PLEDOARIE PENTRU OAMENII SIMPLI ȘI NEMODEȘTI

Abia salvată din naufragiul „Concordiei”, Domnica Cemortan s-a repezit pe scenă. Cu mult tupeu și stăpânire de sine, s-a băgat în fața microfoanelor și camerelor de luat vederi și a oferit interviuri. În România, în Republica Moldova, în Marea Britanie. După aceste exhibiții, ziarele scriau că  Domnica  s-a declarat amanta căpitanului Schettino, că l-a apărat și l-a lăudat pe acesta pentru eroismul său ieșit din comun, că i-a probozit pe jurnaliști că nu o tratează cu respectul și atenția cuvenită unei eroine naționale… Pentru o bună bucată de vreme am mai uitat de ea. Apoi ne-am amintit când se vorbea despre procesele de judecată ale căpitanului Schettino, la care Domnica a fost invitată în calitate de martor.

 Nu demult, după ce „Concordia” a fost ridicată, Domnica s-a ridicat și ea și a chemat jurnaliștii la o conferință de presă. Aceștia, cuminți, au venit și au ascultat-o. Domnica Cemortan le-a reproșat că presa, o parte din presă, a spus despre ea o groază de minciuni. I-a informat că  a depus o plângere la procuratura din R. Moldova împotriva a două posturi TV care nu au cenzurat comentariile insultătoare ale vizitatorilor pe site-ul acestora. „Sper să identifice aceste persoane care au plasat mesaje calomnioase sub protecția anonimatului și să fie trase la răspundere. Totodată voi acționa în judecată și aceste posturi deoarece au cenzurat dar au încurajat și susținut asemenea comentarii timp de 2 ani pe site-ul lor”.  Domnica a mai informat audiența că a depus și o plângere împotriva unui ziar de limbă rusă care ar fi operat cu informații neverificate. Apoi că va da în judecată și mai multe persoane din Italia care au făcut declarații defăimătoare contra ei. La moment aceasta a acționat în judecată ziarul italian „La Nazione” pentru că a răspândit informații false despre ea și pentru că a fost prima publicație care a titrat: „Domnica Cemoran: Îl iubesc pe Schettino“, declarație care ar fi fost făcută în fața procurorilor din Italia în timpul interogatoriului. Domnica a declarat că un întreg birou de avocați se ocupă de cazul ei în Italia, iar pentru a-și acoperi cheltuielile și-a vândut mașina.

Iar pentru a-i face fericiți pe toți fanii ei, Domnica a mărturisit că este acum în negocieri cu niște persoane pentru a scrie în colaborare cu acestea o carte despre emoționanta experiență pe „Costa Concordia”. Cartea va ieși după finalizarea procesului din Italia și va conține „detalii apetisante”…

Grozavă fata asta, mi-am zis. Desigur,  pretinde să fie mai mult decât este. Dar setea de glorie este un foarte vechi defect al omului, nu e Domnica unica cu acest păcat. Nu a incendiat ea templul din Efes, ci Herostrat, și nu a trântit ea de stânci „Concordia”.  Domnica este omul simplu care a avut ocazia să iasă din anonimat și care, ca să vezi, a și reușit. Și-a folosit calitățile fizice, curajul, inteligența, a prins momentul și… a zvâcnit! Acum aventura ei continuă la un alt nivel decât cel de până la naufragiul „Concordiei”. Am văzut în ochii ei emoția îmbătătoare a unui zbor în înalturi. Da, își are limitele ei, părțile ei ridicole. Dar oare, mă întreb, Mara Carfagna, deputata PDL, este mai puțin ridicolă atunci când îl apără pe Silvio Berlusconi cu citate din Albert Einstein ? Oare această enormitate nu îi dezvăluie carențele în educație? Dar să socotim că Domnicăi îi putem ierta multe, pentru că nu a ajuns încă sus, pe când cu Mara trebuie să fim intransigenți, ea se află deja pe Olimp și bea ambrozie în compania zeilor. Deci, îi urez Domnicăi, acestui om simplu însetat de glorie, mari succese pe viitor. Mi-ar plăcea să devină o doamnă rafinată, cultă. Și să nu mai naufragieze.

Iar acum îmi voi permite să elogiez și să încurajez pe italienii, în fond oameni simpli și ei, care cuceresc Estul sălbatic, virginele pământuri (se poate și fără pământuri) din Republica Moldova. Am privit un filmuleț de pe Mediaset, care m-a încântat prin îndrăzneața promovare a intereselor acestor oameni simpli, adică… Adică producerea șuruburilor și buloanelor… Adică romantismul… Adică fluturașii…

Dar risc să nu fiu înțeles fără vizionarea filmulețului de pe http://www.video.mediaset.it/video/iene/puntata/409391/lucci-gli-e

ffetti-della-crisi.html . Mai pe scurt, e vorba despre italienii din Republica Moldova, care muncesc din greu la ridicarea economiei noastre naționale, dar nu numai. O bună parte din ei, ne sugerează filmulețul, se află în Moldova mai mult pentru chestiuni „romantice”, adică pentru bunga-bunga cu moldovence tinere și frumoase. Și așa cum numărul acestora pe metru pătrat e halucinant de mare, italienii își pierd capul, frânele, inhibiția, banii, familia – tot. Dar nu le pare rău. Și se laudă apoi: „Mi sono fatto… una trentina”, „Mi sono fatte 150”… Filmul le arată și pe moldovencele în cauză: tinere, frumoase, vorbind bine italiana.

Ce e de zis? Să condamnăm obrăznicia străinului pe pământul nostru strămoșesc?  Să condamnăm lipsa de demnitate a fetelor care cedează curtenitorului bătrân și bogat din Occident? Dar să fim serioși! Există păcate mai mari. Și apoi aceste fete, pe lângă satisfacțiile pe care le au, mai beneficiază și de o integrare culturală europeană!  Le-aș putea, poate, reproșa doar că nu prea înțeleg umorul italienilor și că văd elegii romantice acolo unde este vorba doar de farse comice. 

În rest, mă închin în fața poftei de viață a tuturor acestor oameni simpli și nemodești.

DOMNICA CEMORTAN, CONTRA CURENTULUI

Ieri, 1 februarie, Domnica a fost interogată la Grosseto, pentru circa 6 ore. Și, după cum relatează presa italiană, moldoveanca noastră repetă ceea ce a afirmat anterior și la televiziunile din Moldova și România. Schettino este un erou. Ar fi salvat sute, ba nu, mii de vieți omenești. E o afirmație absolut contrară curentului de opinie din Italia, potrivit căruia Schettino e vinovat de fapte abominabile. „Pe ce te bazezi?” - ar întreba-o pe Domnica un erou al lui Marin Preda. Domnica ar fi admis la interogatoriu că se bazează și pe o anumită admirație pentru căpitanul „Concordiei”. E clar însă, după cum scrie și „Corriere della sera”, că povestea vehiculată de presa italiană despre o relație dintre Cemortan și Schettino, cu vin și distracții în cabina de comandă în timp ce nava se cufunda, nu pare plauzibilă. Istoria cu Domnica ar fi fost folosită de anchetatorii cazului pentru a-l intimida pe Schettino să-și recunoască culpele. Cemortan se afla lângă Schettino doar pentru a traduce ordinele destinate pasagerilor ruși.

Vezi foto și alte informații aici: http://www.lanazione.it/grosseto/cronaca/2012/02/01/662416-debole_schettino.shtml

http://27esimaora.corriere.it/articolo/perche-dobbiamo-chiedere-scusaa-domnica-cemortan/

Gregorio De Falco vorbește la telefon cu Francesco Schettino

• Alo, sunt De Falco, de la Livorno. Dumneata ești căpitanul?
• Da, bună seara, comandante De Falco.
• Spune-mi te rog numele dumitale.
• Sunt căpitanul Schettino.
• Schettino? Ascultă-mă, Schettino. Au mai rămas oameni izolați la bord. Mergi cu șalupa la proră, partea dreaptă. Găsești o scară de funii. Dumneata urci pe scara ceea și mergi pe bord. Urci deci la bordul navei și-mi raportezi câte persoane mai sunt acolo. E clar? Te avizez că această convorbire se înregistrează, căpitan Schettino.
• Uitați, comandante, vreau să vă spun ceva...
• Vorbește mai tare! Pune mâna în fața microfonului și vorbește mai tare! Clar?
• Comandante, în acest moment nava e înclinată...
• Am înțeles. Dar ascultă-mă. Pe scara de la proră vei vedea oameni ce coboară. Ei bine, dumneata scara aia vei parcurge-o în sens invers. Vei urca pe navă și-mi vei spune câte persoane mai sunt la bord! Ai înțeles? Îmi spui dacă sunt copii, femei sau oameni care au nevoie de ajutor medical. Și-mi spui numărul persoanelor din fiecare categorie. E clar?.. Uite ce, Schettino, nu mă mai călca pe nervi. Poate că ți-ai salvat pielea de la înec, dar îți promit că te ia naiba dacă nu urci la bord! Urcă la bord, drace!
• Comandante, vă rog frumos...
• Nu, te rog eu frumos pe dumneata să urci la bord. Promite-mi-o.
• Eu sunt aici, cu ajutoarele, nu mă duc nicăieri, sunt aici.
• Ce faci, căpitane?
• Coordonez ajutoarele.
• Nu ai ce coordona acolo. Urcă pe punte. Vei coordona ajutoarele de pe punte. Dumneata refuzi?
• Nu, nu refuz.
• Dumneata refuzi să urci la bord, căpitane?
• Nu, nu.
• Atunci să-mi spui din care motiv nu urci? [...] Dumneata ai declarat abandonarea navei, acuma sunt eu cel care comandă. E un ordin. Urcă la bord. Vei găsi acolo un salvator trimis de mine cu elicopterul.
• Unde se află salvatorul dumneavoastră?
• Salvatorul meu e la proră. Hai, înainte! Sunt deja cadavre, Schettino.
• Câte cadavre sunt?
• Nu știu. Știu de unu. Am auzit că a fost găsit unu. Dar anume dumneata trebuie să știi câte cadavre ai la bord, o Dumnezeule!
• Dar vă dați seama că aici e întuneric și nu se vede nimic?
• Și ce, vrei să te duci acasă, Schettino? E întuneric și vrei acasă?.. Deci, ai să te urci la proră pe scară și ai să-mi spui ce e de făcut, câți oameni sunt și de ce au nevoie. Imediat. [...]

„COSTA CONCORDIA”, UN DIALOG CU VALENȚE ARTISTICE ȘI PASIUNEA CIVILĂ A ITALIEI

Naufragiul frumoasei „Costa Concordia” a trezit în Italia un enorm interes. Dar nu spectacolul în sine a suscitat participarea sufletească a italienilor, cu toate că nici spectacolul nu a fost neglijabil: o enormă balenă a mărilor, un oraș plutitor plin de lumini strălucitoare, de restaurante și piscine, populat de mai bine de patru mii de oameni, eșuează în mod lamentabil pe stânci și se răstoarnă pe o coastă. Iar pasagerii, fericiții care crezuseră de a fi cumpărat la doar 340 de euro o distracție de milioane, s-au văzut pe neașteptate în întuneric și cu un colac de salvare la gât. Nu, ceea ce a impresionat la maximum nu a fost tragedia propriu zisă, ci exprimarea ei mediatică. Tragediile, mai mari sau mai mici, au existat și vor exista întotdeauna. Dar cele mai multe din aceste tragedii sunt acoperite de colbul uitării, pentru că nu se găsește un poet care să le cânte. „Concordia” însă a fost, din acest punct de vedere, norocoasă. Pentru că tragedia ei a fost exprimată imediat, concomitent cu desfășurarea evenimentului, într-o operă pe care o cred înzestrată cu o frumusețe epică sublimă. O operă care mă duce cu gândul la Homer și Eschil. Această operă este dialogul telefonic dintre căpitanul „Concordiei” Francesco Schettino și comandantul căpităneriei portului Livorno Gregorio de Falco. Îl voi reda mai jos scris și tradus (după http://lanuovasardegna.gelocal.it/sardegna/2012/01/18/news/livorno-questa-la-trascrizione-integrale-del-dialogo-telefonico-tra-il-comandante-5550810), dar farmecul său e mai ales de natură audio. E vocea lui De Falco care te răpește prin tonul ei decis, prin supărarea greu stăpânită, prin punerea la punct a interlocutorului care se bâlbâie și nu mai știe ce vorbește. Dialogul merită ascultat chiar dacă nu înțelegi italiana. Iată linkul:

http://www.youtube.com/watch?v=VtnesXFt1UE .

Italia a ascultat acest dialog înregistrat de căpitănerie cu o emoție rară. Așadar, comandantul De Falco îl sună pe căpitanul „Concordiei” Francesco Schettino. Naufragiul deja avusese loc. „Costa Concordia” se apropiase de insula Giglio prea tare și cu o viteză excesivă. Căpitanul nu vrea decât să facă un „inchino”, să salute adică cu sirenele insula și pe un prieten al său. Când observă reciful, face o manevră bruscă la dreapta. Stânca însă îi taie babordul ca un cuțit. Sala mașinilor e inundată, generatoarele de electricitate ies din funcțiune, pe navă se întronează haosul si întunericul. Dar căpitanul ezită să dea semnalul SOS. Pasagerilor li se spune că e doar o defecțiune electrică. Între timp corabia eșuează la țărm, puternic înclinată pe bordul drept, sunt aruncate ancorele. Incidentul avusese loc la 21.45, vineri, 13 ianuarie 2012. Cu aproape o oră după incident, când deja pasagerii chemaseră prin telefoanele mobile ajutoarele de pe țărm, când echipajul începuse evacuarea pasagerilor din proprie inițiativă, iar în jurul „Concordiei” roiau șalupele și elicopterele salvatorilor, abia acum căpitanul Schettino recunoaste că a naufragiat.

Comandantul De Falco îl cheamă la telefon pe căpitanul „Concordiei” la 01.46, sâmbătă. Schettino se afla într-o șalupă, împreună cu câțiva ofițeri din echipaj:

• Alo, sunt De Falco, de la Livorno. Dumneata ești căpitanul?
• Da, bună seara, comandante De Falco.
• Spune-mi te rog numele dumitale.
• Sunt căpitanul Schettino.
• Schettino? Ascultă-mă, Schettino. Au mai rămas oameni izolați la bord. Mergi cu șalupa la proră, partea dreaptă. Găsești o scară de funii. Dumneata urci pe scara ceea și mergi pe bord. Urci deci la bordul navei și-mi raportezi câte persoane mai sunt acolo. E clar? Te avizez că această convorbire se înregistrează, căpitan Schettino.
• Uitați, comandante, vreau să vă spun ceva...
• Vorbește mai tare! Pune mâna în fața microfonului și vorbește mai tare! Clar?
• Comandante, în acest moment nava e înclinată...
• Am înțeles. Dar ascultă-mă. Pe scara de la proră vei vedea oameni ce coboară. Ei bine, dumneata scara aia vei parcurge-o în sens invers. Vei urca pe navă și-mi vei spune câte persoane mai sunt la bord! Ai înțeles? Îmi spui dacă sunt copii, femei sau oameni care au nevoie de ajutor medical. Și-mi spui numărul persoanelor din fiecare categorie. E clar?.. Uite ce, Schettino, nu mă mai călca pe nervi. Poate că ți-ai salvat pielea de la înec, dar îți promit că te ia naiba dacă nu urci la bord! Urcă la bord, drace!
• Comandante, vă rog frumos...
• Nu, te rog eu frumos pe dumneata să urci la bord. Promite-mi-o.
• Eu sunt aici, cu ajutoarele, nu mă duc nicăieri, sunt aici.
• Ce faci, căpitane?
• Coordonez ajutoarele.
• Nu ai ce coordona acolo. Urcă pe punte. Vei coordona ajutoarele de pe punte. Dumneata refuzi?
• Nu, nu refuz.
• Dumneata refuzi să urci la bord, căpitane?
• Nu, nu.
• Atunci să-mi spui din care motiv nu urci? [...] Dumneata ai declarat abandonarea navei, acuma sunt eu cel care comandă. E un ordin. Urcă la bord. Vei găsi acolo un salvator trimis de mine cu elicopterul.
• Unde se află salvatorul dumneavoastră?
• Salvatorul meu e la proră. Hai, înainte! Sunt deja cadavre, Schettino.
• Câte cadavre sunt?
• Nu știu. Știu de unu. Am auzit că a fost găsit unu. Dar anume dumneata trebuie să știi câte cadavre ai la bord, o Dumnezeule!
• Dar vă dați seama că aici e întuneric și nu se vede nimic?
• Și ce, vrei să te duci acasă, Schettino? E întuneric și vrei acasă?.. Deci, ai să te urci la proră pe scară și ai să-mi spui ce e de făcut, câți oameni sunt și de ce au nevoie. Imediat. [...]

Căpitanul nu a mai îndeplinit ordinul lui De Falco. A fost arestat și însoțit direct la închisoare. Dar ziceam că dialogul de mai sus este o operă epică. Da, pentru că eroii lui au căpătat măreție de simbol și sunt contrapuși unul altuia într-o perfectă antiteză romantică, cu o deosebită măiestrie artistică. Cât fac numai cuvintele lui Schettino „Dar vă dați seama că aici e întuneric și nu se vede nimic?”!

Personajul Schettino e tipul meridionalului arivist, șiret, dominat de pasiuni și vanitate, care pentru italieni s-ar preta de minune și pentru un rol de mafiot. Încalcă reguli și legi pentru a face favoruri prietenilor și spune minciuni pentru a fugi de responsabilități. A făcut o carieră frumoasă, dar nu datorită unor calități nobile, ci cumetrismului și aranjamentelor. Are o familie respectabilă, dar numai în aparență, căci cultivă multe legături extraconjugale. Iar atunci când, din prostie, combină un dezastru și zdrobește de stânci frumoasa sa navă, Schettino se dovedește a fi pur și simplu un laș. Abandonează nava cu pasageri la bord, în loc să-și asume toate responsabilitățile și, eventual, să moară, precum o făcuse căpitanul de pe „Titanic”.

Din contra, personajul Gregorio De Falco, comandantul căpităneriei din Livorno, este tipul unui nordic demn, dotat cu un simț milităresc, în sens bun, al datoriei și cu simțul sacrificiului. Oamenii din categoria lui au luptat cu Garibaldi pentru eliberarea și unitatea Italiei, au fost exploratori ca Marco Polo și Umberto Nobile, ori magistrați căzuți în lupta cu mafia, ca Giovanni Falcone și Paolo Borsellino. În viața privată este simplu, modest, soț model și tată iubitor. Acest personaj a trezit un val de pasiune civilă și a redat într-un fel Italiei demnitatea pierdută prin naufragiul „Concordiei” și loviturile crizei economice.

Prototipurile eroilor acestui dialog s-ar putea să fie foarte diferite de personajele care îi reprezintă pe marea scenă mediatică, De Falco poate că are și el slăbiciunile sale, iar Schettino poate că a avut și el o zi proastă în viața lui, nu e ticălosul ce pare. Dar lucrul acesta nu mai are importanță pentru masele populare așezate în fața televizoarelor precum anticii în amfiteatre. Mulțimile l-au ovaționat pe De Falco ca pe un erou, ca pe un model social demn de urmat. Vorbele cu care acesta se adresează lui Schettino, „Vada a bordo, cazzo!”, au devenit cuvinte înaripate. Iar Francesco Schettino a fost huiduit ca un laș și i s-a arătat degetul mare cu vârful în jos. Să vedem dacă prototipurile nu se vor prăbuși sub povara personajelor.