții prielnice pentru investițiile străine de care avem nevoie, și care ne vor aduce noi locuri de muncă.

În calitate de președinte, voi folosi toate prerogativele ce-mi sunt atribuite de lege pentru a determina instituțiile statului să ducă la capăt reformele economice și instituționale pe care le-am început, care vor genera bunăstare și stabilitate. Un efort conjugat al tuturor instituțiilor este necesar pentru întărirea statului de drept. Voi veghea personal pentru ca sistemul judecătoresc să se schimbe la față.

Vom crea prin legi și proceduri un sistem de selectare a persoanelor care au dreptul moral şi pregătirea profesională adecvată pentru a ocupa funcţia de judecător. Există voință politică în acest sens. Statul va avea grijă ca judecătorii să-şi facă datoria cinstit şi liber. Aceleași principii vor fi aplicate față de procurori, polițiști și toți funcționarii.

Ați putut remarca în ultima vreme că unii funcționari, nedemni de pozițiile pe care le ocupau, au fost înlăturați din sistem, sau sunt cercetați pentru ilegalitățile comise. Îi chem și pe cetățeni să participe la acest proces. Vrem ca oamenii să ceară să li se facă dreptate, și să nu consimtă să obțină decizii favorabile prin ocolirea legii.

Pentru a pune în practică aceste deziderate, țara noastră are nevoie de stabilitate și liniște. Numai într-o atmosferă socială calmă putem să ne dezvoltăm.

Discordia pe care au încercat să o semene în ultimele luni unele grupări politice nu își are locul într-o țară cu oameni pașnici, cum este Republica Moldova.

Cetățenii și instituțiile care veghează asupra ordinii constituționale nu vor permite ca țara să fie întoarsă din drumul său spre Uniunea Europeană. Nu vom admite ca țara să revină într-un cadru incert și imprevizibil. Ne-am învățat lecția din greșelile și zbaterile pe care le-am avut în ultimele două decenii.

Stimați concetățeni,

Poporul Republicii Moldova este unul care cuprinde și populația din stânga Nistrului. Am un mesaj și pentru cetățenii noștri care locuiesc în acest spațiu care nu este controlat de autoritățile constituționale: Țara Dumneavoastră este Republica Moldova. V-ați putut convinge, de-a lungul anilor, că acel conflict iscat la începutul anilor 90 a fost unul pe temeiuri artificiale. Și că nu există motive de dezbinare și ostilitate între oamenii de pe cele două maluri ale râului Nistru. Vreau să vă transmit că puteți beneficia de toate drepturile pe care le are orice cetățean al Republicii Moldova și vă veți putea folosi și de beneficiile pe care le vom obține în viitorul apropiat din partea Uniunii Europene, între care dreptul de a călători fără vize în spațiul comunitar. Tot ce realizează Republica Moldova vă aparține, în egală măsură, și Dumneavoastră. Am încredere că veți ști să cântăriți corect viitorul Dumneavoastră și al copiilor Dumneavoastră.

Dragi compatrioți,

Republica Moldova este o țară mică, dar noi putem să-i facem un viitor mare. Să ne amintim de strămoșii noștri dârji și neînfricați atunci când în gândurile noastre își face loc îndoiala. Să ne aducem aminte de vorbele noastre înțelepte, una dintre care spune că „unirea face puterea”.

Dumnezeu să ne ajute!
Vă mulțumesc.”

E un mesaj de toată frumusețea și merită aplaudat din toată inima.

PI DRUMU NĂDEJDNIC...

Ah, s-a zis, ne-au mutilat rușii limba!.. Nu, nu e vorba de nicio mutilare. S-a făcut încercarea de a crea o limbă literară pe baza împrumuturilor dintr-o limbă cultă, rusa, cunoscută mai bine de populația moldovenească a Transnistriei. Dacă s-ar fi insistat pe acea cale, moldoveneasca transnistreană ar fi ajuns cu timpul o limbă literară de tot respectul. Doar cunoașterea modelului literar românesc ne face să zâmbim de „burjuaziia mărunțâcî” ori de „acreala chișăticî”. Și zâmbim de aceea că în dosul modelului literar românesc stă o societate cultă și mai multe secole de dezvoltare a limbii. Experiențele lingvistice românești stârnesc și ele zâmbete. Iată niște italienisme de sec. XlX: „Ești belă, doamnă, și te belești pe zi ce trece.” Vă place?