O MOLDOVEANCĂ LA REBIBBIA

Nu, nu este deținută la celebra închisoare romană Rebibbia. Natalia Moraru e mediator cultural. Și lucrează la Rebibbia și Regina Coeli din anul 2006, fiind angajată aici după absolvirea masteratului la Universitatea Roma 3. A venit în Italia în 2000, alungată de situația disperată din Republica Moldova, unde diploma ei de licențiată în pedagogie și psihologie la Universitatea din Tiraspol nu-i permitea să supraviețuiască. A avut la început joburi de ocazie, iar mai apoi a hotărât, îndemnată de tinerețea ei, să investească în studii. A reușit.

Profesia de mediator cultural o încântă și Natalia o laudă cu multă convingere. „În penitenciar, zice, mediatorul e foarte important. Creează un raport de încredere și înțelegere între deținuții care provin din diferite țări străine și operatorii penitenciarului. Eu, de exemplu, mediez între poliție, educatori, medici, psihologi, director, pe de o parte, și deținuții străini care provin din Estul Europei (România, Republica Moldova, Georgia, Ucraina ș.a.), pe de altă parte. Împreună cu operatorii penitenciari, medicul și psihologul în primul rând, efectuez colocvii la prima intrare a deținuților în penitenciar. Ascultăm doleanțele interlocutorilor noștri și le dăm sfaturi pentru o integrare corectă pe perioada detenției. Le explicăm drepturile și activitățile de care pot beneficia, cum ar fi de exemplu frecventarea școlii și a universității. Le vorbim despre laboratoarele organizate de diverse asociații și cooperative care activează la „Rebibbia Nuovo Complesso”. Vom continua apoi să-i urmărim pe tot timpul detenției.”

O întreb pe Natalia cum reușește să facă față impactului emoțional cu niște persoane care nu sunt la sigur modele de gentilețe și educație. „La început mi-a fost greu, iar mai apoi m-am obișnuit. Deținuții îmi trezesc în primul rând compasiune. Majoritatea sunt singuri și dezorientați. Familiile le sunt departe. Mulți încă nu știu ce-i aia închisoarea. Cei foarte tineri, în aceste condiții, se pot frânge ușor. Și, atunci când are loc o sinucidere sau o autovătămare, figura mediatorului cultural este foarte importantă. Încercăm să avizăm familia, oficiile consulare, ambasadele din țările respective, invităm funcționarii ambasadelor pentru a efectua colocvii cu concetățenii lor. Un alt lucru cu care ne confruntăm adeseori sunt problemele de sănătate ale deținuților din penitenciare. Foarte mulți vin aici având deja o sănătate zdruncinată rău. Și atunci este foarte important să ajutăm acești oameni ca să aibă tratamentul necesar pentru perioada detenției. Efectuăm o susținută activitate de informare în vederea prevenirii bolilor infecțioase, tuberculoza, hepatita B, lucrăm cu toxicodependenții. „Se vorbește în presă de supraaglomerarea închisorilor italiene. Ce ai de spus în această privință?” „Într-adevăr, există foarte mulți străini judecați prin așa-zisa „direttissima”, de multe ori pentru mici infracțiuni care, cred, ar putea fi pedepsite într-un alt mod, nu numaidecât cu închisoarea. Aceasta se referă mai ales la toxicodependenți, de care ar trebui să se ocupe instituțiile specializate în tratamente de recuperare.”

Activitatea profesională a Nataliei Moraru se îmbină în mod fericit cu angajarea ei socială, căci Natalia este și președinta asociației „Doina” (www.doinaonlus.org ), care promovează integrarea socio-culturală a moldovenilor în Italia, mai fiind angajată și în lupta contra bolilor sexual-transmisibile. În 2009, în colaborare cu asociația „Spirit Românesc Roma”, „Doina” a organizat sărbătoarea „Donne e Fiori”, unde cetățenii italieni au putut face cunoștință cu tradiția românească a mărțișorului și cu aspecte ale Paștelui ortodox. Între 2009-2011 „Doina” a colaborat împreună cu alte asociații și cu OIM Roma la implementarea proiectelor PRISMA 1 și PRISMA 2, în cadrul cărora migranții au fost informați și sensibilizați cu privire la riscul infecțiilor HIV&AIDS. Au urmat alte seminare și proiecte... „Și care ar fi noutățile bune în domeniul malatiilor sexual-transmisibile?”, o întreb pe Natalia Moraru. „Noutatea cea bună e că HIV-SIDA nu mai este o boală în fața căreia trebuie să ridici mâinile și să te dai bătut. Medicamentele moderne îți permit să conviețuiești îndelung și să îmbătrânești cu sindromul imuno-deficitar, cu condiția ca să-i respecți exigențele și să te ții bine informat. Și nu trebuie să ne cuprindă o frică irațională atunci când ne găsim față în față cu un bolnav de SIDA. Boala nu se transmite prin atingere, prin respirație, e mai puțin contagioasă decât hepatita C, de exemplu. Activitatea mea presupune să mă întâlnesc cu bolnavi de SIDA și în calitate de deținuți, dar și în calitate de colaboratori la diversele proiecte pe care le realizăm. Stăm la aceeași masă, discutăm, bem o cafea, glumim. Suntem oameni. Unii mai liberi, alții mai puțin liberi, unii sănătoși, alții bolnavi, unii albi și alții negri, unii hetero-, alții homo-. Toți însă ne dorim fericirea și avem dreptul la ea.”

Felicitări, Natalia! Gândești foarte progresist. Foarte ne-ortodox. Foarte ne-moldovenește.