PATIMI FIERBINȚI ȘI CRĂPĂTURI FATALE

Demonstrații pro și contra Europei la Chișinău și Kiev

În Republica Moldova și în Ucraina au loc mari mișcări populare în favoarea integrării în Uniunea Europeană. A făcut noutate, în săptămâna trecută, mai ales Ucraina. Șantajată de o Rusie care își deplânge grandoarea de cândva și visează să și-o refacă, Ucraina a cedat și a declarat că nu va semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Asta au zis-o politicienii, de acord, probabil, cu cercurile oamenilor de afaceri. Dar opoziția, condusă de Iulia Timoșenko, aflată după gratii, a organizat, sâmbătă și duminică, un miting grandios în susținerea integrării europene. Deci, înainte de summitul de la Vilnius, lupta se înăsprește, patimile se fac fierbinți. La Chișinău, pe 17 noiembrie, avusese loc o contrademonstrație a comuniștilor, care au contestat aderarea la Uniunea Europeană, revoltați, ca să vezi, că guvernul vrea să cedeze Europei o parte din suveranitatea țării. Au observat însă cu toții că manifestarea comuniștilor a fost mult mai slabă decât a guvernării. Unii au băgat de seamă, stupefiați, că în rândurile manifestanților comuniști mărșăluiau voioși, și cu nasul cam roșu, niște tipi pe care îi văzuseră și la mitingul pro-european. Ceea ce dovedește că moldovenii încearcă din răsputeri să se dumirească, căutând răspunsuri și la dreapta, și la stânga. Cine suntem și cum ne cheamă? Cine a creat lumea? Cine a scris biblia, Eminescu ori Creangă? Nu se știe dacă, devenind cetățeni europeni, vom ști să răspundem mai bine la aceste  întrebări profunde.

André Glucksmann despre Ucraina și Moldova

Nu e de mirare că presa occidentală scrie despre Ucraina, o țară enormă și foarte importantă în echilibrul forțelor de pe teatrul european. Mă mir totuși că nu e uitată nici Moldova noastră. De exemplu, intelectualul francez André Glucksmann, în articolul său din 23 noiembrie în „Corriere della Sera”, amintește de două ori despre Moldova. „Kievul rămâne o sucursală a Moscovei, ca și Georgia, ca și Moldova…” „Cine nu e cu mine (adică cu Putin – V.D.) e împotriva mea. Cine nu mi se supune, alege războiul. Războiul gazului pentru Ucraina, războiul vinului pentru Moldova, războiul armelor și ocuparea a 20 de procente din teritoriu pentru Georgia.”

Ce așteaptă de la integrarea europeană săracii din Est. Dar bogații?

            Mă gândesc de multe ori ce așteaptă omul simplu de la integrarea europeană. Unii poate că așteaptă să pogoare și pe la noi socialismul vest-european cu asistență medicală gratuită, cu salarii minime înalte și ajutoare de șomaj îndelungate. E clar că aceste

așteptări, cu criza economică europeană în curs, nu se prea îndreptățesc. Alții așteaptă însă înalte tehnologii industriale, tehnici performante, modele economice progresiste. Mi s-a părut, în timp ce cercetam argumentul pe web, că e foarte important exemplul pe care l-a dat moldovenilor noștri un oarecare Cătălin Mihalache:

            „Pot da câteva detalii despre ce/cum a fost la vest de Prut.  În Iași: firme IT extrem de multe; 2 fabrici nord-americane care produc diverse pentru industria auto (ultima vrea sa angajeze ~ 1000 de oameni din jud. Iași). Vasluiul a devenit o enorm de mare cooperativă agricolă care exportă mai orice (grâu/porumb/rapiță) mai ales in vestul Europei. Patronul de acolo (Porumboiu) visează să facă diesel biologic în Vaslui, că materie primă are. Suceava:  multe fabrici mici de produse textile si mobilă. Prețuri gigantice, și, pentru cine are o slujbă bună, muncă de sclav. Există multă saracie in România, dar cei care au o înaltă calificare au o sansă să câștige decent. Cei fără nicio calificare au plecat prin Spania/Italia la munci grele în construcții (sau ca ... servitori). Foarte mulți din ei și-au făcut case pe pamânt; vecinul meu a muncit ca zidar 10 ani în Italia, a strâns bani, a cumpărat mult pamânt pe lângă Iași și acum e ... patron în construcții - face case și le vinde la alți români. Și eu am cumpărat de la el (Iașul s-a dublat ca suprafață deși a scăzut ca număr de oameni!).  Ce ar căuta străinii in R. Moldova ? Mână de muncă ieftină și mână de muncă înalt calificată. O fabrica cum vine, așa se și duce (s-a întâmplat deja în România la Cluj - Nokia). Sunt mulți in România care trăiesc mult mai bine ca înainte de 2007 si mult mai mulți care trăiesc mai rău.”

            Pomenise, domnul Mihalache, mâna de muncă calificată. Aceasta poate fi o problemă. Pentru că industria noastră a degradat în așa măsură, că mare parte din specialiști au emigrat. Desigur, nu e totul pierdut. Și apoi, dacă situația se va schimba, mulți moldoveni vor prefera să revină acasă. Emigrația de la noi trebuie potolită, pentru a evita pustiirea țării. Dar nu cu apeluri sentimental-patriotice, așa cum a făcut portalul de știri Unimedia, cu campania „Rămân acasă pentru că îmi pasă”. E nevoie de atragerea investițiilor, de proiecte grandioase.  Și Europa, această uniune de state cum nu a mai fost în istorie, imperfectă încă, plină de contradicții, dar dinamică, liberă și inteligentă cred că ne poate da o perspectivă foarte bună…

 O perspectivă bună? Dar pentru cine, pentru săracii ori pentru bogații noștri? Cred că perspectiva e mai bună pentru săraci decât pentru bogați. Occidentul devine de la o vreme tot mai socialist, mai egalitarist. Se instituie plafoane pentru creșterile salariale ale managerilor, se micșorează retribuțiile parlamentarilor, se propune venitul cetățenesc minim. Și apoi, în Occident se întâmplă mult mai des ca bogații să plângă cu lacrimi amare, ca Berlusconi, trimis să cultive în centrele sociale castraveți și roșii, ori să spele latrinele…

Crăpături fatale

 În ultima vreme ziarele italiene au dezvăluit un amănunt pe care opinia publică pro-europeană din Republica Moldova ar fi mai bine să nu-l cunoască, ca să nu piardă credința în virtuțile occidentale. S-a scris cum că Ruby a mărturisit, dezmințind mai apoi, cum a urmărit prin crăpătura ușii o scenă de bunga-bunga:  giugiulindu-se cu trei deodată, Berlusconi îi lingea lui Belen pătlăgica, în timp ce Minetti se porăia cu castravetele Cavalerului, iar o a treia odaliscă dansa goală primprejur…

Să sperăm că ceea ce a văzut Ruby prin crăpătura ușii nu va crea o crăpătură fatală în frontul proeuropean al țărilor din Est, la Vilnius, pe 27-28 noiembrie.

VILNIUS, NAPOLI, MINSK

  

E foarte posibil că pe 28-29 noiembrie, la Vilnius, Republica Moldova va parafa textul acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Deci, pe documentul textului dat vor apărea semnăturile împuterniciților care au negociat acordul și acesta va fi autentificat. Parafarea va însemna că acordul poate fi dat publicității și că statele în cauză pot demara procedurile juridice de recunoaștere a acestuia. Documentul va fi discutat de către opinia publică și de organele statului, dar nu va exista posibilitatea de a interveni cu modificări. În cazul că nu ne va satisface, îl putem respinge.

 Uniunea Europeană, prin declarația recentă a lui Jose Manuel Barroso, ne-a dat speranța că  suntem pe calea cea bună și că e foarte posibil ca la anul viitor să călătorim în Europa fără vize. Iar guvernul moldovean, îngrășând porcul în ajun, după cum s-au exprimat unii, a adoptat în grabă, pe ultima sută de metri care ne separă de Vilnius, un pachet de legi menite să combată corupția în justiție. Nu numai, a apărut și un nou portal guvernamental  gov.md/europa/ care are drept scop informarea cetățenilor despre pașii pe calea întegrării europene pe care îi face țara.

Între timp, viața continuă. Nu se poate de zis că în Moldova există un entuziasm pro-european exagerat. Mitingul din 3 noiembrie a fost doar dovada faptului că guvernarea e puternică, iar poporul nu e împotrivă. Oricum, cine a vrut a plecat unde a vrut. Și numai în primele 9 luni ale anului 2013, și numai pe căi legale, s-a constatat că în Moldova a intrat peste un miliard de dolari trimiși de emigranți. Cunoscătorii însă știu că integrarea europeană nu înseamnă doar posibilitatea de a pleca, ci și aceea de a rămâne și a trăi într-o țară civilizată. Și pe teren local este evident că Uniunea Europeană, în comparație cu Rusia, are o superioritate covârșitoare: au fost implementate ori sunt în curs de implementare numeroase proiecte europene. E interesant că liderii transnistreni rezistă cu greu în fața ofensivei ideii europene.  Se află între ciocan și nicovală. Pe de o parte proiectele europene, exporturi ale industriei transnistrene în Europa, avantaje care ar surâde și pentru regiunea lor; pe de altă parte, la manus longa a Moscovei, care îi ține ostateci prin diverse forme de șantaj. Un politician transnistrean chiar exprimase în mod naiv această dilemă prin ideea că Transnistria ar tinde cu sufletul spre est, iar cu trupul spre vest.

E adevărat, că ar fi mai bine ca Moldova să devină membru al Uniunii Europene, să beneficieze de un climat de democrație avansată, de tehnologii moderne și așa mai departe. Dar tot atât de adevărat este și faptul că nicio tehnologie și nicio putere cât de super nu ar fi ea nu sunt în stare să evite răutățile răilor, ca să zic așa. Oare sudul italian se află de puțină vreme în Uniunea Europeană? Cum oare a fost posibil ca mafia să otrăvească cu gunoaie și deșeuri industriale teritorii imense la Napoli și în Campania? Oare reprezentanții statului nu vedeau ce se întâmplă? Oare cetățenii simpli erau orbi? Răspunsul la aceste întrebări este că o populație incultă și lipsită de responsabilitate civică nu va reuși să trăiască bine nici în Împărăția Cerurilor. Dacă moldovenii vor vota de voie- de nevoie o dată la patru ani, după care se vor culca pe-o ureche și nu vor controla cum funcționează puterea, atunci nu se pot aștepta la o viață fericită nici cu aderarea la Uniunea Europeană. Dacă însă își vor lua soarta în mâini și vor stăpâni țara și pământul lor cu eficiență, nu e chip să nu aibă succes.

 Din păcate, semne bune în acest sens nu se prea văd. Partidele din alianța de guvernământ s-au dovedit în mare parte corupte și ineficiente. De ce, mă întreb, nu apar mișcări politice noi cu declarații răsunătoare? De ce intelectualii care au criticat guvernarea nu se aruncă în vâltoarea politicii? Fiecare cu slujba lui, fiecare cu rubrica lui la ziar. Iar alegerile parlamentare iată că bat la ușă. Și iarăși, bănuiesc, va trebui să alegem răul cel mai mic. Dacă nu ne vom trezi la adevărata democrație, degeaba mai intrăm în Uniunea Europeană. Am putea să nimerim pe mâna răilor și ca cetățeni europeni, așa cum au pățit bieții napoletani. Pentru unii ca noi poate ar fi mai bine să ne unim cu Bielorusia lui Lukașenko. Unde e puțină democrație, dar e ordine și există un minimum de bunăstare; ordinea e făcută de tătucul Lukașenko, nu trebuie să ne ostenim noi s-o facem. Iar bunăstarea ți se dă după liste și pe cartele.

Am privit, într-adevăr, câteva filmulețe foarte intrigante despre Bielorusia. Orașe curate, unde se construiește la scară largă. O industrie puternică care produce camioane de mare tonaj, tractoare, troleibuze, țesături și confecții. Autostrăzi îngrijite, pe care gonești cu 130 km la oră. Pământuri cultivate, sate frumoase. Salariile, pensiile sunt relativ mici, dar oamenilor le ajunge, nu emigrează în masă. Nu am știut ce să cred despre această Bielorusie, dar mi l-am amintit pe Eminescu: „Daţi-mi statul cel mai absolutist, în care oamenii să fie sănătoşi şi avuţi -  îl prefer statului celui mai liber, în care oamenii vor fi mizeri şi bolnavi.”

Bine. Dar vorbeam despre eurointegrare. Iată că și diaspora moldovenească se mobilizează în acest sens. Mai multe asociații au făcut un apel către o acțiune concomitentă, la 24 noiembrie, de susținere a cursului proeuropean al Republicii Moldova:

„În ajunul Summitului de la Vilnius, când Republica Moldova va parafa Acordul de Asociere și alte documente importante cu Uniunea Europeană, venim cu inițiativa de a organiza manifestări ample de susținere a parcursului de integrare europeană a țării noastre. Vă invităm să mobilizați membrii asociațiilor și comunității Dvs, prietenii, rudele, colegii și să organizați adunarea unui număr cât mai mare de participanți în locuri publice, lângă monumente, lângă ambasadele Republicii Moldova, lângă sediile instituțiilor naționale și europene din orașul în care va aflați etc. Utilizați drapele ale Republicii Moldova, baloane, lozinci și alte accesorii potrivite momentului.”

„Să dăm dovadă de unitate în gândire și în acțiune, de spirit de mobilizare și de solidaritate, pentru viitorul liber și democratic al Republicii Moldova, în marea familie a popoarelor europene”, se menționează în apel.

  Eu zic să-l susținem.

SCÂRBIT DE CONFORMISM. DAR ȘI DE ORIGINALITATEA UNORA

Norii, foarte liberi și nonconformiști

E uimitoare puterea conformismului! E suficient ca o idee nouă să cucerească vârfurile societății, că imediat toată lumea o maimuțărește. Și vai de cei care se opun curentului și exprimă o idee proprie, de bun simț. În Italia noastră pedepsirea ereticilor are loc foarte des. Nu, ereticii noștri nu sunt arși pe rug, ca Giordano Bruno, pentru că rugul nu mai e la modă, dar mă gândesc că unii din ei poate ar prefera rugul în locul ostracismului, zeflemelelor și criticii absurde la care sunt supuși. Iată câteva cazuri.

 Regele pastelor italiene, Guido Barilla, mergând la o emisiune la Radio 24, are imprudența de a declara, cu toată seriozitatea și cumințenia, că întreprinderea sa, o intreprindere de familie cu tradiții vechi și solide, nu va face niciodată propaganda unor valori diverse de valorile familiei tradiționale. Nu a criticat în vreun fel homosexualitatea sau ideea familiei homosexuale, nu a făcut glume deșănțate, domnul Barilla a exprimat doar adeziunea la opțiunea majoritară a poporului italian în această materie. Dar a fost imediat condamnat de aproape toată lumea, mai bine zis de toți conformiștii. Pentru că i-ar fi jignit în mod indirect pe minoritari. Și Barilla s-a văzut nevoit să bată în retragere. Pentru că el nu e un intelectual care își vinde ideile, ci un negustor de macaroane. Dacă își pierde buna imagine, atunci nu mai vinde și dă faliment. A trebuit deci să se pocăiască, să se declare un promotor fervent al diversității și egalității. A făcut bine, pentru că e capitalist în primul rând. Și-o fi amintit probabil fabula lui Esop despre lupul care, rugat de cal ca să-i scoată țeapa din picior, se înduplecă și primește o copită în bot: „Așa-mi trebuie, tata nu m-a făcut doctor, dar măcelar”.

Un alt caz proaspăt e cel al lui Berlusconi care a declarat că fiii săi se simt în Italia tot atât de persecutați ca evreii pe vremea lui Hitler. Vai de mine, dar cum a îndrăznit?! Toți intelectualii de stânga, toți notabilii evrei i-au sărit Cavalerului în cap, de parcă nu ar fi înțeles că declarația lui nu înseamnă rasism și ignoranță, dar e o glumă, o exagerare voită, potrivită perfect cu pălăvrăgeala și jovialitatea italiană. Nu sunt la sigur fanul lui Berlusconi, dar de data asta m-am simțit solidar cu el. Îmi pare totuși bine că Berlusconi nu și-a cerut scuze, ca Barilla.

Nu mă pot reține să nu pomenesc în acest contest și excesele corectitudinii politice, care izvorăsc din același conformism burgez dulceag, cum ar fi interzicerea anumitor cuvinte considerate ofensatoare și înlocuirea lor cu termeni mai blânzi, care termeni blânzi își pierd cu timpul blândețea și sunt iarăși înlocuiți. Calic e urât, să-i zicem infirm, stai că s-a făcut urât și infirm, să-i zicem handicapat. „Mă handicapatule, tu nu pricepi un lucru așa de simplu?” Și handicapat e urât… Dizabil! …Astăzi am ajuns la „diversamente abili” și la „diversamente berlusconiani”. Și apoi sunt țiganii care nu mai sunt țigani dar romi. Și în sfârșit, culmea la toate, România care nu mai vrea să se cheme România, dar Dacia! 

   

Conformismul ăsta în numele drepturilor și respectului pentru toți  cred că este ridicol atunci când acceptă, de exemplu, ideea matrimoniului pentru homosexuali și echivalarea în drepturi a câinilor ori a altor animale cu oamenii. Dar nu numai ridicol, poate fi și periculos pentru libertățile individuale. Franța, un avanpost al luptei pentru drepturi, s-a împiedicat rău de tot atunci când a introdus în codul său penal infracțiunile negării holocaustului evreiesc și al genocidului armenilor. Pentru că în acest caz te întrebi cum rămâne cu libertatea de gândire, cu dreptul la opinie.

Iată însă că în Estul nostru conformismul a primit o serie de puternice lovituri. La Iași, la un recent festival de literatură și traducere, scriitorul ieromonah Savatie Baștovoi, cetățean moldovean, a criticat guvernarea de la Chișinău, orientarea pro-europeană și a zis că Uniunea Europeană e tot un fel de Uniune Sovietică.  "Mă rog ca peste opt sau zece ani, când Republica Moldova ar fi pregătită să intre în UE, Uniunea Europeană să nu mai existe!" – a zis Baștovoi. Conformiștii din sală l-au aplaudat pe nonconformist, din reflex. Dar Cațavencii l-au criticat rău.

Nu am vrut să pun poza lui Pavlenski gol

Iar la Moscova un alt nonconformist, în numele unor idei fără îndoială nobile, s-a dezbrăcat gol-pușcă și și-a bătut testiculele în cuie, în caldarâmul Pieței Roșii. E vorba de pictorul rus Piotr Pavlenski. E omul care ceva mai înainte,  în luna mai, fusese adus gol și înfășurat în sârmă ghimpată în fața sediului Adunării Legislative din Sankt Petersburg. Iar în vara lui 2012 Pavlenski și-a cusut gura cu ață ca să protesteze contra detenției fetelor de la Pussy Riot.

Eu însă nu sunt omul extremelor. Eu vreau să merg pe aurita cale de mijloc. Problema e că nu prea reușesc.

HAI, MOLDOVA, ÎN EUROPA!

Duminică, 3 noiembrie 2013, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a fost plină de lume, de drapele și de lozinci. O sută de mii de persoane, venite din capitală și din toată republica, au participat la un miting grandios în susținerea integrării europene a Republicii Moldova. Această acțiune politică este răspunsul răspicat dat de  guvernare opoziției comuniste care face propagandă pentru uniunea euroasiatică. Noi, zice cu alte cuvinte guvernarea, suntem tari: ne susține poporul și ne susține Uniunea Europeană, suntem unicii care aducem în țară banii pentru drumurile noi, pentru școlile și grădinițele de copii renovate, pentru conductele de apă potabilă, canalizare și gaze. Și noi vă oferim un viitor prosper în Uniunea Europeană.  Noi, prin urmare, merităm încrederea poporului la alegerile parlamentare din 2014.

Este evident, partidele de la guvernare au avut mare nevoie de acest miting. Și pentru că organizatorii știau perfect cât de marea e lehamitea moldovenilor pentru politică, nu s-au lăsat în nădejdea că aceștia vor alerga la miting din nestăvilite impulsuri lăuntrice. Șefii de partid de la Chișinău știau că oamenii noștri într-o duminică frumoasă de toamnă găsesc o mulțime de lucruri de făcut: de pus curechiul la murat, de plantat usturoiul, de dus în ospeție la nănașul și câte și mai câte. De aceea au făcut puternice presiuni asupra bugetarilor în primul rând, luându-i pe unde cu binișorul pe unde cu zburlita, au promis la fiecare om câte 50 de lei și un prânz cald la Chișinău, au organizat transportul și… și s-au rugat să nu plouă pe 3 noiembrie. Cel de sus i-a auzit. A fost o zi caldă cu cer senin.

Mitingul a debutat prin intonarea Imnului Național. Nu, nu a fost difuzată din boxe o banală înscriere, a ieșit pe scenă însăși Valentina Naforniță, o celebră soprană care concertează cu succes pe marile scene ale lumii. Și liderii Alianței au acompaniat-o.

 După care Președintele Moldovei Nicolae Timofti a vorbit, pe înțelesul oamenilor, despre steaua noastră: „De-a lungul ultimilor 25 de ani, ne-am adunat aici în PMAN, aici ne-am exprimat dorinţa de a ne constitui şi de a ne construi singuri viitorul, am decis să vorbim şi să scriem în limba noastră. Azi ne-am adunat pentru a confirma legământul pe care l-am dat, că R.Moldova e o ţară europeană. În ultimele două decenii am irosit destul timp în experimente şi iluzii, dar nu mai putem oscila în două direcţii,  trebuie să credem în şansa şi steaua noastră, avem exemplul multor naţiuni care s-au ridicat din cenuşă, Germania, România…

Integrarea europeană e o şansă pentru a construi o societate care să aibă viziune, este vorba despre modernizarea şi civilizarea ţării. Să începem fiecare de la sine, de la strada şi casa noastră, să aducem valorile europene acasă, să ne vindecăm de bolile care ne ţin pe loc: corupţia la orice nivel şi alte vicii. Avem nevoie de un efort consolidat al tuturor, de implicare în numeroasele proiecte care au fost lansate în diverse domenii. Peste trei săptămâni, la Vilnius, vom primi un nou semnal de încredere din partea UE şi va trebui să muncim mai mult pentru a ne alinea la standardele comunitare. Sunt sigur că avem puterea să realizăm aceste angajamente…

Moldova aparţine Europei.  Hai, Moldova, în Europa!”

Au urmat Lupu, președintele Partidului Democrat, și Filat, președintele Partidului Liberal Democrat. Oratori slabi, aceștia au fost lamentabili. Lupu, bărbat înalt și impozant,  2 metri de falsitate pură, a vorbit cu pompă retoricească și a făcut abuz de „dragii mei”. Filat, mândru de isprava adunării naționale din fața sa, și-a permis să amenințe în glumă, cu reminiscențe din Costache Negruzzi, Europa:  „  Chiar dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem și noi vă iubim.” E bine că nu a amenințat că ne vom integra în Europa „cu voia sau fără voia voastră” și că moldovenii vor ajunge să dea cailor ovăz din pristolul de la Roma, ca Baiazid.

A mai luat cuvântul poetul Ion Hadârcă, președintele primei Mari Adunări Naționale a moldovenilor din 27 august 1989. Neschimbat, poetul care a exaltat suferința excepțională a moldovenilor în istorie a reluat romanticul refren al Neamului. Dar a spus și cuvinte grave, adevărate: „Cu fiecare parcelă lucrată, cu fiecare lege europeană adoptată, noi ne construim Europa acasă.” Parcela din discursul poetului face aluzie la multele pământuri abandonate din țara noastră.

Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor, romantic și el, a spus: „ Să demonstrăm că nu veneticii ne pot conduce, dar că suntem o națiune cultă. Această dată va intra în istorie ca un nou început. Șansa noastră se află în mâinile noastre”. Să sperăm că, intrând în Uniunea Europeană și văzând mai mulți „venetici”europeni pe meleagurile moldovene, scriitorii noștri vor învăța că nu e bine să promovezi ura viscerală împotriva „veneticilor”.

La miting au mai ținut cuvântări profesori, reprezentanți ai minorităților naționale, primari, studenți; au fost spuse cuvinte de speranță și susținere a cursului pro-european. Lumea a votat, unanim, o declarație. Nu au avut loc incidente. A urmat un concert, oamenii s-au prins în hore.

Asta e. „Questa è la storia della vacca Vittoria: morta la vacca, finita la storia.” Și, odată sfârșit mitingul, oamenii mers-au liniștiți acasă. Tutto bene? Nu, pentru că mulți moldoveni au rămas consternați, derutați în fața unei dileme insurmontabile. Pe de o parte, ticăloșia puterii care a tratat cetățenii într-o manieră sovietică imperdonabilă. Pe de altă parte, noblețea idealului european în numele căruia a fost comisă samavolnicia puterii. Și delicatețea situației, echilibrul precar, care, pentru a se menține, cere victorii ale forțelor așa zis progresiste asupra obscurilor comuniști. Grea dilema. Unii au rezolvat-o ieșind la miting. Alții l-au boicotat.

Iar Diaspora a susținut guvernul. Mesaje de susținere din străinătate au fost proiectate pe ecrane în fața participanților la miting. Într-adevăr, să nu fim prea dilematici. Să facem mai întâi ce trebuie. Cu guvernanții ne răfuim mai târziu.