GIULIANO FERRARA:
DECENIUL CEL MAI LUNG ( PANORAMA, 12 mai 2011)
Atunci când, în predica de pe Munte, ne-a spus să ne iubim dușmanii, Cristos a mai adăugat că trebuie să fim perfecți ca Tatăl cel Ceresc. Dar omul e imperfect, și istoria e martor al imperfecțiunii umane. Prinderea și executarea lui Osama Bin Laden face parte din istorie, nu din drumul spre mântuire. Și ne este clar deci de ce Biserica Catolică a reacționat cu rezerve evanghelice la această răzbunare americană asupra lui Bin Laden. Cu toate acestea însă, urmează să ne gândim bine cum ar fi fost acești 10 ani trecuți de la 11 septembrie 2001 fără orgoliul, voința și puterea Americii.
[...] Pentru că acel 11 septembrie, prin efectele sale de moarte și distrugere, n-a fost doar cel mai îngrozitor atentat terorist din istoria umanității. A mai fost și un act de ură și război în numele unui Dumnezeu. Un grup de luptători, înarmați cu doctrină, dar și cu cuțitașe, antrenați ca aviatori în cluburile de specialitate, iese din umbra normalității vieții occidentale și hotărăște să lovească Occidentul direct în inima libertății sale economice, Manhattanul, Turnurile Gemene și acel centru de forță care a restituit lumii pacea după măcelurile secolului xx - Pentagonul. Ieșiseră parcă din adâncul secolelor acești așa-ziși martiri islamici care își fac abluțiuni ritualice, se roagă, apoi merg să se jertfească.
[...] Anume cu acel eveniment a căpătat contur globalizarea, dar într-un mod impresionant, imprevizibil, apocaliptic. Căci în obiectivul combatanților nu se mai găsea binecunoscuta luptă de clasă, dar ceva opac, ceva care începuse a ieși la iveală cu 22 de ani mai înainte în revoluția iraniană, în mișcarea aiatolahilor și a lui Khomeini, și anume: opoziția și lupta dintre două moduri de a trăi în istorie și de a cuceri paradisul, în cer și pe pământ.
Miza era femeia și libertatea ei. Miza era impunerea supunerii față de o religie, a cărei carte sfântă nu face nicio deosebire dintre împărăția cerurilor și viața de pe pământ și care habar nu are de laicitatea societăților creștine moderne.
[...] Cum ar fi fost acești 10 ani trecuți din momentul atentatului până la capturarea, executarea și nenorocita înmormântare în mare a semnatarului acestor atentate? Ar trebui să-și pună această întrebare oamenii comuni, dar și pacifiștii care nu vroiau ca Afganistanul să fie eliberat de talibani, iar Irakul – de Saddam Hussein și clica sa. Să se întrebe și acei preoți care, în repulsiunea lor față de ideea unui război desfășurat, ar fi păstrat foarte bine status quo-ul în Orientul Mijlociu, doar să protejeze comunitățile creștine de acolo de eventuala destabilizare. Să se întrebe și antiamericanii de pe orice latitudine. Ce am fi fost fără Guantanamo, fără operațiunile speciale CIA, fără colosalele resurse americane puse la dispoziția campaniei militare contra terorismului internațional, fără exportarea, prin intermediul trupelor aliate, a modelului democratic în toată lumea?
Am fi început să lunecăm la vale, să ne prăbușim, cu tot cu modelul nostru istoric și omenesc, acest model care acceptă imperfecțiunea omului pe pământ, care se bazează pe speranță creștină, pe dezvoltare spirituală. Iată ce s-ar fi întâmplat.
Osama Bin Laden a fost ucis ca un bandit sau un hoț de cai, în acel spirit american tipic care a și provocat primitive triumfuri războinice. Dar coeziunea comunitară care stă în dosul mașinii de război americane și o susține, răspunsul pe care l-a dat America provocării de la 11 septembrie 2001 e ultima mărturie de credință și cultură creștin-iudaică a vremii noastre, e tot ce suntem noi, în mod conștient ori inconștient, din timpurile biblice și până acuma, chiar și atunci când ne prosternăm în fața idolului umanitarismului pacifist [...]
Traducere liberă cu prescurtări: Victor Druță.
